Cancelarul german Friedrich Merz a avertizat că atacurile asupra Iranului riscă să ducă la o altă situație problematică, similară cu cea din Irak sau Afganistan, dar a afirmat că Berlinul nu va da lecții Washingtonului, întrucât solicită ajutorul SUA pentru a pune capăt războiului din Ucraina, informează Politico Europe.
„În cele din urmă, nu știm dacă planul de a provoca schimbări politice din interiorul [Iranului] prin atacuri militare din exterior va funcționa”, a declarat duminică Merz, care se va întâlni marți cu președintele american Donald Trump în Biroul Oval.
„Comparațiile cu Afganistanul, Irakul și Libia sunt cu siguranță doar parțial valabile. Dar ele arată cât de reale sunt riscurile pe termen mediu. Noi, în Europa și Germania, vom fi nevoiți să suportăm și noi consecințele”, a adăugat el.
Războaiele SUA din Irak și Afganistan, care au urmat atacurilor din 2001 asupra Americii de către Al Qaeda, au declanșat fluxuri masive de refugiați către Europa, Germania devenind o destinație cheie pentru solicitanții de azil.
Entități de extremă dreapta, precum Alternativa pentru Germania – acum cel mai mare partid de opoziție – au profitat de sentimentul anti-imigrație în creștere pentru a-și alimenta ascensiunea politică.
În același timp, a spus Merz, guvernul său nu este în măsură să dea lecții Statelor Unite, având în vedere eșecurile abordării Europei față de Iran și necesitatea Germaniei de a colabora cu președintele american Donald Trump pentru a asigura încetarea războiului din Ucraina.
Merz a declarat că „apreciază importanta muncă de negociere” pe care SUA o desfășoară cu Rusia sub conducerea lui Trump pentru a pune capăt războiului din Ucraina și că speră la relații transatlantice „și mai strânse” pentru a pune capăt conflictului.
„Oricine dorește securitate, pace și justiție în Orientul Mijlociu trebuie să le dorească și în Europa”, a afirmat Merz.
„De aceea, guvernul german oferă o mare parte din sprijinul acordat Ucrainei împotriva agresiunii ruse, ca parte a împărțirii sarcinilor transatlantice. Și de aceea nu le dăm lecții partenerilor noștri cu privire la atacurile militare împotriva Iranului. Vrem să colaborăm cu ei pentru a stabili o ordine pașnică, cu un grad necesar de realism, atât în Orientul Mijlociu, cât și în Europa”, a adăugat el.
Israelul a lansat sâmbătă dimineața ceea ce a calificat dept un „atac preventiv” asupra Iranului.
Drept răspuns, Iranul a lansat valuri de atacuri cu rachete și drone împotriva țintelor din Israel, Bahrain, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Kuweit și Irak.
În egală măsură, Franța a transmis că își va consolida prezența militară în Orientul Mijlociu după ce un contraatac iranian a lovit o bază navală franceză din regiune.





