Connect with us

U.E.

Cancelarul german Olaf Scholz laudă noua lege privind naturalizarea ca fiind „istorică” pentru imigrație

Published

on

© European Union, 2024

Noua lege a imigrației din Germania, care permite obținerea cetățeniei germane în cinci ani în loc de opt și, de asemenea, le permite în general solicitanților să își păstreze cetățenia țării de origine, era așteptată de mult timp, potrivit cancelarului Olaf Scholz, potrivit dpa, preluat de Agerpres.

„A fi o țară de imigrație de succes oferă Germaniei o oportunitate istorică”, a declarat Scholz luni, în timpul unei ceremonii de naturalizare în orașul portuar Bremen.

Reforma ar permite Germaniei să atragă suficientă forță de muncă și să rămână o țară în creștere în viitor, a spus el.

Legea coaliției de centru-stânga, care este în vigoare din iunie, permite obținerea cetățeniei după doar trei ani de rezidență dacă solicitantul poate demonstra rezultate excepționale în materie de integrare. Acestea includ rezultate bune la școală sau la locul de muncă, competențe lingvistice sau muncă voluntară.

Scholz s-a declarat mulțumit de faptul că din ce în ce mai mulți imigranți solicită un pașaport german. „Oricine locuiește aici permanent, lucrează aici și apreciază și onorează democrația noastră’ ar trebui să poată deveni cetățean german”, a declarat Scholz, felicitând 11 persoane din Guineea, Siria, Columbia, Iordania, Etiopia, Mexic, Ghana, Rusia și Ucraina care și-au primit certificatele de naturalizare în cadrul ceremoniei de la primăria din Bremen.

În cel mai mic stat federal din Germania, dorința de a obține cetățenia germană a crescut semnificativ în ultima perioadă.

Potrivit autorităților, în 2020, puțin sub 2 300 de persoane au depus cereri de naturalizare, față de aproape 5 800 în 2023.

Odată cu noua lege privind imigrația, interesul este și mai mare – Bremen se așteaptă să primească aproximativ 10 000 de cereri în acest an.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

U.E.

UE îi va sancționa pe responsabilii alegerilor regionale și locale „ilegale, nule si neavenite” din teritoriile anexate din Ucraina

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Uniunea Europeană a condamnat ferm alegerile parțiale regionale și locale organizate de Rusia în perioada 6-8 septembrie, inclusiv în Republica Autonomă Crimeea și orașul Sevastopol, anexate ilegal. Potrivit unui comunicat al purtătorului de cuvânt al diplomației europene, Peter Stano, aceste alegeri reprezintă o nouă încălcare a dreptului internațional, a Cartei ONU și a suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei.

„UE nu recunoaște aceste așa-zise alegeri sau rezultatele lor în Crimeea. Ele sunt nule și neavenite și nu pot produce niciun efect juridic”, a subliniat Stano. Uniunea Europeană a avertizat că liderii ruși și cei responsabili de organizarea acestor acțiuni ilegale vor fi trași la răspundere și vor suporta consecințe.

La peste un deceniu după invazia Rusiei și încercarea de anexare ilegală a Crimeei, UE reiterează poziția sa fermă: Crimeea este parte a Ucrainei. Facem apel la Rusia să înceteze eforturile de subminare a unității naționale și integrității teritoriale a Ucrainei, în conformitate cu Rezoluția Adunării Generale a ONU din 27 martie 2014.

Singura cale clară de ieșire din acest conflict este ca Rusia să își încheie imediat războiul de agresiune ilegal, neprovocat și nejustificat împotriva Ucrainei și să își retragă toate forțele și echipamentele militare de pe teritoriul Ucrainei, în limitele granițelor recunoscute internațional.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

UE spune că aliații dispun de ”informații credibile” cu privire la rachete balistice iraniene livrate Rusiei

Published

on

© European Union 2022 - Source : EP

Uniunea Europeană este de părere că aliații dispun de ”informații credibile” despre rachete balistice iraniene livrate Rusiei, a indicat luni un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, anunță AFP și Reuters, citate de Agerpres.

”Examinăm această chestiune cu statele membre şi, dacă se confirmă, această livrare ar reprezenta o escaladare materială importantă în sprijinul Iranului pentru războiul de agresiune ilegală al Rusiei contra Ucrainei”, a declarat Peter Stano.

Recent, Statele Unite au informat aliații că sunt de părere că Iranul a transferat rachete balistice cu rază scurtă de acțiune Rusiei pentru a le utiliza în războiul din Ucraina, potrivit a două persoane familiarizate cu această chestiune, informează Euronews.

Acestea nu au oferit detalii cu privire la câte arme au fost livrate sau când au avut loc transferurile, dar au confirmat concluziile serviciilor de informații americane. Casa Albă a refuzat să confirme transferurile de arme, dar și-a reiterat îngrijorarea că Iranul își adâncește sprijinul pentru Rusia.

De altfel, instituția americană a avertizat Teheranul de luni de zile împotriva transferului de rachete balistice către Rusia.

Din toamna anului 2022, Iranul furnizează Rusiei armament pentru a fi utilizat pe câmpul de luptă.

Acestea sunt considerate drept cea mai semnificativă contribuție a Teheranului la efortul de război al Rusiei, din cauza pagubelor pe care le pot provoca.

Concluziile serviciilor de informații americane vin în contextul în care Rusia susține că a cucerit un alt sat din estul regiunii Donețk, în timp ce se luptă să respingă o incursiune ucraineană majoră în regiunea sa Kursk.

Sâmbătă, locuitorii din Kursk s-au prezentat la urne pentru a vota în cadrul alegerilor locale. Rușii vor alege guvernatori în 25 de regiuni, membri ai adunării legislative în 13 regiuni, inclusiv două în Crimeea anexată, și numeroși funcționari locali.

Continue Reading

U.E.

Europa trebuie să investească de două ori mai mult decât după cel de-al Doilea Război Mondial (raportul Draghi): Cea mai deschisă economie din lume, vulnerabilă când actorii globali nu joacă după reguli

Published

on

© European Union, 2024 Source: EC - Audiovisual Service

Europa trebuie să investească de două ori mai mult decât a investit în reconstrucția de după cel de-al Doilea Război Mondial, a declarat luni fostul premier italian și ex-președintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, la publicarea unui raport mult așteptat privind competitivitatea europeană cu scopul de a opri declinul economic al continentului.

“Aceasta este o provocare existențială”, a declarat fostul președinte al Băncii Centrale Europene în raportul său de 328 de pagini, scopul fiind de a scoate UE dintr-o depresiune de productivitate scăzută și creștere slabă, în timp ce se află în urma Statelor Unite și a Chinei, actori economici dominanți din arena globală.

 

În urmă cu un an, președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen i-a cerut fostului șef al Băncii Centrale Europene și fostului prim-ministru italian să redacteze un raport privind modul în care UE ar trebui să mențină competitivitatea economiei sale într-o perioadă de fricțiuni globale crescute.

Draghi, care a prezentat acest raport în sala de presă a Comisiei Europene, alături de președinta Ursula von der Leyen, a declarat că UE are nevoie de un nivel de investiții fără precedent, mai mult decât dublu față de cel legat de Planul Marshall, care a canalizat 13 miliarde de dolari – echivalentul a aproximativ 150 de miliarde de dolari în prezent – către Europa de Vest la sfârșitul anilor 1940 și începutul anilor 1950.

Documentul este centrat pe patru piloni ai prosperității: competitivitate durabilă, securitate economică, autonomie strategică deschisă, concurență loială. Raportul furnizează recomandări pe două zone de politici, cele sectoriale (energie, materii prime critice, digitalizare și tehnologii avansate, rețele de bandă largă și mare viteză, inteligență artificială, semiconductori, industrii bazate pe energie, tehnologii curate, industria automobilă, apărare, spațiu, domeniul farmaceutic, transport) și cele orizontale (accelerarea inovării, reducerea decalajelor de competențe, susținerea investițiilor, revigorarea concurenței și întărirea guvernanței).

Aflată alături de Draghi la prezentarea raportului, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a subliniat că există “un consens larg”: Competitivitatea “trebuie să se afle în fruntea agendei noastre și în centrul acțiunilor noastre”, a spus ea.

Cea mai deschisă economie din lume, vulnerabilă când actorii globali nu joacă după reguli

Citat de Reuters, Mario Draghi a declarat că “Europa este cea mai deschisă economie din lume, astfel încât, atunci când partenerii noștri nu joacă în conformitate cu regulile, suntem mai vulnerabili decât alții”, a declarat Draghi într-o conferință de presă.

În secțiunea de deschidere a raportului,, Draghi a declarat că blocul are nevoie de investiții suplimentare de 750-800 de miliarde de euro (829-884 de miliarde de dolari) pe an, până la 5% din PIB – mult mai mari chiar decât cele 1-2% din Planul Marshall pentru reconstrucția Europei după cel de-al Doilea Război Mondial.

Potrivit Politico Europe, Draghi face presiuni pentru ca UE să emită noi datorii comune pentru a-și finanța nevoile industriale și de apărare, ceea ce este contestat de mai multe guverne. El a remarcat că obiectivul Europei de a-și reduce emisiile de gaze cu efect de seră la zero până la mijlocul secolului oferă blocului șansa de a construi și exporta tehnologii curate în întreaga lume.

“Ar trebui să renunțăm la iluzia că doar amânarea poate păstra consensul. Amânarea nu a produs decât o creștere mai lentă și, cu siguranță, nu a mai obținut niciun consens. Am ajuns în punctul în care, fără acțiune, va trebui fie să ne compromitem bunăstarea, mediul sau libertatea”, a spus el.

Piața unică, perturbată de nivelurile diferite ale subvențiilor. Costul energiei, principala cauză a problemelor economice în Europa

Raportul susține că în centrul problemelor economice ale Europei se află costul energiei pentru industrie, care în prezent este obligată să plătească cu 158% mai mult pentru electricitate decât în SUA și cu 345% mai mult pentru gazele naturale.

“Creșterea încetinește de mult timp în Europa, dar noi am ignorat asta. Acum nu o mai putem ignora. Acum condițiile s-au schimbat: comerțul mondial încetinește, China încetinește de fapt foarte mult și devine mult mai puțin deschisă față de noi… am pierdut principalul nostru furnizor de energie ieftină, Rusia”, a declarat Draghi.

Fostul președinte al BCE abordează în raport și nivelurile diferite de subvenții între țări care perturbă piața unică, arătând că fragmentarea limitează dimensiunea necesară pentru a concura la nivel global, iar procesul decizional al UE era complex și lent.

“Va fi necesară reorientarea activității UE către cele mai presante probleme, asigurarea unei coordonări eficiente a politicilor în jurul unor obiective comune și utilizarea procedurilor de guvernanță existente într-un mod nou care să permită statelor membre care doresc să acționeze mai rapid să facă acest lucru”, se arată în raport.

Vot cu majoritate calificată în chestiuni financiare, Europa cu mai multe viteze și finanțare comună în apărare și energie

Raportul sugerează ca așa-numitul vot cu majoritate calificată – în care nu este necesar ca majoritatea absolută a statelor membre să fie favorabilă – să fie extins la mai multe domenii și, ca ultimă soluție, ca națiunilor care împărtășesc aceleași idei să li se permită să meargă singure în anumite proiecte.

În timp ce sursele de finanțare naționale sau ale UE existente vor acoperi o parte din sumele masive de investiții necesare, Draghi a declarat că ar putea fi necesare noi surse de finanțare comună – pe care țările conduse de Germania au fost în trecut reticente în a le accepta.

“Dacă sunt îndeplinite condițiile politice și instituționale, aceste proiecte ar necesita, de asemenea, finanțare comună”, se arată în raport, care citează ca exemple investițiile în apărare și în rețelele energetice.

De asemenea, Draghi consideră inteligența artificială drept o oportunitate pentru Europa de “a-și remedia eșecurile în materie de inovare și productivitate și de a-și reface potențialul de producție”. El solicită ca inteligența artificială să fie integrată “în industriile noastre existente, astfel încât acestea să poată rămâne în frunte”.

Per total, conform raportului, UE trebuie să stimuleze inovarea şi să reducă preţurile la energie, în timp ce continuă decarbonizarea, şi trebuie să-şi reducă dependenţa de alte state, în special China pentru mineralele esenţiale, şi să-şi majoreze investiţiile în apărare.

De altfel, o versiune preliminară a raportului, circulată săptămâna trecută în presă, arăta cum raportul Draghi avertizează că UE nu ține pasul cu concurenții mondiali în materie de apărare și recomandă înființarea unei Autorități a industriei de apărare pentru a ajuta firmele din domeniu.

Raportul întocmit de Mario Draghi privind competitivitatea europeană este al doilea în mai puțin de jumătate de an redactat de un fost premier italian pentru instituțiile UE, după ce Enrico Letta a prezentat în luna aprilie un raport consacrat viitorului pieței unice.

Documentul de 147 de pagini s-a aflat pe masa celor 27 de lideri europeni pentru a-i inspira în pregătirea viitoarei agende strategice a UE 2024-2029, adoptată în iunie 2024. Raportul Letta propune, între altele, reguli pentru unificarea și integrarea industriilor telecomunicațiilor, a energiei și a piețelor financiare, un nou cod european pentru întreprinderi, cu o foaie de parcurs pentru realizarea de progrese în fiecare sector până în 2029, și  cea de-a 5-a libertate a pieței unice, consacrată inovării.

Continue Reading

Facebook

Advertisement

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
GENERAL53 mins ago

Polonia a destructurat un grup de diversiune ruso-belarus, anunță ministrul digitalizării

ROMÂNIA56 mins ago

Premierul Marcel Ciolacu, despre dronele rusești: România a avut reacţie în timp real şi a monitorizat situaţia cu avioane F-16. Nu au avut ţinte pe teritoriul ţării noastre

U.E.2 hours ago

UE îi va sancționa pe responsabilii alegerilor regionale și locale „ilegale, nule si neavenite” din teritoriile anexate din Ucraina

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

UE spune că aliații dispun de ”informații credibile” cu privire la rachete balistice iraniene livrate Rusiei

U.E.3 hours ago

Europa trebuie să investească de două ori mai mult decât după cel de-al Doilea Război Mondial (raportul Draghi): Cea mai deschisă economie din lume, vulnerabilă când actorii globali nu joacă după reguli

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Slovenia o propune pe Marta Kos drept comisar european, sporind la 11 numărul de femei din Comisia “von der Leyen 2”

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE4 hours ago

Guvernul aliniază legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, îndeplinind integral un ”jalon esenţial” din PNRR, anunță premierul Marcel Ciolacu

Siegfried Mureșan4 hours ago

Siegfried Mureșan solicită creșterea bugetului pentru Parchetul European cu 30 milioane de euro

ROMÂNIA5 hours ago

Nicolae Ciucă: „România are nevoie de specialiști care contează. Învățământul dual este o sursă de dezvoltare și prosperitate”

INTERNAȚIONAL5 hours ago

Germania acuză Rusia de atacuri cibernetice asupra unor state din NATO și UE

U.E.3 hours ago

Europa trebuie să investească de două ori mai mult decât după cel de-al Doilea Război Mondial (raportul Draghi): Cea mai deschisă economie din lume, vulnerabilă când actorii globali nu joacă după reguli

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE4 hours ago

Guvernul aliniază legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, îndeplinind integral un ”jalon esenţial” din PNRR, anunță premierul Marcel Ciolacu

ROMÂNIA7 hours ago

Deschiderea anului școlar 2024-2025. Klaus Iohannis: Educația este temelia pe care se construiește viitorul unei națiuni, iar cadrele didactice sunt arhitecții acestui viitor

POLITICĂ4 days ago

VIDEO “În slujba țării”: Nicolae Ciucă, candidatul PNL pentru Cotroceni, și-a lansat un clip de promovare a cărții cu imagini de pe front din Afganistan și Irak

ROMÂNIA4 days ago

Prima echipă de comandă Frontex, găzduită la București. Ministrul Cătălin Predoiu: ”Frontierele Europei sunt sigure în mâinile” României. Locul țării noastre este în Schengen

REPUBLICA MOLDOVA5 days ago

Tusk promite la Chișinău că Polonia va accelera procesul de aderare a R. Moldova la UE în 2025: Nu-i credeți pe cei care spun că cerințele UE sunt împotriva voastră!

U.E.5 days ago

Dialogul strategic privind viitorul agriculturii UE conturează bazele viziunii viitoare a Comisiei Von der Leyen II asupra unei agriculturi și alimentații durabile

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Marcel Ciolacu o propune oficial pe Roxana Mînzatu pentru poziția de comisar european: Ursula von der Leyen a avut deja duminică interviul cu Roxana Mînzatu, vom avea un portofoliu relevant

ROMÂNIA1 week ago

Guvernul a adoptat proiectul de lege privind donarea unui sistem de rachete sol-aer Patriot către Ucraina. Documentul va fi transmis Parlamentului în regim de urgenţă

REPUBLICA MOLDOVA1 week ago

De la Chișinău, Klaus Iohannis încurajează cetățenii R. Moldova să participe la referendumul pentru integrarea în UE: O idee extraordinară a Maiei Sandu prin care omul simplu percepe importanța acestui proiect

Trending