BUSINESS
Câți români au averi de cel puțin 30 milioane de dolari și câți sunt miliardari
Published
9 years agoon

177 de persoane din Romania detineau anul trecut active nete de minimum 30 milioane de dolari, cu cinci mai multe decat in 2013, iar pana in 2020 li se vor adauga inca 120 romani, potrivit unui studiu asupra averilor private globale realizat de compania Knight Frank, citat de Ziare.com.
Totodata, in Romania au fost identificate 48 de persoane cu averi de peste 100 de milioane de dolari, fata de 47 in anul anterior, si doi miliardari. Pentru urmatorii zece ani, autorii studiului estimeaza ca numarul celor cu averi de peste 100 de milioane de dolari va creste cu 32 si ca vor fi cu trei miliardari.
Germania, țara cu cei mai mulți milionari din EUROPA
In Europa, numarul persoanelor cu active de minim 30 milioane de dolari a crescut cu 1.834 in ultimul an (de la 58.731 la 60.565) si se estimeaza o crestere cu 25% in urmatoarea decada. Cele mai multe persoane bogate din Europa se gasesc in Germania, aproape 11.680, urmata de Marea Britanie (10.547) si la mare distanta de Elvetia (4.328). La polul opus, cei mai putini bogati din Europa sunt in Bulgaria (43 de persoane), Estonia (37) si Letonia (69), potrivit studiului realizat de compania de consultanta imobiliara The Advisers, biroul asociat al Kinght Frank in Romania.
In Polonia sunt 503 de persoane cu averi de peste 30 milioane de dolari, 73 de centa milionari si 5 miliardari, iar in Cehia traiesc 399 de persoane cu peste 30 de milioane de dolari active, 81 cu peste 100 milionari de dolari si 4 miliardari.
Potrivit Knight Frank, segmentul persoanelor ultra-bogate (persoane care detin active nete in valoare de minimum 30 de milioane de dolari) a crescut cu 3% fata de anul trecut, la aproape 173.000. In plus, 38.300 de persoane au averi de peste 100 de milioane de dolari, cu 1.183 mai multe decat in 2013, in timp ce in intreaga lume sunt 1.844 de miliardari, cu 53 mai multi fata de anul anterior.
Europa, continentul cu cei mai mulți bogați
In ceea ce priveste distributia averilor private pe continente, Europa are cei mai multi ultra-bogati, cu 60.565 de persoane, urmata de America de Nord si Asia, cu 44.922, respectiv 42.272, potrivit datelor adunate de WealthInsight pentru raportul Knight Frank, The Wealth Report.
Statele Unite ale Americii are cei mai multi milionari in dolari, cu active de minim 30 de milioane de dolari (40.581 de persoane), pe locul doi plasandu-se Japonia cu 16.703 de ultra-bogati. Germania si Marea Britanie urmeaza in top 10 si de China (8.366 persoane) si Canada (4.341).
Rusia – peste o treime din miliardarii Europei
Europa numara in prezent 393 miliardari, dintre care 70 locuiesc in Germania, 81 in Marea Britanie si 117 in Rusia.
Londra, Hong Kong si New York sunt destinatiiile preferate de cei mai bogati oameni din lume.
.
.
You may like
Comandantul NATO JSEC și-ar dori să existe un „Schengen militar” în condițiile în care birocrația excesivă împiedică deplasarea rapidă a trupelor în Europa
Rusia s-a retras în mod oficial din Tratatul privind Forțele Armate Convenționale din Europa
Borrell subliniază necesitatea tranziției UE de la statutul de putere economică la cel de actor geopolitic important: „Pericolele nu pot fi soluționate prin acorduri comerciale. Europa va fi geopolitică sau nu va fi deloc”
Premierul Estoniei a îndemnat celelalte state membre NATO să crească cheltuielile pentru apărare, urmând exemplul țărilor baltice
Sorin Grindeanu afirmă că Marea Britanie poate contribui la diversificarea rutelor de transport europene, cu importanță și pentru mobilitatea militară pe flancul estic al NATO
Georgia: UE condamnă prezența militară a Rusiei în Abhazia și Osetia de Sud la 15 ani de la război
BUSINESS
Marcel Boloș: Cele mai respectate agenții de rating din lume reconfirmă stabilitatea economică a României. Investițiile sunt vitale și trebuie protejate
Published
1 month agoon
November 4, 2023
Cele mai respectate agenții de rating din lume confirmă stabilitatea economică a României, a precizat sâmbătă ministrul finanțelor publice, Marcel Boloș, după ce agenția Moody’s a reconfirmat ratingul suveran și perspectiva stabilă a României, așa cum au stabilit și agențiile Fitch și S&P.
“O nouă dovadă că Guvernul actual a luat măsurile necesare și că deciziile asumate de coaliție ne duc pe drumul corect”, a scris Boloș, pe Facebook.
Potrivit ministrului liberal, Moody’s se așteaptă la menținerea tendinţei de creştere rapidă a productivităţii muncii, deoarece România continuă să ajungă din urmă economii mai avansate din Europa.
Agenția precizează că reformele şi investiţiile din Mecanismul de Redresare și Reziliență şi alte instrumente din fonduri europene încep să aibă impact asupra potenţialul de creştere al economiei.
“Adică investițiile despre care mă auziți că spun, de când am venit la Ministerul Finanţelor, că sunt vitale pentru dezvoltarea României și că trebuie protejate: investiții în autostrăzi, școli, spitale, rețeaua de apă-canalizare și așa mai departe”, a completat ministrul de resort.
El a precizat că aceste investiții pot fi protejate prin reforme și politici economice responsabile, care să aducă sustenabilitate fiscal-bugetară.
“Adică să luăm acele măsuri care să ne ducă în sfera normalității, unde nu mai consumăm mai mult decât producem. Pentru că Moody’s mai subliniază și aspecte care nu ne bucură: problemele în reducerea deficitului bugetar „ar putea duce la suspendarea unei părți din fondurile PNRR anul viitor””, a mai punctat Marcel Boloș.
Moody’s Investors Service a confirmat vineri la “Baa3” ratingul pe termen lung al României, cu perspectivă stabilă, iar calificativul pe termen scurt a fost menţinut la “Prime-3”, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară, citat de Agerpres.
Confirmarea ratingului “Baa3” reflectă perspectivele robuste de creştere pe termen mediu ale României, sprijinite de influxurile solide de fonduri europene şi investiţii străine directe (FDI). De asemenea, reflectă indicatorii privind povara datoriei şi accesibilitatea datoriei, care rămân mai solide decât a altor ţări cu acelaşi rating, deşi ambele ar urma să se deterioreze gradual în următorii ani, în urma unui nivel încă ridicat al deficitului bugetar şi a creşterii costurilor cu plata dobânzilor. Aceste evoluţii sunt contrabalansate de slăbiciunea calităţii instituţiilor ţării şi de susceptibilitatea la riscurile de vulnerabilitate geopolitice şi externe, se arată în comunicat.
Perspectiva stabilă echilibrează tendinţa economică pozitivă faţă de dificultăţile continue ale Guvernului de a reduce în mod durabil deficitul ridicat fiscal şi deficitul de cont curent ale României. Deşi acestea nu reprezintă riscuri iminente la adresa profilului de creditare al României, cu toate acestea deficitele gemene reprezintă o potenţială sursă de vulnerabilitate pentru solvabilitate, avertizează Moody’s.
BUSINESS
Nicolae Ciucă: În discuțiile asupra pachetului măsurilor fiscale, am susținut capitalul românesc. Măsurile trebuie echilibrate cu reducerea cheltuielilor bugetare
Published
1 month agoon
November 2, 2023
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că a susţinut ca măsurile fiscale să fie echilibrate cu reducerea cheltuielilor bugetului de stat, adăugând că băncile din România trebuie să sprijine și să capitalizeze companiile româneşti.
Ciucă a menţionat că şi-a luat angajamentul, în nume personal şi al ministrului de finanţe, ca tot ceea ce va însemna modificarea fiscal-bugetară pentru viitor să se petreacă după o perioadă suficient de mare, de cel puţin 6 luni.
“Ne aflăm faţă în faţă cu cei mai performanţi oameni de afaceri din România care merită aprecierea noastră, merită consideraţia şi merită să fie promovaţi ca model pentru tot ceea ce înseamnă creativitatea, inovaţia, ambiţia, munca, dăruirea, stăruinţa, tenacitatea pentru a reuşi în afaceri. Chestiunea aceasta s-a văzut şi a fost cât se poate de încurajatoare, dacă ne uităm la o cifră care spune totul despre ceea ce înseamnă consolidarea mediului de afaceri din România: anul trecut, 2022, nu că aş fi fost prim ministru, n-am niciun merit, dar numărul firmelor nou înfiinţate a ajuns la 152.000, ceea ce reprezintă cel mai mare număr din istoria noastră post decembristă”, a afirmat Ciucă, la cea de-a XXXI-a ediţie a Topului Naţional al Firmelor Private din România, organizată de Consiliul Naţional al IMM-urilor din România, relatează Agerpres.
El a menţionat contextul internaţional “cât se poate de volatil şi de sensibil” în care se află ţara noastră, menţionând că “piaţa economiei este foarte sensibilă la un cadru de securitate destul de efervescent”.
“Suntem ţară de graniţă a Ucrainei, suntem nu departe de ceea ce se întâmplă în Orientul Mijlociu, suntem într-o zonă, regiunea Mării Negre, cu tot ceea ce înseamnă zona Balcanilor de vest, zona conflictelor îngheţate din jurul Mării Negre şi vrem, nu vrem toate aceste chestiuni impactează, produc consecinţe şi pentru mediul de afaceri. De aceea, spuneam de responsabilitatea oricărui lider, indiferent unde îşi desfăşoară activitatea, trebuie să se concretizeze în a încuraja orice formă de dialog, orice formă de parteneriat”, a mai spus Nicolae Ciucă.
Ciucă a afirmat că în perioada în care a fost premier a încercat să asigure cadrul necesar, încrederea pentru ca investiţiile să continue, capitalul românesc să se consolideze, iar Guvernul a venit cu forme de sprijin – ajutoare de stat, facilităţi fiscale – pentru a da cât mai multă competitivitate întreprinzătorilor mediului de afaceri din România.
“Sigur, putem să discutăm despre cifre şi să aducem în discuţie faptul că anul trecut am reuşit, şi am reuşit cu dumneavoastră, prin tot ceea ce aţi făcut dumneavoastră, prin dumneavoastră înşivă şi împreună cu investitorii străini, să realizăm o creştere în valoare nominală a PIB-ului de 49 de miliarde de euro. Am reuşit să realizăm un cadru, aşa cum spuneam, de încredere pentru investitorii străini şi am beneficiat de aproximativ 11 miliarde de euro investiţii străine directe”, a adăugat Ciucă.
El a mai spus că aproximativ 2 milioane şi jumătate de locuri de muncă sunt asigurate de IMM-uri şi că, în ansamblu, companiile româneşti asigură o profitabilitate de 7,8%.
“Am găsit oameni de mare onoare şi oameni cu deschidere şi cu un apetit care a fost cât se poate de benefic în identificarea soluţiilor. Avem nevoie de toate propunerile dumneavoastră în ceea ce priveşte reducerea cheltuielilor bugetare. Aparatul sau instituţiile guvernamentale trebuie să-şi calibreze foarte bine, atât structura, cât şi cheltuielile”, a menţionat Nicolae Ciucă.
Ciucă a mai spus că a susţinut, în calitate de lider al PNL, reducerea cheltuielilor de la nivelul bugetului de stat.
“Prima formă a Ordonanţei apărea doar cu presiune pe mediul de afaceri şi am susţinut ca aceste măsuri fiscale să fie echilibrate cu reducerea cheltuielilor de la nivelul bugetului de stat. Este absolut nevoie să reducem şi să chibzuim toate aceste cheltuieli şi să vedem cum facem să sprijinim mediul de afaceri. Am menţinut că tot ceea ce a ţinut de impozitul pe venit, impozitul pe profit, impozitul pe dividende, este 8%, cel mai mic în Europa, pentru că am înţeles foarte bine că aveţi nevoie de capital pentru a putea să vă dezvoltaţi în continuare investiţiile”, a afirmat preşedintele Senatului.
El a transmis un mesaj băncilor să susţină companiile româneşti.
“Totodată, (…) dincolo de ceea ce poate să facă Guvernul, ce pot să facă instituţiile statului, băncile din România trebuie să vină şi să sprijine, să capitalizeze companiile româneşti. Discutăm de un raport credite-depozite de 70%. Normal ar fi să depăşească 100%. Şi când spun toate acestea, am în vedere că am avut discuţii la fel de deschise şi cu Asociaţia Băncilor din România, rugându-i să înţeleagă potenţialul de dezvoltare a României şi oportunităţile pe care le oferă cei care s-au angajat şi îşi riscă propriul buget pentru investiţii, iar băncile de aceea sunt aici,să asigure finanţarea necesară, să capitalizeze afacerile din România”, a adăugat Nicolae Ciucă.
El a adăugat că modificările fiscal-bugetare pentru viitor trebuie să se petreacă după o perioadă suficient de mare.
“Sigur, acum o să spuneţi: voi vorbiţi de predictibilitate, când aţi venit şi aţi luat măsuri în derularea anului fiscal-bugetar şi v-a afectat planul de afaceri? Am căutat ca şi aceste măsuri să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2024. Totuşi trebuie să avem în vedere, şi am reţinut foarte bine de la dumneavoastră, nevoia de primenire a politicilor fiscal-bugetare, motiv pentru care angajamentul meu personal, al ministrului de Finanţe, am discutat ca tot ceea ce va însemna modificarea fiscal-bugetară pentru viitor să se petreacă după o perioadă suficient de mare. Eu m-am angajat în faţa mediului asociativ de cel puţin şase luni pentru dezbateri pe grupuri de lucru, pe sectoare de activitate, astfel încât să putem să asigurăm acea stabilitate şi predictibilitate fiscală pentru termen mediu şi lung”, a mai spus Ciucă.
BUSINESS
Banca Transilvania și Fondul European de Investiții au încheiat acord pentru susținerea IMM-urilor din România
Published
1 month agoon
October 26, 2023
Banca Transilvania (BT) și Fondul European de Investiții (FEI) au semnat un acord de garantare prin care BT va acorda IMM-urilor credite cu garanții de portofoliu în valoare de 1,5 miliarde lei.
Companiile vor putea accesa prin intermediul Băncii Transilvania credite de până la 7,5 milioane de euro atât pentru capital de lucru, cât și pentru investiții, cu garanții de maxim 70% din valoarea facilităților de credit.
Acordul vizează două programe destinate sectorului privat, Competitivitate (The SME Competitiveness Guarantee) și Sustenabilitate (The SME Sustainability Guarantee), finanțate prin Facilitatea de Recuperare și Reziliență din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și beneficiază de sprijinul InvestEU.
”Ne bucurăm să fim parte din acest nou acord cu Fondul European de Investiții, prin care vom facilita accesul antreprenorilor la noi finanțări. IMM-urile sunt partea aspirațională din ecosistemul BT de susținere a companiilor, cel mai mare din România, care contribuie la transformarea sustenabilă a economiei românești, ținând cont de obiectivele europene”, declară Daniel Szekely, Director Executiv IMM & Microbusiness, Banca Transilvania.
Grupul Financiar Banca Transilvania și Fondul European de Investiții au derulat proiecte similare până acum – Inițiativa pentru IMM-uri, Jeremie, POIIMM, Cosme Covid-19 și Skills & Education –, prin care au susținut peste 2.500 de clienți IMM ai băncii.
📜 BT & @EIF_EU signed, in Bucharest, a guarantee agreement to support SMEs.
Companies will be able to access loans up to EUR 7.5 million, for working capital needs and investments, from BT, with guarantees of up to 70% of the loan facility value. 🚀 https://t.co/aF6p4sepig pic.twitter.com/6euTlR8uqI
— Banca Transilvania (@B_Transilvania) October 25, 2023
Concrete & Design Solutions

Emmanuel Macron, către Maia Sandu: Franța sprijină deplină aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană

Premierul Ciolacu afirmă că Austria este de acord cu intrarea României în Schengen cu granițele aeriene. Presa austriacă scrie că guvernul de la Viena impune condiții

Maia Sandu și Emmanuel Macron au discutat despre procesul de aderare a R. Moldova la UE înainte de summitul Consiliului European de la Bruxelles

Olaf Scholz sugerează că războiul din Ucraina ar putea dura până în 2025, garantând sprijinul Germaniei pentru Kiev în timp ce alți aliați “ezită”

Țările UE au aprobat PNRR-ul Ungariei și plata primei tranșe, în timp ce Comisia Europeană ar putea decide deblocarea condiționată a fondurilor de coeziune pentru Budapesta

Viitorul parteneriat strategic România – Ucraina și deschiderea negocierilor de aderare la UE, discutate la București de Luminița Odobescu și Olha Stefanishyna

“Istoric!”: Europa devine primul continent din lume care reglementează inteligența artificială, după negocieri maraton și un acord între instituțiile UE

Viktor Orbán își reafirmă opoziția față de deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina, dar arată că este dispus la compromisuri în alte privințe

Liderii din Parlamentul European au adoptat pachetul de reformă pentru modernizarea și consolidarea capacității de acțiune a instituției

Comisia Europeană urmează să aprobe o propunere legală privind utilizarea activelor rusești înghețate

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Marcel Ciolacu: Am reușit să setăm premisele pentru ca România să devină un hub de investiții și suport logistic pentru marile proiecte americane

Cătălin Predoiu, la reuniunea JAI: Astăzi nu se votează procesul de extindere a spațiului Schengen. Discutăm aspectele de progres sau de vulnerabilități în toate statele membre

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, subliniază că ”viitorul nostru este în UE şi în NATO” și îndeamnă la reflecție pentru că ”deciziile de azi vor deveni istoria de mâine a României”

Klaus Iohannis le mulțumește românilor pentru sprijinul acordat națiunii: O economie solidă, investiții și securitatea cetățenilor nu ar fi fost posibile dacă nu am fi avut o guvernare stabilă, fără blocaje toxice

Klaus Iohannis, discurs către români de Ziua Națională: Maratonul electoral din 2024 va fi decisiv pentru viitorul României, la 35 de ani de la Revoluție

Înaintea reuniunii miniștrilor de externe NATO, Stoltenberg reafirmă sprijinul aliaților pentru Ucraina: România a deschis un centru de pregătire F-16 pentru piloții ucraineni. Germania și Olanda au promis sprijin de 10 miliarde de euro

Ministrul Mediului îndeamnă „să începem hora reciclării”: Lansarea sistemului de garanție-returnare, „o investiție care folosește cele mai noi tehnologii”

Marcel Ciolacu: Lansarea sistemului de garanție-returnare va poziționa România pe o poziție de leadership european în protecția mediului și gestionarea ambalajelor, fiind al doilea cel mai mare astfel de sistem după cel din Germania

Rareș Burlacu, președintele ARICE, constată o schimbare a paradigmei economice în rândul investitorilor: Se observă o îngemănare între acțiunile unui guvern și forța economică degajată de sectorul privat

Klaus Iohannis, la finalul turneului politico-diplomatic în Africa: Am repus România pe radarul african. Neglijarea relației cu Africa, o eroare strategică în politica externă românească
Trending
- CONSILIUL UE6 days ago
“Situația actuală” a demersurilor de aderare a României și Bulgariei la Schengen se află pe agenda Consiliului JAI. O decizie nu va fi supusă la vot
- COMISIA EUROPEANA1 week ago
Liderii instituțiilor UE fac un apel la “pornirea” apărării europene pentru a reflecta nivelul de ambiție al “Uniunii geopolitice”
- ENERGIE7 days ago
Klaus Iohannis, întâlnire cu John Kerry în Dubai: România se alătură Angajamentului Global privind metanul, susținut de SUA și UE, și dorește să fabrice tehnologii verzi
- ENERGIE1 week ago
Klaus Iohannis, discurs la COP28: Până cel târziu în 2050, mixul energetic naţional al României va fi format în proporţie de 86% din energie regenerabilă
- COMUNICATE DE PRESĂ5 days ago
eMAG aniversează 22 de ani. Oricine intră pe site sau în aplicație în perioada 5-7 decembrie și ”învârte” roata aniversară poate câștiga garantat, în fiecare zi, timp de trei zile