Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că nu va desemna Rusia stat sponsor al terorismului, refuzând astfel o cerere făcută, luni, de către omologul ucrainean Volodimir Zelenski către liderii G7 după atacul cu rachete asupra centrului comercial din orașul Kremenchuk, transmite AFP, preluat de Agerpres.
Includerea Rusiei pe o listă cu state care sponsorizează terorismul ar presupune aplicarea unor sancțiuni și mai dure decât cele aplicate
„Nu avem nevoie de niciun fel de calificare pentru a aplica aceste sancțiuni împotriva Moscovei pentru invazia sa în Ucraina”, a declarat, însă Macron. „Rusia nu poate şi nu trebuie să câştige” războiul de agresiune declanşat împotriva Ucrainei, prin urmare sancţiunile împotriva Moscovei „se vor menţine atâta timp cât este necesar, în următoarele săptămâni şi în următoarele luni”, a mai adăugat președintele francez.
Macron a mai declarat la Elmau, unde a avut loc reuniunea la vârf a grupului ţărilor celor mai industrializate, că de la summitul NATO care urmează la Madrid trebuie transmis un mesaj „de unitate şi forţă” privind securitatea Europei.
Președintele Ucrainei s-a înfuriat după atacul cu rachete asupra mall-ului, declarând că „doar teroriștii total nebuni, care nu ar trebui să aibă loc pe Pământ, pot lansa rachete asupra unor obiective civile”, adăugând în același timp că „Rusia trebuie să fie recunoscută ca stat sponsor al terorismului”. „Lumea poate și, prin urmare, trebuie să oprească teroarea rusă”, a mai subliniat acesta.
Citiți și Volodimir Zelenski a cerut Statelor Unite să recunoască Rusia drept sponsor al terorismului
Ministerul rus al Apărării a precizat într-un comunicat că forțele sale aeriene au lovit „depozite de arme și muniții [pe care Ucraina] le-a primit de la Statele Unite și de la țări europene” în Kremenchuk. Acesta a susținut că munițiile au detonat și au provocat un incendiu într-un „centru comercial nefuncțional” din apropiere.
Potrivit lui Zelenski, însă, cel puțin 1.000 de persoane se aflau în interiorul mall-ului Amstor în momentul loviturii forțelor de ocupație, adăugând că aceste persoane nu reprezentau „niciun pericol pentru armata rusă”. Videoclipurile care au apărut de la fața locului au arătat clădiri înghițite de fum și civili care alergau să se adăpostească.
De asemenea, președintele ucrainean a precizat că Rusia a folosit deja aproape 2.800 de rachete de croazieră diferite împotriva Ucrainei, iar numărul de bombe aeriene și de rachete MLRS care au lovit orașele ucrainene pur și simplu nu poate fi numărat.
La rândul său, Andriy Yermak, șeful biroului prezidențial ucrainean, a scris luni pe Twitter că atacul a arătat că Rusia ar trebui să fie „desemnată drept stat sponsor al terorismului” și a cerut mai multe livrări de arme. „Avem nevoie de apărare antirachetă”, a punctat oficialul.
Liderii Grupului celor șapte națiuni, o adunare a puterilor economice globale, au condamnat în mod colectiv atacul ca fiind o crimă de război, calificându-l drept „abominabil” și promițând „un sprijin neclintit” pentru Ucraina într-o declarație comună. Totodată, Consiliul de Securitate al ONU urmează să discute atacul în cadrul unei reuniuni de marți.