Connect with us

CHINA

CHINA ŞI RUSIA CONSTRUIESC CONDUCTA „PUTEREA SIBERIEI”

Published

on

Stila – Nicholas Puerava

După semnarea contractului de cooperare din luna mai a acestui an, China şi Rusia au demarat lucrările la conducta de gaz Power of Siberia.

După o perioadă de zece ani în care proiectul Power of Siberia a stagnat, acesta a fost reluat dupa summitul Rusia-China din luna mai, când cele două ţări au încheiat un acord pentru livrarea a 38 miliarde mc/an de gaz către China, pe o perioada de 30 de ani.

rusia puterea siberiei

La ceremonia de începere a construcţiei conductei de gaze naturale au participat Preşedintele rus, VLADIMIR PUTIN, şi Vice-Premierul chinez ZHANG GAOLI.

Putin declară despre acest proiect comun chinez şi rus:

„După ce vom crea o rețea de conducte de gaze naturale aici, în Orientul Îndepărtat și Siberia, vom fi capabili să conectăm sistemul de conducte din Europa de Est. Astfel, posibilitățile de export și extinderea „gazifiării” Rusiei, este foarte benefică. În funcție de situația piețelor mondiale, putem implementa mai eficient fluxul de gaze -fie spre Vest fie spre Est”.

Această conductă este un important pas în cooperarea dintre China şi Rusia, pe filiera petrolieră şi pe ruta estică a Rusiei, prin regiunea siberiană a oraşului IAKUTSK (cunoscută ca una din cele mai reci zone din lume).

China National Petroleum Corporation (CNPC) şi Gazprom Rusia sunt cele două companii ce vor coopera în acest proiect. Gazprom este responsabilă de prima parte a construcţiei „de la câmpurile de gaz din Kovyktin și Chayandin, şi care se va extinde prin conducte existente în estul Siberiei și se încheie în orașul-port din Vladivostok” (conform Xinhua).

rusia puterea siberiei 2

Conducta „Puterea Siberiei” (numită astfel de ruşi) este proiectată să asigure 61 miliarde metri cubi de gaze naturale în fiecare an, iar cele două câmpuri petroliere Kovyktin și Chayandin din Siberia de Est, vor deveni surse importante pentru această conductă şi pentru cooperarea petrolieră eficientă până în 2018.

Contractul dintre CNPC şi Gazprom a fost evaluat la suma de 400 miliarde dolari, iar transferul de gaz prin conductă va începe din 2019, pe o perioadă de 30 de ani.

ALTE PROIECTELE PETROLIERE DIN CHINA

            „Puterea Siberiei” este rezultatul consensului dintre Preşedintele chinez Xi Jinping şi Preşedintele rus Vladimir Putin, dar este şi rezultatul eforturilor preşedintelui chinez din ultimele sale călătorii diplomatice externe.

            Luând în vedere conductele existente deja, Proiectul Conductei de gaz Vest – Est  (WEPP) şi Conducta Asia Centrală – China (Central Asia–China gas pipeline), China pune bazele unor viitoare exporturi de petrol în regiune, dezvoltând acorduri de cooperare energetică cu statele vecine.

            În ultimele sale vizite, Xi Jinping a semnat acorduri ce au vizat:

–          cooperarea în sectorul petrolier cu Mongolia, preşedintele Tsakhiagiin Elbegdorj şi Autoritatea Mongoleză de Petrol (Mongolian Petroleum Authority, MOU), pe 22 august; prin coridorul D (sau IV) al conductei Asia Centrală – China.

–          de întărire a relaţiilor cu Uzbekistan şi Turkmenistan, în ceea ce priveşte Conducta Asia Centrală – China, pentru coridoarele C şi D (III şi IV).

China îşi dezvoltă astfel sistemul de conducte din regiunea Asiei şi devine actorul cel mai important în sectorul energetic, din Asia, ca principal partener energetic al Rusiei.

Conducta Asia Centrală – China (Central Asia–China gas pipeline)sau Conducta Turkmenistan – China, este un sistem de conducte ce începe din Turkmenistan şi ajunge în Xinjiang, China; sistemul este la a III-a conductă operaţională, ultima din iunie 2015, şi se aşteapă demararea construcţiilor celei de-a IV în 2015.

Proiectul Vest – Est de conducte de gaz din China  (West-East Gas Pipeline Project – WEPP) începe din Xinjiang şi umează să ajungă la a III-a conductă în 2015, având în plan începerea construcţiilor pentru coridoarele  IV şi V.

 

 

.

 

.

CHINA

Ministrul german de externe, prima întâlnire online cu omologul chinez: Fără cea mai populată țară din lume, nu va fi posibilă combaterea crizei climatice și a consecințelor sale globale

Published

on

© Ministry of Foreign Affairs/ Poland

Ministrul german de externe, Annalena Baerbock, a avut joi o primă întrevedere în format videoconferință cu omologul său chinez, Wang Yi, în cadrul căreia cei doi au abordat tema dezvoltării relațiilor bilaterale și criza globală.

”Cooperarea strânsă cu China este importantă în multe domenii. Acest lucru este valabil și pentru politica de mediu și climatică. Fără cea mai populată țară din lume, nu va fi posibilă combaterea crizei climatice și a consecințelor sale globale”, a menționat un purtător de cuvânt al Ministerului german de externe, care amintește că în acest an Germania și China celebrează 50 de ani de relații diplomatice.  

Oficialul german a punctat că ”respectarea dreptului internațional este fundamentală pentru cooperare, iar Baerbock și Yi au discutat chestiuni asupra cărora țările au diferențe fundamentale de opinie”, inclusiv drepturile omului.

Discuțiile dintre cei doi șefi ai diplomațiilor vin în urma dialogului telefonic dintre cancelarul german, Olaf Scholz, și președintele chinez, Xi Jinping, în cadrul căruia acesta din urmă a făcut apel la identificarea unor noi zone de cooperare.

Discuțiile dintre cei doi șefi ai diplomațiilor vin în urma dialogului telefonic dintre cancelarul german, Olaf Scholz, și președintele chinez, Xi Jinping, în cadrul căruia acesta din urmă a făcut apel la identificarea unor noi zone de cooperare.

Germania, țară care asigură președinția rotativă a G7, urmărește să implice China, principalul poluator la nivel mondial, în lupta împotriva schimbărilor climatice pentru a reduce încălzirea globală. ”China este un partener pentru noi, pentru G7. În cazul multor probleme globale, lucrurile pot fi rezolvate doar împreună”, a detaliat Baerbock într-o intervenție pentru DPA, în luna decembrie. 

Șefa diplomației germane este conștientă că nu va fi o sarcină ușoară să colaboreze cu regimul autoritar de la Beijing, dar a recunoscut în trecut că, în pofida multiplelor diferențe, aceasta este o dilemă care trebuie confruntată.

 

Continue Reading

CHINA

Forumul de la Davos: Președintele Chinei atrage atenția că o confruntare globală ”nu rezolvă problemele” și ar putea avea ”consecințe catastrofale”

Published

on

© captură video/ World Economic Forum

Președintele chinez, Xi Jinping, a atras luni atenția asupra unei confruntări globale între marile puteri care ar putea duce la ”consecințe catastrofale”, informează AFP, potrivit Agerpres

Într-un discurs susținut la Forumul de la Davos, care facilitează întâlniri între mediile de afaceri și responsabili politici sau reprezentanți ai societății civile și care se desfășoară anul acesta online din cauza pandemiei, liderul chinez s-a prezentat din nou ca apărător al multilateralismului şi a atras atenţia asupra tensiunilor la nivel mondial.

”Istoria a dovedit de nenumărate ori că o confruntare nu rezolvă problemele. Ea nu duce decât la consecinţe catastrofale”, a spus preşedintele chinez, conform textului oficial al intervenţiei sale.

Xi Jinping nu a menţionat însă marele rival al Chinei, SUA.

”Lumea noastră de astăzi este departe de a fi liniştită. Abundă discursurile care îndeamnă la ură şi prejudecăţi”, a punctat Xi Jinping, fără a elabora însă.

China este acuzată de Uniunea Europeană şi Statele Unite, principalii săi doi parteneri comerciali, că a recurs la dumping şi la măsuri protecţioniste care penalizează produsele importate şi că a restrâns accesul companiilor străine.

Cu toate acestea, ministrul francez pentru comerţ exterior, Franck Riester, a cărui țară asigură președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene, consideră că cooperare cu China va determina Beijingul să devină un concurent mai respectuos al regulilor internaționale.

Chiar dacă ministrul francez consideră că este necesar să se coopereze cu China atunci când este posibil, el a mai subliniat că este ”un rival sistemic” cu care occidentalii nu împărtăşesc aceleaşi puncte de vedere cu privire la drepturile omului.

”Suntem angajaţi să creştem presiunea când este vorba de drepturile omului şi drepturile sociale”, a ţinut acesta să adauge. ”Trebuie să cooperăm cu China atunci când este posibil şi trebuie să fim foarte hotărâţi să ne protejăm mai mult companiile (…) chiar dacă aceasta ar putea avea consecinţe în domeniul comercial şi al investiţional”, a încheiat demnitarul francez într-un mesaj care amintește de cel pe care Înaltul Reprezentat al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell, l-a transmis în cadrul celei de-a 11-a ediții a Dialogului strategic UE-China.

La finalul lunii octombrie, președintele francez, Emmanuel Macron, a făcut apel într-o convorbire telefonică cu omologul său chinez, Xi Jinping, la reechilibrarea relațiilor dintre UE-China în direcția unei mai mari reciprocități, în special în ceea ce privește accesul la piață.

De cealaltă parte, președintele american, Joe Biden, a punctat în primul summit virtual cu omologul chinez, Xi Jinping, ”natura complexă a relațiilor” SUA-China, subliniind că trebuie evitată o escaladare a competiției în conflict. 

 

Continue Reading

CHINA

SUA resping, într-un studiu extins, argumentele geografice și istorice ale pretențiilor ilegale ale Beijingului în Marea Chinei de Sud

Published

on

U.S. Navy photo by Petty Officer 2nd Class Will Gaskill

Statele Unite au prezentat miercuri cea mai detaliată pledoarie împotriva pretențiilor „ilegale” ale Beijingului în Marea Chinei de Sud, respingând atât bazele geografice, cât și cele istorice ale acestei vaste zone, care provoacă diviziuni, potrivit celui mai recent număr al seriei „Limits in the Seas”, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Într-un document de cercetare de 47 de pagini, Biroul pentru Oceane și Afaceri Internaționale de Mediu și Științifice al Departamentului de Stat a declarat că China nu are nicio bază în dreptul internațional pentru revendicările care au așezat Beijingul pe un curs de coliziune cu Filipine, Vietnam și alte națiuni din Asia de Sud-Est.

Documentul este o actualizare a unui studiu din 2014 care contesta în mod similar așa-numita „linie în nouă puncte” care stă la baza unei mari părți a poziției Beijingului.

Marea Chinei de Sud găzduiește depozite valoroase de petrol și gaze și rute de navigație, iar vecinii Beijingului și-au exprimat frecvent îngrijorarea că gigantul chinez caută să își extindă raza de acțiune.

În 2016, Curtea Permanentă de Arbitraj (PCA) de la Haga a dat câștig de cauză Filipinelor în plângerile sale cu privire la pretențiile Chinei, subliniind că Beijingul nu are drepturi istorice asupra resurselor din interiorul „liniei în nouă puncte”. 

Bazându-se pe această hotărâre, documentul Departamentului de Stat subliniază că astfel de revendicări bazate pe istorie nu au „niciun temei juridic” și Beijinul nu a oferit detalii în sprijinul argumentelor sale. 

„Efectul general al acestor revendicări maritime este că Republica Populară Chineză pretinde în mod ilegal suveranitatea sau o formă de jurisdicție exclusivă asupra celei mai mari părți a Mării Chinei de Sud”, se arată în document, folosind acronimul RPC pentru Republica Populară Chineză.

„Aceste revendicări subminează grav statul de drept în oceane și numeroase prevederi universal recunoscute ale dreptului internațional reflectate în Convenție”, se arată în document, referindu-se la un tratat al Națiunilor Unite din 1982 privind dreptul mării ratificat de China – dar nu și de Statele Unite.

La publicarea studiului, Departamentul de Stat a cerut din nou Beijingului “să înceteze activitățile sale ilegale și coercitive în Marea Chinei de Sud”.

De asemenea, documentul contestă justificările geografice ale pretențiilor Chinei, afirmând că peste 100 de elemente pe care Beijingul le evidențiază în Marea Chinei de Sud sunt scufundate de apă în timpul mareei înalte și, prin urmare, se află „dincolo de limitele legale ale mării teritoriale a oricărui stat”.

Beijingul se folosește astfel de caracteristici geografice pentru a revendica patru „grupuri de insule” („Dongsha Qundao,” „Xisha Qundao,” „Zhongsha Qundao,” și „Nansha Qundao”), despre care studiul Departamentului de Stat a afirmat că nu îndeplinesc criteriile pentru liniile de demarcație conform Convenției ONU.

Raportul a fost publicat în contextul în care SUA contestă din ce în ce mai mult China pe scena mondială, identificând puterea comunistă în ascensiune drept principala sa amenințare pe termen lung.

În 2020, secretarul de stat de la acea vreme, Mike Pompeo, a susținut în mod explicit revendicările națiunilor din Asia de Sud-Est în Marea Chinei de Sud, mergând dincolo de poziția anterioară a SUA de a provoca China fără a se pronunța asupra țărilor care au dreptate.

Strategia administrației democrate a lui Joe Biden nu diferă în mod fundamental de cea din timpul fostului preşedinte republican Donald Trump, aceasta insistând ca regiunea Indo-Pacific, punct focal în strategia SUA față de China, ameninţată, potrivit Washingtonului, de „intimidările” Beijingului, să rămână „liberă şi deschisă” și să fie protejată de amenințările și intimidările Beijingului.

Înaintea primului său turneu în Asia de Sud-Est, la jumătatea lunii decembrie, secretarul de stat american Antony Blinken a reiterat poziția liderilor SUA, Japoniei, Indiei și Australiei dintr-o declarație adoptată la finalul lunii septembrie, conform căreia se opun „tuturor acţiunilor Republicii Populare Chineze sau oricărui alt actor menite să destabilizeze regiunea”, în contradicţie cu dreptul internaţional. Totodată, Blinken a apărat „libertatea de navigație şi libertatea de survolare” în regiunea Indo-Pacific.

De asemenea, la începutul lui decembrie, UE și SUA și-au exprimat „profunda îngrijorare” faţă de „acțiunile problematice şi unilaterale” ale Chinei în Marea Chinei de Sud şi de Est şi în Strâmtoarea Taiwan. 

Mai mult, în cadrul primelor consultări la nivel înalt între SUA și UE cu privire la regiunea Indo-Pacific, lansate tot la începutul lunii trecute, cei doi parteneri au subliniat că împărtășesc un interes comun în ceea ce privește securitatea, stabilitatea și previzibilitatea în regiune, inclusiv în ceea ce privește libertatea de navigație și de survolare în conformitate cu dreptul internațional, astfel cum se reflectă în Convenția din 1982 privind dreptul mării. Aceștia și-au reconfirmat interesul pentru stabilitate și status quo în strâmtoarea Taiwan, iar ambele părți au remarcat un interes comun în ceea ce privește aprofundarea cooperării cu Taiwanul, în conformitate cu politicile lor respective privind “o singură Chină”.

Continue Reading

Facebook

ROMÂNIA11 hours ago

Guvernul salută decizia OCDE privind începerea negocierilor de aderare cu România: Apartenența la OCDE va consolida profilul internațional al României

ROMÂNIA11 hours ago

Klaus Iohannis salută decizia OCDE de a deschide negocierile de aderare cu România: Rămânem angajați să atingem obiectivul de aderare

INTERNAȚIONAL12 hours ago

OCDE a decis deschiderea negocierilor de aderare a României la “clubul țărilor dezvoltate ale lumii”

MAREA BRITANIE14 hours ago

Regatul Unit nu va ezita să adopte ”cele mai grele” sancțiuni decise vreodată contra Rusiei, dacă Moscova recurge la o nouă agresiune împotriva Ucrainei

COMISIA EUROPEANA15 hours ago

Stella Kyriakides: Comisia Europeană va sprijini Planul României de Combatere a Cancerului în toate etapele sale

CONSILIUL UE15 hours ago

Șeful diplomației UE pledează pentru crearea forței europene de reacție rapidă: Tensiunile cu Rusia, cel mai recent exemplu că Europa este în pericol

INTERNAȚIONAL15 hours ago

Premierul Poloniei, îngrijorat de refuzul Berlinului de a furniza arme Ucrainei: Este o „mare dezamăgire” că Germania blochează sprijinul Estoniei pentru Kiev

ROMÂNIA16 hours ago

Transparency International: România, printre cele mai corupte trei țări din UE, alături de Ungaria și Bulgaria

U.E.16 hours ago

Opoziția din Ungaria îi cere lui Viktor Orban să-și anuleze vizita în Rusia de pe 1 februarie, în contextul situației ”tensionate” privind Ucraina

PARLAMENTUL EUROPEAN17 hours ago

Supraviețuitoarea Holocaustului Margot Friedländer, în vârstă de 100 de ani, se va adresa eurodeputaților pentru a marca Ziua internațională de comemorare a victimelor Holocaustului

ROMÂNIA18 hours ago

Șeful diplomației române, Bogdan Aurescu: Vom continua să condamnăm public, fără ezitare, orice încercare de a nega sau distorsiona Holocaustul

ROMÂNIA21 hours ago

Președintele Klaus Iohannis: Suntem un model de bune practici în regiune prin extinderea și consolidarea programelor educaționale despre istoria evreilor și a Holocaustului

INTERVIURI5 days ago

INTERVIU Patriciu Achimaș-Cadariu: Noul Plan Național de Combatere a Cancerului este echivalentul unui ”PNRR al cancerului”. Există proiecte destinate finanțărilor europene

Daniel Buda6 days ago

Parlamentul European a adoptat cu largă majoritate rapoartele lui Daniel Buda prin care este asigurată bunăstarea animalelor în timpul transportului, protejând în același timp interesele fermierilor

COMISIA EUROPEANA6 days ago

Ursula von der Leyen, la Forumul Economic Mondial: Vom propune o Lege Europeană privind Cipurile în februarie

PARLAMENTUL EUROPEAN7 days ago

Liderul Renew Europe îndeamnă președinția franceză la Consiliul UE să fie foarte „îndrăzneață” în ceea ce privește sprijinirea tinerilor și egalitatea de gen

CONSILIUL UE7 days ago

De la pupitrul democrației europene, Emmanuel Macron pledează pentru o perspectivă clară de aderare la UE pentru țările din Balcanii de Vest, regiune ”aflată în inima continentului european”

CONSILIUL EUROPEAN7 days ago

Emmanuel Macron promite că Parlamentul European va dobândi drept de inițiativă legislativă și cere apărarea statului de drept, al cărui sfârșit ar însemna o întoarcere la regimuri autoritare și la bâlbâiala istoriei

U.E.7 days ago

Emmanuel Macron subliniază urgența abordării schimbărilor climatice pentru ca UE să poată asigura progresul economic promis

CONSILIUL EUROPEAN7 days ago

Emmanuel Macron cere o propunere comună europeană împreună cu NATO pentru “o nouă ordine de securitate” care “să fie negociată cu Rusia”

Advertisement

Team2Share

Trending