Uniunea Europeană ”va face în așa fel” încât să sporească producția munițiilor cu destinație Ucraina fabricate de ”cincisprezece grupuri industriale în unsprezece țări”, a anunțat comisarul european pentru piață internă, Thierry Breton, anunță AFP, citat de Agerpres.
”Războiul din Ucraina, dorit de Vladimir Putin, este tragic și a devenit un războiul de tranșee, față în față, și este evident că este vorba de cine trimite cele mai multe muniții, de o parte sau de alta”, a subliniat luni oficialul european pentru postul de radio RMC, amintind că ucrainenii ”depind” de Europa pentru livrările de muniții, conform Le Figaro.
Armata ucraineană semnală că duce lipsă de obuze de 155 de mm pentru tancurile pe care le folosește pentru a respinge invazia rusă.
Thierry Breton a declarat că va vizita Bulgaria și Slovacia în această săptămână pentru a se ”asigura” că producătorii ”își pot crește producția foarte rapid” și pentru a-i încuraja să ”își sporească producția industrială”.
”Acesta este un subiect care privește întreaga lume occidentală”, a spus el, amintind de reuniunea miniștrilor apărării din UE de săptămâna trecută de la Stockholm, la care a participat și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Citiți și
Ministrul apărării, la reuniunea cu omologii din UE: Este important să sprijinim și Ucraina și R. Moldova prin Instrumentul European pentru Pace
”SUA se află într-o stare mai proastă decât Europa în ceea ce privește fabricarea acestor muniții, proiectilele de 155 mm sunt fabricate mai mult în Europa decât în Statele Unite”, a declarat comisarul responsabil pentru piața internă.
Conform unui înalt oficial european, citat de Reuters, potrivit Agerpres, următoarea suplimentare de fonduri destinate achiziției de arme pentru Ucraina s-ar putea ridica la 3,5 miliarde de euro.
Afirmațiile se bazează pe un plan elaborat de Înaltul Reprezentant al UE, Josep Borrell, conform căruia tatele Uniunii urmează să primească stimulente financiare în valoare de 1 miliard de euro pentru a trimite Kievului cantităţi suplimentare de muniţie de artilerie din stocurile proprii, iar un alt milion de euro urmează a fi destinat achiziţiei în comun de noi obuze, aminteşte Reuters.
”Dacă se convine asupra acestui pachet de 2 miliarde de euro, resursele din cadrul FEP vor fi epuizate”, a notat oficialul citat, referindu-se la Instrumentul European pentru Pace din care se finanţează armele pentru Kiev.
Instrumentul european pentru pace a fost înființat în martie 2021 pentru a finanța toate acțiunile de politică externă și de securitate comună (PESC) referitoare la chestiuni militare și de apărare, cu scopul de a preveni conflictele, de a menține pacea și de a consolida securitatea și stabilitatea internațională. În special, Instrumentul european pentru pace permite UE să finanțeze acțiuni menite să consolideze capacitățile țărilor din afara UE și ale organizațiilor regionale și internaționale în ceea ce privește chestiunile militare și de apărare.
Instrumentuleuropean pentru pace reprezintă un instrument în afara bugetului și are un plafon financiar global de 5 miliarde de euro (prețurile din 2018) pentru perioada 2021-2027, cu plafoane anuale care variază între 420 de milioane de euro în 2021 și 1,13 miliarde de euro în 2027. Contribuțiile statelor membre sunt stabilite pe baza unei chei de repartiție a venitului național brut (VNB).





