Comisia cere Parlamentului European prelungirea regulilor privind detectarea abuzului sexual asupra copiilor în mediul online: „Protecția copiilor, nu a autorilor, trebuie să rămână principiul orientativ al acțiunii UE”

Comisia Europeană a solicitat Parlamentului European să sprijine extinderea cadrului legal care permite identificarea conținutului online de abuz sexual asupra copiilor în comunicațiile private, avertizând că neprelungirea acestor norme ar avea consecințe grave, relatează DPA, preluat de Agerpres.

Într-o scrisoare adresată eurodeputaților, patru membri ai Executivului european – comisarii Henna Virkkunen, Magnus Brunner, Michael McGrath și Glenn Micallef – cer susținerea prelungirii actualului mecanism, înaintea unui vot considerat decisiv în Legislativul european.

Potrivit scrisorii, absența cadrului legal ar putea duce la scăderea capacității de detectare a materialelor ilegale și la creșterea impunității pentru autorii acestor fapte.

„Protecția copiilor, nu a autorilor, trebuie să rămână principiul orientativ al acțiunii UE”, subliniază semnatarii.

Regulile actuale, care expiră pe 3 aprilie în lipsa unei decizii a Parlamentului European, permit unor platforme online precum Google, LinkedIn, Meta, Microsoft și Snapchat să analizeze comunicațiile pentru a identifica și raporta conținut ilegal.

Inițiativa rămâne însă controversată. Unii eurodeputați, inclusiv Birgit Sippel, au indicat că ar putea susține prelungirea doar dacă prerogativele de supraveghere sunt reduse semnificativ.

Negocierile cu statele membre nu au condus până acum la un acord, ceea ce face ca decizia finală să revină Parlamentului European.

Potrivit Internet Watch Foundation, Uniunea Europeană găzduiește mai mult material de abuz sexual asupra copiilor decât orice altă regiune din lume.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare