Comisia Europeană și partenerii săi din Balcanii de Vest și Turcia au încheiat negocierile pentru asocierea acestora la programul Orizont Europa, a anunțat instituția, marți, 28 septembrie.
Procesul de oficializare a acordurilor este în curs de desfășurare, iar acordurile de asociere urmează să fie semnate înainte de sfârșitul anului 2021.
Asocierea la Programul-cadru al UE pentru cercetare și inovare este cea mai apropiată formă de cooperare în domeniul științei și tehnologiei. Ea s-a dovedit și va continua să fie esențială pentru o cooperare armonioasă în domeniul cercetării și inovării și pentru finanțarea de proiecte comune de inovare cu partenerii din regiune, permițând accesul reciproc la excelență, inovare și resurse de cercetare.
Orizont Europa, programul UE de cercetare și inovare 2021-2027, este unul dintre principalele instrumente de punere în aplicare a strategiei europene de cooperare internațională: Abordarea globală a Europei în ceea ce privește cooperarea în domeniul cercetării și inovării. Programul este deschis cercetătorilor și inovatorilor din întreaga lume, care sunt încurajați să colaboreze cu partenerii din UE pentru a pregăti propuneri.
Negocierile sunt în curs de desfășurare cu multe alte țări din afara UE care și-au exprimat interesul de a se asocia la Orizont Europa, iar alte anunțuri vor fi făcute în săptămânile următoare.




