Acasă U.E. COMISIA EUROPEANA Comisia Europeană aprobă PNRR-ul Maltei, prin care țara va primi 316,4 milioane...

Comisia Europeană aprobă PNRR-ul Maltei, prin care țara va primi 316,4 milioane de euro pentru implementarea reformelor și investițiilor

1595
© European Union, 2021 Copyright/Source: EC - Audiovisual Service

Comisia Europeană a adoptat astăzi o evaluare pozitivă a planului de Redresare și Reziliență al Maltei. Acesta este un pas important pentru ca UE să plătească 316,4 milioane EUR sub formă de granturi în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență (MRR). Această finanțare va sprijini punerea în aplicare a măsurilor cruciale de investiții și de reformă prezentate în planul de redresare și reziliență al Maltei. Aceasta va permite Maltei să iasă mai puternică din pandemia COVID-19.

 

Planul Maltei este primul plan aprobat de Comisia Europeană în septembrie, după vacanța instituțională de luna trecută. 

MRR se află în centrul NextGenerationEU, care va pune la dispoziție 800 de miliarde EUR (în prețuri curente) pentru a sprijini investițiile și reformele în întreaga UE. Planul maltez face parte dintr-un răspuns coordonat fără precedent al UE la criza COVID-19, pentru a aborda provocările europene comune prin adoptarea tranziției ecologice și digitale, pentru a consolida rezistența economică și socială și coeziunea pieței unice.

Comisia a evaluat planul Maltei pe baza criteriilor stabilite în Regulamentul privind MRR. Analiza Comisiei a avut în vedere, în special, dacă investițiile și reformele cuprinse în planul Maltei sprijină tranziția ecologică și digitală, contribuie la abordarea eficientă a provocărilor identificate în cadrul semestrului european și consolidează potențialul de creștere, crearea de locuri de muncă și rezistența economică și socială.

Mecanismul de Redresare și Reziliență – care se află în centrul Planului de relansare NextGenerationEU – va oferi până la 672,5 miliarde EUR (în prețuri curente) pentru a sprijini investițiile și reformele în întreaga UE. În cadrul acestui Mecanism, statele membre trebuie să elaboreze planurile naționale de reforme și investiții prin care trebuie să repartizeze cel puțin 37% din cheltuieli pe proiecte care sunt în conformitate cu obiectivul UE pentru 2050 de reducere netă la zero a emisiilor de gaze cu efect de seră, respectiv 20% pe digitalizare.

Asigurarea tranziției ecologice și digitale a Maltei

În evaluarea Comisiei se constată că planul Maltei alocă 54% din totalul prevăzut în planul său pentru măsuri care sprijină obiectivele climatice. Aceasta include investiții pentru finanțarea inițiativelor de transport durabil, inclusiv un loc de debarcare a feriboturilor și vehicule electrice, precum și intervenții în domeniul eficienței energetice în clădiri. Planul include, de asemenea, reforme care vizează îmbunătățirea planificării transporturilor, extinderea accesului gratuit la transportul public și punerea în aplicare a Planului de mobilitate urbană durabilă a regiunii Valletta. Reformele sistemelor de gestionare a deșeurilor vizează consolidarea economiei circulare în Malta.

Comisia constată că planul Maltei alocă 26% din totalul prevăzut pentru măsuri care sprijină tranziția digitală. Acestea includ eforturi pentru continuarea digitalizării administrației publice și a serviciilor publice, inclusiv a sistemelor de sănătate și judiciar, precum și pentru consolidarea inițiativelor legate de digitalizare pentru sectorul privat.

Toate statele membre, cu excepția Bulgariei și a Țărilor de Jos, și-au prezentat planurile naționale de redresare și de reziliență (PNRR). Până în acest moment, Executivul European a aprobat 18 planuri de redresare și reziliență, după cum urmează: Portugalia, Spania, Grecia, Danemarca, Luxemburg,  Austria, Slovacia, Letonia, Germania, Italia, Belgia, Franța, Slovenia, Lituania, Cipru, Croația, Irlanda și Cehia.

Deciziile privind planurile (CID) pentru Austria, Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Luxemburg, Portugalia, Slovacia și Spania au fost adoptate în cadrul Consiliului Ecofin din 13 iulie. CID-urile pentru Croația, Cipru, Lituania și Slovenia au fost adoptate la 28 iulie, iar pentru Cehia și Irlanda, la 6 septembrie.

Până la 10 septembrie, următoarele țări au primit prefinanțarea solicitată: Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Spania, Portugalia, Cipru și Letonia.

Citiți și: Radiografia PNRR-urilor țărilor UE. În ce etapă a circuitului de aprobare se află cel al României și ce state au pornit deja pe calea redresării cu ajutorul fondurilor NextGenerationEU

În ceea ce privește România, premierul Florin Cîțu a declarat pe 24 august că Guvernul a încheiat discuțiile cu Comisia Europeană privind ultimele modificări din PNRR, acesta urmând să fie aprobat în ultima săptămână din septembrie.

Documentul transmis la 31 mai și publicat la 2 iunie cuprinde proiecte în valoare de 29,2 miliarde de euro, din banii alocaţi urmând a fi finanţate cu sume mari trei sectoare importante: Transporturi – 6,7 miliarde de euro, Educaţia – 3,6 miliarde de euro şi Sănătatea – 2,4 miliarde de euro.

Procedura prevede că, odată ce a fost prezentat un plan, Comisia are la dispoziție până la două luni pentru a-l evalua, cu excepția cazului în care se convine o amânare cu statul membru în cauză. Evaluare pozitivă este urmată de propuneri de CID pe care Consiliul ar trebui, de regulă, să le adopte în termen de patru săptămâni.

În urma adoptării CID-urilor, Comisia poate semna acorduri de grant și de împrumut cu statele membre, să angajeze resurse și să procedeze la plata prefinanțării (atunci când se solicită, în valoare de până la 13 % din totalul granturilor și împrumuturilor). Plățile urmează să fie executate în termen de două luni, în măsura în care este posibil.

Comisia utilizează resurse colectate pe piețele financiare. Plățile efectuate până în prezent au fost posibile după ce, recent, au fost implementate cu succes primele trei operațiuni de împrumut în cadrul NextGenerationEU, pentru care Comisia a mobilizat 45 miliarde de euro.