Comisia Europeană ar putea deduce din fondurile UE destinate Ungariei amenda CJUE de 200 de milioane de euro pe care Budapesta nu a plătit-o. 17 septembrie, noua scadență până la care o poate achita

Ungaria nu a respectat primul termen de plată a amenzii de 200 de milioane de euro impuse de Curtea de Justiție a Uniunii Europene ca urmare a încălcării legislației europene în materie de azil, informează Euronews.

Acest fapt a determinat Bruxellesul să trimită Budapestei o a doua solicitare de plată, pregătind terenul pentru o confruntare frontală dacă Ungaria nu achită amenda până la scadența din 17 septembrie.

În cazul în care se va întâmpla acest lucru, Comisia Europeană, care este obligată să se asigure că țările membre respectă hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, va lansa așa-numita ”procedură de compensare”, adică va deduce din fondurile europene alocate Budapestei cele 200 de milioane de euro.

”Nu există nicio marjă de manevră aici. Trebuie să respectăm procedurile aplicabile”, a declarat luni un purtător de cuvânt al Comisiei.

Într-o hotărâre emisă în iunie, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a constatat că Ungaria a săvârșit o ”încălcare fără precedent și extrem de gravă a dreptului UE” prin impunerea restricțiilor prelungite privind dreptul de azil.

Citiți și: CJUE amendează Ungaria cu 200 de milioane de euro pentru că a încălcat legislația UE privind azilul. Budapesta trebuie să plătească penalități de 1 milion de euro pe zi până la respectarea prevederilor

Litigiul datează din decembrie 2020, când Curtea a declarat pentru prima dată că Ungaria, sub conducerea prim-ministrului Viktor Orban, a limitat accesul la procedurile de azil pentru persoanele care solicită protecție internațională, făcând ”practic imposibilă” depunerea cererilor.

Autoritățile ungare au fost criticate pentru că au ținut în mod ilegal solicitanții de azil în așa-numitele „zone de tranzit” în condiții asemănătoare detenției și pentru că le-au încălcat dreptul la recurs.

Această practică ”sistematică”, a declarat atunci tribunalul, a implicat, de asemenea, escortarea forțată de către poliția maghiară a resortisanților țărilor terțe care au sosit în mod ilegal în Ungaria către o „fâșie de pământ lipsită de orice infrastructură”, lăsându-i fără altă opțiune decât să meargă în Serbia.

Budapesta a contestat viguros acuzațiile și a susținut că presiunea migratorie din întreaga UE justifică derogările, însă tribunalul a respins acest punct de vedere.

Deoarece Ungaria a ignorat verdictul din 2020, Comisia Europeană a inițiat o nouă acțiune în justiție, care a condus la hotărârea din iunie. Judecătorii au concluzionat că Ungaria ”nesocotește principiul cooperării sincere” și ”se sustrage în mod deliberat” de la aplicarea legislației blocului în materie de azil, cu efecte în lanț pentru statele membre vecine.

Prin urmare, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis să amendeze Ungaria cu 200 de milioane de euro și să impună Budapestei penalități de 1 milion de euro pentru fiecare zi de întârziere pentru neexecutarea hotărârii CJUE.

În cazul în care Budapesta nu cedează, Comisia va declanșa ”procedura de compensare” și ”va identifica plățile viitoare către Ungaria din bugetul UE și va deduce suma în cauză din aceasta”, a explicat un purtător de cuvânt al brațului executiv al UE.

Separat, executivul examinează amenda zilnică de 1 milion de euro pe care Curtea de Justiție a UE a aplicat-o, de asemenea, Ungariei, care crește cu fiecare zi în care guvernul continuă să ignore hotărârea din iunie.

Budapesta are termen până la 31 septembrie să explice ce fel de măsuri a introdus, dacă este cazul, pentru a ridica restricțiile privind dreptul la azil.

”În funcție de conținutul acestui răspuns, vom da curs sau nu cererii de plată pentru amenda zilnică de 1 milion de euro”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Într-o primă reacție după publicarea hotărârii de către CJUE, premierul ungar Viktor Orban declara în iunie că va achita amenda, dar într-un mod care să fie ”mai dureros pentru Bruxelles decât pentru Ungaria”.

Așadar, este puțin probabil ca Ungaria să cedeze prea curând și pare mai curând dispusă să transforme această dispută într-o confruntare politică în toată regula.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare