Comisia Europeană a publicat vineri orientări pentru a ajuta statele membre să conceapă scheme de ajutor bazate pe contracte pentru diferență privind emisiile de carbon (CCfD), un mecanism menit să reducă riscurile financiare ale investițiilor industriale în hidrogen, electrificare și captarea carbonului.
Documentul explică modul în care aceste scheme pot fi elaborate în conformitate cu Orientările privind ajutoarele de stat pentru climă, protecția mediului și energie (CEEAG). Ghidul prezintă mai multe modele posibile, fără să impună însă o anumită structură, alegerea urmând să le revină statelor membre, potrivit Comisiei Europene.
În practică, un contract pentru diferență privind emisiile de carbon este un acord de sprijin financiar încheiat între o autoritate publică și o companie, de exemplu, o fabrică din industria siderurgică sau chimică. Scopul său este să acopere o parte din riscurile și costurile asociate proiectelor care reduc emisiile de gaze cu efect de seră.
Prin contract este stabilit un anumit nivel de remunerare, denumit preț de exercitare, pentru fiecare tonă de CO₂ pe care compania evită să o emită.
Atunci când prețul carbonului pe piață este mai mic decât nivelul stabilit prin contract, autoritatea publică îi plătește beneficiarului diferența. În situația inversă, în care prețul de piață îl depășește pe cel prevăzut în contract, compania poate fi obligată să restituie diferența sau poate păstra veniturile suplimentare, în funcție de modul în care statul membru a conceput schema.
Mecanismul le oferă astfel companiilor mai multă predictibilitate pe termen lung în privința veniturilor rezultate din reducerea emisiilor. În acest fel, proiectele de decarbonizare care presupun costuri ridicate și care altfel ar putea fi considerate prea riscante devin mai ușor de finanțat.
Printre investițiile care pot fi susținute se numără utilizarea hidrogenului, electrificarea proceselor industriale și tehnologiile de captare a carbonului.
Contractele pentru diferență privind emisiile de carbon au un rol important și în atingerea obiectivelor Pactului pentru o industrie curată, prin accelerarea decarbonizării sectoarelor industriale europene, concomitent cu menținerea competitivității acestora.
Potrivit Comisiei, instrumentul poate contribui, în cele din urmă, la consolidarea autonomiei strategice și a rezilienței industriale a Europei.
