Comisia Europeană pune “în așteptare” procedura de deficit excesiv în care se află România: Procedura rămâne deschisă, dar sunt evitate sancțiunile

Comisia Europeană a decis marți ca procedura de deficit excesiv în care se află România și alte opt state membre ale Uniunii Europene să fie suspendată în așa fel încât să nu fie întreprinse “noi acțiuni procedurale”, respectiv sancțiuni, pentru nerespectarea regulilor bugetare.

Comisia Europeană a adoptat, la Strasbourg, pachetul de toamnă al Semestrului European 2026, stabilind prioritățile de politică economică și în domeniul ocupării forței de muncă pentru stimularea competitivității. Pentru România, adoptarea recomandărilor din acest pachet era considerată crucială, în timp ce guvernul condus de Ilie Bolojan și-a asumat reducerea deficitului bugetar record, țara noastră fiind statul membru al UE cu cel mai mare dezechilibru bugetar la acest capitol.

Pentru cele nouă state membre aflate în procedură de deficit excesiv — Austria, Belgia, Franța, Ungaria, Italia, Malta, Polonia, România și Slovacia — procedura este pusă în așteptare“, a transmis executivul european.

Concret, a explicat Comisia Europeană, această suspendare “înseamnă că, în acest stadiu, nu sunt întreprinse noi acțiuni procedurale“.

Procedura rămâne deschisă (adică deficitul nu a fost adus durabil sub 3% din PIB), iar statele membre rămân obligate să respecte recomandarea Consiliului. Comisia va reevalua situația în primăvara viitoare, când vor fi disponibile datele finale pentru 2025“, a lămurit suplimentar Comisia.

Recomandarea executivului european vine după ce luna trecută comisarul european pentru economie Valdis Dombrovskis s-a întâlnit la București cu premierul Ilie Bolojan și a avertizat că deficitul bugetar al României a ajuns în 2024 la un nivel nesustenabil de 9,3% din PIB, cel mai mare din UE. El a cerut măsuri pentru atingerea țintei de 8,4% la final de an, prag despre care Bolojan a afirmat că România este angajată să-l îndeplinească, pentru ca ținta de deficit să se apropie de 6% în 2026. Cu ocazia respectivă, comisarul european a precizat că executivul european va stabili până la sfârșitul lui noiembrie dacă România poate îndeplini cerințele europene privind procedura de deficit excesiv.

În cadrul acestui pachet al Semestrului European, Comisia a evaluat conformitatea tuturor statelor membre cu cadrul fiscal al UE și a furnizat orientări pentru a asigura că politica lor fiscală din 2026 este aliniată recomandărilor relevante ale Consiliului: fie cele care aprobă planurile pe termen mediu ale statelor membre, fie, pentru statele aflate într-o procedură de deficit excesiv (EDP), cele care vizează încetarea procedurii.

Evaluarea Comisiei se concentrează pe creșterea cheltuielilor nete, indicatorul operațional unic din cadrul reformat de guvernanță economică. Pentru cele 16 state membre pentru care Consiliul a activat clauza națională de derogare, evaluarea ia în calcul flexibilitatea pentru creșterile în cheltuielile de apărare.

În special, Comisia a adoptat Avize privind Planurile Bugetare (DBP) pentru 2026 ale celor 17 state membre din zona euro:

  • 12 DBP sunt evaluate ca fiind conforme, iar statele membre sunt invitate să continue implementarea politicilor fiscale în 2026 conform planificării: Cipru, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Luxemburg, Portugalia, Slovacia.
  • 3 DBP sunt evaluate ca fiind în risc de neconformitate, iar statele sunt invitate să ia măsurile necesare în procesul bugetar național pentru a asigura alinierea politicii fiscale la recomandarea Consiliului: Croația, Lituania și Slovenia.
  • 2 DBP sunt evaluate ca fiind în risc de neconformitate materială, iar statele sunt invitate să ia măsurile necesare pentru a asigura conformitatea politicii fiscale cu recomandările Consiliului: Malta și Țările de Jos.

Comisia a evaluat, de asemenea, evoluțiile și perspectivele fiscale în celelalte state membre:

  • 7 state sunt evaluate ca fiind conforme: Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Suedia, Polonia și România.
  • 3 state sunt evaluate ca fiind în risc de neconformitate: Bulgaria, Ungaria și Spania.

Eurogrupul și Consiliul vor discuta documentele prezentate în Pachetul de Toamnă al Semestrului European, în vederea adoptării orientărilor propuse. Comisia va purta un dialog constructiv cu Parlamentul European cu privire la conținutul acestui pachet, precum și asupra fiecărei etape ulterioare din ciclul Semestrului European.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare