Confederația Patronală Concordia transmite un mesaj ferm către decidenți, indiferent de culoarea politică, subliniind că actuala criză nu reprezintă un eveniment intern al coaliției de guvernare, ci un risc economic real, cu consecințe măsurabile pentru România. Totodată, organizația atrage atenția că există termene care nu pot fi negociate și resurse financiare pe care România nu își permite să le piardă.
„Politica poate produce crize rapid. Economia le repară lent și scump. Șansa României este accesarea banilor din PNRR și fondurile europene, în total 15 miliarde de euro în 2026, dintre care 10 miliarde de euro doar din PNRR. Ca să putem accesa acești bani, România trebuia să avanseze în ultimii cinci ani o serie de reforme. Nu a făcut-o în timp util. Mai este foarte puțin timp până în august, când banii din PNRR se pot pierde. Dacă decidenții nu acționează rapid, în următoarele trei luni, cu toate reformele asumate, suntem în situația de a pierde această șansă uriașă, istorică”, a declarat Dan Șucu, președintele Confederației Patronale Concordia.
De asemenea, Dan Șucu subliniază că este necesară o înțelegere între toți decidenții pentru finalizarea în cele mai bune condiții a PNRR, arătând că, în această privință, nu ar trebui să existe diferențe de opinie.
„Am ridicat, din nou, subiectul costului energiei, pentru că prețul energiei decide astăzi unde rămân fabricile Europei. Costul real al oricărei crize politice este instabilitatea, o nouă taxă pentru toate companiile din România, care se vede în dobânzi, investiții anulate sau amânate, inflație și pierderi de locuri de muncă. Doar o economie competitivă poate crește nivelul de trai. Doar printr-o economie puternică putem avea prosperitate. Cu toții trebuie să lucrăm în direcția unei Românii competitive, unei economii puternice. Mediul de afaceri are nevoie de un partener de dialog, nu de interlocutori într-o veșnică gâlceavă. Concordia cere responsabilitate”, a mai spus Dan Șucu.
În 2026, România poate atrage 15 miliarde de euro din fonduri europene: 10 miliarde de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu termen 31 august 2026, și 5 miliarde de euro prin Fondul de Coeziune. Acești bani finanțează investiții publice concrete, care susțin activitatea economică, locurile de muncă și veniturile la bugetul de stat (autostrăzi, spitale, școli și grădinițe, digitalizarea statului, renovarea energetică a clădirilor publice, împăduriri).
Confederația Patronală Concordia atrage atenția că fiecare zi de blocaj decizional înseamnă termene ratate, reforme nefinalizate și riscul unor penalizări care pot ajunge, în unele cazuri, la aproape un miliard de euro per reformă neîndeplinită.
Totodată, Concorida avertizează că 13 reforme critice din PNRR sunt, în prezent, în pericol, inclusiv reforma ANAF și digitalizarea fiscală, Codul Urbanismului și guvernanța corporativă a companiilor de stat, considerate esențiale pentru competitivitatea economiei.
„Dacă reformele nu sunt duse la bun sfârșit, pierdem bani. Dacă pierdem bani, aceștia vor trebui supliniți de altundeva: din împrumuturi mai scumpe, din ajustări bugetare mai dure, din taxe mai mari, ținta de deficit pe anul accest putând fi compromisă. Costul instabilității politice nu îl plătesc partidele. Îl plătesc companiile și cetățenii”, transmite Confederația.
Mai mult, Confederația Patronală Concordia subliniază că România are nevoie de responsabilitate, predictibilitate și capacitate de decizie, evidențiind că mediul de afaceri și-a demonstrat reziliența în fața unor crize succesive, de la pandemie și șocuri energetice până la inflație și presiuni geopolitice fără precedent. Organizația arată că economia a continuat să funcționeze și să își îndeplinească rolul, iar în prezent responsabilitatea revine decidenților.
„Cerem, în mod explicit, ca până la finalul lunii iulie 2026, toate reformele majore care condiționează accesul la fondurile PNRR să fie finalizate și adoptate. Anul acesta, România nu poate să piardă bani de la UE, nu poate să rateze aderarea la OCDE și nu poate să intre în 2027 cu reforme structurale neterminate, în contextul unui deficit bugetar semnificativ, al unor costuri ridicate de finanțare externă și al unui mediu geopolitic global extrem de volatil. Confederația Patronală Concordia reprezintă companiile care produc, angajează și plătesc taxe în România. Vocea noastră este vocea economiei reale. Și economia reală are nevoie, acum, de un stat care funcționează.”, concluzionează Concordia.




