Președintele turc Recep Tayyip Erdoğan este așteptat la București într-o vizită care ar putea marca un nou nivel al Parteneriatului Strategic dintre România și Turcia, în special în domeniile apărării și securității la Marea Neagră. Consilierul prezidențial pentru securitate națională și politică externă, Marius Lazurca, a efectuat o vizită la Ankara, la capătul căreia a afirmat că România și Turcia sunt pregătite să aprofundeze Parteneriatul Strategic bilateral și să îl traducă în proiecte de anvergură, în special în domeniile apărării și economiei.
Într-o postare pe X, Lazurca a transmis că a găsit „în fiecare întâlnire” o deschidere autentică pentru consolidarea Parteneriatului Strategic România–Turcia și „o determinare comună” de a transforma această cooperare în proiecte cu adevărat strategice.
„Îmi închei vizita la Ankara cu mulțumiri sincere adresate gazdelor noastre turce pentru ospitalitatea lor deosebită. În fiecare întâlnire am găsit o deschidere autentică pentru consolidarea Parteneriatului Strategic România–Turcia și o determinare comună de a-l transforma în proiecte de anvergură cu adevărat strategică, în domeniile apărării și economiei, precum și în alte domenii”, a transmis consilierul prezidențial într-o postare pe platforma X.
Concluding my visit to Ankara with sincere thanks to our Turkish hosts for their wonderful hospitality. In every meeting I found genuine openness to stepping up the Romania–Türkiye Strategic Partnership, and a shared determination to translate it into projects of truly strategic… pic.twitter.com/NMYqs3NGgt
— Marius-Gabriel Lazurca (@MariusLazurca) August 12, 2026
Lazurca a subliniat că viitoarea vizită la București a președintelui turc Recep Tayyip Erdoğan va reprezenta „un moment decisiv” în acest demers.
Vizita consilierului prezidențial la Ankara vine în continuarea discuțiilor purtate de președintele Nicușor Dan cu Recep Tayyip Erdoğan în luna iunie, la Istanbul. Cei doi lideri au discutat atunci despre relațiile bilaterale, prioritățile Parteneriatului Strategic România–Turcia și evoluțiile regionale și internaționale.
Întâlnirea din 20 iunie a avut loc la Istanbul, în contextul ceremoniei de predare către Forțele Navale Române a navei de patrulare maritime „Contraamiral Horia Macellariu”/„CAm. Roman”, construită în Turcia. Ankara a prezentat livrarea navei drept primul export de navă militară construită în Turcia către un stat membru NATO și al Uniunii Europene.
Securitatea Mării Negre a fost un element important al discuțiilor dintre cei doi președinți. Erdoğan a evidențiat necesitatea unei cooperări strânse între Turcia și România pentru securitatea regiunii, iar Nicușor Dan a declarat ulterior că a discutat cu omologul său turc inclusiv despre posibilitatea ca Centrul NATO pentru Securitatea Mării Negre, aflat în prezent la Istanbul, să fie mutat la Constanța începând din 2028.
În mesajul transmis după vizita la Ankara, Marius Lazurca a legat cooperarea bilaterală de obiective mai largi de securitate în regiunea Mării Negre și în NATO.
„Doi aliați la Marea Neagră, o singură direcție clară: mai multă securitate și mai multă prosperitate pentru regiunea noastră și pentru NATO în ansamblu”, a transmis consilierul prezidențial.
Vizita lui Lazurca la Ankara a avut loc la solicitarea președintelui Nicușor Dan și a avut pe agendă, între altele, securitatea Mării Negre și cooperarea cu aliații turci.




