Connect with us

MAREA BRITANIE

COP26: UE, SUA, Regatul Unit, Germania și Franța sprijină financiar tranziția energetică echitabilă a Africii de Sud: Prin unirea forțelor, putem accelera eliminarea treptată a cărbunelui în țările partenere

Published

on

© European Union, 2021/ Source: EC - Audiovisual Service

Uniunea Europeană, Statele Unite, Regatul Unit, Germania și Franța vor contribui la finanțarea tranziției către economie verde a Africii de Sud, într-un efort multilateral care ar putea servi drept model pentru țările în curs de dezvoltare de a renunța la combustibilul fosil, aducându-și contribuția la combaterea crizei climatice.

Lansat în cadrul Conferinței ONU pentru schimbările climatice (COP26), ce are loc la Glasgow, Scoția, unde entuaziasmul era scăzut după ce liderii G20 nu au reușit să stabilească o bornă clară de stopare a utilizării cărbunelui, parteneriatul urmărește să accelereze decarbonizarea economiei Africii de Sud, punând accent pe sistemul de energie electrică pentru a o ajuta să atingă obiectivele ambițioase în materie de climă. Se așteaptă ca st acord să reducă emisiile cu până la 1-1,5 gigatone în următorii 20 de ani, sprijinind Africa de Sud să renunțe la cărbune.

”Acest parteneriat este o premieră mondială și ar putea deveni un model de sprijinire a unei tranziții echitabile în întreaga lume. Prin unirea forțelor, putem accelera eliminarea treptată a cărbunelui în țările partenere, sprijinind în același timp comunitățile vulnerabile care depind de el. Asigurarea unei tranziții echitabile este o prioritate pentru UE, atât pe plan intern, cât și pe plan extern”, a transmis președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen în cadrul unui eveniment co-prezidat alături de președintele american Joe Biden referitor la combaterea schimbărilor climatice prin reducerea decalajului de infrastructură la nivel mondial.

Potrivit unor comunicate ale Comisiei Europene, Casei Albe și Downing Street, cele cinci părți își propun să mobilizeze 8,5 miliarde de dolari pentru a sprijini tranziția Africii de Sud la o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon și pentru a consolida reziliența la schimbările climatice.

Declarația adoptată prevede: 

  • recunoaște necesitatea unor acțiuni accelerate în vederea atingerii scopurilor și obiectivelor Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice și ale Acordului de la Paris, inclusiv a obiectivelor pe termen lung privind atenuarea, adaptarea și finanțarea, pentru a evita cele mai grave efecte ale schimbărilor climatice asupra țărilor noastre, a oamenilor noștri și a mediului;
  • constată că, pentru a limita impactul schimbărilor climatice, comunitatea internațională trebuie să înjumătățească emisiile globale de gaze cu efect de seră până în 2030 și să atingă neutralitatea climatică până în 2050, reducând în mod semnificativ alte emisii de gaze cu efect de seră;
  • subliniază că este urgentă decarbonizarea sistemelor energetice prin creșterea eficienței energetice și prin accelerarea renunțării la energia bazată de cărbune și implementării surselor regenerabile de energie;
  • recunoaște că este necesară o finanțare durabilă din partea țărilor dezvoltate, a instituțiilor multilaterale și a investitorilor pentru a spori sprijinul pentru tranziția Africii de Sud;
  • subliniază necesitatea unei tranziții corecte, echitabile și favorabile incluziunii pentru lucrători și comunitățile afectate, astfel încât toți să fie protejați împotriva riscurilor și să beneficieze de oportunitățile oferite de această tranziție și nimeni să nu fie lăsat în urmă;
  • confirmă că procesul de tranziție trebuie să se bazeze pe implicarea deplină a organizațiilor sindicale și a întreprinderilor în programe specifice de recalificare și perfecționare, de creare de locuri de muncă și de furnizare a altor forme de sprijin pentru a se asigura că lucrătorii sunt principalii beneficiari ai tranziției noastre către un viitor mai verde;
  • recunoaște că Africa de Sud se confruntă cu provocări semnificative în materie de dezvoltare, inclusiv sărăcia, inegalitatea și șomajul, care au fost accentuate de impactul pandemiei COVID-19;
  • recunoște că Africa de Sud are nevoie de o tranziție echitabilă, mai ales că există mai multe sectoare importante ale economiei, inclusiv mineritul, energia, industria prelucrătoare și transporturile;
  • salută, în acest context, prezentarea de către Africa de Sud a unei contribuții consolidate și ambițioase la nivel național, care sporește contribuția țării la obiectivele Acordului de la Paris;
  • recunoște progresele înregistrate de guvernul Republicii Africa de Sud – precum și conducerea Eskom, sindicatele, întreprinderile, societatea civilă și administrațiile locale – în vederea atingerii aspirațiilor de neutralitate climatică, stabilite în Strategia de dezvoltare a Africii de Sud pe termen lung;
  • ia act de intenția Africii de Sud de a dezafecta și de a recondiționa sau retehnologiza centralele electrice pe bază de cărbune, de a investi în noi capacități de producție cu emisii reduse, cum ar fi sursele regenerabile, de a crește eficiența energetică și de a urmări o industrializare ecologică, cum ar fi trecerea la producția de vehicule electrice;
  • valorificarea oportunităților de inovare industrială pentru a crea locuri de muncă verzi, crescând producția de energie din surse regenerabile și stimulând o creștere economică durabilă pentru o economie sud-africană rezilientă și neutră climatic;
  • recunoaște oportunitățile fără precedent pentru Africa de Sud de a deveni un lider în tranziția energetică echitabilă și importanța colaborării globale;
  • admite, de asemenea, necesitatea unei cooperări pe termen lung, în concordanță cu calendarul pentru tranziția energetică echitabilă a Africii de Sud;
  • admite angajamentele țărilor dezvoltate de a oferi sprijin, inclusiv financiar, pentru eforturile de atenuare și adaptare ale țărilor în curs de dezvoltare;
  • decide să stabilească un parteneriat ambițios pe termen lung pentru a sprijini calea Africii de Sud către o dezvoltare rezilientă la schimbările climatice, pentru a accelera tranziția echitabilă și decarbonizarea sistemului de energie electrică și pentru a dezvolta noi oportunități economice, cum ar fi hidrogenul verde și vehiculele electrice;
  • stabilește înființarea unui grup operativ incluziv format din Africa de Sud și parteneri internaționali, pentru a permite: a. Decarbonizarea accelerată a sistemului de energie electrică din Africa de Sud în vederea atingerii celui mai ambițios obiectiv al Africii de Sud, în limita resurselor disponibile; b. Eforturile Africii de Sud de realizare a tranziției echitabile care să protejeze lucrătorii și comunitățile vulnerabile, în special minerii, femeile și tinerii, afectați de renunțarea la cărbune; c. eforturile determinate la nivel național de gestionare cu succes a datoriei Eskom, de stabilire a rolului sectorului privat și de creare a unui mediu favorabil prin reforma politicilor în sectorul energiei electrice, cum ar fi separarea și îmbunătățirea colectării veniturilor; d. Lanțurile valorice locale (inclusiv microîntreprinderile, întreprinderile mici și mijlocii) pentru a beneficia de noi domenii de oportunități economice; e. Oportunități de inovare tehnologică și de investiții private pentru a stimula crearea de locuri de muncă ecologice și de calitate, ca parte a unei economii prospere cu emisii reduse.
  • sub rezerva acordului cu privire la cadrul de investiții și în conformitate cu procedurile bugetare și cu consensul privind utilizarea fondurilor și condițiile în care poate fi furnizată finanțarea, părțile își asumă să mobilizeze o sumă inițială de aproximativ 8,5 miliarde de dolari în următorii trei până la cinci ani printr-o combinație de instrumente financiare adecvate, care pot include, dar nu se limitează la, granturi multilaterale și bilaterale, împrumuturi concesionale, garanții și investiții private, precum și sprijin tehnic pentru a permite o tranziție echitabilă, în vederea unui angajament pe termen mai lung.
  • să exploreze surse suplimentare de finanțare și să mobilizeze sau să includă parteneri internaționali suplimentari, pentru a sprijini în continuare ambițiile Africii de Sud.
  • acest parteneriat este o demonstrație a voinței atât a țărilor dezvoltate, cât și a celor în curs de dezvoltare de a coopera în ceea ce privește provocarea vitală cu care se confruntă omenirea.

Declarația politică dată publicității marchează începutul unui proces. Dispozițiile de operaționalizare a parteneriatului vor fi elaborate în detaliu în lunile următoare.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

MAREA BRITANIE

Marea Britanie și Suedia au semnat un acord de securitate și apărare, care pavează calea aderării acestui stat nordic la NATO

Published

on

© No. 10/ Flickr

Premierul britanic Boris Johnson și omologul său suedez Magdalena Andersson au semnat miercuri, la Stockholm, un acord privind garanții de securitate și apărare reciproce, o înțelegere similară urmând a fi parafată și cu Finlanda, pavând astfel calea pentru ca cele două țări nordice – state membre UE, dar nealiniate militar – să declanșeze procesul de aderare la NATO, într-un răspuns la agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei.

Johnson și Andersson au semnat o declarație de securitate prin care Marea Britanie se angajează să apere Suedia în cazul în care armata acestei țări ar fi atacată, relatează BBC și The Guardian, care anticipează că în cursul aceleiași zile premierul britanic își va lua același angajament față de Finlanda. Și Reuters notează că Marea Britanie descrie ambele declarații semnate cu Suedia și Finlanda drept “un pas înainte în cooperarea în domeniul apărării și securității”.

 

“Suntem fermi și fără echivoc în sprijinul nostru atât față de Suedia, cât și față de Finlanda, iar semnarea acestei declarații de securitate este un simbol al asigurării veșnice dintre națiunile noastre”, a declarat premierul într-un comunicat emis înainte de a lua cuvântul.

© No. 10/ Flickr

Conform declarației, Johnson “expune intenția Regatului Unit de a sprijini forțele armate ale celor două națiuni în cazul în care oricare dintre ele se va confrunta cu o criză sau va fi atacată”.

În cazul în care oricare dintre țări va fi atacată, Marea Britanie și Suedia se vor ajuta reciproc în diverse moduri, a declarat liderul suedez Magdalena Andersson în debutul conferinței comune de presă cu Boris Johnson.

La conferința de presă comună cu premierul suedez, Magdalena Andersson, șeful guvernului de la Londra a declarat că Marea Britanie va sprijini orice decizie a Suediei cu privire la o eventuală viitoare aderare la NATO, subliniind că pactul de asigurare a securității cu Suedia este o discuție separată de viitoarea relație a Suediei cu NATO, care este “o chestiune care ține de Suedia”.

“Ceea ce spunem cu tărie este că, în cazul unui dezastru sau al unui atac asupra Suediei, atunci Regatul Unit va veni în ajutorul Suediei cu tot ceea ce aceasta va solicita. (…) Cred că există o problemă separată cu privire la NATO, pe care cred că Suedia o va aborda în cursul următoarelor zile. Nu este treaba mea să comentez acest lucru, cu excepția, desigur, a faptului că sunt sigur că Marea Britanie va sprijini orice fel de acțiune pe care Suedia va decide să o întreprindă”, a explicat el.

Citiți și Suedia şi Finlanda au decis să depună simultan cereri de aderare la NATO. Alianța s-ar extinde la 32 de state membre și și-ar dubla granița cu Rusia

Suedia și Finlanda sunt așteptate să anunțe în zilele următoare o decizie de a adera la Alianța Nord-Atlantică, extinzând blocul politico-militar de la 30 la 32 de membri. De altfel, miniștrii de externe ai celor două țări sunt așteptați sâmbătă și duminică la Berlin, acolo unde omologii lor din NATO vor avea o reuniune informală ca parte a procesului de pregătire a summitului NATO de la Madrid din 28-30 iunie și de adoptare a noului Concept Strategic al Alianței.

Ministrul suedez al apărării a afirmat marți că aderarea Suediei și Finlandei la NATO va consolida apărarea regiunii nordice, iar Comisia de Apărare a Parlamentului finlandez a declarat că aderarea la NATO este cea mai bună opțiune pentru Finlanda pentru a-și garanta securitatea națională.

O aderare a Finlandei la NATO, țară ce are o frontiera terestră de 1.340 de kilometri cu Rusia, ar dubla granița comună dintre Alianța Nord-Atlantică și Federația Rusă. De asemenea, accederea Finlandei și Suediei în NATO ar însemna că toate țările riverane la Marea Baltică, cu excepția Rusiei, ar fi state aliate, la fel și în cazul Consiliului Arctic, organismul care reunește țările învecinate cu cel de-al patrulea ocean al lumii.

NATO are în prezent 30 de state membre, dintre care 21 fac parte şi din Uniunea Europeană. Ţările membre ale UE care nu au aderat la Alianţa Nord-Atlantică sunt Austria, Cipru, Finlanda, Irlanda, Malta şi Suedia.

Finlanda și Suedia sunt state partenere ale NATO și participă cu regularitate la reuniune Alianței Nord-Atlantice la nivelul miniștrilor de externe și ai apărării, precum și la summit-urile șefilor de stat și de guvern.

Semnarea unui protocol de aderare între Alianță și cele două țări scandinave ar trebui ratificat de parlamentele tuturor celorlalte 30 de state NATO pentru ca Finlanda și Suedia să devină membri cu drepturi depline și să beneficieze de principiul apărării colective – articolul 5 din Tratatul de la Washington.

Continue Reading

MAREA BRITANIE

Într-un moment de cotitură pentru monarhia britanică, prințul Charles a deschis o nouă sesiune a Parlamentului britanic în locul reginei Elisabeta a II-a

Published

on

© The Royal Family/ Facebook

Prinţul Charles, aşezat la stânga coroanei pe care urmează să o moştenească de la mama lui, a avut o atitudine solemnă şi dedicată, marţi, cu ocazia primului său discurs al tronului – care deschide în mod oficial o nouă sesiune a Parlamentului Marii Britanii -, marcând astfel un moment de cotitură în istoria monarhiei din această ţară din cauza problemelor de mobilitate cu care se confruntă regina Elisabeta a II-a, informează AFP, potrivit Agerpres.

Devenit simbolul unei vieţi petrecute în aşteptare, fiul cel mare al suveranei britanice a trebuit să aştepte până la vârsta de 73 de ani pentru a se achita pentru prima dată de această funcţie esenţială care le revine regilor şi reginelor din Marea Britanie.

Absenţa reginei în această zi de marţi, în anul dedicat celebrărilor ce marchează Jubileul de Platină, reprezintă o nouă etapă simbolică în transferul progresiv al sarcinilor oficiale ale suveranei britanice către prinţul Charles, care o reprezintă deja în străinătate de mai mulţi ani.

Purtând uniforma de amiral de marină, prinţul Charles a subliniat priorităţile Guvernului britanic, condus de prim-ministrul conservator Boris Johnson.

Prinţul Charles s-a aşezat pe tronul alocat consorţilor, folosit în trecut de tatăl lui, prinţul Philip, decedat în 2021 la vârsta de 99 de ani. La dreapta lui, locul rezervat de obicei tronului suveranei, care a împlinit recent vârsta de 96 de ani, a rămas gol.

În discursul său, ritmat de expresii precum “Guvernul Majestăţii Sale” şi “miniştrii Majestăţii Sale”, în locul obişnuitelor cuvinte “Guvernul meu” şi “miniştrii mei” pronunţate de regina Elisabeta a II-a, prinţul Charles a detaliat principalele proiecte de lege ale Guvernului de la Londra pentru sesiunea parlamentară inaugurată marţi. Numeroase chestiuni – inclusiv puterea de cumpărare şi Irlanda de Nord – au fost trecute în revistă, precum şi “apărarea democraţiei” în lume, în special în Ucraina.

 

În Camera Lorzilor – camera superioară a Parlamentului britanic -, prinţul Charles a lecturat cu o voce gravă textul acestui discurs timp de aproape nouă minute.

Pe durata discursului, moştenitorul tronului britanic a privit de mai multe ori către parlamentarii prezenţi în sală.

După finalizarea lecturării textului, prinţul Charles, la fel cum a procedat atunci când a intrat în Camera Lorzilor, a urmat coroana plasată pe o pernă de catifea purpurie, salutându-i la ieşire pe parlamentarii aşezaţi în ambele jumătăţi ale sălii.

La stânga lui, în locul în care stătea el de obicei, s-a aşezat de această dată soţia lui, Camilla, în timp ce fiul său cel mare, prinţul William, în vârstă de 39 de ani, al doilea în ordinea de succesiune la tron, s-a aşezat la dreapta prinţului Charles şi a participat pentru prima dată la acest eveniment.

A fost pentru prima dată în aproape 60 de ani şi pentru a treia oară în cei 70 de ani de domnie ai reginei Elisabeta a II-a când suverana a lipsit de la acest eveniment anual.

Regina britanică şi-a delegat atribuţiile asociate acestui discurs doar de două ori: atunci când era însărcinată cu prinţii Andrew şi Edward, în 1959, respectiv în 1963.

Continue Reading

MAREA BRITANIE

Ziua Victoriei în Europa | Mesajul premierul britanic: Ne gândim și la cei care au murit în urma invaziei ilegale a Rusiei în Ucraina

Published

on

© Print screen video - Boris Johnson Twitter

De Ziua Victoriei în Europa, care marchează astăzi 77 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, premierul britanic a transmis că în acest an trebuie să ne gândim și la cei care au murit și suferit în urma invaziei ilegale a Rusiei în Ucraina.

„În ziua în care ne amintim de cei care și-au sacrificat viața pentru libertatea și viitorul nostru, ne gândim și la cei care au murit și au suferit în urma invaziei ilegale a Rusiei în Ucraina. Respectul și recunoștința noastră față de cei care au luptat în conflictele anterioare ne întărește hotărârea de a sprijini poporul ucrainean în lupta sa. Nu vom uita sacrificiile care au fost făcute de-a lungul generațiilor pentru a asigura pacea și libertatea în Europa”, a transmis premierul Boris Johnson într-un mesaj video postat pe contul de Twitter.

Ziua de 8 mai este sărbătorită în general în Europa ca VE Day, Ziua Victoriei în Europa, însă în acest an numeroase ceremonii de amploare pregătite de autorităţi au fost anulate din cauza pandemiei provocate de noul coronavirus.

Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite împotriva Germaniei naziste în timpul celei de-a doua conflagrații mondiale este sărbătorită în Europa și în SUA la 8 mai, spre deosebire de Rusia care celebrează acest moment la 9 mai. Capitularea Germaniei naziste a intrat în vigoare la 8 mai, ora 23:01 (CET).

Acum 77 de ani, în urma semnării actului de capitulare necondiţionată a Germaniei naziste s-a încheiat, în Europa, cel mai mare conflict din istorie, în care şi-au pierdut viaţa peste 60 de milioane de oameni, militari şi civili. Pentru prima dată, pierderile civile sunt mai mari decât cele militare. Urmările războiului, inclusiv schimbările geopolitice, culturale şi economice, au fost fără precedent. Cel de-Al Doilea Război Mondial a luat sfârşit odată cu capitularea Japoniei, în urma bombardamentelor nucleare asupra oraşelor Hiroshima şi Nagasaki (6 şi 9 august), armistiţiul fiind semnat la 2 septembrie 1945, pe puntea cuirasatului Missouri.

Continue Reading

Facebook

ROMÂNIA34 mins ago

Nicolae Ciucă o felicită pe Elisabeth Borne, prima femeie prim-ministru al Franței din ultimii 30 de ani: Să consolidăm legăturile istorice dintre România și Franța

ROMÂNIA4 hours ago

Ministrul de interne Lucian Bode, vizită de lucru la Washington, la aniversarea a 25 ani de la lansarea Parteneriatului Strategic România-SUA

ROMÂNIA4 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă a prezidat reuniunea Comitetului de monitorizare a PNRR: Timpul și ritmul în care acționăm sunt decisive pentru ca reformele și investițiile să se concretizeze cât mai repede

ROMÂNIA4 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă a discutat cu vicepreședintele companiei Lockheed Martin despre consolidarea Parteneriatului Strategic cu SUA

NATO4 hours ago

Klaus Iohannis: România salută decizia Suediei de a adera la NATO și susține un proces rapid de extindere. Alianța noastră va fi mai puternică ca niciodată

COMISIA EUROPEANA5 hours ago

UE pregătește un plan care să permită plata gazului rusesc în ruble fără a încălca sancțiunile impuse Rusiei

NATO5 hours ago

Decizie istorică la Stockholm: Suedia a decis să depună cererea de aderare la NATO, punând capăt unei perioade de două secole de neutralitate

ROMÂNIA6 hours ago

Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja: România trebuie să achite „minim 60 de milioane de euro” din datoria pe care o are la Agenția Spațială Europeană

CONSILIUL UE6 hours ago

UE prelungește până în 2025 sancțiunile împotriva atacurilor cibernetice care amenință statele membre

SUA7 hours ago

Declarație transatlantică privind tehnologia și comerțul: SUA și UE au ajuns la noi înțelegeri pentru investiții în semiconductori, acordarea licențelor sau integritatea informațiilor în situații de criză

ROMÂNIA4 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă a prezidat reuniunea Comitetului de monitorizare a PNRR: Timpul și ritmul în care acționăm sunt decisive pentru ca reformele și investițiile să se concretizeze cât mai repede

NATO1 day ago

Stoltenberg: Vom căuta modalități de a oferi garanții de securitate Finlandei și Suediei pe parcursul procesului de aderare la NATO

NATO1 day ago

Stoltenberg: Am discutat cu ministrul de externe turc și mă aștept să dăm curs rapid cererii de aderare a Finlandei și Suediei. Intenția Turciei nu este de a bloca aderarea la NATO

INTERNAȚIONAL1 day ago

Mai mult ajutor militar din partea SUA este în drum spre Ucraina, a anunțat șeful diplomației ucrainene după întâlnirea cu Antony Blinken

NATO1 day ago

Secretarul general adjunct al NATO: Finlanda și Suedia sunt cei mai apropiați parteneri ai NATO. Vom găsi condițiile pentru un consens dacă decid să solicite aderarea

CONSILIUL EUROPEAN3 days ago

De la Hiroshima, primul oraș din istorie bombardat nuclear, șeful Consiliului European denunță “referirile rușinoase ale Rusiei la utilizarea armelor nucleare”

ROMÂNIA4 days ago

Klaus Iohannis: Inflația și prețurile la energie au o singură cauză, războiul lui Putin împotriva Ucrainei. Vinovat este Putin

MAREA BRITANIE6 days ago

Într-un moment de cotitură pentru monarhia britanică, prințul Charles a deschis o nouă sesiune a Parlamentului britanic în locul reginei Elisabeta a II-a

ROMÂNIA6 days ago

Nicolae Ciucă a cerut tuturor instituțiilor care gestionează implementarea PNRR continuarea dialogului cu experții europeni

REPUBLICA MOLDOVA6 days ago

De la Chișinău, secretarul general al ONU mulțumește R. Moldova pentru ”exemplul de umanitate” în criza refugiaților ucraineni

Team2Share

Trending