Corina Crețu, pledoarie în Parlamentul European pentru ca Fondul de Solidaritate al UE să fie pus mai rapid la dispoziția statelor afectate de dezastre naturale

Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene trebuie să devină mai flexibil și mai eficient în oferirea de asistență financiară statelor afectate de dezastre naturale, a afirmat marți europarlamentarul Corina Crețu.

În calitate de raportor din partea Comisiei pentru Control Bugetar a Parlamentului European pentru Regulamentul privind folosirea Fondului de Solidaritate, Corina Crețu a pledat marți, într-o ședință din cadrul Comisiei CONT, pentru o mai mare flexibilitate a acestui Fond.

“O veste bună este aceea că Fondul de Solidaritate al UE va acoperi și pierderile generate de crize sanitare, însă procedura de obținere a banilor este de multe ori dificilă. Tocmai de aceea, am susținut ca aceste fonduri să fie puse mai rapid la dispoziția statelor aflate în nevoie, și Comisia Europeană să le ofere acestora asistență în procesul de depunere a cererilor”, a transmis aceasta.

Totodată, europarlamentarul român a subliniat că este necesar un control mai riguros pentru a ne asigura că banii merg acolo unde este realmente nevoie de aceste fonduri.

Din acest motiv, Corina Crețu a transmis că a cerut un Raport anual care să detalieze activitățile susținute de Fondul de Solidaritate al UE.

“Cred, totodată, că se impune și o vizibilitate mai mare a acestui Fond, care având alocată de-a lungul timpului o sumă totală de peste 6 miliarde EUR, a făcut atât de mult bine cetățenilor din absolut toate statele europene. Așa cum știți, chiar și România a beneficiat de Fondul de Solidaritate al UE. În 2019 am aprobat, în calitate de Comisar European pentru Politică Regională, un ajutor financiar de 8,2 milioane EUR pentru regiunea Nord-Est a României afectată de inundații. Îmi voi aduce, și pe mai departe, aportul la eficientizarea Fondului de Solidaritate al UE, care este realmente un simbol al unității europene și al sprijinului pentru cetățenii care suferă pierderi – uneori incomensurabile”, a completat ea.

Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) este principalul instrument de care dispune UE pentru a face faţă catastrofelor naturale majore şi pentru a-şi manifesta solidaritatea cu regiunile din Europa afectate de dezastre. Fondul a fost creat ca reacţie la inundaţiile devastatoare care au lovit Europa Centrală în vara anului 2002.

De atunci, a fost utilizat în cazul a 80 de dezastre de diverse tipuri: inundaţii, incendii forestiere, cutremure, furtuni şi secetă. Până în prezent, au fost sprijinite 24 de ţări europene diferite, suma totală alocată depăşind 5 miliarde de euro.

Ca răspuns la epidemia de COVID-19, domeniul de aplicare al Fondului de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) a fost extins începând cu 1 aprilie 2020 pentru a include urgențe majore în domeniul sănătății publice.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare