Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din PE: UE trebuie să ajungă între printre primii 3 investitori în cercetare și tehnologie în domeniul apărării

Apărarea și securitatea au devenit priorități ale Uniunii Europene în ultimii ani, după un deceniu de declin sistematic, a afirmat joi, în plenul Parlamentului European, eurodeputatul Cristian Bușoi.

Bușoi, care este președinte al Comisiei pentru industrie, cercetare și energie din PE, a punctat că în următorul Cadru Financiar Multianual al Uniunii (2021-2027), țările UE vor dispune de 7,9 miliarde euro pentru a finanța proiecte de cercetare competitive.

“Două treimi vor completa investițiile statelor membre prin cofinanțarea costurilor de dezvoltare a capacităților de apărare”, a subliniat el.

Cristian Bușoi a mai precizat că “fondurile pe care le avem la dispoziție vor contribui în mod esențial la suveranitatea Europei, care trebuie să își protejeze cetățenii și vor facilita cooperarea între întreprinderi, actorii din domeniul cercetării și statele membre, care trebuie să încurajeze inovarea și să dezvolte tehnologii de apărare de ultimă generație”.

“UE trebuie să ajungă între printre primii 3 investitori în cercetare și tehnologie în domeniul apărării”, a conchis europarlamentarul român.

Noul Fond va sprijini acțiunile de colaborare și cooperarea transfrontalieră în întreaga UE, în fiecare etapă a ciclului industrial legat de produsele și tehnologiile de apărare. Proiectarea programului va asigura participarea industriilor de apărare de toate dimensiunile, inclusiv a IMM-urilor și a întreprinderilor mici și mijlocii, în întreaga UE, consolidând astfel și îmbunătățind lanțurile de aprovizionare și de valoare ale apărării.

Pentru prima dată, considerațiile etice vor fi luate în considerare, deoarece acțiunile implementate în cadrul fondului vor face obiectul unei evaluări etice de către Comisie.

Sub rezerva confirmării finale în contextul negocierilor privind pachetul CFM și programele conexe, fondul va fi dotat cu un pachet financiar de 7,95 miliarde de euro în prețuri curente. În cadrul acestui pachet, 2,65 de miliarde de euro vor fi alocate cercetării și 5,3 miliarde de euro vor fi alocaei acțiunilor de dezvoltare. 

Fondul European de Apărare va viza, în special, inovația revoluționară, cu 5% din fondurile alocate tehnologiilor perturbatoare și echipamentelor inovatoare.

Pentru a menține coerența cu CFM și programele conexe, s-a decis ca Fondul European de Apărare să se desfășoare în aceeași perioadă ca CFM, adică de la 1 ianuarie 2021 până la 31 decembrie 2027.

Fondul European de Apărare urmează Programului european de dezvoltare industrială în domeniul apărării (EDIDP) și Acțiunii pregătitoare privind cercetarea în domeniul apărării (PADR) care a fost inițial înființat în 2017 pentru a servi drept măsuri pregătitoare pentru Fondul de Apărare.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare