Connect with us

Dan Motreanu

Dan Motreanu prezintă un bilanț al mandatului de europarlamentar: Am promovat proiecte în interesul României și voi continua să fac acest lucru

Published

on

© Dan Motreanu/Facebook

Dan Motreanu realizează un bilanț al mandatului său de eurodeputat, la finalul ultimei sesiuni plenare a actualului legislativ european, înainte de alegerile din 6-9 iunie care vor reorganiza distribuția puterii a forțelor politice din Parlamentul European.

”În calitate de europarlamentar, am promovat proiecte în interesul României, adoptarea acestora fiind posibilă datorită apartenenței PNL la grupul PPE, cel mai numeros din Parlamentul European”, a subliniat Motreanu, prezentând o serie de realizări obținute în cei cinci ani de mandat:

  • Împreună cu colegii din Grupul PPE, acesta o obținut fonduri în valoare de 40 de milioane de euro pentru fermierii români afectați de afluxul de cereale ieftine din Ucraina.
  • Dan Motreanu a obținut votul Parlamentului European pentru subvenții mai mari pentru agricultorii români, pe baza unui amendament depus împreună cu mai mulți europarlamentari români. De altfel, acesta a solicitat Consiliului UE să accelereze procesul de convergență al plăților directe din cadrul Politicii Agricole Comune
  • În calitate de responsabil din partea Comisiei pentru agricultură, eurodeputatul s-a asigurat că Parlamentul European sprijină utilizarea pe scară mai largă a etichetării digitale, dar fermierii obțin în format fizic toate informațiile de care au nevoie.
  • În calitate de responsabil al Grupului PPE pentru Platforma Tehnologii Strategice pentru Europa (STEP), acesta introdus amendamente favorabile țării noastre în raportul referitor la acest dosar
  • Eurodeputatul a obținut votul Parlamentului European pentru sprijinirea regiunilor care se confruntă cu scăderea forței de muncă, plecarea tinerilor și cu o pondere scăzută a persoanelor cu studii superioare. A fost aprobat „Mecanismul de stimulare a talentelor”, pentru care a fost responsabil din partea Grupului PPE.
  • ”De-a lungul procedurii legislative din cadrul Comisiei ENVI din Parlamentul European, principala prioritate a fost sa mă asigur de dublarea finanțării alocate României din Fondul de Modernizare. Astfel, bugetul total alocat tarii noastre se va ridica aproximativ la 15 miliarde de euro”, a amintit Dan Motreanu
  • Acesta fost printre inițiatorii rezoluției prin care Parlamentul European solicită Federației Ruse să returneze complet tezaurul României.
  • A fost raportor PPE pe Raportul privind zonele urbane, solicitând Comisiei Europene să elaboreze recomandări pentru organizarea și reforma administrativ-teritorială în UE, considerându-le esențiale pentru dezvoltarea și reziliența urbană.
  • Raportul privind Noua strategie industrială a UE a fost votat în plenul Parlamentului European, pentru care eurodeputatul a fost responsabil din partea Grupului PPE. Pentru fiecare nouă sarcină administrativă impusă IMM-urilor, va fi eliminată una existentă.

Dan Motreanu candidează pentru un nou mandat în Parlamentul European și a dat asigurări că va  ”continua să promoveze interesele României în Parlamentul European”.

Amintim că listele candidaţilor Alianţei electorale PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie şi au fost depuse la 5 aprilie la Biroul Electoral Central.

La 21 martie, președintele PNL, Nicolae Ciucă, a prezenta lista liberalilor la alegerile europene, primii zece candidați fiind: Rareș Bogdan, actualul lider al delegației eurodeputaților români din PPE, Dan Motreanu, membru al Parlamentului European, Adina Vălean, comisar european pentru transporturi, Daniel Buda, vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură din PE, Siegfried Mureșan, vicepreședinte al grupului PPE din PE, negociator-șef al bugetului UE 2024 și co-negociator al Parlamentului European pentru Mecanismul de redresare și reziliență, Mircea Hava, europarlamentar, Gheorghe Falcă, europarlamentar, Virgil Popescu, fost ministru al energiei, Alexandru Muraru, deputat și președinte PNL Iași, și Mara Mareș, președinte al Tineretului Național Liberal.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

Dan Motreanu

Eurodeputatul Dan Motreanu a trimis o întrebare scrisă Comisiei Europene legată de cauzele scumpirii alimentelor: „Comisia trebuie să ia măsuri pentru protecția fermierilor”

Published

on

© Dan Motreanu/ Facebook

Europarlamentarul Dan Motreanu (PNL, PPE) a cerut Comisiei Europene să ia măsuri pentru protecția fermierilor și împreună cu eurodeputații Daniel Buda, Rareș Bogdan și Iuliu Winkler, a trimis o întrebare scrisă Executivului european legată de cauzele scumpirii alimentelor.

„Cerem Comisiei Europene să precizeze cu cât s-au scumpit alimentele de bază în UE ca urmare a implementării PAC 2023 – 2027. Vrem să știm dacă instituțiile UE dețin informații privind distribuția geografică a alimentelor provenite din state terțe, și cât au pierdut fermierii din cauza acestor produse sub standardele europene”, a scris Dan Motreanu, pe Facebook.

De asemenea, eurodeputații au solicitat să li se precizeze ce măsuri are în vedere noua Comisie Europeană pentru a îmbunătăți situația fermierilor.

„Cel mai recent raport al Curții de Conturi Europene arată că Politica Agricolă Comună (PAC) nu este aliniată aspirațiilor agricultorilor. Multe măsuri de mediu impuse fermierilor nu pot fi puse în practică. De altfel, toate statele membre au utilizat derogări de la bunele condiții agricole și de mediu (GAEC) ale PAC și anul acesta Comisia a modificat și simplificat GAEC-urile, astfel încăt obiectivele stretegiei „de la fermă, la consumator” sunt departe de a fi realizabile. Multe ferme din state erțe prosperă deoarece vând în UE produse care nu respectă standardele europene în materie de siguranță alimentară, și nici nu sunt supuse unor clauze în oglindă”, a detaliat Dan Motreanu.

Continue Reading

Dan Motreanu

Eurodeputatul Dan Motreanu: Începând din 2025, cheltuielile bugetare necesare cofinanțării fondurilor europene vor fi excluse din calculul deficitului public

Published

on

© Dan Motreanu/ Facebook

Începând din 2025, cheltuielile bugetare necesare cofinanțării fondurilor europene vor fi excluse din calculul deficitului public, a transmis europarlamentarul Dan Motreanu (PNL, PPE).

„Asigurăm cofinanțarea proiectelor din fonduri UE și excluderea acestor cheltuieli din calculul deficitului bugetar. M-am implicat pentru acest proiect, în calitate de europarlamentar, iar echipa PNL Giurgiu va obține votul Parlamentului României pentru asigurarea fondurilor”, a scris deputatul european, pe Facebook.

Dan Motreanu a precizat că, începând din 2025, cheltuielile bugetare necesare cofinanțării fondurilor europene vor fi excluse din calculul deficitului public.

„Această măsură, adoptată în aprilie 2024, a fost prioritară pentru mine personal, pentru PNL și pentru PPE în Parlamentul European. Aceasta va permite României să investească în proiecte europene esențiale pentru dezvoltarea țării, fără a afecta respectarea pragurilor UE de deficit bugetar și de datorie publică”, a adăugat eurodeputatul.

Europarlamentarul a solicitat această măsură din anul 2023, atât în cadrul unei rezoluții a Comisiei pentru Dezvoltare Regională (REGI), adoptată în plenul Parlamentului European, pentru care a fost responsabil din partea Grupului Partidului Popular European, cât și printr-o scrisoare adresată președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

De asemenea, acesta a amintit că măsura face parte din Pactul de Stabilitate și Creștere revizuit.

„Apartenența PNL la Grupul PPE ne permite să promovăm prioritățile României pe agenda UE. Primul proiect pe care Maria Gabriela Horga, candidat la Senat din partea PNL Giurgiu, îl va propune în noul Legislativ va viza înființarea unui fond de cofinanțare de la bugetul de stat pentru primarii care atrag fonduri europene. Există în România numeroși primari dedicați comunităților, capabili să atragă fonduri UE, dar nu întotdeauna există și capacitatea de cofinanțare”, a conchis Dan Motreanu.

Continue Reading

Dan Motreanu

Eurodeputatul Dan Motreanu, împotriva centralizării Politicii de Coeziune: „Politica de Coeziune a UE este un element crucial pentru dezvoltarea României”

Published

on

© European Union 2024 - Source : EP

Eurodeputatul Dan Motreanu (PNL, PPE) a declarat miercuri că este împotriva centralizării Politicii de Coeziune și a cerut Comisiei Europene explicații în legătură cu această intenție, printr-o scrisoare pe care a semnat-o, alături de mai mulți europarlamentari.

„Politica de Coeziune a Uniunii Europene este un element crucial pentru dezvoltarea României”, a scris deputatul european, pe Facebook.

 

Acesta a precizat că, potrivit informațiilor din presă, Comisia Europeană intenționează să contopească mai multe fonduri și programe importante ale UE și să modifice semnificativ modul în care este gestionată Politica de Coeziune, introducând o abordarea mai centralizată.

„Politica de Coeziune are nevoie de mai multă descentralizare, nu de mai puțină! Autoritățile locale cunosc cel mai bine nevoile din zonele pe care le reprezintă. Deciziile luate mai aproape de cetățeni au o rată de succes mai mare. Renunțarea la modelul de manegement partajat al Politicii de Coeziune este o propunere complet inacceptabilă”, a punctat Dan Motreanu. 

Mai mult, europarlamentarul a amintit că Politica de Coeziune a fost concepută pentru a promova solidaritatea și pentru a reduce discrepanțele economice și sociale între regiunile UE.

„Acest fapt, corelat cu gestionarea fondurilor de coeziune și la nivel regional, a permis finanțarea unor proiecte specifice pentru fiecare regiune. Investițiie realizate din fondurile Politicii de Coeziune au vizat, în anumite regiuni, dezvoltarea infrastructurii rutiere și a transportului public, modernizarea școlilor și a spitalelor, renovarea clădirilor, sprijinirea dezvoltării IMM-urilor și antreprenoriatului precum și crearea de noi locuri de muncă”, a conchis Dan Motreanu. 

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
NATO2 days ago

Rubio, discuție telefonică cu secretarul general NATO: Fără “o cale clară către pace” în curând, SUA se vor retrage din rolul de mediator între Rusia și Ucraina

INTERNAȚIONAL2 days ago

Trump amenință că va abandona negocierile pentru încetarea focului între Rusia și Ucraina: Vom spune doar “sunteți niște oameni oribili” și vom renunța

SUA2 days ago

Vance și Meloni s-au întâlnit la Roma, pentru a doua zi la rând, după vizita premierului Italiei la Casa Albă. Vicepreședintele SUA a participat la slujba din Vinerea Mare la Vatican

NATO2 days ago

Arsenalul nuclear al Franței ar putea contribui într-adevăr la protejarea Poloniei, subliniază președintele Andrzej Duda

CHINA3 days ago

China furnizează arme Rusiei, acuză Volodimir Zelenski: Nu pot spune că suntem surprinși

SUA3 days ago

Donald Trump declară că ”nu-l consideră pe Zelenski responsabil” pentru războiul din Ucraina, dar continuă criticile la adresa lui: Nu-l învinovățesc, dar nu a făcut cea mai bună treabă din lume

RUSIA3 days ago

Rubio atenționează că SUA ar putea renunța la eforturile de pace Ucraina-Rusia dacă nu se înregistrează progrese în câteva zile

NATO3 days ago

NATO schimbă limbajul referitor la climă, gen și diversitate pentru a evita represaliile din partea administrației Trump

NATO3 days ago

Lituania plănuiește să își modernizeze rutele ”critice pentru securitate și apărare” pentru a descuraja Rusia

INTERNAȚIONAL3 days ago

“Suflete politice înrudite” pentru un “Occident măreț din nou”: De la Casa Albă, Trump și Meloni sunt 100% încrezători într-un acord comercial UE-SUA

ROMÂNIA7 days ago

PPC marchează extinderea la nivel regional prin conferința „Construind viitorul: Proiectarea, baza dezvoltării și calității vieții în Transilvania”, organizată în parteneriat cu BNR

ROMÂNIA2 weeks ago

Firmele americane vor prezenta administrației SUA că România este “un loc bun pentru investiții” și au ca obiectiv “promovarea investițiilor românești în SUA”, afirmă Bolojan în contextul noilor tarife comerciale americane

ROMÂNIA2 weeks ago

România a obținut excluderea componentei nucleare din contra-măsurile UE la tarifele SUA, anunță Bolojan: Avem un contract important pentru reactoarele 3 și 4

NATO2 weeks ago

Bolojan și MApN afirmă că “nu există nicio informație oficială” din partea SUA de a retrage militari din România. Poziția strategică și Baza Mihail Kogălniceanu, printre argumentele României în a evita o dezangajare SUA pe flancul estic

ROMÂNIA2 weeks ago

Bolojan pune Palatul Cotroceni la dispoziția candidaților la funcția de președinte pentru dezbateri: În afară de holograme, să vedem candidați, programe și idei

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE2 weeks ago

INTERVIU Stefano Scarpetta, director al Departamentului ELS în cadrul OCDE, apreciază că tarifele anunțate de Trump ar putea genera o creștere a prețurilor la anumite produse și servicii: OCDE este un loc foarte sigur pentru dialog constructiv

ROMÂNIA3 weeks ago

Marcel Ciolacu: Investitorii români și străini au încredere în potențialul nostru economic. De aceea pun la bătaie atâția bani

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE3 weeks ago

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, prezintă ”trei beneficii clare” ale aderării României la OCDE: Simplificare și debirocratizare, creșterea capacității de împrumut pentru companii și IMM-uri, creșterea ratingului de țară

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE3 weeks ago

Ambasadorul Italiei reafirmă sprijinul țării sale pentru aderarea României la OCDE: Este următorul pas logic în integrarea sa continuă în economia globală și comunitatea euroatlantică

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE3 weeks ago

Secretarul de stat Luca Niculescu subliniază că ”există toate premisele” ca România să finalizeze anul viitor procesul de aderare la OCDE: Vom continua în acest ritm

Trending