Connect with us

Daniel Buda

Daniel Buda: Politica Agricolă Comună trebuie să asigure mai multă subsidiaritate și flexibilitate pentru a ține cont de condițiile și nevoile locale

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC) trebuie să asigure mai multă subsidiaritate și flexibilitate pentru a ține cont de condițiile și nevoile locale și pentru a consolida poziția fermierilor, a transmis eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (AGRI) din Parlamentul European, în cadrul intervenției sale din sesiunea plenară. 

„Trăim într-o lume în continuă schimbare, iar politica agricolă comună post-2020 va trebui să facă față provocărilor actuale și viitoare. PAC trebuie să asigure mai multă subsidiaritate și flexibilitate, pentru a ține cont de condițiile și nevoile locale, dar în același timp, trebuie să rămână unită. Statele membre sunt obligate să nu împovăreze fermerii cu noi sarcini, care nu sunt prevăzute în regulamentele Europene. Fermierii joacă un rol-cheie în combaterea schimbărilor climatice, protejarea mediului și conservarea peisajelor și a biodiversității. Această politică va pune accentul pe mediu și climă, dezvoltând zonele Uniunii Europene, valorificând oportunitățile, sociale și de mediu”, a subliniat eurodeputatul PPE.

De asemenea, vicepreședintele Comisiei AGRI a menționat că PAC își propune în același timp să răspundă problemelor apărute în sectorul agricol, precum îmbătrânirea populației și utilizarea agriculturii de precizie. 

„Încurajarea tinerilor să devină fermieri reprezintă o adevărată provocare, dar care va asigura viitorul securității alimentare a Europei. Utilizarea agriculturii de precizie în Europa este încă foarte scăzută. Programele de investiții în cercetare și inovare vor reprezenta o proritate-cheie, care vor permite fermierilor europeni alinierea la standarde tot mai înalte. PAC este un parteneriat între agricultură și societate, între Europa și fermieri. Agricultura și industria alimentară fac din UE unul dintre cei mai importanți producători de alimente și garanți ai securității alimentare din lume, furnizând milioane de locuri de muncă. Acest lucru trebuie fie consolidat și după 2020”, a susținut Daniel Buda. 

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Daniel Buda

Eurodeputatul Daniel Buda cere Comisiei Europene să ofere fermierilor finanțări adecvate pentru a ține pasul cu directivele europene privind combaterea schimbărilor climatice

Published

on

© European Union 2024 - Source : EP

Europarlamentarul Daniel Buda i-a cerut comisarului european pentru agricultură finanțări adecvate pentru fermierii statelor membre pentru ca aceștia să facă față cheltuilelilor ce sunt prevăzute în directivele europene privind combaterea schimbărilor climatice. Un fermier este nevoit să facă investiții de 70.000-90.000 de euro pentru ca fermele să respecte noile norme de mediu, bani care nu sunt prevăzuți în finanțări europene, lucru pe care l-a semnalat Daniel Buda în timpul reuniunii Comisiei AGRI din Parlamentul European, care l-a avut invitat în dezbatere pe comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski.

„Domnule comisar, știți care este fractura de logică pe care o vedem noi, europarlamentarii, mai ales cei din Comisia AGRI, legat de toate aceste obiective asumate de Comisia Europeană? Și anume, lipsa de finanțare a acestor obiective asumate și mai ales a acestor sarcini pe care noi le impunem fermierilor. Săptămâna trecută am votat în Parlamentul European directiva privind reducerea emisiilor industriale. Această chestiune va impune obligativitatea pentru foarte mulți fermieri să facă investiții undeva între 70.000-90.000 de euro în propriile ferme ca să poată să satisfacă exigențele prevăzute în acea directivă. Faceți vă rog un exercițiu de imaginație și gândiți-vă că sunteți fermier în țara dumneavoastră și de mâine trebuie să faceți această investiție de 90.000 de euro în propria firmă pentru că altfel vin cei de la mediu și vă închid”, a precizat eurodeputatul liberal în intervenția sa.

De asemenea, vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European a atenționat că securitatea alimentară poate fi pusă în pericol: „Vă întreb: Cum pot să reziste fermierii acestor obligații impuse de Comisia Europeană câtă vreme noi nu asigurăm finanțarea acestor obiective. Pentru că este foarte ușor, aici de la Parlamentul European, să stăm pe diverse scaune și să spunem fermierului că de mâine trebuie să faci chestiunea aceasta. Fără să îi spun și cum finanțez ceea ce trebuie să facă. Aici este marea problemă și v-ați pus vreodată întrebarea dacă acești fermieri își vor închide pur și simplu porțile fermei? De unde vom reuși să asigurăm securitatea alimentară. Pentru că este o chestiune care mi se pare că scapă din vedere uneori Comisiei Europene și din păcare nu se vine cu finanțări adecvate pentru a sprijini eforturile fermierilor și noi asta vă cerem. Dați bani pentru fermieri dacă vreți să fie parte din eforturile pentru combaterea schimbărilor climatice”.

Continue Reading

Daniel Buda

Eurodeputatul PPE Daniel Buda: Piața Unică rămâne un simbol al unității, progresului și prosperității comune

Published

on

© European Union 2023 - Source : EP

#singlemarket30

La treizeci de ani de la inaugurarea sa, Piața Unică Europeană rămâne una dintre cele mai semnificative realizări ale integrării europene, afirmă eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), membru al grupului Partidului Popular European din Parlamentul European.

Lansată în 1993, aceasta a redefinit dinamica economică și socială a continentului, eliminând barierele dintre statele membre și promovând libera circulație a bunurilor, serviciilor, capitalului și persoanelor. Un moment de reflecție și celebrare, această aniversare ne oferă oportunitatea de a privi înapoi la realizările remarcabile și provocările întâmpinate de-a lungul a trei decenii de integrare și cooperare economică.

“Piaţa Unică nu este doar o realizare economică, ci şi o mainistare a viziunii pentru o Europă unită. Într-o lume în continuă schimbare, Piaţa Unică rămâne un pilon central al prosprităţii şi stabilităţii noastre”, declară Daniel Buda, membru al Parlamentului European.

“Piaţa unică a stimulat colaborarea transfrontalieră în cercetare şi dezvoltare, accelerând progresul în domenii esenţiale precum tehnologia. Provocările precum schimbările climatice, digitalizarea şi inegalităţile economice necesită o abordare unită şi inovatoare. Nu în ultimul rând, Piaţa Unică oferă un cadru pentru a răspunde colectiv provocărilor actuale, promovând în acelaşi timp creşterea durabilă şi incluzivă în Europa”, mai susține Daniel Buda.

 La 30 de ani de la înființare, Piața Unică Europeană rămâne un pilon esențial al prosperității și stabilității în Europa. Cu toate provocările sale, PUE continuă să fie un motor de creștere și inovație, demonstrând importanța colaborării și integrării europene. Pe măsură ce ne îndreptăm spre viitor, adaptarea și consolidarea Pieței Unice va fi crucială pentru a răspunde nevoilor și așteptărilor cetățenilor europeni într-un peisaj global în continuă schimbare.

 In contextul unei lumi globalizate, Piața Unică Europeană nu este doar un instrument al prosperității interne, ci și un actor cheie pe scena mondială. Cu toate acestea, drumul nu a fost lipsit de provocări. De la crize economice la incertitudinile politice și schimbările tehnologice rapide, Piața Unică a trebuit să se adapteze constant. Criza financiară globală, Brexitul, pandemia COVID-19 și tensiunile geopolitice recente au testat reziliența și flexibilitatea acestui proiect.

#singlemarket30

Continue Reading

Daniel Buda

Eurodeputatul Daniel Buda: Comisia AGRI a votat favorabil dosarul privind Regulamentul fitosanitar, în care am reprezentat viziunea PPE

Published

on

© European Union 2024 - Source : EP

Mecanismul de reacție rapidă în cazul apariției bolilor plantelor a fost adoptat de către Comisia pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (AGRI) a Parlamentului European, iar contribuția lui Daniel Buda, europarlamentar PNL și vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură, a fost esențială în această inițiativă, având rolul de raportor din partea grupului PPE.

„Comisia pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Parlamentului European a votat favorabil dosarul privind Regulamentul fitosanitar, în care am reprezentat viziunea PPE. Acest Regulament stabilește regimul fitosanitar pentru protecția teritoriului UE împotriva introducerii și răspândirii organismelor dăunătoare plantelor, protejând culturile noastre și asigurând comerțul în condiții de siguranță prin prevenirea și gestionarea eficientă a focarelor”, a transmis eurodeputatul liberal într-un mesaj pe Facebook.

Prioritățile sale adoptate de altfel în cadrul Comisiei, au fost de a:

  • crea, pentru prima dată, un mecanism de reacție rapidă în caz de probleme într-un stat membru, prin stabilirea unei echipe fitosanitare de urgență a UE formată din specialiști din domeniu din diferite țări: Aceștia vor avea posibilitatea de a lucra rapid împreună pentru a gestiona diverse boli ale plantelor care pot afecta direct fermierii și producțiile acestora.
  • stimula o mai bună coordonare transfrontalieră în domeniul fitosanitar prin exerciții de simulare comune, la nivelul UE, privind planurile de urgență pentru dăunătorii prioritari;
  • evidenția rolul Regulamentului fitosanitar pentru securitatea alimentară și pentru a proteja fermierii și economia de posibile daune provocate de bolile plantelor;
  • reducerea sarcinii de raportare cu 25%, precum și digitalizarea transmiterii informațiilor;
  • evidenția necesitatea unei finanțări publice adecvate pentru cercetare, inovare și măsuri de gestionare a eventualelor focare.

Dosarul privind Regulamentul fitosanitar a fost votat cu 36 de voturi pentru, 1 împotrivă și 1 abținere. 

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
U.E.5 hours ago

Marcând 20 de ani de la aderare, Polonia anunță că va găzdui un summit privind relațiile UE- SUA în perioada președinției sale la Consiliul UE din 2025

U.E.5 hours ago

Miniștrii de externe german și polonez au marcat pe cele două maluri ale râului Oder 20 de ani de la aderarea Poloniei, la indigo cu predecesorii lor la 1 mai 2004

COMISIA EUROPEANA8 hours ago

Comisia Europeană lansează o consultare cu partenerii sociali privind o potențială legislație UE pentru “telemuncă și dreptul la deconectare”

U.E.9 hours ago

Eurostat: România, în primele patru țări din UE cu cele mai mici ponderi ale angajaților care lucrează minim 49 de ore pe săptămână

U.E.11 hours ago

“Este mai bine să fii în UE!”: La 20 de ani de la aderare, Donald Tusk promite că peste cinci ani Polonia va fi mai bogată decât Marea Britanie

U.E.12 hours ago

Moldova, Ucraina și Balcanii au “fereastra istorică” de a-și lega viitorul de UE, apreciază șeful diplomației europene la 20 de ani de la cea mai mare extindere a UE

REPUBLICA MOLDOVA13 hours ago

La 20 ani de la cel mai mare val de extindere din istoria UE, Maia Sandu asigură că Republica Moldova urmează “această cale”

NATO15 hours ago

SUA încurajează aliații să doneze Ucrainei sisteme antiaeriene Patriot. Germania, Olanda, Polonia, România, Spania şi Suedia au în dotare aceste rachete

U.E.15 hours ago

Două decenii de la “reunificarea unui continent divizat”: UE celebrează 20 de ani de la extinderea “Big Bang”, când zece țări au aderat la Uniune

POLITICĂ16 hours ago

Nicolae Ciucă, întâlnire cu ambasadorul Franței la București: Prezența militară franceză în România este o garanție a securității și stabilității noastre

COMISIA EUROPEANA2 days ago

La Maastricht, Ursula von der Leyen și-a apărat mandatul în fața contracandidaților la șefia Comisiei Europene, criticându-i pe “reprezentanții lui Putin care încearcă să distrugă UE”

NATO2 days ago

Stoltenberg a discutat cu Zelenski la Kiev: Ucraina se află pe o „cale ireversibilă” către NATO, iar sprijinul va continua

ALEGERI EUROPENE 20243 days ago

VIDEO Parlamentul European a lansat clipul pentru alegerile europene, cu un mesaj de la o generație la alta: “Foloseşte-ţi votul. Sau alţii vor decide pentru tine”

INTERNAȚIONAL1 week ago

Joe Biden a promulgat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, iar primele livrări de muniții se reiau imediat: “Nu ne înclinăm în fața lui Putin. Iată ce înseamnă să fii o superputere mondială”

COMISIA EUROPEANA1 week ago

20 de ani de la “cel mai mare val de extindere a UE”, marcați în Parlamentul European cu gândul la aderarea Ucrainei și R. Moldova: O victorie a lui Putin ar schimba harta și cursul istoriei europene

ROMÂNIA1 week ago

Ministrul Finanțelor, concluzii după participarea la reuniunile de primăvară ale BM şi FMI: România va avea parte de sprijin pentru consolidarea fiscală și creșterea investițiilor în infrastructură

ROMÂNIA1 week ago

Premierul Marcel Ciolacu anunță că ”proiectul de lege privind adoptarea salariului minim european în România” este în lucru la Ministerul Muncii: Păstrarea forţei de muncă în ţară, o prioritate

INTERNAȚIONAL1 week ago

Klaus Iohannis și Yoon Suk Yeol au adoptat, la Seul, Declarația pentru consolidarea Parteneriatului Strategic România – Coreea de Sud, cu accent pe apărare, energie și investiții

U.E.1 week ago

Șeful diplomației UE face apel la statele membre să furnizeze și interceptoare Ucrainei pe lângă muniția esențială pe câmpul de luptă

ROMÂNIA2 weeks ago

În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră

Trending