De Ziua Culturii Naționale, Palatul Culturii din Iași organizează conferința ”România în Uniunea Europeană”

De Ziua Culturii Naționale, Palatul Culturii din Iași organizează conferința-dezbatere „România în Uniunea Europeană”, informează un comunicat oficial al Instituției. 

Evenimentul este realizat de Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul de Istorie a Moldovei, în parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Inspectoratul Școlar Județean Iași și Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași. Acesta va avea loc la data de 15 ianuaria, ora 11.00.

Manifestarea, dedicată Zilei Culturii Naționale, îl va avea ca invitat de onoare pe prof. univ. dr. Lucian Leuștean, o personalitate marcantă a mediului academic ieșean, care va aborda importanța apartenenței României la Uniunea Europeană.

Intervenția sa va analiza rolul și implicațiile integrării României în spațiul politic, economic și cultural european, punând accent pe oportunitățile și beneficiile pe care Uniunea Europeană și instituțiile sale le oferă cetățenilor români, mai ales în actualul context geopolitic.

„Toți iubitorii de cultură, educație și istorie sunt invitați să participe la acest eveniment de excepție, care va aduce în prim-plan subiecte de actualitate și va oferi oportunitatea de a interacționa cu unul dintre cei mai respectați istorici români”, declară Andrei Apreotesei, managerul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași.

Evenimentul este coordonat de prof. Sorin Sitea și face parte din seria manifestărilor dedicate aniversării a 160 de ani de la înființarea Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Iași, instituție de prestigiu cu o tradiție deosebită în educația românească.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare