EVENIMENTE
De Ziua Europei, stațiile de metrou din București își schimbă numele
Published
11 years agoon

Pe 9 mai, Bucureştiului se alătură marilor oraşe de pe continent şi sărbătoreşte Ziua Europei. Staţiile de metrou din Capitală vor purta numele statelor membre.
În Bucureşti, Ziua Europei va fi marcată printr-un eveniment special, organizat de Reprezentanţa Comisiei Europene în România, în parteneriat cu Metrorex, ambasadele şi institutele culturale din 16 ţări membre ale Uniunii Europene.
Astfel, un metrou cu simbolurile europene va circula pe magistralele de metrou din Bucureşti în zilele de 8 şi 9 mai, iar pe 8 mai, în intervalul orar 10.00 – 19.00, 15 staţii de metrou vor purta numele statelor membre ale Uniunii Europene.
Evenimentele vor avea loc în următoarele staţii de metrou: Eroilor, Izvor, Piaţa Universităţii, Piaţa Unirii 1 şi 2, Piaţa Romană, Piaţa Victoriei 1 şi 2, Grozăveşti, Ştefan cel Mare, Crângaşi, Gara de Nord, Timpuri Noi, Aviatorilor şi Pipera. Călătorii vor fi întâmpinaţi cu momente artistice, proiecţii de videoclipuri, vor putea viziona expoziţii şi vor primi materiale informative privind cultura şi tradiţiile popoarelor europene.
Program:
PIATA UNIVERSITATII – Atasatul cultural al Ambasadei Italiei si Directorul Institutului Italian de Cultura, domnul Ezio Peraro, vor fi prezenti in statia de metrou Piata Universitatii (in pasaj), incepand cu orele 16:00
GROZAVESTI – Excelența Sa, doamna Ambasador a Finlandei in Romania, Ulla Väistö, va fi prezentă in statia de metrou Grozavesti, incepand cu orele 13:30. La acest eveniment va fi prezenta si doamna Angela Filote, sefa Reprezentantei Comisiei Europene in Romania.
PIATA ROMANA – Excelenta Sa, domnul Ambasador al Regatului Danemarcei in Romania, Karsten Vagn Nielsen va fi prezent in statia de metrou Piata Romana in intervalul orar cuprins intre orele 10:00 si 11:00. La acest eveniment va fi prezenta si doamna Angela Filote, sefa Reprezentantei Comisiei Europene in Romania.
EROILOR II – Excelenta Sa, domnul Ambasador al Germaniei, Werner Hans Lauk va fi prezent in statia de metrou Eroilor II in intervalul orar cuprins intre orele 17:00 si 17:45. La acest eveniment va fi prezenta si doamna Angela Filote, sefa Reprezentantei Comisiei Europene in Romania.
STEFAN CEL MARE – Excelenta Sa, domnul Ambasador al Austriei, Gerhard Reiweger va fi prezent in statia de metrou Stefan cel Mare, incepand cu ora 18:00. La acest eveniment va fi prezenta si doamna Angela Filote, sefa Reprezentantei Comisiei Europene in Romania.
EROILOR I – Excelenta Sa, doamna Ambasador a Suediei in Romania, Anders Bengtcén, va fi prezenta in statia de metrou Eroilor 1, intre orele 16:30 si 17:00.
PIATA UNIRII 1 – Excelenta Sa, domnul Ambasador al Cehiei in Romania, domnul Vladimir Valky, va fi prezent in statia de metrou Piata Unirii 1, incepand cu ora 17:00.
PIATA UNIRII 2 – Seful Misiunii Diplomatice a Irlandei, domnul Andrew Hardwood, va fi prezent in statia de metrou Piata Unirii 2, incepand cu ora 16:00.
TIMPURI NOI – Seful Institutului Cultural Bálint Balassi, domnul András Kósa, va fi prezent in statia de metrou Timpuri noi, alaturi de doamna Anna Benyovszky, sefa Sectiei Consulare a ungariei la Bucuresti, incepand cu ora 16:00.
PIATA VICTORIEI – Ambasadoarea Sloveniei in Romania, doamna Jadranka Šturm Kocjan va fi prezenta in statia de metrou Piata Victoriei, incepand cu ora 16:00.
.
You may like

Gabriela Firea își continuă mandatul de eurodeputat și anunță sprijinul pentru candidatul PSD la Primăria Capitalei: Îmi doresc un București european, bine administrat și aproape de oameni

București se alătură inițiativei naționale ”HPV Free City”, pentru prevenirea infecțiilor cu HPV și a cancerelor asociate

Trei proiecte din România, sprijinite de Erasmus+, printre câștigătoarele Premiilor europene pentru predare inovatoare 2025

Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu: Bucureștiul se pune în mișcare cu 385 milioane de euro din fonduri europene pentru mobilitate urbană

“Uniți de istorie și pentru viitor”: Macron și Tusk au semnat la Nancy, de Ziua Europei, un tratat de prietenie și cooperare întărită Franța – Polonia

Cu promisiunea de a fi un “cancelar foarte european”, Friedrich Merz a marcat Ziua Europei la Bruxelles cu liderii UE și NATO: “Vocea Germaniei în Europa va fi auzită din nou”
1 Comment
Leave a Reply
Cancel reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
EVENIMENTE
MLNR marchează 145 de ani de la momentul fondator al Masoneriei române moderne. Peste 120 de delegați din 41 de Mari Loji regulare de pe toate continentele, găzduiți la București în perioada 9-10 mai
Published
6 months agoon
May 7, 2025By
Diana Zaim
Marea Lojă Națională din România (MLNR) marchează 145 de ani de la momentul fondator al Masoneriei române moderne – „Aprinderea Luminilor”, realizată la 8/20 septembrie 1880, sub conducerea colonelului Constantin Moroiu, primul Mare Maestru și veteran al Războiului de Independență.
Cu această ocazie, în perioada 9–10 mai, Bucureștiul devine gazda unui eveniment aniversar de amploare, la care vor participa peste 120 de delegați din 41 de Mari Loji regulare de pe toate continentele. Evenimentul confirmă prestigiul și recunoașterea internațională a MLNR, care deține în prezent 212 recunoașteri oficiale la nivel mondial, informează un comunicat oficial, remis CaleaEuropeana.ro.
De-a lungul istoriei, frații masoni români au contribuit activ la momente definitorii ale devenirii naționale: Revoluția de la 1848, Unirea din 1859, proclamarea Independenței și semnarea Tratatului de la Trianon. După renașterea Masoneriei în 1993, MLNR s-a reafirmat în spațiul public ca promotoare a valorilor morale, culturale și civice.
Fideli moștenirii lăsate de înaintași, masonii privesc cu luciditate prezentul și construiesc cu încredere viitorul, fără a se lăsa ancorați în trecut.
Marea Lojă Națională din România organizează în mod constant conferințe, gale de excelență și o varietate de activități care susțin valorile academice, realizările în artă și știință, precum și politicile publice în domenii precum Educația, Protecția Mediului și combaterea consumului de droguri.
„Anul 2025 reprezintă un moment de referință pentru Marea Lojă Națională din România: aniversăm 145 de ani de la Aprinderea Luminilor și, în același timp, 175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu – simbol al culturii, al reflecției profunde și al identității naționale. Aceste două repere cultural-istorice, profund semnificative pentru patrimoniul românesc și cel masonic, se completează și se potențează reciproc. În acest spirit, 2025 a fost desemnat Anul Culturii în Marea Lojă Națională din România”, a declarat Marele Maestru, Cătălin Tohăneanu.
Evenimentele aniversare vor include vizite oficiale la obiective istorice și culturale, dar și un concert festiv ce va celebra bogăția tradițiilor românești – un omagiu adus spiritului național și unității prin cultură.
EVENIMENTE
Provocările femeilor în sistemul de sănătate românesc: prevenția și accesul la servicii medicale esențiale, dezbătute de experți și parlamentari în cadrul Conferinței „Sănătatea femeii. Gender Medicine”
Published
6 months agoon
April 28, 2025By
Diana Zaim
Sănătatea femeii în România reprezintă un tablou complex, alcătuit din politici de sănătate care ar trebui să se concentreze pe prevenție, informare și acces echitabil la servicii de sănătate de bază. Inegalitatea între bărbați și femei există și în cazul accesului la asistență medicală. La nivelul UE, chiar și atunci când bărbații și femeile suferă de aceeași boală, femeile sunt diagnosticate, în medie, cu patru ani mai târziu decât bărbații pentru peste 700 de boli. Când implementarea programelor de screening nu este asumată și finanțată, statisticile confirmă că femeile din România mor din cauza unor forme prevenibile de cancer. Astfel, tinere, mame, surori sau bunici își pierd viața, mult prea devreme, pentru că nu au avut acces la programele de screening, sau nu au fost informate cu privire la campaniile de vaccinare care se derulează la nivel național.
Experți în sănătate, medici de specialitate, asociații de pacienți, deputați și senatori, se reunesc într-un eveniment dedicat sănătății femeii – Conferință și Masterclass „Sănătatea femeii. Gender medicine” – Management performant și soluții de finanțare eficiente, în ediția a5-a, la Palatul Parlamentului, în data de 29 aprilie. Evenimentul se desfășoară sub auspiciile Comisiei pentru Sănătate din Senatul României, Subcomisiei pentru populație și dezvoltare din Senatul României, Ambasadei Israelului în România și Institutului Național de Sănătate Publică și este organizat de Revista pentru Politici de Sănătate.
În ceea ce privește starea de sănătate în România, raportul de țară arată că în 2022, speranța medie de viață la naștere în România era de 76,6 ani (71,3 ani pentru bărbați și 79,2 ani pentru femei). În acest clasament mai suntem urmați doar de Latvia și Bulgaria. Prin urmare, față de rapoartele publicate în 2023, respectiv 2021, speranța de viață în România a crescut, dar rămâne în continuare una dintre cele mai scăzute din UE, cu mult sub media europeană.
Principalele cauze ale mortalității provocate de cancer, la nivel european, sunt cancerul pulmonar, cancerul colorectal, cancerul mamar (care afectează aproape exclusiv femeile) și cancerul de prostată (care afectează numai bărbații).
La nivel național, cancerul de sân reprezintă forma de cancer care provoacă cele mai multe decese în rândul româncelor. Datele din ancheta europeană de sănătate realizată prin interviu (EHIS) din 2019 arată că doar 9,2 % dintre femeile cu vârste cuprinse între 50 și 69 de ani din România au declarat că au efectuat screeningul pentru depistarea cancerului de sân în ultimii doi ani, în timp ce media UE a fost de 65,9 %.
În mod similar, 25,3 % dintre femeile cu vârste cuprinse între 20 și 69 de ani din România au raportat că au efectuat screeningul pentru depistarea cancerului de col uterin în ultimele 24 de luni – sub media UE de 59,9 %. Mai mult de 90% dintre fetele din Islanda, Portugalia și Norvegia au primit dozele recomandate de vaccin HPV pentru prevenirea cancerului de col uterin în 2021 – mai mult decât dublu față de ratele din Bulgaria, Franța, Luxemburg, Slovenia și Letonia.
EVENIMENTE
Consiliul Investitorilor Străini (FIC) a reunit oficiali de top și experți economici într-un eveniment unic de dezbateri privind perspectivele macroeconomice și climatul investițional din România
Published
7 months agoon
April 5, 2025By
Diana Zaim
Consiliul Investitorilor Străini (FIC) a găzduit în data de 3 aprilie un eveniment la nivel înalt, reunind directori executivi ai companiilor membre, ambasadori și reprezentanți ai ambasadelor, înalți oficiali ai Guvernului României, instituții financiare naționale și internaționale, agenții de rating de credit și reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
Această întâlnire unică a oferit o platformă pentru dialogul strategic internațional privind perspectivele macroeconomice și climatul investițional din România.
Evenimentul a beneficiat de o listă impresionantă de vorbitori, printre care Daniel Anghel (Președinte FIC), Ramona Jurubiță (Vicepreședinte FIC), Cătălin RADU (Vicepreședinte FIC), Mara Roman (Șef Adjunct al Reprezentanței CE în România), Luca Niculescu (Secretar de Stat și Coordonator Național pentru procesul de aderare a României la OCDE), Valentin Lazea (Economist Șef Banca Națională a României), Dietmar Hornung (Managing Director at the Sovereign Analytical Group Moody’s Ratings), Erich Arispe (Senior Director, Head of Emerging Europe Sovereigns Fitch Ratings), Radu Cracan (Economist regional asociat BERD, SE-UE), Patrick D’Souza (Șef de unitate Direcția Generală Afaceri Economice și Financiare, Comisia Europeană), Laurent Moulin (Economist senior Direcția Generală Afaceri Economice și Financiare, Comisia Europeană), Katja Schmidt (Șef al departamentului Biroul economic – Canada/Romania, OCDE) și Marius Cara (Șeful al Biroului Grupului BEI în România).
Ea a evidențiat că apartenența la această organizație nu este doar un proces birocratic, ci o oportunitate strategică pentru modernizarea economiei și a instituțiilor statului.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Cătălin Predoiu a discutat cu omologul grec despre gestionarea migrației și securitatea frontierelor externe ale UE

Ministrul Energiei, discuții la cel mai înalt nivel al administrației de la Washington despre dezvoltarea capacităților de energie nucleară civilă în România

Ucraina „intenționează să se asigure că nu va exista petrol rusesc în Europa”, spune Zelenski, după ce Ungaria a obținut o exceptare de la sancțiunile impuse Rusiei

Într-o întâlnire cu omologul elen, ministrul Finanțelor a mulțumit Greciei pentru sprijinul constant acordat României în procesul de aderare la OCDE

Mark Rutte: Exercițiul nuclear anual a demonstrat soliditatea forței de descurajare a NATO în fața amenințărilor Rusiei

Liderii din Asia Centrală, primiți la Casa Albă. Trump vrea să întărească parteneriatul cu regiunea și elogiază „potențialul incredibil” al acesteia

“Relațiile SUA – Ungaria ating noi culmi”: Trump îi acordă lui Orban o derogare de la sancțiunile privind petrolul și gazul din Rusia după ce Ungaria s-a angajat la proiecte energetice americane de peste 20 miliarde de dolari

INTERVIU | Siegfried Mureșan: UE a pierdut din competitivitate față de alte regiuni ale lumii. Creșterea competitivității trebuie să devină o prioritate pentru a menține un standard de viață ridicat

Președintele Concordia: OCDE va aduce României standarde de guvernanță ce atrag capital ieftin pe termen lung, iar UE ne-a deschis accesul la piața unică

“1 euro european, 1 euro național, 1 euro privat pentru un plan de țară de 210 miliarde de euro”. România propune o nouă viziune asupra investițiilor, lansează tabloul de bord PNRR și organizează o ministerială europeană pe coeziune
V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”
9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

INTERVIU | Siegfried Mureșan: UE a pierdut din competitivitate față de alte regiuni ale lumii. Creșterea competitivității trebuie să devină o prioritate pentru a menține un standard de viață ridicat

INTERVIU | Siegfried Mureșan, negociator-șef al PE, despre direcția negocierilor interinstituționale și mizele României în viitorul buget al UE (2028–2034): coeziunea și agricultura, pilonii de neclintit ai noului cadru financiar

EXCLUSIVE | NATO Secretary General: America is completely invested in NATO and Romania. The Eastern Sentry starts in the Black Sea because it’s of vital strategic importance to NATO

Noul Guvern al R. Moldova a depus jurământul de învestire. Președinta Maia Sandu: Trebuie să valorificăm „fereastra istorică de oportunitate oferită de integrarea europeană”

Inovația farmaceutică: motor de competitivitate – România în dialog cu Europa, pentru un acces mai bun al pacienților români la terapiile inovative

ARPIM facilitează dialogul cu Europa pentru a valorifica inovația în sănătate: Industria farmaceutică inovatoare – sector strategic pentru acces la tratamente moderne și dezvoltare economică durabilă

România, angajată să asigure o redresare economică sustenabilă. Bolojan: Ne-am propus să atingem anul acesta o țintă de deficit de 8,4%, iar în 2026 de 6%, pentru a ne recâștiga credibilitatea în fața piețelor și a Comisiei Europene

Von der Leyen: 2,7 milioane de europeni sunt diagnosticați anual cu cancer. Am plasat Planul european de combatere a cancerului în centrul UE a Sănătății, cu o alocare de 4 mld. de euro

Comisarul pentru Energie apreciază România pentru leadership-ul regional în soluționarea problemelor comune și anunță un plan pentru consolidarea interconexiunilor energetice și scăderea prețurilor

România își asumă „rolul de integrator și lider regional” pentru cooperare energetică. Bogdan Ivan apreciază deschiderea Comisiei Europene pentru găsirea unor soluții de reglementare și investiții pentru reducerea prețurilor record la energie
Trending
COMUNICATE DE PRESĂ5 days agoeMAG Black Friday 2025: Pe 7 noiembrie vor fi peste 1,5 milioane de oferte la cel mai bun preț din an, buget în MyWallet de până la 10.000 de lei cu dobândă zero până la 12 rate și vouchere și premii la tombola pentru clienții eMAG
NATO5 days agoMark Rutte vine miercuri și joi în România pentru prima dată ca secretar general NATO. Liderul Alianței și Nicușor Dan vor deschide Forumul NATO pentru industrie
NATO1 week agoMinistrul francez al apărării, în România, la o zi după anunțul reducerii forțelor SUA în România: Parisul asigură că apărarea flancului estic va rămâne “fiabilă”. Germania consideră că decizia SUA arată încrederea în capacitatea Europei
EDITORIALE1 week agoIulian Chifu: Un duș rece – Amenințare și oportunitate în gestionarea crizei retragerii trupelor americane din România
ROMÂNIA1 week agoPreședintele Senatului: Folosind resursele pe care le avem la potențial maxim, putem transforma România într-un model de securitate energetică și digitală în Europa














Pingback: Ziua Europei în România. Ce evenimente au organizat Reprezentanța CE la București și Europe Direct | caleaeuropeana.ro