Comisia Europeană a adoptat astăzi două noi decizii prin care se garantează că certificatele COVID-19 emise de Armenia și Regatul Unit sunt echivalente cu certificatul digital COVID al UE, informează un comunicat.
Prin urmare, cele două țări vor fi conectate la sistemul UE, iar certificatele COVID emise de acestea vor fi acceptate în UE în aceleași condiții ca și certificatul digital COVID al UE. În același timp, cele două țări au convenit să accepte certificatul digital COVID al UE pentru călătoriile dinspre UE către țările lor.
„Călătoriile mai sigure sunt o realitate datorită Certificatului digital COVID al UE, care este acum principalul standard global: 45 de țări de pe patru continente sunt conectate la sistem și altele vor urma în următoarele săptămâni și luni. Suntem deschiși pentru ca și alte țări să se alăture sistemului nostru”, a declarat comisarul pentru justiție, Didier Reynders.
Comisia Europeană a adoptat, la 18 octombrie, un raport privind certificatul digital COVID și punerea în aplicare a acestuia în întreaga UE, care arată că documentul a fost un element esențial în răspunsul Europei la pandemia COVID-19, fiind generate peste 591 de milioane de certificate.
Certificatul, care acoperă vaccinarea, testarea și recuperarea COVID-19, facilitează călătoriile în condiții de siguranță pentru cetățeni și a fost, de asemenea, esențial pentru a sprijini industria turistică europeană greu încercată.
În prezent, 45 de state de pe patru continente sunt conectate la sistem, iar altele vor urma în următoarele săptămâni și luni.
Cele două decizii adoptate astăzi vor intra în vigoare începând de mâine, 29 octombrie.




