Connect with us

Dragoș Pîslaru

Dragoș Pîslaru, despre realizarea Pilonului European al Drepturilor Sociale: Adevărata modalitate de a devia euroscepticismul este să investim în oameni

Published

on

© Photo Collage (Image source: European Parliament & Renew Europe)

Adevărata modalitate de a devia euroscepticismul este să investim în oameni, acest lucru însemnând realizarea Pilonului European al Drepturilor Sociale, a afirmat eurodeputatul Dragoș Pîslaru (USR PLUS, Renew Europe), co-raportor și membru în echipa de supraveghere a Parlamentului European privind implementarea Mecanismului de Redresare și Reziliență.

„Mai e puțin și România va obține primii bani din PNRR. În acest timp, oamenii se simt tot mai amenințați de criza actuală, care alimentează inegalitățile, sărăcia, îndatorarea și șomajul. Iar politicienii populiști și extremiști ating aceste temeri în mod iresponsabil, într-o lume a știrilor false și a minciunilor. Adevărata modalitate de a devia euroscepticismul, de a apăra valorile noastre democratice comune și de a le oferi cetățenilor noștri ceea ce au nevoie este să realizăm obiectivele planului de acțiune pentru Pilonul european al drepturilor sociale. Mai pe românește, să investim în oameni”, spune Dragoș Pîslaru, într-o postare pe Facebook. 

Pilonul este inclus în Mecanismul de Redresare și Reziliență (MRR), facilitate pe care are calitatea de co-raportor și membru în grupul de lucru de monitorizare a implementării în fiecare stat membru.

În ceea ce privește noua generație, Dragoș Pîslaru precizează că statele membre nu și-au ridicat cu adevărat așteptările, legat de investițiile strategice în copii și tineri. Astfel, în discursul său de săptămâna aceasta, din plenul Parlamentului European, la Strasbourg, despre prioritățile în anii următori, eurodeputatul a subliniat că „trebuie să ne ascultăm antreprenorii, lucrătorii angajați, lucrătorii independenți, persoanele vulnerabile din întreaga Europă care caută locuri de muncă pentru a ieși din sărăcie, dar și copiii, pentru ca nimeni să nu fie lăsat în urmă”.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Dragoș Pîslaru

Dragoș Pîslaru avertizează că românii au tot mai puțină încredere în politică și sunt afectați de criză: Față de aceștia avem obligația să colaborăm și să găsim soluții

Published

on

© Photo Collage (Image source: European Parliament & Renew Europe)

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru (Renew Europe), propunerea USR pentru portofoliul Ministerului de Finanțe, avertizează că românii au tot mai puțină încredere în politică și sunt afectați de criză, iar față de acești oameni politicienii au obligația să colaboreze și să găsească soluții, potrivit unui comunicat remis caleaeuropeana.ro.

Dragoș Pîslaru a participat marți, 19 octombrie, la audierea din Comisiile reunite de Buget-Finanțe din Parlamentul României pentru portofoliul Ministerului de Finanțe Publice.

„Criza prin care trece România astăzi nu este a unui partid sau a altui partid, este o criză a noastră, a tuturor. Indiferent de ideologia politică sau de ceea ce ne desparte, ceea ce trebuie să ne unească este mandatul, jurământul pe care îl facem noi, aleșii, la preluarea funcției. Este vorba de a putea pune, cu toții laolaltă, toată priceperea noastră pentru a putea rezolva problemele țării. Și putem cu toții să fim siguri de un lucru. Oamenii au din ce în ce mai puțină încredere în politică și oamenii suferă în aceste zile. Și față de acești oameni avem obligația să colaborăm și să găsim soluții”, avertizează Dragoș Pîslaru. 

Eurodeputatul USR mai subliniază necesitatea unor „soluții urgente, responsabile și transparente, pentru ca lumea să înțeleagă și să reducem distanța pe care o avem față de cetățeni”.

De asemenea, Dragoș Pîslaru face referire și la candidatura sa pentru Ministerul Finanțelor Publice, despre care spune este un „minister-ancoră în orice guvernare, care trebuie să asigure stabilitatea și predictibilitatea întregului proces de guvernare, având în vedere bugetul și prerogativele fiscale de care depinde bunăstarea oamenilor”, într-un context cu teme urgente de rezolvat: criză sanitară, criză energetică, foaia de parcurs pentru dezvoltarea României prin Planul Național de Redresare și Reziliență și, în fine, tema realizării bugetului pentru anul 2022, deja în întârziere.

„MFP trebuie să fie cea mai puțin politizată instituție, pentru că trebuie să asigure stabilitate pentru prosperitate. Discutăm despre debirocratizare, decăpușarea instituțiilor statului, transparentizarea cheltuielilor, prevenirea spălării banilor, reorganizarea ANAF, îmbunătățirea colectării, modul în care finanțele publice creează prosperitate și perspectivele de dezvoltare socio-economică”, punctează acesta. 

Dragoș Pîslaru mai face un apel la cooperare pe scena politică în interesul cetățenilor României:

„Întoarcerea mea în țară acum, pentru această nominalizare, se întâmplă pentru că orice putem face pentru a depăși acest context dificil merită făcut. Fiecare dintre noi – că venim de la stânga sau de la dreapta spectrului politic e irelevant – pentru oameni trebuie să ne luptăm. Pentru români și pentru România!”, îndeamnă eurodeputatul USR. 

Discursul și răspunsurile la întrebările parlamentarilor din Comisiile reunite de Buget-Finanțe din Parlamentul României pot fi urmărite aici.

Continue Reading

Dragoș Pîslaru

Dragoș Pîslaru, cel mai influent europarlamentar pe politici economice, propus ministru de finanțe în guvernul Cioloș

Published

on

© Photo Collage (Image source: European Parliament & Renew Europe)

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru (USR, Renew Europe), unul dintre cei mai influenți eurodeputați români din Parlamentul European, a fost propus ministru de finanțe în guvernul lui Dacian Cioloș.

„Am primit propunerea lui Dacian Cioloş și încrederea colegilor din USR de a prelua Ministerul Finanțelor, care mă onorează. Cred în transparența totală a cheltuirii banilor noștri și în predictibilitate fiscală. Voi merge la audierea din Parlament având ca priorități combaterea pandemiei, rezolvarea crizei din sectorul energiei, implementarea PNRR și realizarea bugetului național pentru 2022. Astăzi, România e primul loc la nivel mondial în ceea ce privește numărul deceselor cauzate de COVID-19. Trebuie să scoatem România din criză și pentru asta e nevoie de multă responsabilitate din partea tuturor forțelor politice”, scrie Dragoș Pîslaru, într-o postare pe Facebook.

La un an după ce am intrat în Parlament, a Dragoș Pîslaru a fost desemnat cel mai influent europarlamentar de politici economice și al treilea cel mai influent europarlamentar aflat la primul mandat. 

Acesta a negociat pe perioada crizei cel mai mare pachet financiar din istoria Uniunii Europene, Mecanismul de Redresare și Reziliență, care aduce României, prin PNRR, aproape 30 de miliarde de euro. De asemenea, a fost responsabil pentru adoptarea Instrumentului pentru Asistență Tehnică (864 milioane de euro) și a contribuit la definirea programului InvestEU (peste 372 milioane de euro).

Garanția pentru Copii, Rezoluția pentru muncitorii transfrontalieri, Coordonarea sistemelor de securitate socială sunt alte subiecte majore la nivel european pe care Dragoș Pîslaru le-a coordonat, iar în prezent, eurodeputatul Renew Europe lucrează la dosarele privind Identitatea digitală la nivel european, Regulamentul pentru prevenirea spălării banilor și Rezoluția pentru tineret.

Raportul de activitate pentru 2020-2021 al eurodeputatului Dragoș Pîslaru poate fi accesat AICI.

Continue Reading

Dragoș Pîslaru

Dragoș Pîslaru: Am cerut crearea unei echipe la nivelul CE care să asigure o interfață unică și sprijin pentru statele membre la implementarea măsurilor pentru contracararea scumpirilor la energie

Published

on

© dragospislaru.eu

Eurodeputații reuniți joi în cadrul Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (ITRE) din Parlamentul European au cerut comisarului pentru energie Kadri Simson crearea unei echipe la nivelul Comisiei Europene care să asigure o o interfață unică și sprijin pentru statele membre la implementarea măsurilor pentru contracararea scumpirilor la energie, informează eurodeputatul Dragoș Pîslaru (USR, Renew Europe).

Eurodeputații au dezbătut în această dimineață cu comisarul pentru energie Kadri Simson pe marginea uneia dintre cele mai arzătoare probleme ale momentului și anume, creșterea prețului la energie.

„Am discutat despre toate acestea cu Comisarul Simpson și am cerut crearea unei echipe la nivelul Comisiei Europene care să asigure o interfață unică și sprijin pentru statele membre pentru implementarea de urgență a cât mai multor măsuri din acest toolbox. Acest task force ar trebui să aducă la un loc mai multe Directorate implicate – energie, competiție, piață internă, afaceri sociale etc. – și ar putea să ghideze, dar și să coordoneze munca din statele membre pentru o ieșire rapidă din criză”, precizează Dragoș Pîslaru. 

Comisia Europeană a adoptat miercuri o comunicare care cuprinde o serie de măsuri și recomandări pentru a face față creșterii excepționale a prețurilor la energie la nivel mondial, care se preconizează că va dura până la sfârșitul iernii, și pentru a ajuta populația și întreprinderile europene. Setul de instrumente pe care statele membre le pot utiliza pentru a aborda creșterea prețurilor pe termen scurt: de exemplu, prin reducerea ratei taxei pe valoarea adăugată și/sau a altor taxe pe energie, prin adoptarea de măsuri specifice pentru a sprijini consumatorii săraci și vulnerabili sau prin alte măsuri temporare de sprijinire a gospodăriilor și a întreprinderilor mici.

În contextul în care există deja acest set de instrumente „care indică flexibilitatea Comisiei și oferă o direcție”, eurodeputatul Renew Europe punctează că „este însă nevoie de acțiuni curajoase și decisive din partea guvernelor, la nivelul întregii Uniuni, pentru a ieși din criză, dar și pentru a preveni noi situații similare, foarte posibile în viitorul apropiat”.

„Criza este una internațională. Nu este doar a Europei, dar ține de noi, de Uniunea Europeană și de România, să o gestionăm și soluționăm, pentru cetățenii noștri. Atât USR PLUS, dar și Renew Europe au soluții. Ce contează acum este implementarea lor, urgent!”, mai precizează Dragoș Pîslaru. 

Citiți și Josep Borrell: Accelerarea decarbonizării economiei și reducerea dependenței energetice a UE pot limita riscurile legate de șocurile prețurilor la energie

UE, ca multe alte regiuni ale lumii, se confruntă în prezent cu o creștere vertiginoasă a prețurilor la energie. Acest lucru este determinat în principal de creșterea cererii de energie la nivel mondial, în special de gaze naturale, deoarece s-a accelerat procesul de redresare economică de după perioada de vârf a pandemiei de COVID-19. Și prețul fixat la nivel european pentru emisiile de carbon a crescut brusc în 2021, dar într-o măsură mult mai mică decât prețul la gaze naturale. Impactul creșterii prețului gazelor naturale asupra prețului energiei electrice este de nouă ori mai mare decât impactul creșterii prețului emisiilor de carbon.

 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
U.E.25 mins ago

Curtea de Conturi Europeană solicită o bună gestiune financiară a fondurilor de răspuns la pandemia de COVID-19: Cheltuielile UE continuă să prezinte erori

POLITICĂ39 mins ago

Klaus Iohannis efectuează miercuri o vizită de stat în Egipt, la invitația omologului său Abdel Fattah El-Sisi

U.E.46 mins ago

Germania, Franța și alte șapte state membre UE resping o reformă a pieței europene de electricitate ca soluție la explozia prețurilor

COMISIA EUROPEANA50 mins ago

Comisia Europeană extinde eticheta ecologică a UE la toate produsele cosmetice și de îngrijire a animalelor

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Boris Johnson, discuție telefonică cu Vladimir Putin: Relația actuală dintre Marea Britanie și Rusia nu este cea pe care o dorim

S&D3 hours ago

România nu are niciun plan pentru cheltuirea avansului din PNRR, avertizează Victor Negrescu, fost ministru al afacerilor europene

COMISIA EUROPEANA18 hours ago

Ucraina a primit 600 milioane de euro asistență macrofinanciară de la UE pentru limitarea efectelor negative ale pandemiei COVID-19

ROMÂNIA18 hours ago

Solidaritate europeană: Olanda a trimis în România încă 350 de concentratoare de oxigen pentru lupta împotriva COVID-19

ROMÂNIA18 hours ago

Serbia donează României medicamente și concentratoare de oxigen pentru bolnavii de COVID-19: Suntem alături de voi în cele mai grele momente

U.E.19 hours ago

Comisia Europeană stabilește portofoliul celor mai promițătoare 10 mijloace terapeutice împotriva COVID-19

ROMÂNIA18 hours ago

Serbia donează României medicamente și concentratoare de oxigen pentru bolnavii de COVID-19: Suntem alături de voi în cele mai grele momente

ROMÂNIA20 hours ago

Oleg Roibu, director juridic eMAG: Am bugetat peste 250 milioane de lei în următorii trei ani pentru dezvoltarea antreprenoriatului digital

NATO4 days ago

NATO: România, între cele 17 aliate fondatoare ale primului fond de inovare din istoria Alianței Nord-Atlantice

CONSILIUL EUROPEAN4 days ago

Klaus Iohannis, poziție tranșantă la Bruxelles: România va dezvolta centralele pe energie nucleară și rețeaua de gaze naturale. Am insistat ca acestea să fie finanțabile prin bani europeni

POLITICĂ5 days ago

Klaus Iohannis îl desemnează pe ministrul apărării Nicolae Ciucă drept candidat la funcția de prim-ministru

Marian-Jean Marinescu5 days ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu speră ca ”viitorul apropiat să ne arate că Dunărea va contribui la Green Deal și la dezvoltarea economică a tuturor” statelor străbătute de acest fluviu

Cristian Bușoi5 days ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru industrie și energie din PE, atrage atenția Comisiei Europene: Companiile din România și din întrega UE au nevoie de sprijin pentru captarea metanului

Cristian Bușoi5 days ago

Eurodeputatul Cristian Bușoi, intervenție în Parlamentul European: COP26, un moment în care să arătăm că ”Green Deal nu este doar o strategie de mediu, ci și o strategie trigger pentru o UE modernă”

Cristian Bușoi6 days ago

Criza energetică: Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru energie, cere din Parlamentul European adoptarea, cât mai repede, a ”taxonomiei pentru gazele naturale și energia nucleară”

NATO6 days ago

Klaus Iohannis l-a primit pe șeful Pentagonului: SUA sunt hotărâte să își mențină angajamentul ferm în regiunea Mării Negre și salută contribuţia majoră a României în cadrul NATO

Team2Share

Trending