Connect with us

EDITORIALE

Edificiul politicii externe a României, pus sub asediu. Care sunt implicațiile strategice ale anulării vizitei Regelui Iordaniei la București

Published

on

© Administrația Prezidențială

Aparent, anularea vizitei Regelui Abdullah al II-lea al Iordaniei în România și, implicit, a itinerariului său politico-economic face parte doar din seria eșecurilor diplomatice pe care am decis să le inaugurăm anul trecut cu vizita premierului Japoniei la București când, într-un moment de maximă importanță pentru relația bilaterală, Shinzo Abe nu a găsit un omolog cu care să dialogheze posibilitățile avansării legăturii strategice economice dintre Tokyo și București.

Diferența este însă una majoră: dacă obiectivele vizitei premierului japonez în România au fost parțial salvate prin manifestarea intenției clare de a ridica relația bilaterală la nivel de parteneriat strategic, anularea vizitei Regelui Iordaniei reprezintă un eșec pentru a cărui reparare numai comunitatea diplomatică a României poate evalua ce presupune un asemenea efort în termeni de durată, context politico-strategic și oportunități de refacere a credibilității.

Am putea părea tentați să nu alocăm un interes sporit vizitei unui șef de stat dintr-o țară din Orientul Mijlociu în condițiile în care ne-am dezvoltat apetitul spre a tresări doar când ne referim la aliații apropiați și de talie majoră, precum liderii SUA, Franței, Germaniei sau Marii Britanii. Am putea fi ignoranți și să nu facilităm o legătură logică între vârtejul declanșat de la Washington (culmea!) privind tema mutării ambasadei României în Israel, de la Tel Aviv la Ierusalim, și decizia Regelui Iordaniei de a contramanda vizita sa în România. Dar, dacă am face aceste lucruri, ar însemna să ne batem joc de un întreg eșafodaj construit de diplomația română și la care actorii politici s-au raliat – până mai ieri – pentru a servi intereselor de politică externă ale țării.

Implicațiile anulării vizitei Regelui Iordaniei în România sunt, pe termen scurt și foarte scurt, de ordin politic și mediatic, însă pe termen lung, am putea asista la implicații strategice care posedă un risc major de zdruncinare a politicii externe a României. În același registru, asistăm la o tendință de instrumentalizare nocivă a Parteneriatului Strategic cu Statele Unite.

În fond, de ce este atât de importantă Iordania în această ecuație?

Geopolitic, Regatul Hașemit al Iordaniei este piesa de stabilitate la o intersecție-mozaic a unor puteri regionale (Israel, Arabia Saudită, Egipt), a unor state eșuate sau în curs de reconstrucție (Siria, Irak), a unor state-santinelă ale terorismului (Liban) și a unor conflicte nesoluționate care pot prolifera, într-un moment, o dezordine care să exceadă cadrul zonal.

Cu o politică externă pivotală și echilibrată – de tip ”occidental”, dar înțelegătoare cu specificul sensibil al regiunii cu scopul de a reface bunăstarea acesteia -, Amman-ul a acționat în ultimii 25 de ani ca un ”honest broker” constructiv în relațiile dintre statele din Orientul Mijlociu, în de la convenirea unui pact de neagresiune la semnarea unui tratat de pace cu Israelul în 1994, dând semnalul unei deschideri spre stabilizare a regiunii.

Cu o ancorare internațională și de securitate care se intersectează cu arhitectura euro-atlantică, Iordania deține statutul de partener major non-NATO al SUA și face parte din cadrul de parteneri ai Alianței Nord-Atlantice de peste două decenii.

Dincolo de o sumară definire a politicii externe iordaniene într-un câmp geopolitic specific, Iordania este un actor relevant și prin prisma personalității Regelui Abdullah al II-lea. Monarh al Regatului Hașemit al Iordaniei din 1999, Abdullah al II-lea este un lider influent în regiune și un reper politic major pentru actorii internaționali. Apreciat în mai multe rânduri ca fiind cea mai influentă personalitate musulmană, Regele Iordaniei este unul dintre invitații tradiționali ai Conferinței pentru Securitate de la Munchen, forumul anual informal în care liderii lumii dezbat arhitectura și evoluția sistemului de securitate internațională.

Un amănunt mai mult decât relevant și care conectează elementele cuprinse în discursul premierului României de la Washington la decizia Regelui Iordaniei de a renunța la vizita în România este titlul pe care monarhul Regatului Hașemit al Iordaniei îl deține încă din 1924: prin această tradiție, liderul Familiei regale a Iordaniei – Regele însuși – este custodele locurilor sacre ale creștinilor și musulmanilor din Ierusalim.

Este dificil de luat în calcul că România și diplomația sa, prin implicarea tradițională în Orientul Mijlociu, ar omite un asemenea detaliu și ar putea considera că declarații precum cele ale premierului nu vor rămâne fără consecințe.

O vizită cu implicații strategice anulată de ignoranță. Potențiale ramificații

Decizia președintelui României de a-și anula, în 2017, vizita la Kiev din cauza legii educației din Ucraina care defavoriza minoritățile din această țară a avut un caracter dezaprobator și de sancțiune politico-diplomatică într-un context în care relația dintre Klaus Iohannis și Petro Poroșenko se prezentase în dese rânduri ca fiind foarte solidă, iar România s-a implicat în acțiunile NATO de sprijinire a Ucrainei post-anexare a Crimeei.

În aceeași cheie trebuie interpretată decizia similară a Regelui Abdullah al II-lea, un efect imediat, direct și palpabil al discursului prim-ministrului Viorica Dăncilă de la Washington.

O parte din argumentele prin care putem înțelege caracterul de sancțiune a acestui discurs rezidă în dinamica politico-diplomatică de pe axa București-Teheran din ultimii ani. În 2015, șeful diplomației iordaniene a fost unul dintre oaspeții speciali de la Reuniunea Anuală a Diplomației Române, într-un efort de netezire a reafirmării intereselor României în regiunea Orientului Mijlociu, un efort care în 2016 era marcat de solicitarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru ca Ministerul Afacerilor Externe să elaboreze o strategie actualizată a României în Orientul Mijlociu, luând în calcul noile dinamici din regiune după acordul nuclear cu Iranul.

În aceeași logică, România s-a numărat printre statele invitate, în 2018, la reuniunea ”Procesului Aqaba” la nivelul miniștrilor Apărării, o platformă de dialog strategic inaugurată de Regele Iordaniei în anul 2015 pentru a spori nivelul de coordonare internațională în lupta împotriva terorismului.

Tot în 2018, în marja Adunării Generale a ONU, președintele Klaus Iohannis și Regele Abdullah al II-lea au dat impulsul politic pentru o vizită a monarhului iordanian în România în 2019, la zece ani de la precedenta vizită, și au pus accentul pentru organizarea celei de-a doua ediţii a Forumului româno-iordanian, eveniment la rândul său anulat.

Adunarea Generală a ONU de anul trecut a fost ultimul moment în care țările candidate pentru un mandat de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU își puteau susține candidaturile la cel mai înalt nivel, de la șef de stat la șef stat sau de guvern, după caz.

Mai mult, reuniunea dintre președintele României și Regele Iordaniei a fost, la momentul respectiv, una dintre cele însemnate întruniri bilaterale pe care șeful statului român le-a avut la New York la lucrările forului onusian pentru a promova candidatura României și ea venea pe un fond de neliniște privind poziția țării noastre în chestiunea Ierusalimului și a mutării ambasadelor. Este de reamintit că decizia Statelor Unite de a-și muta misiunea diplomatică de la Tel Aviv la Ierusalim, recunoscându-l pe cel din urmă drept capitală a Israelului, a devenit motivul unei rezoluții a Adunării Generale a ONU susținută puternic de statele arabe și prin care s-a recomandat țărilor lumii să evite astfel de măsuri. Aceeași Adunare Generală care în luna iunie a acestui an va decide cine vor fi noii membri cu statut nepermanent în Consiliul de Securitate în perioada 2020-2021 și unde România concurează cu Estonia din partea blocului ”Europa de Est”.

Din acest context, rămânem cel puțin cu o întrebare fără răspuns: cine decontează efectele unei eventuale pierderi a cursei pentru Consiliul de Securitate al ONU?

Un element secundar menit să înțelegem implicațiile negative anulării acestei vizite este redat de efortul de reparare sau reducere a prejudiciilor de imagine prin anunțarea oficială a programului pe care Papa Francisc, primul suveran pontif care va vizita România după 20 de ani, îl va avea în țara noastră, în timpul vizitei din perioada 31 mai – 2 iunie.

O scurtă mențiune, în loc de încheiere pentru subiectul care a declanșat această zdruncinare a politicii externe românești: este foarte greu de crezut că un element valoric în plus pentru parteneriatul nostru strategic cu Statele Unite ale Americii depinde de o decizie ”catalogată” și ”impulsionată” a fi îndrăzneață privind mutarea ambasadei României la Ierusalim. Iar asta dintr-un motiv foarte simplu: establishment-ul american, de la cel mai puțin relevant la cel mai important nivel decizional, se pronunță tranșant cu privire la preferințele sale.

Ni-l putem imagina pe președintele SUA, cel care a cerut Germaniei să oprească construcția Nord Stream 2 și să aloce mai mulți bani pentru apărare, să nu solicite și României o anumită măsură care îl interesează în mod direct? În schimb, solicitările Washington-ului la adresa Bucureștiului au rămas neschimbate, iar un element prin care putem continua să onorăm parteneriatul strategic cu SUA și angajamentul față de aliații noștri – alocarea și cheltuirea a 2% din PIB pentru apărare – își testează, de asemenea, credibilitatea.

În fapt, ceea ce degenerează din goblenul țesut la Washington privind angajarea României într-o decizie de politică externă fără a deține elementele care permit acțiunea cu pricina și pus sub sancțiune de un stat respectat din cea mai volatilă regiune a lumii este tocmai tendința unei bucăți a puterii să instrumentalizeze Parteneriatul Strategic cu SUA într-un scop nociv, altul decât cel consemnat în orientarea de politică externă a României.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

EDITORIALE

Speranță și deznădejde

Published

on

de Dan Cărbunaru

În timp ce miliardele de euro curg spre și prin România, un gând de speranță le lasă românilor deschisă perspectiva unei vieți mai bune. Greu, foate greu, România se schimbă. Drumuri, spitale, școli, industrie, business. Oamenii se schimbă și ei. Își modifică percepțiile, visele, comportamentul, urmărind cum și de ce fac alții.

Durerea rămâne, însă, și cred că e mai intensă decât viteza de deplasare a speranței. Pentru prea multe generații începe să devină tot mai clar că dacă nu se schimbă ceva rapid, dacă schimbarea nu e durabilă, timpul va cădea ca un deznodământ dur, trist și previzibil. O țară bogată, frumoasă, cu oameni buni, care nu reușește să se transforme la timp și iremediabil într-o țară care oferă standarde de viață occidentale. 

Contabilizând banii puși la bătaie de Vest, vom găsi plusuri mari. Căutând valoarea adăugată pe care am reușit să o aducem în România, spre beneficiul românilor, vom descoperi multe oportunități ratate. Cred că politicienii nu sunt singurii care ar trebui să plătească polița nedreptei deznădejdi care te poate cuprinde comparând ce oferă România cu ce poate oferi și cu ce trebuie să ofere azi cetățenilor săi. Avem un aparat de stat obedient și incompetent, în care inițiativele nu ies la lumină decât rareori, fără binecuvântare politică. În timp ce viziunea politicienilor reformiști se lovește frecvent de saboții înfrânați ai aparatului birocratic.

Destinele noastre riscă să fie zdrobite de stânci, între fluxul și refluxul statului român. Decontul politic nu ne ajută prea mult, pentru că deșteptarea mecanismelor de funcționare ale României europene nu se reglează în cheie sau ciclu electoral. Vigoarea, încrederea, competența, viziunea și îndârjirea susținerii intereselor fundamentale ale națiunii europene românești pot fructifica cel mai bine șansa istorică a unei țări membre a UE și NATO, în care nu întâmplător Doina este cea care te face să plângi de jale și lasă sufletului poarta deschisă către speranță, îl pregătește de joc și voie bună. 

Pârjolirea fântânilor și nici măcar hazul de necaz nu ne mai servesc azi la nimic. Cei care irosesc sau încearcă măcar să mineze șansa noastră de a trăi o pagină de istorie mai puțin amară se fac vinovați de condamnarea încă unei generații îmbrăcate în gri.

Continue Reading

EDITORIALE

Op-ed | Înaltul Reprezentant al UE Josep Borrell, la 25 de ani la lansarea cooperării euro-mediteraneene: Putem fi mai puternici numai dacă rămânem împreună

Published

on

© European Union 2020

Editorial semnat de Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Nasser Kamel, secretarul general al Uniunii pentru Mediterană, şi Ayman Al Safadi, ministrul de externe al Regatului Haşemit al Iordaniei

Astăzi le oferim celor 42 de state membre ale Uniunii pentru Mediterană (UpM) prilejul de a se reuni cu ocazia celui de al cincilea Forum regional al miniștrilor de externe, care este un eveniment special, întrucât are loc la 25 de ani de la lansarea Procesului de la Barcelona.

În 1995, Declarația de la Barcelona a fost o declarație politică puternică, prin care a fost asumat un angajament clar și au fost aliniate eforturile de a plasa regiunea euromediteraneeană pe o traiectorie a păcii, a stabilității și a prosperității. În 2008, am asistat la lansarea UpM, o platformă axată pe promovarea dialogului politic și a cooperării operaționale în numeroase domenii, pentru a spori integrarea într-o regiune plină de diversitate și de potențial.

În întreaga regiune mediteraneeană, oamenii aspiră la o viață pașnică și demnă, cu acces la locuri de muncă și la o educație de calitate, într-un context de demnitate și justiție. Trebuie să le oferim tinerilor noștri, femei și bărbați, mijloacele de a-și realiza potențialul și de a participa activ la construirea viitorului nostru comun.

Toate țările din jurul Mediteranei se confruntă cu amenințarea terorismului, a extremismului și a culturilor de ură care încearcă să ne divizeze. Dar noi suntem uniți în lupta împotriva terorismului și a tuturor actelor care alimentează ura. Facem front comun în combaterea stereotipurilor negative, a intoleranței, a culturii urii, a stigmatizării, a discriminării și a utilizării violenței bazate pe religie sau pe credință. Le cerem tuturor să facă eforturi pentru a promova armonia și respectul față de ceilalți. 

De asemenea, trebuie să gestionăm problemele legate de migrație și de refugiați într-un mod uman și durabil, atât pentru cei care se deplasează, cât și pentru comunitățile-gazdă, respectând principiul responsabilității comune.

Acum este momentul să ne intensificăm eforturile și să găsim soluții politice la numeroasele crize care afectează regiunea noastră de prea mult timp – în Siria, Yemen, Libia și în alte părți din Orientul Mijlociu – și care au provocat mult prea multă suferință. Suntem hotărâți să soluționăm conflictul dintre Palestina și Israel întemeindu-ne pe soluția bazată pe coexistența a două state, aceasta fiind singura cale către o pace și o securitate globale. Ne angajăm să respectăm pe deplin dreptul internațional și să consolidăm multilateralismul și instituțiile sale, străduindu-ne totodată să îmbunătățim eficacitatea acestora.

UpM dorește să își sărbătorească aniversarea, exprimând un angajament reînnoit față de principiile și valorile fondatoare ale Procesului de la Barcelona. Ar trebui să profităm de această ocazie pentru a privi spre viitor într-un moment în care pandemia de COVID-19 ne pune pe toți la grea încercare din punct de vedere socioeconomic. Lucrând împreună, putem depăși numeroasele provocări cu care ne confruntăm.

Astăzi, trebuie să stabilim prioritățile pentru anii următori, în domenii care sunt în interesul nostru comun și care au un potențial ridicat de consolidare a cooperării regionale. Printre principalele priorități se numără cooperarea în ceea ce privește: acțiunile referitoare la schimbările climatice și mediu, dezvoltarea durabilă, economia albastră, transformarea digitală și protecția civilă.

Concret, UpM a sprijinit experții mediteraneeni în materie de schimbări climatice și de mediu (MedECC), care au întocmit primul raport la nivel regional privind impactul schimbărilor climatice în zona mediteraneeană. Acest raport le permite responsabililor de elaborarea politicilor să ia decizii bazate pe date științifice, contribuind, totodată, la reducerea lacunelor în materie de date între nord și sud. UpM derulează programul Med4Jobs, de care beneficiază sute de mii de tineri și sute de IMM-uri. Crearea universităților euromediteraneene contribuie la construirea unei viziuni mai regionale și mai deschise în rândul generațiilor mai tinere, în timp ce instituirea, pentru prima oară în absolut, a unui mecanism interguvernamental de monitorizare în domeniul emancipării femeilor în această regiune urmărește să măsoare eforturile depuse în privința promovării drepturilor femeilor și să ajute responsabilii de elaborarea politicilor să acționeze în domeniile în care progresele sunt prea lente, cum ar fi participarea femeilor în sferele politice și economice.

Ar trebui să fim deschiși și să avem onestitatea de a recunoaște că, până în momentul de față, eforturile noastre nu au produs încă rezultatele scontate. Integrarea economică dintre nordul și sudul Mediteranei rămâne încă în urmă, iar decalajul în ceea ce privește nivelul de trai nu se reduce. Mulți alți indicatori din regiune nu s-au îmbunătățit, iar pandemia de COVID-19 agravează fragmentarea socială și inegalitatea socioeconomică. Acesta este un motiv pentru a ne înteți eforturile, axându-ne pe obținerea de rezultate concrete.

Vremurile dificile ca cele pe care le trăim acum, care afectează populațiile de pe ambele maluri ale Mediteranei, ne reamintesc importanța cooperării și a solidarității între popoare. Acum, mai mult ca oricând, dorim să ne îndeplinim angajamentele și să ne unim forțele pentru a face față provocărilor comune și pentru a asigura o redresare post-pandemică durabilă, care să conducă la societăți și economii mai reziliente, capabile nu numai să supraviețuiască, ci și să prospere.

În ciuda provocărilor actuale, avem motive întemeiate să fim optimiști. Regiunea mediteraneeană are potențialul de a face față acestor provocări și de a se redresa, dacă punem la dispoziție mijloacele și depunem eforturile necesare pentru a le aborda împreună. Regiunea găzduiește culturi bogate, care au fost leagănul civilizației moderne; avem o perspectivă clară asupra situației grație unor gânditori și antreprenori de renume mondial și ne bucurăm de energia unui tineret plin de resurse.

Va fi esențial să investim în acest capital uman. Haideți să desprindem învățămintele corecte din ultimii 25 de ani, valorificând diversitatea inerentă a regiunii noastre și asigurându-ne că nimeni nu este lăsat în urmă!

Putem fi mai puternici numai dacă rămânem împreună.


Editorial de mai sus reflectă viziunea autorilor.

Continue Reading

EDITORIALE

Op-ed Bogdan Aurescu: Valorile comune în spațiul transatlantic – Coerență în politica externă a României și contribuția la rolul global și reziliența strategică ale UE

Published

on

de Bogdan Aurescu, ministrul afacerilor externe

Lordul Palmerston (1784–1865) spunea în 1848 că doar interesele sunt eterne și obligația de a le apăra, în timp ce alianțele și inamicițiile sunt trecătoare (We have no eternal allies, and we have not perpetual enemies. Our interests are eternal and perpetual, and those interests it is our duty to follow).

Lumea s-a schimbat de la mijlocul secolului XIX și epoca marilor imperii a făcut loc, treptat, unei lumi sau, cel puțin, unei comunități internaționale care tinde să se ordoneze, încă imperfect, în funcție de o serie de valori comune, definite prin formarea și consolidarea sistemului multilateral așa cum îl cunoaștem astăzi. Procesul nu e liniar și a fost însoțit de convulsii geo-politice majore.

Evident, interesele și obiectivele statelor nu au dispărut nici astăzi, și nici competiția sau rivalitățile regionale sau sistemice. Dar lecțiile istoriei au demonstrat că acestea trebuie realizate sau exprimate prin mijloace care asigură cât mai amplu pacea, securitatea și prosperitatea cetățenilor. Costul urmăririi intereselor cu orice preț și prin orice mijloace a fost decontat în pierderi umane și materiale ireparabile și prin violențe inimaginabile, inclusiv sub forma unor dictaturi de lungă durată. Nici în prezent abordările unilaterale și recursul la forță nu au efecte diferite. Totodată, simpla afirmare a obiectivelor naționale nu mai este suficientă într-o lume globalizată și profund interdependentă. Este necesar un efort de adaptare care să permită, la un nivel fără precedent în istorie, sinergii între pozițiile și eforturile statelor cu valori similare. Punem în valoare convingeri durabile, nu poziționări tranzitorii. Acest lucru are impact asupra modului în care se construiește politica externă și de securitate a unui stat.

Pentru România, urmărirea obiectivelor și intereselor sale este inseparabilă de valorile unei societăți libere și democratice, de respectul pentru statul de drept, dreptul internațional și atașamentul profund pentru multilateralism.

Alianțele și parteneriatele noastre reflectă nu o conjunctură sau circumstanțe punctuale, ci valori perene care animă o comunitate. Continuitatea și persistența acestor valori devine principalul liant dintre România și cei cu care împărtășește obiective și formate de colaborare. E un adevărat cerc virtuos, posibil numai dacă valorile și principiile cu care comunitatea și statul respectiv operează rămân centrale și sunt respectate.

Este motivul pentru care creșterea rolului și profilului României în Uniunea Europeană și în NATO, aprofundarea și dezvoltarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii, care formează triada de bază a politicii externe a României, nu sunt alegeri potrivite unui moment istoric singular, ci reprezintă o contribuție la o arhitectură complexă și solidă de valori durabile, devenind pilonii fundamentali ai politicii externe a României, alături de atașamentul profund al țării noastre pentru multilateralism, respectul dreptului internațional, promovarea valorilor democratice.

Acești piloni reflectă o coerență durabilă a României, iar întreaga logică de politică externă a României este bazată pe interdependența și compatibilitatea structurală ale acestora, care trebuie menținute, inclusiv prin eforturile constante ale țării noastre.

Promovarea rezilienței legăturii transatlantice

În mod firesc acțiunea diplomatică a României se adaptează activ la dinamica evoluțiilor și tendințelor la nivel global, chiar dacă fundamentele rămân aceleași.

NATO se apropie de finalul unui proces de reflecție politică privind modul cum va arăta în următorii zece ani, ce va fi eventual continuat prin elaborarea unui Nou Concept Strategic, iar UE se pregătește pentru o dezbatere privind viitorul său, prin Conferința privind Viitorul Europei. Este în interesul României ca aceste procese să genereze adaptarea celor două organizații la provocările prezente și viitoare, dar cu menținerea elementelor fundamentale care le fac viabile și care stau la baza apartenenței României la acestea.

România nu este un spectator pasiv al acestor transformări, ci un actor implicat pentru apărarea intereselor sale naționale, în beneficiul direct al cetățenilor săi, continuând rolul avut, spre exemplu, în timpul exercitării mandatului președinției Consiliului UE în primul semestru al anului 2019.

În ceea ce privește, soliditatea, coerența și reziliența relației transatlantice, acestea nu sunt obiective doar în interesul României, ci ale tuturor statelor membre, precum și ale Uniunii ca întreg.

Este o realitate obiectivă, indiferent de retorică, faptul că, pe cont propriu, UE și statele membre nu pot gestiona provocările pe care o lume în schimbare le aduce. Este o realitate, inclusiv pentru cei mai puternici economic și militar, că doar împreună pot asigura perpetuarea ordinii internaționale bazate pe reguli sau, acolo unde este necesar, reformarea ei, astfel încât valorile care fundamentează ,,Occidentul”  – cu tot ce incumbă această noțiune, respectiv democrație, stat de drept, economie de piaţă, drepturile omului – și interesele acestuia să fie reflectate adecvat.

Aceasta nu înseamnă că trebuie trecute cu vederea interesele individuale ale partenerilor transatlantici sau diferențele de abordare și de priorități, ci că diferențele trebuie gestionate, iar problemele rezolvate, de o manieră în care capacitatea de cooperare și coordonare ulterioară să rămână intactă sau, mai mult, să devină mai bună.

Pentru aceasta sunt necesare eforturi ale tuturor. România acționează și se poziționează sistematic într-un mod constructiv, de natură să faciliteze armonizarea pozițiilor în cadrul relației transatlantice.

România a susținut constant, și o va face în continuare, că legătura transatlantică este de importanță vitală pentru societatea occidentală, UE și SUA făcând parte din aceeași comunitate de securitate și valori, iar ceea ce apropie cele două maluri ale Atlanticului este mult mai important și profund decât unele diviziuni punctuale, de moment.

Această abordare este și în interesul tuturor celorlalți susținători ai acestei ordini, conștienți că doar mobilizarea eficientă a resurselor celui mai puternic parteneriat din lume poate asigura perpetuarea ei. La nivel global, o competiție a modelelor și viziunilor normative este compatibilă cu dialogul doar dacă normele fundamentale sunt respectate. Rolul pe care NATO și UE îl joacă în acest sens este esențial. Este simultan o arhitectură de apărare a intereselor occidentale într-un spațiu normativ global, dar și o voce în favoarea unor drepturi universale și a unor interacțiuni bazate pe reguli.

În cadrul consultărilor politice cu secretarul de stat Michael R. Pompeo, pe care le-am avut recent la Washington, am pledat exact pentru o astfel de abordare. Am efectuat această vizită la invitația secretarului de stat american inclusiv în contextul în care, în acest an, se împlinesc 140 de ani de relații diplomatice româno-americane, și am avut prilejul efectuării unei evaluări, la nivel înalt, a stadiului Parteneriatului Strategic, în baza obiectivelor definite prin Declarația Comună a Președinților Klaus Iohannis și Donald Trump din august 2019. Am pus în evidență în cadrul convorbirilor progresele și realizările considerabile obținute în cursul anului 2020, și am aprofundat discuțiile cu privire la evaluarea stadiului și prioritizarea proiectelor de interes comun pentru perioada următoare, având în vedere obiectivul extinderii și aprofundării cooperării bilaterale în 2021, când va fi marcată cea de-a 10-a aniversare a adoptării Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii.

Nu am îndoială că aceste procese vor continua în relația cu noua Administrație de la Washington. Președintele ales Joseph R. Biden a fost în mod constant unul dintre cei care au susținut cu ardoare abordarea de echipă, deschisă și constructivă, în relațiile transatlantice. Experiența sa politică îi permite o înțelegere a importanței Flancului Estic al NATO și a rolului esențial pe care îl joacă Marea Neagră în acest sens, iar în relația cu România, pe care o cunoaște, inclusiv ca urmare a rezultatelor vizitelor sale în România din 2009 și 2014 și a întâlnirii cu Președintele Iohannis din septembrie 2015, va potența aprofundarea Parteneriatului Strategic. De altfel, Declaraţia Comună privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii din 2011, adoptată în aceeași zi cu semnarea Acordul între România și SUA privind amplasarea în România a sistemului de apărare al Statelor Unite împotriva rachetelor balistice, pe care am avut onoarea să le negociez în numele României, a fost încheiată în perioada Administrației Obama-Biden.

Un alt exemplu recent şi profund sugestiv de materializare pragmatică a legăturii transatlantice, în pas cu provocările vremii şi, totodată, axat pe modelarea unui viitor mai bun, este Iniţiativa celor Trei Mări (I3M), al cărei summit virtual s-a desfăşurat în octombrie, la Tallinn. România a susţinut, încă din etapele pregătitoare ale Summit-ului şi Forumului I3M de la Bucureşti din anul 2018, că domeniul conectivităţii este de importanţă strategică atât pentru UE şi statele membre participante la I3M, cât şi pentru SUA. Mai mult, fapt evidenţiat în numeroase ocazii de Preşedintele României, conectivitatea trebuie să fie o temă de importanță strategică transatlantică, întrucât ea poate stimula dezvoltarea economică a ariei geografice a I3M, poate ajuta la atingerea convergenţei şi realizarea coeziunii europene, dar poate contribui şi la rezilienţa economică şi sporirea securităţii acestor state, în faţa unor riscuri importante percepute similar de SUA şi de UE.

Mesajele transmise de toţi liderii participanţi la Summit-ul de la Tallinn, şi în primul rând de secretarul de stat american şi de vice-preşedintele Comisiei Europene, Margrethe Vestager, au reconfirmat abordarea pe care România a promovat-o constant privind dezvoltarea I3M pe mai departe. Pentru România sunt o prioritate investiţiile în proiecte majore de infrastructură, care au impact strategic prin interconectarea axei N-S, în primul rând Rail2Sea şi Via Carpathia. Suntem gata să lucrăm cu celelalte state I3M, cu partenerii americani şi europeni, cu instituţiile financiare internaţionale şi investitorii privaţi, pentru a pune în practică aceste două proiecte fanion şi a confirma astfel, în mod pragmatic şi în beneficiul cetăţenilor din Europa Centrală şi de Est, beneficiile unei colaborări transatlantice strânse.

Am promovat platforma I3M și cele două proiecte majore și în discuţiile mele cu secretarul de stat Pompeo, în cadrul cărora conectivitatea a beneficiat de o atenţie aparte și am solicitat să fie luată în considerare o investiție americană consistentă pentru realizarea lor.

Rolul UE la nivel global și reziliența strategică

Proiectul european de integrare aduce inevitabil în atenție toate dimensiunile sociale, de la economie, tehnologie, știință și cultură la politică externă și de securitate. Crizele succesive prin care Uniunea Europeană a trecut în ultimii ani – criza economică din deceniul trecut, criza monedei euro, problema migrației, crizele și conflictele din vecinătate, precum Ucraina și Siria, crizele din Sahel și Africa de Nord, astăzi pandemia de COVID-19 etc. – au generat nevoi de adaptare și revigorare a Uniunii.

În plus, o lume în schimbare presupune accentuarea competiției globale și emergența unor actori noi sau care revin asertiv pe scena globală și care contestă nu doar interesele UE și NATO, ci și modelul de societate și normele pe care le reprezintă.

Se pune astfel inclusiv problema rolului pe care UE trebuie să îl joace în lume, cum anume văd statele membre rolul UE în această lume în schimbare, cum poate acest rol servi mai bine, în limitele de acțiune stabilite de tratate, interesele tuturor cetățenilor europeni.

În acest context, în dezbaterea din interiorul Uniunii, a apărut ideea de autonomie strategică, ca modalitate de conturare mai clară a unui rol propriu. Conceptul ca atare nu este complet definit încă, de unde utilizarea în paralel a mai multor identificatori – precum autonomie, suveranitate sau responsabilitate. El a fost utilizat inițial în domeniul securității și apărării, unde, în ciuda interpretărilor extensive ale unora, el trebuie folosit, din punctul de vedere al României, în parametrii capacității Uniunii de a acționa, de câte ori e posibil, în coordonare, cooperare și complementaritate cu partenerii săi, între care un rol special îl joacă SUA și NATO, și, atunci când e necesar, pe cont propriu.

Evoluțiile ulterioare, nu în ultimul rând crizele, inclusiv cea generată de COVID-19, au arătat că dincolo de domeniul securității și apărării – unde dezbaterea implică automat o discuție despre armonizarea ambițiilor Uniunii ținând cont de nivelul de coordonare și cooperare cu NATO – alte domenii prezintă interes, poate chiar mai pregnant, pentru dezbaterea privind autonomia strategică, precum cel financiar, economic-industrial, științific și tehnologic sau sanitar.

Discuția despre autonomie implică automat o discuție despre solidaritate, care este o consecință a consolidării rezilienței, dar mai ales despre subsidiaritate. Promovarea unor poziții comune într-un mod coerent și autonom presupune o atitudine solidară a statelor membre UE. Vorbim de fapt despre două fețe ale aceleiași monede, iar conceptul de autonomie trebuie discutat atât din perspectiva internă a UE, cât și din cea a acțiunii externe a Uniunii.

Din perspectivă internă, conceptul este legat de cel de reziliență, în măsura în care este vorba despre evitarea dependenței masive de actori externi care nu ne împărtășesc valorile și interesele în domenii precum industriile strategice, inclusiv de apărare, lanțurile de producție, digital, conectivitate, pe de o parte, și întărirea legăturilor cu partenerii și actorii like-minded.

În plus, dezbaterea privind autonomia se referă și la gradul de reziliență la nivel național și respectiv al Uniunii Europene și la modul de repartiție a competențelor între cele două niveluri în gestiunea unei situații cum este cea de criză. De exemplu, în cazul actualei crize pandemice, am realizat cu toții faptul că măsura în care statele membre sunt mai bine pregătite să facă față individual unei astfel de crize, influențează măsura în care Uniunea va fi mai bine pregătită să acorde asistență. Iar, ca o consecință directă, Uniunea Europeană poate ajuta la rândul său statele membre să fie mai bine pregătite – ceea ce a și dovedit prin pachetul financiar cuprinzând planul de relansare economică și bugetul multianual. Ca perspectivă de viitor, consolidarea gradului de pregătire a UE, în ansamblul său, va depinde și de  creșterea rezilienței sistemelor de sănătate naționale, iar proiecte de importanță majoră ca EU4Health, cu susținerea necesară, sunt esențiale în acest demers.

Ideea fundamentală este ca Uniunea, în ansamblu, să fie suficient de rezilientă pentru a menține funcționalitatea economică și a pieței comune, chiar și în condiții nefavorabile pe plan global, de exemplu pandemia prin care încă trecem.

Din acest punct de vedere, cred că trebuie să vorbim mai degrabă despre reziliența strategică a UE, un concept ce îl poate substitui parțial pe cel de autonomie.

Din perspectivă externă, Uniunea Europeană, care este prin natura sa multilaterală, dorește să își asume un rol de leadership global, are propriile interese de promovat, evident, în esență, interese comune ale statelor membre.

Eficiența promovării acestor interese depinde de solidaritatea statelor membre și de acțiunea lor unitară, care în schimb depind de sentimentul fiecărui stat membru că interesul identificat ca european reflectă și propriul interes național, iar aceasta presupune un exercițiu de negociere pe care statele membre să-l finalizeze cu bună credință. Pentru multe dintre statele membre, inclusiv România, un parteneriat transatlantic puternic și capacitatea crescută a NATO de a-și îndeplini sarcinile constituie interese centrale, nenegociabile, realitate relevantă și în context european.

UE este îndreptățită să își asume un rol de lider în domeniul relațiilor internaționale, atât prin prisma propriilor atribute (ponderea economică, dimensiunea populației și chiar forța militară deținută de unele state membre), cât mai ales prin prisma sistemului de valori care stau la baza sa (în principal conduita morală definită de apărarea drepturilor omului, statul de drept și modelul democratic).

România susține eticheta de „responsible global leadership” propusă de Comisia Europeană. Recunoașterea acestui rol de către ceilalți actori ai sistemului internațional depinde de capacitatea de a veni cu soluții, de a genera sprijin pentru acestea și de a contribui la implementarea lor de o manieră eficientă.

Un astfel de sprijin poate fi așteptat în primul rând din partea partenerilor cu valori similare, like-minded. Pentru acest motiv, construirea unui profil distinct european trebuie să aibă loc fără accentuarea diferențelor față de partenerii apropiați și în cadrul profilului mai larg al actorilor care fac parte din ceea ce am denumit “Occidentul” politic. O abordare diferită riscă să reducă în cele din urmă șansele de succes ale propriilor soluții și, mai departe, submina chiar profilul vizat.

Uniunea Europeană este, fără doar și poate, în tranziție. Oricare ar fi profilul internațional la care va ajunge, aceasta nu poate fi decât rezultatul unui proces de evoluție la care să se cupleze toate statele membre, iar România este interesată să participe la acest proces, prin exprimarea valorilor ce ne definesc și urmărirea intereselor naționale. Pentru ca evoluția să fie într-adevăr naturală, sănătoasă, iar rezultatele sale reziliente și durabile, ea trebuie să plece de la baze solide, adică de la o ordine globală normativă.

Pentru o țară cu geografia și datele României, mijloacele și răspunsurile la provocări și nevoi nu sunt limitate, ci potențate de acest cadru de referință. Credibilității vocii unei țări membre a Uniunii îi este conferită valoare adăugată pentru că influența ei se bazează pe factorul de multiplicare care este apartenența la UE și la setul de valori pe care-l implică ordinea globală bazată pe reguli.

Într-un moment în care presiunea asupra cadrului normativ global este ridicată, România este în inima unui cerc referențial formidabil. Menținerea și buna funcționare a acestuia rămân priorități existențiale pentru țara noastră, indiferent în ce aspect al relațiilor externe se manifestă.

Astfel, existența și menținerea unui cadru coerent în care și prin care România își formulează și urmărește prioritățile de politică externă este de natură să ne ofere o umbrelă de securitate și un spațiu de dezvoltare și prosperitate fără precedent.


Bogdan Aurescu este ministrul afacerilor externe din noiembrie 2019, funcție pe care a mai ocupat-o și în perioada noiembrie 2014 – noiembrie 2015. Din mai 2016 și până la finalul anului trecut, Aurescu a fost consilier prezidențial pentru politică externă.

De numele lui Bogdan Aurescu se leagă câteva rezultate de politică externă esențiale pentru România contemporană. În perioada 2004-2009 a fost Agentul României pentru Curtea Internațională de Justiție, coordonând activitatea echipei care a reprezentat România în procesul cu Ucraina de la Curtea Internațională de Justiție privind Delimitarea Maritimă în Marea Neagră, finalizat la data de 3 februarie 2009 cu un câștig de 79,34% din suprafața în dispută, adică 9700 km² de platou continental și zonă economică exclusivă care au revenit României. De atunci este cunoscut în spațiul public drept “eroul de la Haga”.

În perioada 2010-2011 a fost negociator-șef pentru România al Declarației Comune privind Parteneriatului Strategic dintre România și SUA al Acordului româno-american privind apărarea antirachetă.

Continue Reading

Facebook

Europe Talks 2020 – Survey

ROMÂNIA18 mins ago

Ministrul Bogdan Aurescu, mesaj de Ziua Națională: Politica externă a României trebuie să rămână o politică de consens național, coerentă și predictibilă

ROMÂNIA31 mins ago

Ambasadorul Adrian Zuckerman, de Ziua Națională a României: SUA vor continua să sprijine evoluţia României ca lider regional şi european

PARLAMENTUL EUROPEAN34 mins ago

Manfred Weber, liderul Grupului PPE din PE: Astăzi sărbătorim România și calea ei spre realizarea libertății și a unității

ROMÂNIA49 mins ago

Klaus Iohannis, discurs cu spirit unificator de Ziua Națională: Eroii patrioți ai Marii Uniri au “demni urmași” în românii curajoși care luptă cu pandemia. Aceasta este unirea românilor din anul 2020!

ROMÂNIA1 hour ago

Secretarul general adjunct al PMP Ioana Constantin: Să iubim România, azi și în fiecare zi. Suntem o națiune puternică

INTERNAȚIONAL1 hour ago

Șeful diplomației SUA, mesaj de Ziua Națională a României: Un partener strategic valoros și un aliat statornic. Nu uităm sacrificiile pe care le-ați făcut în operațiile NATO

Dan Motreanu2 hours ago

1 Decembrie | Eurodeputatul Dan Motreanu: Țelul nostru, al tuturor, este de a oferi copiilor noștri o Românie mai bună, mai prosperă, mai unită

CONSILIUL EUROPEAN2 hours ago

Președintele Consiliului European, mesaj de felicitare de Ziua Națională a României: Sper că vă veți bucura de această zi specială, chiar dacă trecem prin vremuri dificile

Cristian Bușoi2 hours ago

1 Decembrie | Eurodeputatul Cristian Bușoi: La mulți ani tuturor celor care se dedică românilor și salvează vieți

ROMÂNIA2 hours ago

Președintele Germaniei, telegramă către Klaus Iohannis de Ziua Națională a României: Relațiile dintre țările noastre, un bun prețios în aceste vremuri

ROMÂNIA3 days ago

Premierul Ludovic Orban: Finalizarea gazoductului BRUA, o investiţie extrem de importantă pentru România şi pentru Europa, permiţând diversificarea surselor de aprovizionare cu gaz natural ale UE

ROMÂNIA3 days ago

Faza I a gazoductului BRUA, finalizată. Președintele Klaus Iohannis: O etapă esențială a întăririi securității energetice atât a țării noastre, cât și a Uniunii Europene

ROMÂNIA5 days ago

Premierul Ludovic Orban: În următoarea perioadă, România va beneficia de finanțări extrem de importante de la nivel european

EVENIMENTE6 days ago

Coaliția “Votez pentru Sănătate” organizează dezbaterea “De ce avem nevoie de un parteneriat strategic pentru sănătate?” (LIVE, 26 noiembrie, ora 11:00)

Dacian Cioloș6 days ago

Dacian Cioloș: Europa este ținută ostatică de două țări, iar Bruxelles-ul trebuie să arate că știe să ia decizii ferme pentru a apăra libertatea și democrația

U.E.1 week ago

Președinția Germaniei la Consiliul UE patronează proiectul fotografic ”Faces of Europe”, un tablou despre toleranță și conviețuirea în pace

Marian-Jean Marinescu1 week ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu: Bugetul politicii de transport nu a fost mărit de Parlamentul European, ceea ce este în detrimentul țărilor din Est

ROMÂNIA1 week ago

Președintele Klaus Iohannis: Voi sprijini solicitările pentru fonduri europene pentru a începe reconstrucția Institutului Clinic Fundeni

Marian-Jean Marinescu1 week ago

Marian-Jean Marinescu: Parlamentul European cere o foaie de parcurs privind trecerea de la motoare cu combustie la cele bazate pe resurse nepoluante pentru a proteja producătorii și consumatorii

Gheorghe Falcă1 week ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: Administrațiile locale trebuie să acorde prioritate studiilor pentru reabilitarea termică a clădirilor pentru a primi rapid finanțare europeană

Advertisement
Advertisement

Trending