Connect with us

EDITORIALE

„Ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale…”

Published

on

Autor: Graţian Mihăilescu, Consultant Dezvoltare Regională şi Afaceri Europene

Gratian MihailescuVineri, 7 iunie, Sala Multifunctionala a CJ Timis. Dupa 20 de minute de dat tarcoale cu masina, am gasit un loc de parcare. Lume multa, presa, politicieni si primari, puhoi. Eveniment important, dezbaterea publica privind regionalizarea. Cu o gramada de intrebari in minte si cu cele doua rapoarte despre regionalizare pe care le-am scris pana acum ma indrept spre locul cu pricina. La intrare mi se inmaneaza un dosar cu mai multe documente printre care un chestionar, agenda evenimentului si mai multe foi unde se explica de ce avem nevoie de regionalizare. Sunt explicate, in paginile ce alcatuiesc dosarul, si concepte precum dezvoltare durabila si egalitatea de sanse. Intru in sala, plin. Gasesc un loc undeva in spate, langa un domn cu un aer intelectual. M-am asezat langa dansul si mi-am scos rapoartele si foile pe care imi scrisesem niste idei. Dupa 6 luni de studiat si scris despre regionalizare, aveam atatea intrebari si incercam sa imi sintetizez opiniile pentru a da o forma coerenta intrebarilor. Domnul de langa mine se prezinta si imi spune ca este si el unul din cei ce scriu la Contributors.ro si ca mi-a citit articolele. Bucuros, schimbam cateva idei despre ce inseamna regionalizare, despre administratie publica despre descentralizare fiscala despre alte sisteme din Europa.

Apare domnul Dragnea, vanzoleala mare. Atunci am realizat ca in primele randuri sunt doar politicieni, o parte dintre acestia aproape sareau de pe scaun pentru a se afla  langa vicepremier. Incepe dezbaterea cu prezentarea membrilor Comisiei. Apoi un cuvint de intampinare din partea lui Titu Bojin, presedintele CJ Timis. A fost primul moment cand am simtit acolo modul de gandire al politicienilor din administratie. Domnul Bojin ii multumea public domnului Dragnea pentru aceasta initiativa si ii transmitea ca timp de 20 de ani Timisul a fost uitat de catre Bucuresti si ca spera ca acum, cand au ajuns la putere, resursele financiare distribuite de la Bucuresti spre Timisoara sa fie mult mai importante. Brusc, am vizualizat harta clientelismului politic, realizata de unul dintre think-tankurile de la Bucuresti si ma gandeam cum o sa fie in continuare distribuite fondurile de stat si europene, dupa regionalizare, pe baza culorii politice. Tot domnul Bojin a indemnat auditoriul sa fie agresiv, “intr-un mod pozitiv”, cand vine vorba de intrebari pentru vicepremier si comisia de experti, indemn ce a starnit zambete in sala.

Incepe prezentarea proiectului: “Reforma adminsitrativa-teritoriala, mai multa eficienta in administratia locala din Romania” dezbatere sustinuta prin fonduri europene – prin Fondul Social European! Domnul Dragnea vorbeste despre mai putina birocratie, despre subsidiaritate despre reducerea distantelor si a costurilor administrative. Suna bine, nu? Apoi, nivelul prezentarii se schimba mai spre tehnic: vor fi mai multi poli de dezvoltare in regiune, sistemul regional fiind unul multipolar deoarece o regiune mare dispune de mai multe resurse. Regiunile de forma circulara vor fi preferate celor alungite iar fluxurile vor fi orientate spre interiorul regiunii. Vor exista specializari variate ale fortei de munca iar fiecare regiune se va bucura de un grad ridicat de multiculturalism. Ce frumos nu? Apoi s-a discutat si despre problema cea mai arzatoare a regionalizarii (o falsa problema, promovata in exces de mass-media si in special de campania DIGI) unde vor fi resedintele? Au fost prezentate opiniile exprimate de populatia din interiorul fiecarei regiuni de dezvoltare. Apoi s-a vorbit despre disparitatiile economice si de faptul ca regionalizarea va reduce acest decalaj si in interiorul regiunii, si intre regiuni. Nu am prea inteles cum, mai ales ca la ultimul raport pentru care am lucrat, a reiesit ca in Romania, disparitatiile economice au crescut cu 36%, in ultimii 8 ani.

Dupa terminarea prezentarii aveam si mai multe necunoscute decat la inceput. Am luat notite si incercam sa formulez o serie de intrebari care sa sintetizeze problemele despre care nu s-a vorbit deloc: descentralizare fiscala, depolitizare a ADR-urilor, reforma unitatilor administrativ-teritoriale, managementul performant al administratiei, baronii locali, raportul regionalizare-fonduri europene. Au inceput dezbaterile propriu-zise, care s-au concentrat pe problemele din administratie ale unor primari mai mult decat pe procesul de regionalizare. Au vorbit primari, parlamentari, europarlamentari, presedinti sau vice-presedinti de CJ. Nimeni insa nu a vorbit despre subiectele tabu gen proasta guvernare, coruptie, si asta, probabil, si din cauza ca nu a luat nimeni cuvantul din partea societatii civile: a fost totusi o dezbatere publica, nu o sedinta de partid a aliantei USL.

La un moment dat, de la balconul salii se ridica o batranica de vreo 80 de ani si incepe: “Domnilor politicieni, de 23 de ani ati furat tara asta…tineri au murit la revolutie… 23 de ani de umilinta…” si isi continua discursul, coerent si clar, pentru cineva de varsta ei. Rumoare in sala, lumea a inceput sa susoteasca, iar discursul batranei ii deranja pe majoritatea celor din sala. A fost lasata sa isi spuna oful iar spre sfarsitul discursului, inainte de a ceda microfonul, zice: “Eu atat am avut de spus, atat mi s-a transmis sa spun!” si pleaca din sala… Intelectualul de langa mine, se agita intr-una dorind sa adreseze si el intrebari. In acelasi timp, ridicam si eu mana….La un moment dat primeste cuvantul. Se ridica si incepe un discurs cam agresiv: era reprezentant al partidului Noua Romanie. Vorbeste tare si il acuza pe Ponta de plagiat, acuza supozitiile gresite de la care s-a pornit in modelele economice prezentate in cadrul dezbaterii…si starneste din nou rumori in sala…. Avea dreptate insa in ceea ce privea faptul ca o comunicare intre Minister si EUROSTAT, privind posibilitatea unor schimbari a regiunilor NUTS II, in urma procesului de consultare din Romania, a primit un raspuns negative: “numărul și configurația unităților NUTS II (regiunile) trebuie să rămână neschimbate dacă România nu vrea să suporte penalități…schmbarea configurarii regiunilor poae  da peste cap tot efortul de planificare și de evidență statistică din instituțiile europene”, deci concluzioneaza domnul (care are expertiza in procesul de dezvoltare regionala, lucrand ani buni intr-o Agentie de Dezvoltare) „regionalizarea cu tot ce s-a făcut în ultima vreme, ”dezbaterile” din teritoriu și activitatea CONREG de ”fundamentare a regionalizării” nu este altceva decât o campanie de manipulare a opiniei publice”

“Huoooo, jos Basescu!!!!” incepe sa se auda, prin vocea catorva primari….”Afara din sala cu tradatorii” “Afara cu Basescu”….Ceea ce incepuse ca o sedinta de partid comunista s-a transformat intr-o adunare asemanatoare cu cea din Scrisoarea pierduta…

Degeaba am incercat eu sa mai iau cuvantul…nu se mai uita nimeni in partea aia de sala…si oricum cuvantul era dat celor din fata, colegilor de partid sau de alianta.

Intrebari de genul: CUM se va realiza o dezvoltare echilibrata a viitoarelor regiuni si a judetelor din interiorul regiunilor ? CUM va  putea fi redusa distributia clientelara a fondurilor de investitii si de stat, deja impamantenite la nivel local si regional? CUM se vor opri fraudele, coruptia si conflictul de interese? Cu ce resurse? Ce mecanisme de control vor exista la nivel regional, pentru a urmari activitatea administratiei locale, judetene si regionale? CUM se va reduce birocratia daca se va crea un nou nivel administrativ si anume cel regional?, au ramas variabile necunoscute.

Am ramas cu intrebarile pana la finalul “dezabterii publice” sperand ca altcineva din societatea civila va adresa intrebari mai pertinente. Nu a fost nimeni. Nu stiu daca erau prezenti in sala si nu li s-a dat cuvantul sau nu au participat la dezbatere. La sfarsit, dupa ce s-a terminat “dezbaterea”, m-am indreptat spre domnul Dragnea si, desi vasalii locali si regionali se inghesuiau pe langa dansul am reusit sa ii inmanez sinteza raportului Academiei de Advocacy, “Regionalizarea intre pericole si oportunitati” document ce prezinta opinia a peste 500 de persoane. Mi-am exprimat dezamagirea ca nu am putut vorbi si ca nu am reusit sa ii adresez cateva intrebari technice despre procesul de regionalizare. M-a asigurat ca voi mai avea ocazia si mi-a multumit pentru activitatea pe care societatea civila o desfasoara pentru ca procesul de regionalizare sa se desfasoare eficient. Un mare fis, pana la urma! Dupa asa zisa dezbatere publica, nu pot decat sa ma gandesc ca haosul administrativ, clientelismul politic, nepotismul din administratie, coruptia cu fonduri de stat si europene pot ajunge coordonatele ideii de regionalizare! Regionalizarea, probabil va fi un instrument de control al resurselor publice si al fondurilor europene, pentru a acapara electorat, in prisma viitoarelor alegeri. Crearea unui nou nivel administrativ, care inca nu se stie cu ce resurse financiare va fi sustinut, va avea rolul doar consultativ probabil, deoarece banii tot de la Bucuresti vor veni, iar ADR-urile vor continua sa fie OI-uri, finantate de la bugetul CJ-urilor. Schimbam prin regionalizare, dar totul functioneaza ca inainte, un fel de forma fara fond, specifica noua romanilor. Imi revine obsesiv in minte discursul lui Farfuridi, de la adunarea din actul al III-lea al Scrisorii Pierdute:

„ Într-o chestiune politică… şi care, de la care atârnă viitorul, prezentul şi trecutul ţării… să fie ori prea-prea, ori foarte-foarte… (se încurcă, asudă şi înghite) încât vine aci ocazia să întrebăm pentru ce?… Da… Pentru ce?…..Iată dar opinia mea. (în supremă luptă cu oboseala care-l biruie.) Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale… Din această dilemă nu puteţi ieşi… Am zis!”

Regionalizarea implica descentralizarea pe trei dimensiuni diferite care nu neaparat trebuie sa se realizeze in acelasi timp insa exista o anumita sinergie intre ele: descentralizare politica, administrativa si fiscala. Din activitatea celor implicati in acest proces nu se intelege clar ce fel de descentralizare o sa fie, si cum vor functiona viitoarele Consilii Regionale. In lipsa unui proiect real al regionalizarii, care sa fie prezentat opiniei publice, nu putem avea decat supozitii. Riscam insa ca acest proiect sa fie prezentat prea tarziu opiniei publice, iar atunci probabil va fi prea tarziu ca punctele deficitare sa fie indreptate, avand in vedere ca domnul Dragnea doreste ca pana in decembrie 2013, regionalizarea sa fie realizata.

 

Autor: Graţian Mihăilescu, Consultant Dezvoltare Regională şi Afaceri Europene

Sinteza audierii publice, realizata de Advocacy.ro, disponibila aici: sinteza

EDITORIALE

Editorial semnat de președintele Parlamentului European, Antonio Tajani: Visul european riscă să dispară din cauza crizei imigrației

Published

on

de Antonio Tajani, președintele Parlamentului European

Următorul Consiliu European este decisiv pentru viitorul Europei. Dacă statele membre nu găsesc împreună modul de a stăvili și a reglementa fluxurile de imigranți și solicitanți de azil, însuși proiectul european poate primi o lovitură fatală.

UE și statele sale membre au descoperit cu o întârziere vinovată acest fenomen și s-au limitat să-i suporte consecințele, încercând să-i reducă daunele și să-l încetinească la frontierele noastre.

Foto: European Parliament

Până în 2050 populația Africii se va dubla, depășind 2,5 miliarde de locuitori. Dacă nu intervenim rapid, actualele sute de mii de migranți vor deveni milioane, cu consecințe devastatoare pentru Europa.

Cauzele acestor fluxuri sunt instabilitatea și nesiguranța din vaste regiuni ale Africii și Orientului Mijlociu, precum și terorismul, sărăcia, foametea și schimbările climatice. Numai între 2014 și 2017, cel puțin 13 000 de persoane și-au pierdut viața în Marea Mediterană, fără a socoti zecile de mii de morți din deșertul Sahara.

Cetățenii noștri nu mai sunt dispuși să accepte o Europă fără apărare, incapabilă să ofere răspunsuri structurale la această tragedie. Ei doresc o Uniune care să fie solidară cu cei ce fug din calea persecuțiilor și războaielor, dar fermă cu cei care nu au dreptul să intre sau să rămână în Europa.

Următorul summit UE este ultima ocazie de a nu înșela așteptările a jumătate de miliard de europeni.

Este nevoie de curaj și de o strategie reală pe termen scurt, mediu și lung, bazată pe doi piloni: pe de-o parte, oprirea rapidă a plecărilor din țările de tranzit și de pe coastele africane, permițând sosirea în condiții de siguranță numai a celor care au într-adevăr drept de azil; pe de altă parte, distribuirea solicitanților de azil în țările europene în temeiul unui mecanism automat și obligatoriu.

În viitorul foarte apropiat, trebuie oprite plecările și împiedicați cei care introduc ilegal migranți să pună în pericol viața a zeci de mii de persoane. Cei care au într-adevăr nevoie de azil nu pot fi lăsați la mila traficanților fără scrupule. Blocarea plecărilor înseamnă și eliminarea profiturilor acestor negustori de bărbați, femei și copii.

Urmând exemplul înțelegerii cu Turcia, care a permis închiderea rutei Balcanilor, UE trebuie să investească cel puțin 6 miliarde pentru a închide rutele din Marea Mediterană.

Așa cum este cazul cooperării UE-Niger, trebuie să colaborăm mai mult cu țările de tranzit, cum ar fi Mauritania, Mali, Ciad, Tunisia, Maroc, Algeria și Libia.

Înainte de 2016, treceau din Niger 150 000 de migranți pe an. În 2018, numărul acestora a scăzut la 5 000. A fost posibilă și evacuarea din Libia a 1 500 de solicitanți de azil, primiți temporar în Niger.

La jumătatea lunii iulie, voi merge la Niamey și Agadez pentru a consolida cooperarea noastră cu Nigerul, conducând și o misiune de diplomație economică la care participă întreprinzători europeni.

Dintre cele 650 000 de mii de cereri de azil prezentate în UE în 2017, 416 000 au fost depuse în numai trei țări: Germania, Italia și Franța. Această nedreptate flagrantă este legată de Regulamentul Dublin, care generează din ce în ce mai multe conflicte și tensiuni între statele noastre membre.

Trebuie să-l modificăm. Avem nevoie de un sistem european de azil mai just și mai eficient. În noiembrie 2017, Parlamentul European a adoptat, cu o largă majoritate, o propunere de distribuire echitabilă a solicitanților de azil. Le-am scris șefilor de stat și de guvern din UE, solicitându-le să folosească acest test ca bază a reformei.

Pentru a convinge statele cele mai reticente să accepte această redistribuire, trebuie să garantăm că Uniunea are capacitatea de a controla frontierele externe și de a bloca plecările din nordul Africii. În acest mod, ar ajunge în Europa numai cei care au dreptul la protecție prin proiectele de reinstalare ale Înaltului Comisariat pentru Refugiați al ONU. Aceste persoane ar fi transferate în condiții de siguranță și distribuite în mod echitabil între statele UE de primire, așa cum se întâmplă deja cu refugiați din taberele din Turcia, Iordania și Liban.

În lipsa unei strategii europene credibile, bazată pe acești doi piloni, va prevala principiul „fiecare pentru sine”, cu o „renaționalizare” a politicilor în domeniul migrației, închiderea frontierelor naționale și sfârșitul Schengen.

În paralel, Uniunea trebuie să coordoneze eforturile de stabilizare a Libiei, pentru ca acest stat să poată deveni un partener real al UE.

În curând, mă voi deplasa în Libia pentru a discuta rolul pe care Parlamentul European îl poate avea în acest proces și în organizarea viitoarelor alegeri democratice. Suntem dispuși să punem la dispoziție resurse și competențe, inclusiv în cadrul unei conferințe care să reunească în Parlament toate părțile interesate.

O strategie într-adevăr eficace trebuie să abordeze și cauzele acestor veritabile exoduri. Solicităm alocarea de fonduri, în următorul buget al UE, dedicate unui Plan Marshall pentru Africa. Este nevoie de cel puțin 40 de miliarde EUR pentru a mobiliza investiții de 500 de miliarde EUR în următorul deceniu. Obiectivul este crearea de perspective și speranțe pentru tinerii africani în țările lor. Aceste investiții, însoțite de o diplomație economică solidă și cote de imigranți legali, pot facilita acordurile de repatriere cu țările de origine.

Visul european riscă să dispară din cauza crizei imigrației. Nu putem și nu trebuie să acceptăm ca așa ceva să se întâmple. Este nevoie de curaj, hotărâre și ambiție pentru a găsi împreună noi soluții.

Parlamentul European își face datoria, propunând o strategie articulată și credibilă. Fac un apel către șefii de stat și de guvern să lase la o parte logica egoismului național și să acționeze împreună pentru a evita sfârșitul Uniunii.

Antonio Tajani, membru al Parlamentului European încă din 1994, a fost vicepreședinte al Comisiei Europene între 2008 și 2014 în calitate de comisar pentru transport și apoi de comisar pentru industrie și antreprenoriat. Din 2014 și până la începutul acestui an a fost prim-vicepreședinte al Parlamentului European. Din data de 17 ianuarie 2017, Tajani a devenit președinte al Parlamentului European.

*** Editorialul președintelui Parlamentului European Antonio Tajania fost transmis pentru publicare redacției CaleaEuropeana.ro de către Biroul de Informare al Parlamentului European în Romania. Opiniile exprimate reprezintă viziunea autorului***

Continue Reading

EDITORIALE

Sub umbrela cetățeniei europene sau mai dezbinați după alegerile europene din 2019? Despre cum populismul poate uni Europa

Published

on

de Violeta Dan

Cred că noi, europenii, indiferent de locul în care ne-am afla acum, este imposibil să nu ne confruntăm cu prezența tot mai activă a discursului populist*, fie că vine de la partidele de la guvernare sau din opoziție. Europa, răvășitul continent de aspirațiile naționaliste în ultimii ani își dă acum bătălia finală pentru câștigarea unui parcurs nu numai unit, dar ci și solidar cu problemele celorlalte state. Cu siguranță că tuturor ne este greu să empatizăm cu problemele unor cetățeni îndepărtați aflați în celălalt colț al continentului, dar cum altfel ne așteptăm să primim înțelegere dacă nu dialogăm?

Tocmai acest lucru ridică spinoase întrebări. Suntem noi, europeni, uniți sub steaua aceleiași cetățenii „dobândite” odată cu Tratatul de la Maastricht sau ne macină izolaționismul și excepționalismul autohton?

În pofida tuturor titlurilor exagerate menite să atragă cititori și a discursurilor dezbinatoare ale unora dintre politicieni, cred că doar ignoranța ne-ar putea face să cădem pradă unor idei radicale.

Criza migrației, acest subiect atât de invocat în Uniunea Europeană în ultimii ani este un exemplu extrem de elocvent pentru adâncirea prăpastiei între state, cetățeni cu viziuni politici diferite și valori distincte. Într-adevăr anii 2014, 2015 și poate și 2016 au fost unii care au pus la încercare unitatea europeană, dar ei au arătat mai mult de atât, și anume că fără să ne punem în postura celuilalt nu vom putea înțelege niciodată. Schema de relocare a refugiaților al căror număr reprezenta numai 2% din totalul celor sosiți în UE (conform estimărilor Comisiei Europene)  a fost un subiect care a aprins discuțiile între state și instituțiile europene, până la zvonul conform căruia punerea la dispoziție a fondurilor europene ar fi condiționată de primirea cotelor de refugiați negociate în Consiliul European. Se vorbea atunci, îmi amintesc, de o solidaritate cu două sensuri de către Jean Claude Juncker și Donald Tusk. 

Bineînțeles că acest subiect a fost folosit greșit în mod intenționat  de forțe politice extremiste în beneficiul propriu. Ele au promis o simplistă și radicală rezolvarea a unei probleme complexe și care implica, până la urmă, influențarea destinului anumitor oameni. 

Statele care s-au aflat la „poarta de intrare” sau cele de tranziție au cunoscut o intensificare a discursului populist. Grecia, Italia, Ungaria, Germania, Franța, Olanda, Austria sau Marea Britanie sunt doar câteva dintre statele în care mesaje ale urii s-au propagat rapid, alimentate și de o teamă sporită de atacuri teroriste și de interconectarea voită a celor două teme și inocularea credinței conformă căreia diferit este rău.

Nici instituțiile europene nu au rămas neatinse de populism. Chiar din „inima Europei, în instituția unde drepturile cetățenilor sunt apărate, Parlamentul European, trei dintre grupurile politice formate după alegerile din 2014 au fost aprige contestatare ale proiectului european însuși, atacându-l cu orice ocazie. Să nu uităm, totuși, de britanicul Nigel Farage care și-a condus concetățenii la vot către Brexit, dar nici de Marine le Pen, naționalista ce a ajuns până în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale și printre ale cărei propuneri găseam inclusiv ieșirea Franței din zona euro.

Poate în urmă cu 4 ani politicienii europeni nu credeau că astfel de mesaje ar putea să le fure electoratul, dar s-a dovedit că forța mesajelor simple, cu puternic impact emoțional este de necontestat. Birocrația și lentoarea acțiunilor sunt deseori blamate de populiști care invocă simplificare și conducere prin voința poporului și organizarea de referendumuri constate. Dar oare asta este democrația de care are nevoie Europa?

Tocmai de aceea una dintre inițiativele Comisiei Europene este de salutat. Comisarii au realizat că nu este de la sine înțeles că europenii percep beneficiile apartenenței la UE și au ieșit „în teren” pentru a le arăta oamenilor în ce constă munca lor și cum lucrează în fiecare zi pentru ca diferențele dintre state și regiuni să se micșoreze. Seria dialogurilor cu cetățenii a atins proporții uriașe de la lansare, ajungând la sute de dialoguri.

Mai mult decât atât, cu un an înainte de alegerile europarlamentare, legislativul european a demarat un proces de dezbatere a viitorului UE cu unii dintre liderii europeni, printre care se află și președintele României. Klaus Iohannis va dezbate, în plenul Parlamentului European, viitorul Europei, putând aduce viziunea țării noastre asupra celor mai pregnante subiecte.

Prin vocea președintelui România poate avansa dosare precum accelerarea procesului de integrare în spațiul Schengen. Chiar finalul acestui executiv european și al legislativului se termină la Sibiu, un summit important a cărei declarație poate marca tranziția către o Europă mai solidară, bineînțeles cu voința liderilor săi. E adevărat că pe scena politică găsim lideri de extrema stângă sau care fac coaliție cu extrema dreaptă (vezi Austria), dar când ne uităm la cazul problematicei Grecii prindem curaj. Tânărul Tsipras a făcut istorie prin încheierea unei înțelegeri istorice cu vecinul nordic ce va rescrie, cu siguranță, istoria comună a UE.

Eu cred că Europa pur și simplu nu își poate permite să mai cadă încă o dată pradă unui discurs dezbinator, modificat în fiecare stat în funcție de subiectul cel mai accesibil politicienilor. Niciun stat nu și-ar dori acum să fie în locul Marii Britanii, țară prinsă într-o complexă discuție cu Comisia Europeană pentru a pune la punct detaliile ieșirii din Uniune, ceea ce a arătat nu numai că apartenența la această entitate de câteva decenii a adus imense beneficii, dar va lăsa Regatul Unit mai slab în fața unor continente tot mai puternice din punct de vedere economic și comercial. UE nu înseamnă doar valori comune împărtășite și bunăstare, înseamnă importanță la masa negocierilor cu alte puteri mondiale și o forță sporită de însăși unitatea ei.

În ceea ce privește România cel mai bun mod de a se asigura că nu cade în capcana populistmului este de a nu folosi teme naționale în campania electorală pentru europarlamentare. Umbrela europeană este destul de încăpătoare pentru toți, trebuie doar să fim conștienți că o putem deschide în vremuri tulburi.

*Pentru a exclude orice interpretare greșită, în acest articol am folosit termenul de „discurs populist” așa cum a fost el teoretizat de reputatul politolog Cas Mudde. Acesta îl prezintă ca având trei atribute: mai întâi tema poporului, identificat social sau etnic ca o entitate de sine stătătoare, apoi cea a elitelor situate la vârful piramidei economice, politice sau culturale și, în fine, voința generală, un abstract loc comun ce se identifică cu „năzuințele poporului”.

Articol publicat inițial pe danvioleta.wordpress.com.

 

Continue Reading

EDITORIALE

EDITORIAL De la “se dă” la “se pleacă”. Mic îndreptar pentru liderii care vor să mai aibă români în țară

Published

on

de Dan Cărbunaru

Am început, ieri, moderarea Dialogului Cetățenesc dintre băcăuanii reuniți în Aula Universității Vasile Alecsandri și comisarul pentru Politică Regională Corina Crețu și ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, cu gândul la ceea ce Jean-Claude Juncker le spunea românilor, anul trecut, la București – am venit să vă ascult.

Ploaia de întrebări bine țintite, despre viitorul european al celor din sală, a fost prefațată, abrupt, de primul mesaj colectat electronic – două treimi simt că vocea lor nu este auzită în UE. Două treimi dintr-un public instruit, cunoscător al valorilor europene, beneficiar direct al fondurilor europene, pentru că Universitatea a beneficiat masiv de bani pentru modernizare și extindere. Un mesaj tranșant pentru cele două reprezentante ale avantajelor financiare pentru România europeană. Când unul dintre tineri a întrebat despre facilitățile oferite pentru spațiile dedicate generației sale, am înțeles că nu mai e suficient să discutăm despre bani. Fondurile europene, salariile mai mari, nu mai sunt suficiente pentru români, la 11 ani de la aderarea la UE.

Calitatea vieții. Ce oferă, concret, în prezent și viitor, o țară europeană cetățenilor săi. Asta e provocarea tăcută aruncată pe masa celor care se perindă prin palatele din care se conduce România. Oamenii nu se mai mulțumesc cu bani. Vor să știe ce pot face cu ei. Și ce fac decidenții cu taxele lor. Cum în statele din Nord sau Vest problema aceasta este rezolvată civilizat de ceva vreme, românii, până acum peste 4 milioane, au plecat acolo. Nimic nu îi poate opri pe cei rămași să îi urmeze, dacă vor dori același lucru, mai presus de orice. Rezolvarea acestei situații, cu mult mai complicată decât construirea de autostrăzi, este urgent a fi conștientizată. Doar așa se explică tensiunea socială care ține privirile plecate în pământ și numărul de bilete dus pe care românii le cumpără zilnic. Ne exportăm oamenii pentru că nu putem importa soluțiile de acolo unde ei pleacă.

După o oră de ping-pong între tinerii din Aulă și cele două doamne, concluzia a căzut ca un trăznet. Mobilitatea este prima ideea care le trece prin minte tinerilor când se gândesc la Uniunea Europeană. Plecarea este în mintea și inimile celor care de la care noi așteptăm să construiască România de mâine. De la întrebarea “ce se mai dă la alimentara”, pe care oricum tinerii de azi nu o înțeleg, vom avea de răspuns multă vreme la întrebarea de “unde se mai pleacă?”.

Generația pașoptistă, care deschidea ușa spre Occident României de azi, a plecat de acasă pentru a-și ajuta țara, la întoarcere. Pentru a o transforma și construi după modelul în care a trăit și din care s-a hrănit intelectual, cultural, spiritual. Un secol și jumătate mai târziu, ne revărsăm spre Occident, cu disperare, cu năduf și lehamitea unei așteptări fără finalitate.

Europtimismul celor 60 la sută dintre români care își anunță în eurobarometre încrederea în viitorul lor european va lua din ce în ce mai puțin în calcul, în acest ritm, țara în care au învățat să spună MAMA.

 

 

.

Continue Reading

Trending