Connect with us

EDITORIALE

„Ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale…”

Published

on

Autor: Graţian Mihăilescu, Consultant Dezvoltare Regională şi Afaceri Europene

Gratian MihailescuVineri, 7 iunie, Sala Multifunctionala a CJ Timis. Dupa 20 de minute de dat tarcoale cu masina, am gasit un loc de parcare. Lume multa, presa, politicieni si primari, puhoi. Eveniment important, dezbaterea publica privind regionalizarea. Cu o gramada de intrebari in minte si cu cele doua rapoarte despre regionalizare pe care le-am scris pana acum ma indrept spre locul cu pricina. La intrare mi se inmaneaza un dosar cu mai multe documente printre care un chestionar, agenda evenimentului si mai multe foi unde se explica de ce avem nevoie de regionalizare. Sunt explicate, in paginile ce alcatuiesc dosarul, si concepte precum dezvoltare durabila si egalitatea de sanse. Intru in sala, plin. Gasesc un loc undeva in spate, langa un domn cu un aer intelectual. M-am asezat langa dansul si mi-am scos rapoartele si foile pe care imi scrisesem niste idei. Dupa 6 luni de studiat si scris despre regionalizare, aveam atatea intrebari si incercam sa imi sintetizez opiniile pentru a da o forma coerenta intrebarilor. Domnul de langa mine se prezinta si imi spune ca este si el unul din cei ce scriu la Contributors.ro si ca mi-a citit articolele. Bucuros, schimbam cateva idei despre ce inseamna regionalizare, despre administratie publica despre descentralizare fiscala despre alte sisteme din Europa.

Apare domnul Dragnea, vanzoleala mare. Atunci am realizat ca in primele randuri sunt doar politicieni, o parte dintre acestia aproape sareau de pe scaun pentru a se afla  langa vicepremier. Incepe dezbaterea cu prezentarea membrilor Comisiei. Apoi un cuvint de intampinare din partea lui Titu Bojin, presedintele CJ Timis. A fost primul moment cand am simtit acolo modul de gandire al politicienilor din administratie. Domnul Bojin ii multumea public domnului Dragnea pentru aceasta initiativa si ii transmitea ca timp de 20 de ani Timisul a fost uitat de catre Bucuresti si ca spera ca acum, cand au ajuns la putere, resursele financiare distribuite de la Bucuresti spre Timisoara sa fie mult mai importante. Brusc, am vizualizat harta clientelismului politic, realizata de unul dintre think-tankurile de la Bucuresti si ma gandeam cum o sa fie in continuare distribuite fondurile de stat si europene, dupa regionalizare, pe baza culorii politice. Tot domnul Bojin a indemnat auditoriul sa fie agresiv, “intr-un mod pozitiv”, cand vine vorba de intrebari pentru vicepremier si comisia de experti, indemn ce a starnit zambete in sala.

Incepe prezentarea proiectului: “Reforma adminsitrativa-teritoriala, mai multa eficienta in administratia locala din Romania” dezbatere sustinuta prin fonduri europene – prin Fondul Social European! Domnul Dragnea vorbeste despre mai putina birocratie, despre subsidiaritate despre reducerea distantelor si a costurilor administrative. Suna bine, nu? Apoi, nivelul prezentarii se schimba mai spre tehnic: vor fi mai multi poli de dezvoltare in regiune, sistemul regional fiind unul multipolar deoarece o regiune mare dispune de mai multe resurse. Regiunile de forma circulara vor fi preferate celor alungite iar fluxurile vor fi orientate spre interiorul regiunii. Vor exista specializari variate ale fortei de munca iar fiecare regiune se va bucura de un grad ridicat de multiculturalism. Ce frumos nu? Apoi s-a discutat si despre problema cea mai arzatoare a regionalizarii (o falsa problema, promovata in exces de mass-media si in special de campania DIGI) unde vor fi resedintele? Au fost prezentate opiniile exprimate de populatia din interiorul fiecarei regiuni de dezvoltare. Apoi s-a vorbit despre disparitatiile economice si de faptul ca regionalizarea va reduce acest decalaj si in interiorul regiunii, si intre regiuni. Nu am prea inteles cum, mai ales ca la ultimul raport pentru care am lucrat, a reiesit ca in Romania, disparitatiile economice au crescut cu 36%, in ultimii 8 ani.

Dupa terminarea prezentarii aveam si mai multe necunoscute decat la inceput. Am luat notite si incercam sa formulez o serie de intrebari care sa sintetizeze problemele despre care nu s-a vorbit deloc: descentralizare fiscala, depolitizare a ADR-urilor, reforma unitatilor administrativ-teritoriale, managementul performant al administratiei, baronii locali, raportul regionalizare-fonduri europene. Au inceput dezbaterile propriu-zise, care s-au concentrat pe problemele din administratie ale unor primari mai mult decat pe procesul de regionalizare. Au vorbit primari, parlamentari, europarlamentari, presedinti sau vice-presedinti de CJ. Nimeni insa nu a vorbit despre subiectele tabu gen proasta guvernare, coruptie, si asta, probabil, si din cauza ca nu a luat nimeni cuvantul din partea societatii civile: a fost totusi o dezbatere publica, nu o sedinta de partid a aliantei USL.

La un moment dat, de la balconul salii se ridica o batranica de vreo 80 de ani si incepe: “Domnilor politicieni, de 23 de ani ati furat tara asta…tineri au murit la revolutie… 23 de ani de umilinta…” si isi continua discursul, coerent si clar, pentru cineva de varsta ei. Rumoare in sala, lumea a inceput sa susoteasca, iar discursul batranei ii deranja pe majoritatea celor din sala. A fost lasata sa isi spuna oful iar spre sfarsitul discursului, inainte de a ceda microfonul, zice: “Eu atat am avut de spus, atat mi s-a transmis sa spun!” si pleaca din sala… Intelectualul de langa mine, se agita intr-una dorind sa adreseze si el intrebari. In acelasi timp, ridicam si eu mana….La un moment dat primeste cuvantul. Se ridica si incepe un discurs cam agresiv: era reprezentant al partidului Noua Romanie. Vorbeste tare si il acuza pe Ponta de plagiat, acuza supozitiile gresite de la care s-a pornit in modelele economice prezentate in cadrul dezbaterii…si starneste din nou rumori in sala…. Avea dreptate insa in ceea ce privea faptul ca o comunicare intre Minister si EUROSTAT, privind posibilitatea unor schimbari a regiunilor NUTS II, in urma procesului de consultare din Romania, a primit un raspuns negative: “numărul și configurația unităților NUTS II (regiunile) trebuie să rămână neschimbate dacă România nu vrea să suporte penalități…schmbarea configurarii regiunilor poae  da peste cap tot efortul de planificare și de evidență statistică din instituțiile europene”, deci concluzioneaza domnul (care are expertiza in procesul de dezvoltare regionala, lucrand ani buni intr-o Agentie de Dezvoltare) „regionalizarea cu tot ce s-a făcut în ultima vreme, ”dezbaterile” din teritoriu și activitatea CONREG de ”fundamentare a regionalizării” nu este altceva decât o campanie de manipulare a opiniei publice”

“Huoooo, jos Basescu!!!!” incepe sa se auda, prin vocea catorva primari….”Afara din sala cu tradatorii” “Afara cu Basescu”….Ceea ce incepuse ca o sedinta de partid comunista s-a transformat intr-o adunare asemanatoare cu cea din Scrisoarea pierduta…

Degeaba am incercat eu sa mai iau cuvantul…nu se mai uita nimeni in partea aia de sala…si oricum cuvantul era dat celor din fata, colegilor de partid sau de alianta.

Intrebari de genul: CUM se va realiza o dezvoltare echilibrata a viitoarelor regiuni si a judetelor din interiorul regiunilor ? CUM va  putea fi redusa distributia clientelara a fondurilor de investitii si de stat, deja impamantenite la nivel local si regional? CUM se vor opri fraudele, coruptia si conflictul de interese? Cu ce resurse? Ce mecanisme de control vor exista la nivel regional, pentru a urmari activitatea administratiei locale, judetene si regionale? CUM se va reduce birocratia daca se va crea un nou nivel administrativ si anume cel regional?, au ramas variabile necunoscute.

Am ramas cu intrebarile pana la finalul “dezabterii publice” sperand ca altcineva din societatea civila va adresa intrebari mai pertinente. Nu a fost nimeni. Nu stiu daca erau prezenti in sala si nu li s-a dat cuvantul sau nu au participat la dezbatere. La sfarsit, dupa ce s-a terminat “dezbaterea”, m-am indreptat spre domnul Dragnea si, desi vasalii locali si regionali se inghesuiau pe langa dansul am reusit sa ii inmanez sinteza raportului Academiei de Advocacy, “Regionalizarea intre pericole si oportunitati” document ce prezinta opinia a peste 500 de persoane. Mi-am exprimat dezamagirea ca nu am putut vorbi si ca nu am reusit sa ii adresez cateva intrebari technice despre procesul de regionalizare. M-a asigurat ca voi mai avea ocazia si mi-a multumit pentru activitatea pe care societatea civila o desfasoara pentru ca procesul de regionalizare sa se desfasoare eficient. Un mare fis, pana la urma! Dupa asa zisa dezbatere publica, nu pot decat sa ma gandesc ca haosul administrativ, clientelismul politic, nepotismul din administratie, coruptia cu fonduri de stat si europene pot ajunge coordonatele ideii de regionalizare! Regionalizarea, probabil va fi un instrument de control al resurselor publice si al fondurilor europene, pentru a acapara electorat, in prisma viitoarelor alegeri. Crearea unui nou nivel administrativ, care inca nu se stie cu ce resurse financiare va fi sustinut, va avea rolul doar consultativ probabil, deoarece banii tot de la Bucuresti vor veni, iar ADR-urile vor continua sa fie OI-uri, finantate de la bugetul CJ-urilor. Schimbam prin regionalizare, dar totul functioneaza ca inainte, un fel de forma fara fond, specifica noua romanilor. Imi revine obsesiv in minte discursul lui Farfuridi, de la adunarea din actul al III-lea al Scrisorii Pierdute:

„ Într-o chestiune politică… şi care, de la care atârnă viitorul, prezentul şi trecutul ţării… să fie ori prea-prea, ori foarte-foarte… (se încurcă, asudă şi înghite) încât vine aci ocazia să întrebăm pentru ce?… Da… Pentru ce?…..Iată dar opinia mea. (în supremă luptă cu oboseala care-l biruie.) Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale… Din această dilemă nu puteţi ieşi… Am zis!”

Regionalizarea implica descentralizarea pe trei dimensiuni diferite care nu neaparat trebuie sa se realizeze in acelasi timp insa exista o anumita sinergie intre ele: descentralizare politica, administrativa si fiscala. Din activitatea celor implicati in acest proces nu se intelege clar ce fel de descentralizare o sa fie, si cum vor functiona viitoarele Consilii Regionale. In lipsa unui proiect real al regionalizarii, care sa fie prezentat opiniei publice, nu putem avea decat supozitii. Riscam insa ca acest proiect sa fie prezentat prea tarziu opiniei publice, iar atunci probabil va fi prea tarziu ca punctele deficitare sa fie indreptate, avand in vedere ca domnul Dragnea doreste ca pana in decembrie 2013, regionalizarea sa fie realizata.

 

Autor: Graţian Mihăilescu, Consultant Dezvoltare Regională şi Afaceri Europene

Sinteza audierii publice, realizata de Advocacy.ro, disponibila aici: sinteza

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

EDITORIALE

Dovezi de unitate transatlantică la 30 ani de la căderea Zidului Berlinului: O statuie a lui Ronald Reagan, inaugurată la Berlin. O bucată din Zid cu chipul lui J.F. Kennedy, amplasată în fața sediului Comisiei Europene

Published

on

Cei 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, aniversați sâmbătă în capitala Germaniei sub decorul discursurilor încărcate de istorie ale președintelui Frank Walter Steinmeier și ale cancelarului Angela Merkel, au fost parțial umbriți de ecoul puternic al afirmațiilor președintelui francez Emmanuel Macron, care a descris NATO, o piatră de temelie a relațiilor transatlantice, drept o organizație aflată ”în moarte cerebrală”.

Poziția sa, mult mai radicală decât cea a omologului american Donald Trump, care afirma acum trei ani că ”NATO este o alianță învechită”, a fost întâmpinată cu o respingere categorică a unei astfel de gândiri. Rând pe rând, Angela Merkel, Jens Stoltenberg, Mike Pompeo și Ursula von der Leyen au apărat NATO în fața criticilor președintelui francez. Însuși președintele american a subliniat, în mesajul său ocazionat de comemorarea celor trei decenii, că SUA rămân determinate să lucreze alături de aliații săi.

Cancelarul german și secretarul general al NATO, în conferință comună de presă, au calificat o ”viziune radicală” și au subliniat că NATO rămâne o alianță puternică. Șeful diplomației americane, aflat și el la Berlin, a considerat drept ”agitație” afirmațiile lui Macron, argumentând că NATO este cea mai puternică alianță despre care istoria a documentat vreodată, atrăgând însă atenția că Alianța are nevoie de adaptare și modernizare pentru a nu fi depășită.

Puțin surprinzător, judecând după impresia lăsată a unei relații sudate cu Emmanuel Macron, președinta aleasă a Comisiei Europene a expus argumentul istoric – ”Istoria Europei nu poate fi povestită fără cea a NATO” – acesta fiind și un narativ din ce în ce mai pregnant în discuțiile ultimilor ani marcate de tensiunile dintre SUA și aliații europeni și emanciparea europeană în materie de apărare europeană. Narativul fiind: unitatea europeană a fost precedată de unitatea transatlantică.

Sub această deviză, prilejul comemorării celor 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului a adus sâmbătă cel puțin două mostre de unitate transatlantică: Ambasada Statelor Unite în Germania a inaugurat o statuie a fostului președinte american Ronald Reagan, în vreme ce în fața sediului Comisiei Europene de la Bruxelles este amplasată o bucată din Zid în care este înfățișat chipul fostului președinte american John Fitzgerald Kennedy.

În cuvinte puține: ”Ich bin ein Berliner” și ”Tear down this wall, Mr. Gorbachev”, două fraze auzite din vocile celor mai puternici lideri ai lumii cu Zidul Berlinului în spatele lor. În anii în care Zidul Berlinului a fost simbolul amar al Cortinei de Fier (1961 – 1989) și al Războiului Rece, doi președinți americani, în perioade diferite, și-au adus contribuția pentru ca legătura transatlantică să devină fundamentul păcii, libertății, democrației și, mai târziu, și pilon de sprijin pentru unificarea Germaniei și unitatea europeană.

Considerată una dintre cele mai bune cuvântări prezidențiale ale sale, discursul lui J.F. Kennedy din Berlinul de Vest, la 26 iunie 1963, a rămas cunoscut pentru fraza ”Ich bin ein Berliner” (n.r. – sunt un berlinez). În substanță, la doi ani de la începutul ridicării zidului, într-o etapă în care Războiul Rece cunoștea timpul crizei și escaladării nucleare între SUA și Uniunea Sovietică, discursul lui Kennedy a însemnat susținere morală, sprijin politic și un gest de prietenie pe care America îl oferea germanilor, o națiune rușinată și căită de ororile celui de-al Doilea Război Mondial și parțial primită, din cauza separării sale între Vest și Est, în structurile occidentale.  

Ronald Reagan este președintele american care a contribuit decisiv la îngroparea Războiului Rece, la prăbușirea regimurilor comuniste și la demantalarea Uniunii Sovietice. Fraza imperativă rostită la 12 iunie 1987 prin care Reagan îi cerea liderului sovietic Mihail Gorbaciov să dărăme zidul apărea pe fondul unei destinderi și unei dorințe sincere de cooperare care, în acei ani, culmina inclusiv cu semnarea Tratatului privind forțele nucleare intermediare, acordul ce a adus echilibrul strategic nuclear în Europa. 

La aceste mostre putem adăuga, de asemenea, amplasarea în urmă cu doi ani în fața noii case a NATO a două monumente – o bucată din Zid donată de Germania și o piesă din Turnurile Gemene de la World Trade Center -, fiecare cu istoria lor aparte pentru unitatea transatlantică. Sau, cu mult mai recent, decernarea de către Germania a medaliei ”Manfred Wörner”, ce poartă numele secretarului general al NATO din timpul căderii Zidului Berlinului și reunificării Germaniei, lui Jens Stoltenberg, actualul secretar general al Alianței.

La 30 de ani distanță, căderea Zidului Berlinului este o mărturie istorică pentru unitatea transatlantică, unificarea germană și cea europeană. Fără SUA, fără viziunea integrării vest-europene și fără dorința central și est-europenilor de a ieși de sub jugul comunist, liderii de astăzi nu ar fi avut ce discursuri cu cuvinte sobre sau grandioase să țină. Iar mulți dintre noi nu am fi fost primele generații care au cunoscut libertatea și speranța.

Continue Reading

EDITORIALE

EDITORIAL Dan Cărbunaru: Micul Parlament al Europei statelor mari

Published

on

Editorial

Micul Parlament al Europei statelor mari

Dan Cărbunaru

Parlamentul European trebuia să voteze, în această sesiune, Comisia Von der Leyen. Un Parlament care a cedat una dintre puținele sale puteri reale. Singura instituție democratică, ai cărei aleși sunt trimiși spre reprezentare directă de sutele de milioane de europeni, a cedat în fața unei structuri confederale, un Consiliu European care este rezultanta punctelor de vedere naționale ale marilor state, după cum se dovedește mai mereu în situații-cheie.

Renunțarea la spietzenkandidat, care a deschis drumul surprinzătoarei desemnări a doamnei Ursula Von der Leyen, înregistrează nu doar un eșec pentru poziția asumată de Parlamentul European, dar și un uriaș pas înapoi, din perspectivă politică, privind direcția spre care se îndreaptă Europa Unită. În loc să consolideze una dintre puținele decizii majore inspirate de a-i conecta pe cei aleși de cei care aleg, Uniunea rupe prematur conexiunea dintre Președintele Comisiei Europene și cetățenii săi. Executivul european devine simbolul viu al pașilor înapoi făcuți în ultimii cinci ani, după alegerile europene care au scos mai mult de jumătate de cetățeni din case, pentru a spune nu pericolului anti-europenisumului și populismului.

Respingerea propunerilor de comisari din trei state, reprezentând trei familii politice diferite, nu va acoperi pierderea majoră de autoritate și putere asumată prin renunțarea la capul de listă drept propunere de Președinte al Comisiei Europene.

Simbolistica acestei cedări de putere poate ascunde și semnele următorilor ani. Statele puternice, după ce și-au impus soluția la vârful Comisiei Europene – formal o aveau de gestionat la nivelul Consiliului European, dar selectând din rândul capilor de listă câștigători ai alegerilor – vor dezvolta o nouă agendă, în forță. Pe principiul deja enunțat, că dacă nouă ne e bine mergând mai repede în direcția care ne avantajează, vor profita și cei slabi sau mai mici, vor urma noi ajustări ale construcției europene. După începerea mandatului noii Comisii, le vom vedea succedându-se cu rapiditate. Pentru că jocurile și deciziile politice sunt acum încremenite până la tranșarea sorții Comisiei Von der Leyen.

Pentru țări precum România, efectele nu vor fi dintre cele mai bune. Cei mari, care își vor întări controlul și asupra metodei comunitare de conducere, vor elibera energiile deciziilor care vor schimba Europa așa cum o știm. Unele semne deja se pot vedea – directiva detașaților, buget separat pentru Zona Euro, reforma Spațiului Schengen, pachetul de mobilitate. Au existat chiar inițiative care să transforme în spectatori parlamentarii europeni din afara Zonei Euro când se votează pe domenii legate de Zona Euro. Sunt eurodeputați care mi-au spus că sunt uimiți de cum reușesc, uneori, statele puternice să își impună decizia în Parlamentul European cu toate forțele politice naționale mobilizate sub aceeași comandă, cu același interese, de la stânga la dreapta.

Forța unor state membre se vede și în extinderea Uniunii. Deși cea mai mare parte a Uniunii susține deschiderea negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord și Albania, Consiliul European blochează decizia, pentru că Franța se opune.

Este sau nu interesul Uniunii să nu permită în proximitatea sa dezvoltarea de interese contrare? Rușii, chinezii, saudiții și turcii de ani de zile se implică în Balcanii de Vest. Cine câștigă dacă această zonă decide să întoarcă spatele Uniunii care dă semnale, la rândul ei, că nu e interesată de extindere? Adică de crearea uneui spațiu de valori politice și economice unitare în Europa?

Când candidatul francez pentru comisar privind Piața Internă e respins în Parlament din motive de integritate, reacția Președintelui Macron și a Grupului său politic din Parlamentul European este aceea de a acuza nerespectarea unei înțelegeri politice de către populari și socialiști. Ce mai contează, apoi, că noua propunere nu mai respectă condiția echilibrului de gen. Poate vor contribui britanicii la acest echilibru, dacă nu ies din Uniune în următoarea săptămână și vor fi nevoiți să desemneze un comisar.

Oricare dintre aceste situații reprezintă motive serioase de analiză la București, capitala fără comisar. Nici în Comisia Juncker, nici în Comisia Von der Leyen…

Continue Reading

EDITORIALE

Amânarea votului pentru noua Comisie Europeană, o șansă pentru România: De ce viitorul comisar pentru vecinătate și extindere ar trebui să fie un român

Published

on

© Reprezentanța Comisiei Europene în România/ Facebook

Parlamentul European a avut trei momente în care și-a arătat autentica forță în sistemul democratic de putere al Uniunii Europene. Primul a fost acela când a ignorat negocierile de culise dintre liderii UE pentru pachetul de funcții în fruntea instituțiilor UE și l-a ales președinte pe David Sassoli. Cel de-al doilea a fost reprezentat de momentul alegerii Ursulei von der Leyen pentru funcția de președinte al Comisiei Europene cu o majoritate la limită, minim istorică și extrem de fragilă. Cel de-al treilea moment implică și România și se referă la respingerea, de către deputații europeni, a candidaților cu probleme propuși de România și Ungaria, țări ale căror guverne intraseră de multe ori în coliziune cu instituțiile UE pe tema valorilor europene, și a celui propus de Franța, într-un gest politic îndreptat ca sancțiune pentru modul cum Parlamentul European a fost ignorat de spiritul negocierilor între lideri conduse de Emmanuel Macron, iar candidatul celei mai mari familii politice europene (PPE), Manfred Weber, a fost împiedicat să revendice șefia Comisiei Europene în virtutea principiului Spitzenkandidat.

Acum, președintele Parlamentului European, David Sassoli, devine prima voce oficială care sugerează că votul de învestitură pentru viitoarea Comisie Europeană ar putea fi amânat, iar instalarea ei s-ar putea produce la 1 decembrie. Poate că actualul șef al executivului european, Jean-Claude Juncker, nu a fost doar ironic la adresa liderilor europeni când le-a făcut cunoscută percepția sa că le va dificil să îi găsească un înlocuitor.

Motivul amânării votului este lesne de observat și suficient de fezabil: România, Ungaria și Franța trebuie să propună noi candidați pentru pozițiile de comisar european. În termeni de calendar politic agreat, Comisia von der Leyen ar trebui supusă votului de aprobare din partea eurodeputaților la 23 octombrie, pentru a putea intra în mandat la 1 noiembrie. În termeni practici, intervalul de zece zile rămas este insuficient pentru a desfășura complexul proces anexat numirii unui comisar european: nominalizare din partea guvernului național, acceptare din partea Ursulei von der Leyen, răspunsuri la întrebări scrise din partea comisiilor de resort din Parlamentul European, avizul Comisiei pentru afaceri juridice, audiere în comisiile de specialitate și vot pozitiv din partea acestora. Inclusiv sub semnul excepționalului și al unei coordonări fără minimă șovaială este puțin probabil să înregistrăm o evoluție atât de spectaculoasă.

La București, această nominalizare depinde de rezultatul negocierilor pentru formarea unui nou cabinet executiv și se va întâmpla după ce vom avea un nou guvern, însă există probabilitatea ridicată că propunerea va proveni din rândul Partidului Național Liberal, membru al PPE. La Budapesta există o opțiune în persoana ambasadorului Ungariei la UE. La Paris, Emmanuel Macron are și opțiuni, dar și dorința de a plăti polițe, existând o singură certitudine: nu va renunța la portofoliul-mutant ce înglobează piața internă, industria apărării și politica spațială.

Deși dezonorant pentru o țară care doar ce a asigurat președinția rotativă a Consiliului UE să se afle în situația de a-și afla respins candidatul pentru funcția de membru al Comisiei Europene din cauza problemelor de integritate, România poate fi un beneficiar major al prorogării votului pentru instituirea Comisiei von der Leyen.

Domeniul alocat inițial României, cel al transporturilor, este important, inclusiv pentru țara noastră, din două perspective majore: carențele de infrastructură pe care le înregistrăm, inclusiv pe coridoarele de transport pan-europene la care suntem conectați, și oportunitatea de a coordona componenta mobilității militare, o inițiativă strategică UE-NATO, în care Uniunea Europeană își asumă facilitarea traversării frontierelor naționale și dezvoltarea pentru utilizare duală (civil și militar) a infrastructurii, iar Alianța Nord-Atlantică pune la dispoziție tehnica și forța militară pentru a permite desfășurarea trupelor oriunde în Europa în caz de necesitate.

O rocadă de portofolii între București și Budapesta ar fi, însă, o victorie de prestigiu pentru România, care ar ceda domeniul transporturilor și și-ar titulariza propunerea de comisar pentru portofoliul de vecinătate și extindere, alocat inițial Ungariei, un domeniu în care țara noastră are interese strategice naționale (dacă ne gândim la parcursul european al Republicii Moldova sau la statutul de stat de frontieră al UE și NATO). Această posibilitate a fost vehiculată timid în spațiul public de diferiți actori politici, semn că ea întrunește o posibilitate și că ar fi o opțiune de succes prin prisma rezonanței și a greutății politice pe care o astfel de poziție o conferă. Nu voi specula în cele ce urmează asupra potențialilor candidați, ci mă voi axa asupra portofoliului. Mizele și interesele strategice ale României înaintea persoanelor.

Încă de la nominalizarea lui László Trócsányi de către guvernul Viktor Orban, la Bruxelles a existat o rumoare că premierul suveranist al Ungariei trimite în Comisia Europeană un fost ministru al Justiției sub mandatul căruia Parlamentul European a activat articolul 7 din Tratatul UE din cauza acțiunilor executivului maghiar. Alocarea portofoliului pentru extindere și vecinătate a intensificat acest protest. Într-o analiză privind componența viitoarei Comisii, așa cum fusese ea anunțată la 10 septembrie, am intitulat această alocare de portofoliu drept ”În loc de titlu de gazetă: Un apropiat al lui Viktor Orban va evalua statul de drept în țările vecine ale UE și în țările candidate pentru aderare”.

De altfel, un motiv major care a stat la baza respingerii lui Trócsányi a fost determinat de deciziile sale în calitate de ministru al Justiției privind extrădarea unor suspecți ruși în privința traficului de arme sau de contractele firmei sale de avocatură în privința Centralei Nucleare de la Paks II, finanțată printr-un împrumut acordat Ungariei de către Rusia.

Bucureștiul este, în mod cert, un actor mai echilibrat, deopotrivă european și transatlantic, decât Budapesta, cu o atitudine față de Rusia în spiritul comunităților din care facem parte și cu capacitatea politică de a genera o orientare măsurată și către Balcanii de Vest și către vecinii din Est.

Iată câteva argumente:

1. În calitate de stat membru NATO, România a susținut și sprijină politica ușilor deschise în Balcanii de Vest, înțelegând că îndeplinirea criteriilor euro-atlantice este un pas și înspre integrarea europeană.

2. La nivelul UE, Bucureștiul, inclusiv din perspectiva președinției Consiliului, a insistat pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord și Albania, ca să luăm exemplul cel mai recent. În privința vecinătății estice, este de prisos să argumentăm de ce un comisar român ar fi mai potrivit decât un comisar maghiar pentru țări partenere ale UE precum Georgia, Republica Moldova sau Ucraina.

3. Portofoliul de comisar european pentru extindere, ulterior fiind adăugată și politica de vecinătate (stabilită în 2003), a apărut în 1999, ca decizie politică precursoare valurilor de extindere din 2004 și 2007, când Uniunea Europeană s-a lărgit de la 15 la 27 de membri. Succesiv, această poziție a fost deținută de un german social-democrat (Günter Verheugen), de un finlandez liberal (Olli Rehn), de un ceh social-democrat (Štefan Füle) și de un austriac de centru-dreapta (Johannes Hahn). Un argument în plus în favoarea României din acest istoric este că toți cei patru foști comisari amintiți sunt oameni politici. Oliver Varhely, cel propus de Viktor Orban în locul lui László Trócsányi pentru poziția de comisar pentru vecinătate și extindere, este ambasadorul Ungariei pe lângă Uniunea Europeană. Deși diplomat cu o mare experiență, o astfel de numire ar da un semnal eterogen ca ambiția de pregătire a extinderii UE către Balcanii de Vest și de apropiere a țărilor din Parteneriatul Estic să nu fie călăuzită politic.

4. Mai mult, în ultimii cinci ani, în Comisia Juncker, a existat un cuplaj între Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politică de securitate și comisarul pentru politică de vecinătate și extindere în privința acțiunii externe a Uniunii Europene în raport cu vecinătatea extrem de apropiată și aspirantă chiar la aderare. Acest cuplaj a reflectat și un echilibru politic, șefa diplomației europene provenind rândul social-democraților europeni, iar comisarul Hahn din familia popularilor europeni. Și în Comisia von der Leyen am regăsit inițial același echilibru: social-democratul Josep Borrell în poziția de Înalt Reprezentant și un comisar din partea Ungariei, unde, teoretic, guvernul este condus de un partid membru al PPE, dar suspendat din forurile acestuia. Or, și din această perspectivă, un comisar român din logica creării unui guvern în jurul PNL este cu mult mai reprezentativ pentru PPE, familie politică în care atât președintele Klaus Iohannis, cât și liberalii români se bucură de apreciere.

Ursula von der Leyen și-a intitulat echipa drept ”Comisia geopolitică”. Ar fi, în acest sens, un gest cât se poate de geopolitic ca portofoliul pentru vecinătate și extindere să revină unui comisar din România. Per total, însă, scenariul prefigurat de întârziere a numirii viitoarei Comisii Europene reflectă potențiale vulnerabilități în triunghiul esențial al arhitecturii decizionale europene: state membre – Parlament – Comisie. Fumul alb de la Bruxelles din vară s-ar putea să fi fost unul gri.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending