Connect with us

EDITORIALE

Editorial | Ionuț Stroe: Criza actuală în Europa și rolul Consiliului Europei (CoE)

Published

on

de Ionuț Stroe – deputat PNL, membru în Delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei


Criza actuală. Ne confruntăm, la nivelul mai multor state, cu apariția unui sentiment tot mai puternic de naționalism dublat de intoleranță accentuată de violență, xenofobie și un grad mare de populism care alimentează toate aceste manifestări. 

Care pot fi cauzele? Ar putea ca totul să plece de la bani. Mai precis să pornească de la criza financiară din anul 2008. Se știe că pe fondul problemelor economice ce afectează viața de zi cu zi și bunăstarea oamenilor, apar astfel de derapaje. Sau sunt avantajate facțiunile extremiste. Vedem aici ce s-a întâmplat după criza din ’29 și mai ales cum fascismul și nazismul au căpătat contur. Acum, pe fondul crizei din 2008, al nemulțumirii cvasi-generalizate, au apărut valurile de refugiați. Masive, fără precedent pentru continentul nostru! Iar sentimentele antagonice, extreme au fost exacerbate. Susținute de unii în mod artificial sau pur emoțional. 

Istoria se repetă, ciclic

Nicolae Iorga spunea că „istoria își bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se.” Să existe oare și un astfel de motiv? Mai profund? Cu conotații istorice? Europa a fost dintotdeauna definită de un naționalism puternic cu accentele sale specifice regiunilor (franceze, germane, balcanice etc), ceea ce a stat la baza multor conflagrații, conflicte.

Există o teorie, conform căreia, ciclul istoric se repetă la fiecare 50 sau 75 de ani. Iar din punct de vedere sociologic generațiile se definesc la fiecare 25 de ani. Nu este neapărat o concluzie, dar poate putem sa ne gandim că la fiecare 2-3 generații, “memoria” se pierde și ajungem să repetăm greșelile trecutului, așa cum bine spunea Iorga.

De ce spun toate acestea? Pentru că astăzi ne confruntăm cu fenomene care sunt izbitor de asemănătoare cu ceea ce omenirea a trăit acum 70 de ani și acum 100 de ani, doar ca să reamintim ultimele două mari tragedii care au zguduit Europa.

Față de predecesorii nostril noi acum avem însă ceva în plus. Dincolo de viteza de circulație a informației, de internet și de “social media”. Da. Avem un sistem de valori bine definit și respectat de către toți în ultimele decenii. Drepturile fundamentale, integrarea economică, instituții regionale și globale care au vegheat cu succes la prevenirea unor conflicte de amploare. Avem ONU, CoE, UE etc. sunt organizații care, în primul rând au adus la aceeași masă state care au dorit să impărtășească și să prevină încălcarea acelor drepturi care au generat probleme în trecut. 

Da, ideea este exact aceasta – prevenirea greșelilor trecutului, prin învățare și astfel evitarea repetării lor.

 Jocul de poker, cine plusează și blufează

Avem alegeri în Europa cu rezultate incerte, chiar ingrijorătoare. Crize majore în jurul Europei. Aparenta lipsă de încredere în sistem. Populism, naționalism, lipsă de toleranță, promisiuni făcute facil și care se digeră ușor dar care sunt imposibil de livrat dacă nu vrei să te întorci cu 100 de ani în istorie. Oare vrem acest lucru? Nu observam noi oare că dezbaterile ideologice au dispărut complet din “bătăliile” politice, cedând locul populismului mai mult sau mai puțin accentuat? ”Cine dă mai mult?!” pare principiul de bază al politicii mondiale. 

Suntem în pericol să pierdem esența democrației – dezbaterea, pluralismul, ideologia, bunăstarea general etc – in detrimentul intoleranței, extremismului și al succeselor de etapă. E ca într-o partidă mondială de poker. Cine are mâna cea mai bună, nu înseamnă că are garantat câştigul, trebuie să mai şi ştie să o joace. Cine are o mână proastă, plusează și blufează, poate câştiga conjunctural alegerile şi se bucură de o reușită rapidă și inconsistentă.

Putem continua pe calea pe care am pornit cu toții, toate democrațiile functionale? Cu siguranță și poate că acesta este și răspunsul de care trebuie să ținem cont. Folosirea la maximum a instituțiilor existente. Potențându-le și fortificându-le rolul lor. Prin angajarea în instituțiile construite de noi, prin promovarea și salvgardarea drepturilor și libertăților care sunt o garanție intrinsecă a democrației, a societății deschise și libere. Consiliul Europei (CoE) este un garant al acestui sistem. UE este mai mult decât atât, dar fiecare din aceste organizații are “specializarea” sa.

Rolul Consiliului Europei: drepturi şi libertăți fundamentale, democrație, stat de drept 

Ne mai amintim care a fost traseul nostru, al României? Întâi a fost aderarea la CoE în 1993 (și cat de mândri eram atunci, când am intrat), apoi NATO în 2003 și UE in 2007. La fel s-a întâmplat pentru toate statele din fostul bloc comunist. A fost o logică, bineînțeles. Întâi pui bazele solide ale democrației, apoi asiguri securitatea, apoi te integrezi economic. Și a functionat, a fost o rețetă reușită.

Rolul CoE. Este singura organizație capabilă să vegheze la respectarea drepturilor fundamentale ale omului, la salvagardarea acestora. În cei aproape 70 de ani de existență a dezvoltat un sistem solid de convenții și garanții. Și mulți cetățeni români au beneficiat de acesta. Rolul său acum devine tot mai important, pentru menținerea sistemului de valori care a vegheat la dezvoltarea Europei dupa cel de-al doilea razboi mondial. Institituții precum CEDO sau Comisia de la Veneția, sau GRECO, sau GRETA, sistemul de convenții privind minoritățile naționale sunt dovezi a ceea ce CoE poate face în plan constituțional, al drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățeanului, al luptei anti-corupție sau al drepturilor persoanelor apartinând minorităților naționale.

Avem o Europă construită cu eforturi imense, care s-a dovedit fiabilă și care, până la urma trebuie să exporte valori și bunăstare, nu crize.”

***Editorialul a fost transmis pentru publicare redacției CaleaEuropeana.ro de către autor, iar opiniile exprimate reprezintă viziunea acestuia***

.

EDITORIALE

Editorial// Iulian Chifu – Ce nu se înțelege la Chișinău: Poziția României față de evenimentele din Republica Moldova

Published

on

de Iulian Chifu

Dăinuie o confuzie totală în haosul total de la Chișinău, acolo unde criza politică și criza constituțională au dat naștere la două realități paralele, două narațiuni paralele, doi președinți, două guverne și un Parlament secvențial ocupat de o majoritate care nu recunoaște Curtea Constituțională, pe motiv că e controlată de minoritate. Nu intrăm în  detaliile modului în care s-a ajuns la nebunia prezentă, nici măcar la opțiunile pentru a ieși din acest păienjeniș în care în fiecare zi ar trebui plătite salariile funcționarilor, medicilor, profesorilor dar și facturi ale unor furnizori interni și externi, a unor parteneri de peste tot din lume. Iar statul Republica Moldova să funcționeze.

Poate cea mai mare confuzie voită vine de la neînțelegerea completă a poziției României față de cele ce se întâmplă la Chișinău, deși mesaje explicite au fost transmise tuturor părților, documentele statului sunt mărturie – vezi Strategia Națională de Apărare sau declarațiile de politică externă ale Președintelui României în fața corpului diplomatic acreditat la București sau cel al României peste hotare. Iar politicianismele și interpretările voit forțate ale părților de la Chișinău imită deopotrivă interpretările excesive ale formulărilor diplomatice, în ambiguitatea constructivă cunoscută diplomaților, pentru mesajele tuturor statelor către Chișinău. Toate, poate cu excepția Rusiei, care e explicită în a-și susține favoriții.

Coerența politicii externe a unui stat

Două lucruri trebuie spuse explicit: indiferent de nuanțe, de apartenență politică și susțineri pe liniile politice europene, România are o poziție oficială unică, indiferent dacă e emisă de la Ministerul de Externe sau de la Președinție. Cu accente diferite, poate, cu același conținut. Mai mult, ca toate celelalte cancelariile lumii civilizate, nici un stat nu se poate implica direct în viața politică internă și cu atât mai puțin în momente de criză majoră – cu excepția solicitării părților pentru mediere, bune oficii sau găsirea unei soluții.

Fiecare stat al lumii a recunoscut Republica Moldova drept stat suveran, a recunoscut alegerile din 24 februarie și rezultatele de atunci – în ciuda unor presiuni majore ale unora spre a nu fi recunoscute drept libere și corecte – recunoaște și salută lista aleșilor atunci ca parlamentari și îi îndeamnă ca, politic, pe această bază proporțională a exprimării votului cetățenilor, să rezolve prin dialog problemele crizei politice și constituționale curente. Urmând să lucreze cu orice guvern legitim, ales democratic. Care o fi acela, în urma dialogului politic care să închidă faliile curente.

E treaba jucătorilor politici din Republica Moldova să recepteze preocupările unanime față de situația creată, în raport cu perspectivele de violență prin grupuri de cetățeni de diferite opțiuni care ies în stradă și prin forțarea instituțiilor și a funcționarilor din instituții – polițiști, juriști, economiști, medici, profesori, dar și reprezentanți din administrația publică – să anunțe loialitatea față de o parte sau alta aflată în conflict politic și constituțional. Cu calm și prin dialog, cum se notează unanim în mesajele transmise la nivel oficial.

Ambiguitatea diplomatică constructivă nu favorizează nici o parte

România este încă deținătoarea președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene. La Consiliul Afaceri Externe de luni, de la Bruxelles, va exista și dezbaterea subiectului la nivelul miniștrilor de Externe europeni și vom avea poziția Uniunii Europene. Până acum avem o poziție pe aceleași poziții de ambiguitate diplomatică constructivă, emisă de doi comisari, Federica Mogherini și Johannes Hahn. În consonanță cu toate cele emise până acum.

Încă o dată, suveranitatea recunoscută a Republicii Moldova nu permite statelor serioase să îmbrățișeze poziții partizane în legătură cu conflictul politic și constituțional. Nu comunitatea internațională stabilește dacă hotărârile Curții Constituționale trebuie respectate sau sunt viciate de influențe externe. (Altfel, jurisprudența spune că aceste hotărâri nu pot fi contestate – vezi problemele cu Hotărârile Curții Constituționale și din România). Nici comunitatea internațională nu decide să recunoască un guvern sau altul. Responsabilitatea revine la Chișinău, tuturor partidelor politice, în format inclusiv!

Postura României de deținător al Președinției rotative semestriale a Consiliului UE vine cu responsabilitatea suplimentară de a vorbi în numele Uniunii Europene. Deci orice poziție a României trebuie agreată cu statele membre. Mai că aș pune pariu că rezoluția de luni nu va diferi foarte mult de declarația MAE român. Doar dacă noi evenimente se derulează a Chișinău. Altfel suveranitatea și deținerea funcțiilor publice în statul Republica Moldova vine și cu responsabilitatea rezolvării problemelor și crizelor în care ai împins țara.

Asta despre interpretări și forțări de nuanțe ale unor comunicate, sau autismul de a merge fiecare pe propria narațiune, sau înclinația de a refuza dialogul cu celălalt. Până la urmă, cetățenii Republicii Moldova au probleme concrete și trebuie să primească salariile și serviciile la timp din partea statului. Cine o face? Cine semnează banii? Cine face ca lucrurile să se întâmple? Sau blocăm cu totul funcționarea statului pentru că nu știm cine e în drept să semneze și să-și asume responsabilități în Republica Moldova?

Asta nu exclude realitatea politică de care vorbeam în analiza de luni: politic, formarea alianței pro-rușilor din PSRM și pro-europenilor din ACUM e un fapt ce arată unde e victoria confruntării. E clară și indubitabilă. Acum, pe termen scurt, după alegerile viitoare, nu știm, dar e certă. Însă concretizarea acestei victorii se realizează prin preluarea efectivă a puterii în stat, de fapt, fără dubii, fără creativitate avocățească sau interpretări forțare. Iar acest pas se face prin dialog politic pentru soluționarea crizei politice și constituționale de la Chișinău. De către toată lumea din clasa politică. În format inclusiv.

Poziția României: românii, românismul și problemele de securitate națională

România a publicat în toate documentele sale, a transmis în comunicate publice și a discutat cu fiecare politician din Republica Moldova în parte, cu fiecare șef de partid, care sunt interesele sale și ce apără România astăzi la Chișinău. Elementele se regăsesc și în comunicatul MAE de ieri. Mai întâi, apărarea cetățenilor români, a celor care se consideră români în majoritatea din Republica Moldova, a limbii române și românismului în Republica Moldova, cu istorie, cultură, obiceiuri, dar și acces la oportunități și prezență publică, la toate nivelurile de conducere ale statului.

În al doilea rând, drumul european al Republicii Moldova, în condițiile stabilite de Acordul de Asociere, cu toate componentele menționate în comunicat, cu toate angajamentele asumate, atât la nivelul democratizării, reformelor, statului de drept sau al criteriilor economice. Și cu toate angajamentele și proiectele bilaterale asumate. Acestea sunt condiții explicite pentru continuarea cooperării cu orice guvern din Republica Moldova.

În al treilea rând, există condiții implicite, dar exprimate de nenumărate ori în discuțiile cu toți factorii de decizie de la Chișinău. Este vorba despre amenințările la adresa securității naționale ale României și ale Republicii Moldova, așa cum sunt percepute la București. Care vin din dezintegrarea statală a Republicii Moldova, federalizarea sau con-federalizarea de drept sau de fapt. Apoi este vorba despre preluarea de către Federația Rusă, prin factorii de influență sau politici susținuți, pro-ruși, expliciți și ostentativi – PSRM și Igor Dodon – a controlului instrumentelor de securitate ale Republicii Moldova – Ministerul Apărării, Ministerul de Externe, SIS, Ministerul de Interne. Exact punctele solicitate de Moscova pentru a face pactul cu oricare dintre actorii politici. Iar aici România împărtășește preocupările cu Ucraina, dar și cu UE, NATO Statele Unite. că le afirmă explicit sau implicit.

Nu întâmplător Igor Dodon nu a fost primit la București și Kiev și în nici o capitală europeană sau la transatlantică în vizită oficială – mai puțin vizita de prezentare la Bruxelles – NATO și UE, de la început de mandat, când toată lumea s-a lămurit în legătură cu pozițiile sale de Președinte. Și nu va călca prea curând pe aceste tărâmuri decât, poate, ca turist. Este un semnal coerent și concret din partea Bucureștiului, a UE, SUA și NATO, cel puțin, unul foarte transparent.

Deci Bucureștiul nu-l susține pe Plahotniuc și îi respinge pe Maia Sandu sau Andrei Năstase – deși fiecare își știe ce a făcut și ce a spus în istorie în legătură cu România, românii sau limba română. E falsă și aserțiunea că unii au fost primiți și alții nu la nivel oficial: fiecare a fost primit la nivelul potrivit, șefii de partide și la MAE și la Președinție, la nivelul aferent, iar șefii de instituții ale statului la omologii lor. Fără Președintele Igor Dodon.

România însă a anunțat pe toți că e inacceptabilă mezalianța cu forțele pro-ruse care ar deturna obiectivele și angajamentele convenite sau ar afecta interesele de securitate ale României, aducând Rusia explicit pe Prut prin intermediul structurilor de securitate ale Republicii Moldova! Iar reacția e similară indiferent cine face aceste concesii la Chișinău!

În rest, partidele politice, personalitățile, organizațiile profesionale, ba chiar și universitățile(inclusiv cea la care activez, SNSPA) din România pot susține un actor politic sau altul de la Chișinău. Pe baza de afinități politice, doctrinare, de familii europene, de prietenie sau orice alte afinități, admirații sau emoții individuale. Cu respectarea interesului național al României!


Opiniile exprimate reprezintă viziunea autorului

Continue Reading

EDITORIALE

În 2017, Papa Francisc le cerea liderilor UE să recupereze ”spiritul solidarităţii”. În 2019, Suveranul Pontif vine în țara ”Spiritului de la Sibiu” al UE

Published

on

©️ Donald Tusk /Facebook

La 20 ani de ani de la prima vizită a unui Suveran Pontif într-o țară majoritar ortodoxă, Papa Francisc devine al doilea Papă din istorie care se va afla, pentru trei zile, în România. La două decenii de la o vizită care a adus și întreținut speranța pentru milioane de români ieșiți de câțiva ani de sub comunism și ocoliți de primul val de aderare la structurile și valorile occidentale (NATO), actualul Suveran Pontif vine într-o țară membră a NATO de 15 ani și într-un stat membru al Uniunii Europene care asigură pentru prima dată președinția Consiliului UE, ai cărui cetățeni au oferit în urmă cu câteva zile cel mai puternic semnal al atașamentului față de valorile europene, la baza cărora se află, în primul rând, creștinismul.

La două decenii de la afirmația Papei Ioan Paul al II-lea privind ”România – Grădina Maicii Domnului”, primul papă latino-american din istoria catolicismului, Sanctitatea Sa – pe numele său Jorge Mario Bergoglio – vine în România și în calitate de apărător puternic al valorilor europene și al beneficiilor pentru pace pe care le-a adus existența Uniunii Europene.

După ce Papa Ioan Paul al II-lea, primul papă polonez din istorie, a jucat un rol decisiv în căderea regimurilor comuniste în Europa Centrală și de Est, Papa Francisc I este Suveranul Pontif care, în martie 2017, îi primea în audiență pe toți șefii de stat sau de guvern din Uniunea Europeană, cu ocazia aniversării a 60 de ani la semnarea Tratatelor fondatoare de la Roma. Atunci, Sanctitatea Sa le-a atras atenția lui Klaus Iohannis și celorlalți lideri că Europa se confruntă cu un „vid de valori“, condamnând în acelaşi timp populismul antiimigraţionist şi extremismul și făcând un apel la spiritul solidarității.

Europa trebuie să recupereze acel spirit al solidarităţii, primul element al vitalităţii europene; acest lucru este necesar astăzi mai mult ca niciodată, în contextul tendinţelor de genul tentaţiei de reducere a idelurilor fondatoare la necesităţi de ordin productiv, economic şi financiar. Uniunea Europeană nu trebuie să însemne doar parametri economici, ci şi valori, bogăţie, diversitate, modele morale, idei”, a  spus, în martie 2017, Papa Francisc.

Apelul la solidaritate al Papei din 2017 este regăsit în ”Spiritul de la Sibiu” din 2019.

După Summitul de la Roma din urmă cu doi ani, primul moment în care liderii europeni și-au reînnoit angajamentele politice și atașamentul față de Uniunea Europeană a fost Summitul de la Sibiu din urmă cu trei săptămâni, prima astfel de manifestare politică din istoria Uniunii Europene organizată chiar de Ziua Europei și primul summit dedicat în întregime viitorului Europei.

Atunci, Klaus Iohannis, Angela Merkel, Emmanuel Macron și ceilalți lideri europeni au dat naștere ”Spiritului de la Sibiu”.

Vom apăra o singură Europă – de la est la vest și de la nord la sud. În urmă cu treizeci de ani, milioane de oameni s-au luptat pentru unitate și pentru a fi liberi și au doborât Cortina de fier care a împărțit Europa în două timp de mai multe decenii. Nu vom lăsa loc de diviziuni care vin în contra interesului nostru colectiv. Vom rămâne uniți, la bine și la greu. Vom da dovadă de solidaritate în vremuri dificile și vom sta întotdeauna alături unii de ceilalți. Putem să ne exprimăm și ne vom exprima la unison (…) Acesta este spiritul de la Sibiu și spiritul unei noi Uniuni în 27 pregătită să își îmbrățișeze viitorul ca un corp unitar”, au convenit liderii pe 9 mai, la Sibiu, acolo unde au fost aclamați de sute de cetățeni români care au scandat ”Europa, Europa!”.

Continue Reading

ALEGERI EUROPENE 2019

“3+1” concluzii decisive pentru viitorul Uniunii după alegerile europene. Cum va arăta Europa următorilor cinci ani și șansa României de a deveni o forță politică în UE

Published

on

© Administrația Prezidențială/ Dacian Cioloș - Facebook (colaj foto by Calea Europeană)

Corespondență de la Bruxelles

Odată încheiate, alegerile europene și îndeosebi rezultatele lor ne conduc spre zorii unor negocieri politice care vor redesena viitorul Uniunii Europene. Deși anticipate, aceste tratative încrucișate între arena liderilor europeni și forțele politice din hemiciclul Parlamentul European și vor trebui să țină cont de noile realități care au un dublu potențial: fie de a fragmenta Europa în numele competiției pentru putere, fie de a construi o majoritate politică pro-europeană din punct de vedere valoric și transversală din perspectiva politicilor și măsurilor pe care cei însărcinați să conducă Uniunea Europeană vor trebui să le pună aplicare în următorii cinci ani. 

După alegerile pentru Parlamentul European și rezultatele lor, Europa a intrat deja în logica unei curse a tratativelor intense, complexe și imprevizibile pentru desemnarea pozițiilor cheie din fruntea instituțiilor. Summitul informal care se desfășoară marți la Bruxelles este deja însoțit de pe margine de întâlniri bilaterale ale liderilor europeni, de revendicări ale victoriei electorale din partea popularilor europeni, de ”ofertele” candidaților Manfred Weber și Frans Timmermans de a reuni, fiecare în parte, o coaliție a forțelor pro-europene în hemiciclul democrației europene. Arena liderilor europeni ilustrează două tabere. cea ”pragmatică” cu Angela Merkel și Klaus Iohannis vârfuri de lance și cea ”revoluționară” cu Emmanuel Macron și liderii liberali în frunte. În egală măsură, această arenă este cea care va da semnalul înnoirii instituțiilor UE și tot cea care va contura Agenda Strategică pentru 2019-2024, adică cea în jurul căreia vor valsa, împreună, liderii naționali și statele membre, președintele Comisiei Europene și colegiul său și Parlamentul European.

Trei concluzii principale vor juca un rol decisiv în finalizarea acestor negocieri, în timp ce o patra justifică oportunitatea politică pe care prezența record a cetățenilor la urne a adus-o României.

1. Europa este un gând care devine un sentiment 

Înregistrarea deopotrivă a două premiere – (1) cea mai mare prezență la urne din ultimii 20 ani la alegerile europene și (2) creșterea pentru prima dată a prezenței la vot de la primele alegeri europene din 1979 încoace – sunt primele două elemente concrete care dau contur noii stări de fapt din interiorul Uniunii Europene. 

Participarea fără precedent a europenilor la urne, nu numai din prisma argumentului de prezență din ultimele decenii, ci și în contextul unei Uniuni în 28, a influențat fără îndoială rezultatele alegerilor. Majoritatea scrutinelor naționale au fost câștigate de forțe pro-europene, fie ele conservatoare, progresiste sau liberale, iar cetățenii europeni au transmis un mesaj clar: Europa este parte a vieților lor, nu o bulă bruxelleză îndepărtată. Prezența și rezultatele sunt cu atât mai impresionante cu cât riscul unor ingerințe externe și implicarea unor actori statali precum Rusia în susținerea extremiștilor au atins cote ridicate.

Acțiunile concertate ale instituțiilor UE din ultimii ani, implicarea consistentă a șefilor de stat sau de guvern și a liderilor instituțiilor UE în campania electorală, au produs un boost de comunicare care a fost cuantificat în prezența la urne.

”Europa este un gând care trebuie să devină un sentiment”. Citatul ce îi aparține solistului trupei U2, Bono, este mai aproape de realitate. În fond, un procent de 50,92% din 427 milioane de cetățeni europeni au votat pentru alegerile la finalul cărora este învestit în funcție singura adunare politică legislativă transnațională din lume.

2. Sfârșitul monopulului puterii PPE și S&D. Un nou echilibru de forțe în Europa, între pragmatism și revoluție

În mod cert, scrutinul european a produs un recul pentru familiile politice europene, dar cu impact pozitiv. Nu am asistat la o mutare a preferințelor electorale către suveraniști și extremiști, ci la o redistribuire a încrederii între mai multe forțe pro-europene. La nivel european, Partidul Popular European și Socialiștii Europene își vor păstra statutul de cele mai mari familii politice din UE, însă rezultatele scrutinului la care au votat peste 200 de milioane de europeni vor pune în scena politica de la Bruxelles și de la Strasbourg o nouă balanță a puterii.

Potrivit celor mai recente estimări ale Parlamentului European, Partidul Popular European a câștigat alegerile europene, urmând să obțină 180 de mandate, fiind urmat de Socialiștii Europeni (146). A treia forță politică va fi configurată de Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE) împreună cu coaliţia Renaissance (Franţa) a președintelui Emmanuel Macron şi Alianţa 2020 USR PLUS (România), cu 109 mandate. Verzii vor deveni al patrulea cel mai puternic grup din Parlamentul European, cu aproximativ 69 de mandate, devansând astfel gruparea eurosceptică ECR – 59 și forțele centrifuge, populiste și extremiste reprezentate pe de-o parte de Marine Le Pen și Matteo Salvini (58) și Nigel Farage (54), pe de altă parte.

Astfel, în premieră, PPE și Socialiștii nu vor mai putea forma o majoritate fără sprijinul unei a treia forțe politice, în timp ce o largă majoritate pro-europeană ar putea fi realizată prin consensul a patru forțe politice – PPE, S&D, ALDE + Renaissance și Verzi (69) – care ar totaliza 504 de eurodeputați. De asemenea, o majoritate pro-europeană va putea fi întocmită și prin numărul total al eurodeputaților populari, socialiști și liberali (435), însă rezultatele foarte bune al Verzilor ar propulsa o largă majoritate pro-europeană în susținerea noului președinte al Comisiei Europene și a programului său.

Noul echilibru de forțe pro-europene este validat prin două condiționalități de formare a majorității politice: (1) primele două familii politice nu mai pot asigura o majoritate fără sprijinul unui al treilea grup politic și (2) nicio majoritate care să includă doar una dintre cele două familii politice majore nu va putea fi realizată fără un compromis, fie el minor, cu euroscepticii, extremiștii sau suveraniștii.

3. Cutremurul suveranist a fost evitat: amânare sau antidot?

Ascensiunea fulminantă a extremiștilor și suveraniștilor, preconizată și în timpul alegerilor din 2014, nu s-a produs. Cutremurul care ar fi fost reprezentat de transformarea grupului naționaliștilor în a patra forță din Parlamentul European a fost evitat.

Divizați în mai multe direcții, suveraniștii lui Salvini și Le Pen (58) și populiștii lui Nigel Farage (54) nu prezintă semnale că vor putea identifica o coaliție care să le permită destabilizarea unei majorități pro-europene, în timp ce conservatorii eurosceptici (59 de mandate) nu par dispuși să ralieze unor mișcări atât de centrifuge.

Principalul efect negativ al creșterii prezenței naționaliștilor în Parlamentul European este dat de faptul că Marine Le Pen și Matteo Salvini au câștigat alegerile europene în Franța și în Italia, două state fondatoare ale UE și țările cu cele mai multe mandate repartizate în PE, după Germania. Cu toate acestea, în vreme ce în jurul lui Salvini este construită și majoritatea guvernamentală de la Roma, în capitala Franței puterea este în mâinile președintelui Emmanuel Macron. În schimb, în țări precum Germania și Austria, forța partidelor extremiste a fost diminuată. În ce privește Polonia și Ungaria, acestea vor rămâne fief-urile unui euroscepticism profund și ale unei democrații iliberale patentate de Viktor Orban. Cu toate acestea, diferența de doar câteva procente între conservatorii polonezi și pro-europenii de centru dreapta ai lui Donald Tusk poate da semnalul unei schimbări. Dinspre Budapesta, viitorul relației dintre partidul premierului maghiar, care a obținut peste 50% din sufragii, și familia popularilor europeni ar putea fi reglat prin prisma ponderii pe care o au mandatele Fidesz-ului în calculul politic al PPE

Cert este că Europa a mai câștigat încă cinci ani de liniște în fața fenomenului naționalist care a bântuit-o în acest deceniu. 

4. România are, în sfârșit, culoarul pentru a deveni o forță politică majoră în UE

Prezența record a cetățenilor români la urne – peste 51%, peste media Uniunii Europene, și în creștere cu aproape 20% față de acum cinci ani –  pune România în fața unui culoar interesant și promițător înainte de finalul primei sale președinții la Consiliul Uniunii Europene.

Rezultatele alegerilor, cu PNL dat câștigător, cu Alianța 2020 USR PLUS aflată pe picior de cvasi-egalitate cu PSD și cu alte două partide afiliate la PPE care au depășit pragul electoral, creează contextul unui rol decisiv al mandatelor reprezentanților români în Parlamentul European.

Prin intermediul celor 14 eurodeputați care vor purta însemnele grupului PPE în viitorul Parlament (10 – PNL, 2 – PMP și 2- UDMR), România va deveni a treia forță politică din rândul popularilor europeni în noua legislatură europeană, fiind devansată doar de Germania și de Polonia. Cuplajul dintre această situație și poziția solidă de care președintele Klaus Iohannis beneficiază în Consiliul European pot întări poziția României în interiorul familiei politice europene care a câștigat alegerile europene, care revendică funcția de președinte al Comisiei Europene și care încă dețină conducerea tuturor instituțiilor

În ce privește Alianța 2020 USR PLUS, negocierile pentru crearea unei a treia forțe politice în Parlamentul European – reprezentată de liberalii lui Guy Verhofstadt, lista renascentistă a președintelui Franței și forțele politice românești cu cea mai mare ascensiune – va aduce deopotrivă un plus și o diversitate a reprezentării, cât și o capacitate sporită de negociere. Acest nou grup politic, privit în combinație cu forța liderilor liberali în Consiliul European, va avea potențialul de a reseta jocul politic european, iar o prezență consistentă a eurodeputaților români în interiorul său – a treia cea mare prezență după francezi și britanici – este un semnal că România are acest culoar de a deveni o forță politică majoră în Europa. De altfel, în timp ce PPE și S&D au pierdut mandate față de legislatura precedentă, 

Deși dificil de preconizat, inclusiv un rebrand european al PSD prin ieșirea din scenă a liderului, de reparare a coliziunii frontale cu instituțiile UE și de refacere a credibilității ar putea fi de bun augur pentru România, prin apartenența partidului de guvernământ la a doua cea mai mare familie din Parlamentul European. Acesta rămâne însă, pentru moment, un scenariu îndepărtat în contextul în care PSD are relațiile înghețate cu Socialiștii Europeni, iar candidatul acestora la șefia Comisiei Europene, Frans Timmermans, a fost puternic denigrat în campania electorală de aliații săi din România

În cele din urmă, aceste configurații de la nivel european girate de rezultatele PNL și ale Alianței 2020 USR-Plus și dublate de agenda politică asumată de ambii actori politici pot crea premisele pentru a redresa parcursul european al României prin corectarea derapajelor privind statul de drept și a-l însufleți cu materializarea unor obiective imediate, precum aderarea la spațiul Schengen și, de ce nu (pentru că va deveni o temă recurentă), obținerea unei poziții cheie la nivel instituțional european, în special a unui portofoliu redutabil și prestigios în noua Comisie Europeană.

Continue Reading

Facebook

Advertisement

Trending