Corespondență din Bruxelles – Dan Cărbunaru

În timp ce încălzirea globală provoacă frisoane în cancelariile occidentale, globalizarea Războiului Rece începe să fie recunoscută de aliații trans-atlantici.

Occidentul se pregătește serios de confruntarea de sistem la nivel mondial. Liderii vorbesc din ce în ce mai apăsat de nevoia democrațiilor de a se proteja de efectele regimurilor autoritare, având ca vârf de lance Rusia și China.

Dacă după cel de-al Doilea Război Mondial URSS și SUA plus aliații din Europa Occidentală au tras Cortina de Fier și au răcit pentru prima oară războiul, iar ca efect au antrenat în această răcire o parte a lumii, iată că acum globalizarea Războiului Rece este prefigurată de semnalele apăsate transmise de Rusia și China.

G7, NATO, UE par să se pregătească deja și lucrează la șanțurile de apărare, simultan cu întărirea rezilienței în fața acestei provocări. Chiar dacă în cazul G7 doar indirect, prin liderii instituțiilor europene, România e prezentă în toate cele trei formule de stabilitate, pace și bunăstare generate de de Occidentul politic.

Dacă Războiul Rece ne găsea sub ocupație a trupelor sovietice, secătuiți de resurse și sub regim autoritar, azi noua rivalitate dintre autoritarism și democrație ne oferă garanțiile de securitate NATO și bunăstarea generată de UE. În plus, văduviți, în secolul trecut, de salvarea economică prin Planul Marshall, azi avem zeci de miliarde de euro – bani europeni din PNRR plus MFF.

Dacă ne înțelegem corect interesele și șansele, putem trece cu bine peste valurile geopolitice generate de noile realități globale.

Joe Biden vine în Europa pentru prima călătorie externă de la preluarea stindardului de lider al (încă) celei mai mari superputeri a lumii. Atunci când președintele Statelor Unite va păși pe sol european, Europa, America de Nord, alianța transatlantică și partenerii lor democratici din Asia-Pacific vor intra într-un maraton de trei summit-uri și reuniuni politice ce au ca unic scop pregătirea democrațiilor pentru competiția cu regimurile autocratice care pulsează, de la Beijing și Moscova, propriile modele ale ordinii internaționale. “Încărcat” de mult așteptata reînnoire a relațiilor transatlantice, Joe Biden nu va fi doar liderul SUA, ci și reprezentantul lumii democratice într-o întâlnire unu-la-unu cu cel mai longeviv exponent al regimurilor autocratice influente global, președintele rus Vladimir Putin.

Momentul în care vor fi trase cortinele peste summit-urile G7 (11-13 iunie), NATO (14 iunie), UE – SUA (15 iunie) și Statele Unite – Federația Rusă (16 iunie) va fi clarificator pentru întreg desfășurător al relațiilor internaționale în deceniul ce tocmai am intrat și care, conform previziunilor, anticipează să se închidă cu devansarea Americii de către China în ierarhia puterii mondiale.

Un desfășurător care va trebui să probeze, din perspectiva lumii transatlantice, implicit a României, reziliența democrațiilor, deci capacitatea acestora de a se adapta politic, economico-financiar, societal și cultural pentru un scop atent sintetizat de noul președinte al SUA: acela ca “democrațiile, și nu autocrațiile, să stabilească regulile” ordinii globale. Un desfășurător care, iată, va fi o prefață pentru competiția globală dintre democrațiile reprezentate de SUA, Europa, restul țărilor G7, partenerii like-minded din Asia-Pacific și autocrațiile întrupate de o Chină în ascensiune și o Rusie imprevizibilă.

Greutatea acestor momente reține și o recunoaștere istorică. În preambulul vizitei sale în Europa, Joe Biden a scris un editorial pentru Washington Post al cărui deznodământ ne oferă imaginea răpită de anii în care administrația Trump și aliații occidentali europeni s-au confruntat politic, șubrezind unitatea transatlantică: “Pot democrațiile să se unească pentru a obține rezultate reale pentru cetățenii noștri într-o lume în schimbare rapidă? Își vor dovedi alianțele și instituțiile democratice care au modelat atât de mult secolul trecut capacitatea de a face față amenințărilor și adversarilor din zilele noastre? Cred că răspunsul este da. Și în această săptămână, în Europa, avem șansa de a demonstra acest lucru”.

Fraza de mai sus este recunoașterea că așa cum Europa Occidentală a avut nevoie de Statele Unite pentru a se elibera de dominația nazistă și pentru a croi Uniunea Europeană, așa cum Europa Centrală și de Est a avut nevoie de SUA, UE și NATO pentru a se îndepărta de întunecatul și înrădăcinatul trecut comunist și sovietic, în același fel, Statele Unite și Europa unită au nevoie una de altă, în cadrul NATO și în rândul celorlalte forme instituționale de cooperare, pentru a apăra democrațiile și pentru a preveni răsturnarea ordinii mondiale printr-o concurență geopolitică multi-stratificată – politic, economic, tehnologic, hibrid, militar – fără precedent.

România va juca direct la două dintre cele patru reuniuni – summitul NATO și summitul UE-SUA – și va fi parte indirectă prin suma efectelor celor la discutate la summiturile G7 și la întâlnirea Biden – Putin. Mizele pentru România derivă dintr-o serie de acțiuni pe care Bucureștiul le-a întreprins și le desfășoară de aproape un an: accentuarea dezbaterilor în direcția consolidării unei reziliențe comune europene și euro-atlantice, utilizarea platformei președinției României la Comunitatea Democrațiilor drept “carte de intrare” înspre Summitul Democrațiilor dorit de președintele american Joe Biden, creșterea prezenței NATO în regiunea Mării Negre. În acest sens, orice rezultat care culmină cu unitate și solidaritate transatlantică în fiecare din cele patru momente este un succes pentru România europeană și transatlantică.

Câteva aspecte care merită urmărite pentru a înțelege potențialele urmări ale reuniunilor la vârf la nivelul G7, NATO, UE – SUA și Statele Unite și Federația Rusă ar fi următoarele:

G7 + 3 – reduta democrațiilor își dă testul preeminenței globale

1. Desfășurarea, în Marea Britanie, a primului summit G7 din ultimii doi ani cu un nou președinte “transatlantic” este un semnal pentru binele relației transatlantice post-Brexit și post-Trump, cele două curente care au zguduit lumea democratică. Va proiecta imaginea unui careu al democrațiilor din Asia-Pacific și America de Nord până în Regatul Unit, continuând spre Europa Occidentală, garantând locul Marii Britanii ca putere importantă în reduta democrațiilor globale. Acest fapt va fi confirmat și de situația simbolică prin care premierul Boris Johnson va fi primul lider european cu care președintele american Joe Biden se întâlnește în persoană, iar Biden va fi primit de regina Elisabeta a II-a;

2. G7 va avea și un format extins cu trei invitați democratici de calibru – Australia, Coreea de Sud și India -, care însumează de fapt jumătate din statele membre ale G20, transmițând un semnal de redută din partea democrațiilor lumii;

3. Agrearea unui consens privind impozitarea cu minim 15% a companiilor are rolul de catalizator pentru alte decizii importante în combaterea schimbărilor climatice, a luptei împotriva dezinformării, în direcția unei redresări economice puternice și a siguranței sanitare și, de ce nu, a edificării unui nou model și lanț de producție și aprovizionare pentru a reduce dependența de China;

NATO 2030: o transformare istorică la orizont

4. Cea mai importantă decizie preconizată este cea prin care cei 30 de lideri euro-atlantici îi vor mandata pe secretarul general Jens Stoltenberg să elaboreze un nou Concept Strategic bazat pe trei dimensiuni – politic, militar și proiecție globală -, iar tematica este cât se poate de concisă: “reziliența” aliaților. Prima dimensiune (politică) va viza recalibrarea NATO ca unic forum politic transatlantic în materie de securitate și apărare colectivă, ceea ce ar putea limita tensiunile între aliați, așa cum am asistat între Washington și Berlin, respectiv între Paris și Ankara. Sub acest regim, vor fi importante și întrevederile bilaterale din marja summitului, inclusiv prima întâlnire între președintele SUA și cel al Turciei. Cea de-a doua dimensiune (militară) cuprinde spectrul cheltuielilor pentru apărare și al posturii de descurajare și apărare a NATO, esențiale pentru securitatea României, dar și idei mai inovatoare precum crearea unui accelerator tehnologic în materie de apărare și sporirea unei finanțări comune pentru operațiunile și acțiunile aliate, ceea ce ar îndrepta eforturile europene în materie de apărare către un “in house” approach în cadrul Alianței. Cea de-a patra dimensiune (proiecție globală) vizează pregătirea NATO, inclusiv prin extinderea parteneriatelor globale, pentru ascensiunea Chinei, care urmărește să devină principala putere militară a lumii până în 2050.

5. China va fi abordată și inclusă în deciziile NATO la un nivel fără precedent, în vreme abordarea față de Rusia va continua pe baza schemei “măsuri de descurajare și apărare puternice, combinate cu dialog politic”.

6. Un moment central și asigurator va fi acela al reafirmării angajamentului pentru articolul 5 privind apărarea colectivă, invocat o singură dată, în 2001, și a cărui autenticitate a fost dovedită vreme de două decenii până la retragerea din Afganistan, așteptată a fi reconsfințită la acest summit.

Reuniunea UE – SUA: revitalizarea alianței transatlantice

7. Venirea lui Biden la Bruxelles cu discursul nuanțat al “unei Europe unite, libere și pașnice” și cu o concesie strategică pentru Germania prin renunțarea la a sancționa principala companie implicată în conducta Nord Stream 2 vor fi o adevărată simfonie care vor permite deblocarea relației transatlantice în domenii cheie: – combaterea schimbărilor climatice, reguli echitabile pentru comerțul global (un potențial preambul și pentru un viitor acord de liber schimb UE-SUA), o alianță transatlantică digitală.

8. O componentă cheie va fi, indubitabil, dialogul strategic UE – SUA cu privire la China, principalul competitor geopolitic al Statelor Unite și un rival sistemic pentru Uniunii.

SUA – Rusia: Prea departe pentru a fi pe urmele lui Reagan și Gorbaciov

9. Chiar dacă se vor întâlni pentru prima oară în calitate de președinți, Joe Biden și Vladimir Putin vor fi departe de a pregăti o resetare a relațiilor dintre Washington și Moscova, așa cum liderii SUA și URSS o făceau în același loc, la Geneva, în 1985.

10. Deși sunt șanse slabe ca reuniunea dintre Biden și Putin să producă vreo schimbare palpabilă în relația bilaterală, obiectivele cheie pentru SUA, NATO, Europa și România vor fi atinse: abordarea stabilității strategice, importantă pentru postura de descurajare nucleară în Europa, transmiterea de către Joe Biden a unei poziții unitare transatlantice privind provocările generate de Rusia la adresa securității europene și reafirmarea capacității și determinării occidentale de a sancționa Rusia atunci când instrumentalizează atacuri hibride ori cibernetice împotriva Europei și Statelor Unite.

Consistența celor patru summit-uri va fi, în mod limpede, mult mai vastă. Accentul și nuanțele ce vor fi date de limbajul diplomatic-politic din comunicatele finale ale reuniunilor și declarațiile oficiale ale liderilor vor stârni dezbateri, analize prospective și necesitatea unor anticipări strategice în anii ce vor veni. În mod cert, însă, deciziile luate în acest interval de G7, NATO, UE și SUA și care vor fi comunicate lui Vladimir Putin de Joe Biden vor trebui să dea semnalul că democrațiile sunt pregătite și echipate pentru confruntarea inevitabilă cu autocrațiile.

de Dan Cărbunaru

Luni, după-amiază, România a dat o gaură în nori și a proiectat, pe cerul mohorât al Bucureștiului, doi vectori occidentali autentici. Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC) a fost inaugurat fără pompă, dar cu invitați de calibru – Președintele Românei, Premierul, secretarul general adjunct al NATO, vicepreședintele Comisiei Europene, miniștrii Apărării și de Externe.

Printre scrâșnetele de roți ale tramvaiului care trecea pe strada Vasile Lascăr, oficialii au trasat perspectiva și miza pe care Reziliența societății noastre le generează. Părinții fondatori ai NATO și UE știau că orice plan economic, politic sau militar are nevoie de o societate care să facă față provocărilor pe care istoria anterioară le generase, dar și celor care aveau să apară. Nicio construcție guvernamentală sau inter-guvernamentală nu poate, azi, să ignore sensibilul și influentul țesut social care asigură, de fapt, funcționarea democrațiilor bazate pe valori occidentale.

Alegerea României de a înființa și găzdui un centru Euro-Atlantic pentru Reziliență, prin intermediul căruia își propune să devină un pol de excelență și un furnizor de expertiză pentru statele membre ale NATO și ale Uniunii Europene, confirmă că există înțelegere corectă a mizelor jocului geo-politic actual. Mai puțin vizibil, dar cu accente cu potențial dramatic, începe să devină tot mai persistent, prin efectele sale, efortul statal sau non-statal de a decredibiliza proiectul de pace și bunăstare generat de fondatorii NATO și UE. A asista impasibil la acest proces, înseamnă să uiți cea mai recentă și aspră lecție primită de UE prin producerea prin mijloace democratice a Brexit-ului. A doua economie a Uniunii și prima sa armată s-a desprins prin referendum influențat categoric de erorile de comunicare și înțelegere ale Bruxelles-ului.

În aceeași Zi R, după-amiază, România urca în sistemul informatic al Comisiei Planul Național de Redresare și Reziliență. Planul de aproape 30 de miliarde de euro care va pune țara noastră, prin implementare, în clasa țărilor occidentale cu reforme implementate, cu economie verde, digitală, bazată pe educație.

Reziliența unei țări targhetate de mesaje anti-occidentale, anti-europene, anti-modernizare, mai ales în această parte a Europei, nu poate depinde doar de numărul avioanelor de vânătoare sau al rachetelor, tancurilor sau trupelor.

România a crescut mult de când a intrat în NATO și UE, dar și așteptările oamenilor au crescut. Poate chiar mai repede. Vaccinarea oamenilor împotriva pandemiei de dezinformare are nevoie de viziune politică, de soluții concrete și de comunicare lor corectă.

Apărarea Uniunii și Alianței Nord-Atlantice începe acasă, iar datoria unei țări este de a-și proteja cetățenii, mai ales când variatele tipuri de provocări care ne vizează societățile au început să își facă simțite efectele chiar și în rândul unor națiuni cu tradiție democratică mult mai îndelungată decât a noastră.

Invazia minților poate fi mai periculoasă decât cea a tancurilor.