Eurodeputatul Claudia Țapardel (PSD, S&D) a fost gazda evenimentului „Boosting female entrepreneurship in Europe”, organizat de Women Entrepreneurship Platform şi platforma Airbnb, la Bruxelles. Cu acest prilej, politicianul a discutat cu invitații despre importanţa susţinerii şi promovării antreprenoriatului feminin în domeniul turismului, informează aceasta într-o postare pe Facebook.
Evenimentul a adus împreună reprezentante ale Comisiei Europene, ale asociațiilor de femei, cât şi reprezentante din toate domeniile de activitate, mai ales din cele care sunt considerate în mod tradițional „terenul bărbaților”, având ca scop dezvoltarea potențialului antreprenorial al femeilor.
Discuțiile s-au axat pe găsirea unei strategii de promovare a unui mediu de afaceri favorabil unde femeile pot să prospere. Totodată, a avut loc un schimb de bune practici în care gazdele Airbnb au împărtășit publicului ideii inovatoare din domeniul ospitalității cu scopul de a promova femeile în acest sector, cât și rolul lor în revoluționarea spiritului antreprenorial în UE.
,,În calitate de reprezentat al României în PE dar şi de femeie, unul dintre obiectivele mandatului meu a fost acela de a încuraja și promova dezvoltarea femeilor, în toate domeniile de activitate. De asemenea, în cadrul acestui eveniment, am ținut să subliniez că acum este momentul în care trebuie să acționăm și să revoluționăm cultura antreprenorială din Europa prin promovarea femeilor în business”, scrie Claudia Țapardel.
Eurodeputatul social-democrat a observat că de la an la an ,,rolul femeii în societate începe să fie apreciat la adevărata lui valoare, dovada fiind inclusiv prezenţa acestora în business-uri creative de succes”. Astfel, spune ea, ,este de datoria noastră, ca membri ai PE, cât şi de datoria Comisiei Europene și a statelor membre să facem o prioritate în a crea cel mai bun mediu pentru dezvoltarea femeilor antreprenor”. În acest sens, Claudia Țapardel consideră că ,,este absolut necesar să se simplifice procesul birocratic în vederea obținerii de finanțări pentru înfiinţarea unui business” și, de asemenea, promovată educația antreprenorială, astfel încât ,,cei interesați să poată beneficia de cursuri de antreprenoriat, management sau leadership care să îi ajute să construiască un business de succes”.





