Eurodeputatul Corina Crețu: Voi reprezenta în continuare drepturile românilor și voi lupta pentru interesele României în toate comisiile parlamentare în care activez

Eurodeputatul Corina Crețu, fost comisar european pentru coeziune, se angajează să reprezinte în continuare drepturilor românilor și să lupte pentru interesele României indiferent de comisia parlamentară din care face parte, potrivit unui mesaj pe Facebook.

„În urmă cu 4 ani anunțam că sănătatea a devenit una din marile priorități ale cetățenilor europeni – evident, fără să prevadă cineva pandemia prin care urmă să trecem. Nu pot decât să regret că aceste semnale de alarmă nu au fost luate în considerare cu mai multă seriozitate de către Statele Membre ale Uniunii Europene. Încă de atunci menționam beneficiile pe care politică de coeziune le poate aduce, inclusiv în domeniul sănătății. Nu mai puțîn de 4 miliarde de euro au fost alocate domeniului sănătății în Cadrul Financiar Multianual 2021-2027”, scrie eurodeputatul român.

 

Din toamna anului trecut, fostul comisar activează în calitate de membru deplin și în Comisia pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară (ENVI), pe lângă activitatea mea din Comisia pentru Dezvoltare Regională, Control Bugetar și Afaceri Externe.

„Mi-am asumat acest rol pentru a contribui activ la elaborarea unor politici pentru prevenirea bolilor, asigurarea accesului la servicii medicale de calitate și abordarea problemelor de sănătate la nivel european”, afirmă Corina Crețu.

Ea mai explică că a decis să preia și activitatea în această Comisie „prin prisma experiențelor de viața din ultimii ani, în urmă cărora am constatat că nu acordăm suficientă atenție prevenției și calității alimentației, România fiind țara în care cele mai multe tipuri de cancer sunt depistate în faze în care mai pot fi făcute prea puține lucruri pentru supraviețuire”.

Astfel, în calitate de Membru al Parlamentului European, Corina Crețu se angajează să reprezinte „în continuare drepturile românilor și voi lupta pentru interesele României în toate comisiile parlamentare în care activez”.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare