Eurodeputatul Daniel Buda: DiscoverEU îi ajută pe tinerii europeni să fie puternic conectați la tot ce se întâmplă în Europa

Europarlamentarul Daniel Buda (PNL, PPE) salută finalul unei noi runde de înscrieri din cadrul programului DiscoverEU, dedicat tinerilor europeni. 

Comisia Europeană a anunțat ieri rezultatele celei mai recente runde de candidaturi pentru DiscoverEU, care a fost lansată în octombrie 2021: 60.950 de tineri vor primi un permis de călătorie gratuit pentru a vizita Europa. Din cei 60.950 de tineri care vor primi câte un permis de călătorie gratuit pentru a vizita Europa, 2.343 sunt români.

„Am speranța ca în urma acestor tipuri de inițiative, fiecare cetățean al Uniunii Europene să fie mai puternic conectat la tot ce se întâmplă pe continentul nostru, iar atunci când este întrebat de unde provine, să răspundă că este în primul rând european, iar apoi să menționeze țara de origine. Fiecare dintre noi suntem cetățeni europeni și trebuie să ne cunoaștem mai bine cultura, valorile, principiile de viață pentru a putea rămâne mereu uniți în diversitate”, a scris deputatul european într-un mesaj pe pagina de Facebook.

 

Solicitanții selectați vor călători singuri sau într-un grup de maximum cinci persoane între martie 2022 și februarie 2023, timp de până la 30 de zile.

În conformitate cu Green Deal, participanții vor călători în principal pe calea ferată, cu unele excepții pentru a le permite celor care locuiesc pe insule să ia parte.

„Boom-ul mobilității pentru tineri, pe care îl reprezintă aceste 60.000 de permise de călătorie, oferă tinerilor mari oportunități de a trece peste aceste vremuri dificile. Anul 2022 începe în forță. Acesta va fi anul tinerilor europeni“, a declarat Vicepreședintele pentru modul de viață european, Margaritis Schinas.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare