Europarlamentarul Gheorghe Falcă a subliniat importanța bugetului Uniunii Europene, arătând că acesta nu reprezintă doar o serie de cifre, ci o viziune politică pentru întregul continent.
„Bugetul aduce bani pentru coeziune, ceea ce înseamnă reducerea decalajelor dintre regiuni, investiții în școli, spitale și insfrastructură”, a afirmat deputatul European într-un podcast, subliniind beneficiile directe pentru cetățeni. De asemenea, oficialul european a evidențiat sprijinul consistent acordat agriculturii, inclusiv fermierilor români, care astfel pot oferi produse mai bune și mai accesibile.
Potrivit europarlamentarului, bugetul UE înseamnă și investiții în securitate, cercetare, inovație și competitivitate: „Fiecare sector are o direcție clară de dezvoltare, gândită pentru viitorul Europei”, a adăugat acesta.
Declarația sa vine în contextul dezbaterilor privind prioritățile financiare ale Uniunii pentru următoarea perioadă de programare.




