Acasă U.E. PARLAMENTUL EUROPEAN Eurodeputatul Gheorghe Falcă, în centrul negocierilor privind drepturile pasagerilor aerieni, dosar discutat...

Eurodeputatul Gheorghe Falcă, în centrul negocierilor privind drepturile pasagerilor aerieni, dosar discutat de peste un deceniu

373
© Gheorghe Falcă - Arhivă Personală

Corespondență din Strasbourg – Zaim Diana

Europarlamentarul Gheorghe Falcă, membru al Comisiei pentru Transporturi din Parlamentul European, se va implica în negocierile interinstituționale la cel mai înalt nivel cu Consiliul Uniunii Europene privind revizuirea Regulamentului (CE) nr. 261/2004 referitor la drepturile pasagerilor aerieni. Această procedură de revizuire se află în dezbatere la nivel european de peste un deceniu. Propunerea inițială a fost prezentată de Comisia Europeană în 2013, însă negocierile dintre Parlamentul European și Consiliul UE au fost blocate ani de zile, fiind reluate abia în 2025, când dosarul a intrat într-o fază avansată a procesului legislativ.

„Regulamentul privind drepturile pasagerilor aerieni este unul dintre cele mai importante instrumente europene de protecție a cetățenilor în domeniul mobilității. Acesta stabilește drepturi clare pentru pasageri în caz de întârziere, anulare a zborurilor sau refuz la îmbarcare și oferă mecanisme concrete de compensare și asistență. În prezent, negocierile se desfășoară în cadrul procedurii de conciliere dintre Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, etapă prevăzută de articolul 294 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), care reglementează procedura legislativă ordinară.”, a explicat europarlamentarul Gheorghe Falcă.

Reamintim că atunci când Parlamentul European și Consiliul nu ajung la un acord după a doua lectură, se convoacă Comitetul de conciliere, iar textul rezultat este supus unei a treia lecturi în ambele instituții. „Conform tratatelor Uniunii Europene, negocierile din cadrul acestei proceduri sunt prezidate de președintele Parlamentului European, funcție exercitată în prezent de Roberta Metsola”, mai informează membrul PE într-un comunicat oficial al Grupului PPE, remis CaleaEuropeana.ro

Procedura de conciliere reprezintă un moment rar în procesul legislativ european și reflectă importanța politică a dosarului aflat în negociere. Ultima procedură de conciliere la nivelul Uniunii Europene a avut loc în anul 2011, în cadrul negocierilor privind Directiva europeană privind drepturile consumatorilor.

Eurodeputatul liberal a mai transmis că „pentru milioane de cetățeni europeni, inclusiv pentru români, transportul aerian este o componentă esențială a mobilității”: „Revizuirea acestui regulament trebuie să consolideze protecția pasagerilor și să ofere reguli clare și echitabile pentru toți cei care călătoresc în Uniunea Europeană. Este important ca drepturile cetățenilor să fie respectate și aplicate în mod uniform în toate statele membre”.

Gheorghe Falcă susține că acest regulament are o relevanță deosebită pentru România: „Milioane de cetățeni români călătoresc frecvent în interiorul Uniunii Europene pentru muncă, studii sau pentru a-și vizita familiile. Protejarea drepturilor pasagerilor înseamnă, în mod direct, protejarea drepturilor cetățenilor români și asigurarea unor condiții corecte și previzibile de mobilitate în spațiul european”, subliniază eurodeputatul.