ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014
STUDIU Europarlamentarii la raport: cum ne-au reprezentat pe perioada celor 5 ani de mandat în Europa?
Published
11 years agoon

Pe parcursul celor cinci ani ai legislaturii 2009-2014 a Parlamentului European, s-a înregistrat o tendință crescătoare a activității europarlamentarilor români. Aceasta este una dintre concluziile celei mai recente cercetări Europarlamentarii la Raport: cum ne reprezintă în Europa?, realizată de IEDP Qvorum, potrivit unui comunicat transmis redacţiei.
Ajuns la volumul al patrulea, raportul conține analize privind activitatea delegației naționale a României în Parlamentul European, precum și informații detaliate privind activitatea individuală a fiecăruia dintre cei 33 de europarlamentari români pe perioada celor 5 ani de mandat.
Studiul răspunde la următoarele întrebări:
– Cât de activă este delegația României în Parlamentul European?
– Cum activează fiecare delegație de partid?
– Care sunt cei mai influenți eurodeputați români ?
– Cât de bine comunică eurodeputații români activitatea pe care o desfășoară?
Sinteza concluziilor cercetării:
Cât de activă este delegația României în Parlamentul European?
Dacă în primele 6 luni ale mandatului (iulie – decembrie 2009) România s-a aflat pe ultima poziție la capitolul prezență la vot (locul 27 din 27 de state membre în acel moment), în clasamentul întocmit pe întreagul mandat România a urcat până pe poziția a 19-a.
Interesant este faptul că, din punct de vedere al prezenței, România a dat atât cele mai bune exemple, cât și cele mai puțin bune în întreaga Uniune. Astfel, din cei 766 de eurodeputați din toate țările membre ale UE, pe primele două locuri la capitolul prezență la vot se situează doi români, Iosif Matula și Cristian Preda. Pe de altă parte, în perioada cât a fost europarlamentar, George Becali s-a aflat pe ultimul loc la prezență în întreg Parlamentul European.
Dacă la începutul mandatului delegația noastră stătea bine doar la activități secundare, precum întrebările parlamentare, semnarea moțiunilor de rezoluție și discursurile în plen, de dată mai recentă s-a observat o creștere și în ceea ce privește activitățile de substanță, prin intermediul cărora se poate exercita o influență efectivă asupra procesului legislativ european: redactarea de rapoarte (locul 7 din 28), de avize (locul 8), amendarea rapoartelor (locul 4).
Din păcate, europarlamentarii români nu au deținut însă pe parcursul mandatului 2009-2014 poziții la vârf în cadrul unor organisme cheie ale PE: niciun român nu a ocupat o funcție de președinte de comisie parlamentară și, cu excepția circumstanțială a lui Lászlo Tőkés, niciun alt român nu a deținut o funcție în biroul PE. Totuși, europarlamentari români au deținut poziții de vicepreședinți ai principalelor 3 grupuri politice din PE, vicepreședinți de comisii și coordonatori politici.
Rucsandra Filloreanu, Coordonatorul studiului și Manager de Programe al Institutului European pentru Democrație Participativă – Qvorum, a explicat: Pe baza datelor disponibile și a experienței de monitorizare pe care Institutul Qvorum a realizat-o pe parcursul ultimilor 6 ani, considerăm că influența României în Parlamentul European este în creștere. Astfel, delegația României și-a consolidat poziția și se clasează pe primele locuri între statele membre în ceea ce privește activitățile parlamentare – rapoarte redactate, avize, rapoarte amendate alături de țări din Uniunea Europeană cu mai multă experiență în legislativul european. În viitor, eurodeputații români trebuie să vizeze cel puțin o poziție de președinte de comisie parlamentară sau de membru în biroul politic al noului Parlament European.
Cum activeză fiecare delegație de partid?
În analiza activității europarlamentarilor români pe partide, am ales spre cercetare cei mai importanți trei indicatori în opinia noastră: rapoartele redactate, avizele redactate și rapoartele amendate.
Reprezentanții români din grupul PPE (PD-L+UDMR+PMP+PNȚCD) ocupă prima poziție la capitolul rapoarte redactate (urmați de europarlamentarii PNL).
Scorul ridicat al delegației României din PPE (PD-L+UDMR+PMP+PNȚCD) se datorează în special numărului mare de rapoarte redactate de către Monica Macovei (PD-L) în cadrul procedurii de descărcare de gestiune a diferitelor agenții ale Uniunii. Aceste rapoarte se contabilizează separat de către Parlamentul European, deși în practică reprezintă un singur pachet anual.
PNL se situează pe prima poziție în ceea ce privește redactarea avizelor (urmat de PSD+PC). Pe de altă parte, membrii delegației PSD+PC se află pe primul loc la capitolul rapoarte amendate, unde pe poziția a doua se situează reprezentanții din grupul PPE (PD-L+UDMR+PMP+PNȚCD).
Din punct de vedere al prezenței la vot, delegația PD-L a fost până în prezent cea mai participativă la voturile din plen, urmată de delegațiile PSD+PC, UDMR și PNL.
De remarcat că activitatea eurodeputaților PRM este aproape inexistentă: aceștia nu au redactat nici un raport și se află de departe pe ultimul loc la prezența la vot.
Care sunt cei mai influenți eurodeputați români?
În ultimă instanță, am urmărit să determinăm care au fost cei mai influenți europarlamentari români în acest mandat. În mod evident, orice evaluare de acest tip implică o anumită marjă de eroare generată de selectarea și interpretarea ponderii unor criterii, precum și de potențiala lipsă a unor informații, în special în ceea ce privește europarlamentarii deficitari la capitolul comunicare.
Cu toate acestea, considerăm oportun un astfel de demers care să ia în considerare și calitatea activităților parlamentare, nu numai cantitatea. În acest fel, ne dorim ca inițiativa Institutului Qvorum să stimuleze în mandatul următor implicarea eurodeputaților români în activități cu influență (precum redactarea și amendarea de rapoarte legislative) și ocuparea de poziții cheie în cadrul grupurilor politice și a comisiilor parlamentare (și în același timp să descurajeze excesul de activități a căror importanță reală este mai scăzută).
În urma analizei Qvorum, europarlamentari cu o influență certă în Parlamentul European în mandatul 2009-2014 sunt:
– Marian Jean Marinescu: vicepreședinte al grupului PPE pe durata întregului mandat și raportor principal pe 4 rapoarte legiferate prin procedura de co-decizie;
– Adina Vălean: vicepreședinte al grupului ALDE pe durata întregului mandat și raportor principal pe 2 rapoarte legiferate prin procedura de co-decizie;
– Adriana Țicău: vicepreședintele Comisiei de Transport și Turism a PE și raportor principal pe 3 rapoarte legiferate prin procedura de co-decizie;
– Corina Crețu: vicepreședinte al grupului S&D începând din anul 2012 și vicepreședinte al Comisiei de Dezvoltare Internațională a PE;
– Theodor Stolojan: vicepreședinte al Comisiei pentru Afaceri Economice și Monetare a PE și raportor principal pe 2 rapoarte legiferate prin procedura de co-decizie;
– Iuliu Winkler: raportor principal pe 6 rapoarte legiferate prin procedura de co-decizie;
– Monica Macovei: vicepreședinte al Delegației UE-Moldova a PE și raportor principal pe 3 rapoarte legiferate prin procedura de co-decizie (precum și multe alte rapoarte pe procedura de descăcare bugetară);
– Renate Weber: coordonator politic al grupului ALDE în Comisia pentru Libertăți Civile, Justiție și Afaceri Interne a PE și raportor principal pe un raport legiferat prin procedura de co-decizie.
Cât de bine comunică eurodeputații români activitatea pe care o desfășoară?
Comparativ cu primii ani de mandat, cea mai mare parte a europarlamentarilor români au început, în cea de-a doua parte a mandatului, să considere transparența și comunicarea ca fiind importante, alocând mai mult interes și mai multe resurse în acest sens. Această evoluție poate fi pusă pe seama mai multor factori precum:
– Dorința de creștere a capitalului politic în țară, în special în apropierea alegerilor europene din luna mai 2014
– Presiunea exercitată de societatea civilă și mass media națională care relatează și cer tot mai des explicații eurodeputaților pentru comportamentul lor la Bruxelles și Strasbourg
Considerăm fundamentală existența unui website și/sau a unui blog de calitate, prin intermediul căruia europarlamentarii să transmită publicului din țară informații concrete, factuale, referitoare la propria activitate. Totodată, în opinia noastră este la fel de importantă utilizarea canalelor de comunicare de tip social și new media, care înregistrează un număr de utilizatori în permanentă creștere, a subliniat Rucsandra Filloreanu, Coordonatorul studiului, Manager de Programe al Institutului European pentru Democrație Participativă – Qvorum.
În cadrul analizei am urmărit să evidențiem pe acei europarlamentari care au în mediul on-line un conținut informațional de calitate sau care facilitează cetățeanului date cu privire la politica europeană și activitatea din Parlamentul European.
Cine dă exemple de urmat din punct de vedere al comunicării?
Analiza efectuată evidențiază o serie de bune practici, pe care am considerat util a le evidenția pentru a încuraja adoptarea lor și de către ceilalți europarlamentari. Astfel:
-Au publicat pe paginile de internet un raport de activitate pentru întreg mandatul de europarlamentar 2009-2014: Norica Nicolai, Renate Weber, Cristian Preda, Sebastian Bodu, Corina Crețu, Daciana Sârbu, George Sabin Cutaș, Victor Boștinaru, Viorica Dăncilă, Rareș Niculescu[1].
-Utilizează cu precădere conturile de pe rețeaua de socializare Facebook pentru comunicarea cu privire la activitatea din Parlamentul European: Marian Jean Marinescu, Adina Vălean, Daciana Sârbu, Norica Nicolai, Monica Macovei, Minodora Cliveti, Victor Boștinaru, Eduard Hellvig, Elena Băsescu, Petru Luhan.
-Înregistrează o prezență activă pe Twitter din perspectiva subiectelor referitoare la activitatea de europarlamentar: Eduard Hellvig, Renate Weber, Cătălin Ivan, Petru Luhan, Marian Jean Marinescu, Monica Macovei, Elena Băsescu, Cristian Preda.
–Pe canalul Youtube sunt prezenți în mod activ[2] europarlamentarii: Victor Boștinaru, Cătălin Ivan, Corina Crețu, Petru Luhan, Elena Oana Antonescu, Marian Jean Marinescu, Monica Macovei, Elena Băsescu.
–Publică pe paginile de internet sinteze săptămânale/lunare cuprinzând principalele concluzii ale activității parlamentare din intervalul numit, precum și a principalelor teme de pe agenda PE din perioada următoare: Daciana Sârbu, Cătălin Ivan, Minodora Cliveti, Renate Weber, Elena Oana Antonescu, Elena Băsescu.
–Prezintă pe website și/sau blog sub o formă clară pozițiile proprii vis-a-vis de propuneri aflate în proces legislativ și explică impactul acestora pentru România și UE: din partea delegației PD-L- Monica Macovei, Marian Jean Marinescu, Petru Luhan, Rareș Niculescu, Theodor Stolojan; din partea delegației PNL – Adina Vălean, Norica Nicolai, Eduard Hellvig, Renate Weber; din partea delegației PSD+PC – Corina Crețu, Cătălin Ivan, Ioan Mircea Pașcu, Daciana Sârbu, George Sabin Cutaș, Minodora Cliveti, Adriana Țicău, Viorica Dăncilă; delegația UDMR – Csaba Sogor și domnii Cristian Preda (PMP) și Sebastian Bodu (PNȚCD).
-Prezintă sistematizat și automatizat pe canalele on-line felul în care au votat în PE: Adina Vălean, Norica Nicolai.
-Publică pe website informații referitoare la grupurile de vizitatori din România pe care le-au primit la PE: Monica Macovei, Marian Jean Marinescu.
Europarlamentarii UDMR utilizează canalele de comunicare social media și website-uri de prezentare, preponderent în limba maghiară.
Europarlamentarii pentru care nu a putut fi localizat un website sau un blog de prezentare sunt: Claudiu Ciprian Tănăsescu, Ovidiu Silaghi și Dan Dumitru Zamfirescu.
Studiul îmbină analiza calitativă cu datele cantitative, bazându-se pe cercetarea documentelor oficiale ale Parlamentului European și pe informațiile furnizate de portalul european de monitorizare a activității europarlamentarilor www.votewatch.eu.
Materialul complet poate fi descărcat de la http://www.qvorum.ro/publication/. Graficele folosite în studiu sunt, de asemenea, puse la dispoziția publicului și într-un document separat (descărcabil de la aceeași adresă,http://www.qvorum.ro/publication/), în vederea facilitării transmiterii informațiilor sub o formă vizuală atractivă.
Pentru informații suplimentare vă rugăm contactaţi: Rucsandra Filloreanu, Coordonatorul studiului, rucsandra.filloreanu@qvorum.ro, rucsandra.filloreanu@gmail.com, 0721 55 40 44.
.
[1] Raportul de activitate al domnului Rareș Niculescu cuprinde perioada 2009-2013.
[2]Din perspectiva subiectelor referitoare la activitatea de europarlamentar
You may like
PE: Georgia este victima capturării ilicite a instituțiilor statului de către actuala putere
Consiliul propune un buget european pentru 2026 care să răspundă nevoilor comune ale statelor membre. Urmează negocieri cu Parlamentul European
Deputații europeni sprijină deblocarea a 280 milioane de euro din Fondul de Solidaritate al UE pentru țările afectate de inundații
Parlamentul European sprijină flexibilitatea reumplerii stocurilor de gaze pentru a reduce prețurile
Parlamentul European solicită creșterea bugetului pentru Politica Agricolă Comună în viitorul CFM: PAC trebuie să rămână o politică cu fonduri dedicate
”Taxarea mamelor este nedreaptă”. Eurodeputatul Gabriela Firea cere sprijin european pentru tinerele familii din România
ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014
STUDIU Parlameter 2014: Doua treimi dintre europeni NU se simt bine informati in legatura cu Parlamentul European
Published
10 years agoon
February 23, 2015
O majoritate a cetățenilor europeni apreciază rolul pe care Parlamentul European l-a jucat în alegerea noului președinte al Comisiei, spune sondajul Parlameter, 2014 publicat vineri. Mai mulți europeni simt acum că vocea lor contează în luarea deciziilor la nivelul UE. Peste jumătate dintre respondenți au declarat că aderarea la UE este un lucru bun.
Sondajul realizat în urma alegerilor europene din mai la UE și a inaugurării ulterioare a Comisiei Europene conduse de Jean-Claude Juncker, a reflectat o conștientizare sporită în rândul cetățenilor, atât față de afacerile europene cât și față de Parlamentul European. Nivelul de cunoștiințe cu privire la Parlamentului European rămâne totuși slab.
Principalele constatări (modificări față de iunie 2013)
– 58% dintre respondenți au auzit recent despre Parlamentul European (+11 de puncte), în timp ce 40% (-10 puncte) nu.
– Imaginea Parlamentului a fost pozitivă în procent de 30% stabil, 43% neutru (+ 1 punct) și 23% negativ (-2 puncte).
– 67% nu se simt bine informați cu privire la activitatea Parlamentului (+ 1 punct față de noiembrie 2011).
– 63% au fost de acord ca, luând în considerare rezultatele alegerilor și alegerea președintelui Comisiei reprezintă un progres democratic, în timp ce 18% nu sunt de acord și 19% nu s-au pronunțat.
– 41% au considerat că vocea lor contează în Uniunea Europeană (+2 puncte).
– Principalele priorități politice ale UE au fost combaterea sărăciei și a excluziunii sociale 54% (+3 puncte), economia, coordonarea bugetară și politica de impozitare 31% (+1 punct), protecția consumatorilor și a sănătății 30% (-3 puncte), și combaterea terorismului și respectarea libertății individuale 29% (+4 puncte).
– 54% (+4 puncte) consideră că aderarea la UE este un lucru bun, 14% (-3%) sunt de părere că este un lucru rău, în timp ce 29% (-2 puncte) nu au apreciat acest aspect.
Context
Eurobarometrul Parlamentului European – Parlameter 2014 a fost comandat de către PE. La sondaj au participat 27801 de cetățeni, între 29 noiembrie și 9 decembrie 2014 care au răspuns unor întrebări privind percepțiile și cunoașterea instituției și a Uniunii Europene în ansamblu, precum și a domeniilor de politică. Acest studiu anual oferă rezultate atât la nivel european cât și la nivelul statelor membre.
.
ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014
Europarlamentarul Monica Macovei a câştigat un proces intentat fostului ministru Dan Şova
Published
11 years agoon
January 6, 2015
Europarlamentarul Monica Macovei a anunţat, marţi, că a câştigat, prin hotărâre definitivă şi irevocabilă, procesul intentat lui Dan Şova, care a susţinut că tatăl acesteia ar fi fost “general de Securitate” şi “şeful Securităţii Giurgiu”.
”Am câştigat procesul cu Şova şi la Curtea de Apel. Minciunile lui Şova despre tatăl meu au fost demontate. Curtea de Apel Bucureşti a decis că Dan Şova a minţit atunci când a spus că tatăl meu ar fi fost «general de securitate» şi «şeful Securităţii Giurgiu»”, se arată într-un comunicat remis presei.
Monica Macovei aminteşte că, anterior, şi Tribunalul Bucureşti a decis că Şova ”a minţit” când a făcut aceste acuzaţii mincinoase în legătură cu tatăl său şi a admis, în octombrie 2013, acţiunea depusă de ea şi de mama sa, prin care îi solicita dovezi lui Şova.
“Dan Şova nu a avut şi nu are nicio dovadă, a minţit cu bună ştiinţă”, arată Macovei.
Monica Macovei mai precizează că hotărârea din decembrie 2014 a Curţii de Apel din Bucureşti este definitivă şi executorie şi că o va executa.
Potrivit unei postări anterioare făcută pe blogul personal, Monica Macovei arăta că a solicitat în acţiunea depusă la Tribunalul Municipiului Bucureşti ca Dan Şova să îşi ceară public scuze şi să plătească daune morale în valoare de 700.000 lei.
.
.
ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014
Curiozitățile Parlamentului European. Cine este cel mai tânăr eurodeputat și ce delegație națională și-a schimbat întreaga componență
Published
11 years agoon
January 6, 2015
Anul ce tocmai s-a încheiat a constituit unul în care Parlamentul European a început legislatura cu o componență politică și a încheiat-o cu alta. Acest lucru se întâmplă o dată la cinci când au loc alegerile europene.
Deși au o importanță diferită în fiecare stat, alegerile europarlamentare sunt adesea considerate alegeri de rang secund, iar componența Parlamentului generează de multe ori un interes doar din perspectiva propriului stat (cine sunt europarlamentarii care mă reprezintă). În campania electorală europeană (prima în care am avut și confruntări directe între pretendenții la șefia Comisiei Europene) s-a pus accent problemele economice, criza locurilor de muncă, pericolul extremismului, dar și egalitatea de gen în politica europeană. Printre temele de campanie s-a numărat și angajabilitatea tinerilor, o problemă serioasă pentru statele membre dar și pentru Bruxelles.
Între 22-25 mai 2014 s-a schimbat componența Parlamentului European. V-ați întrebat ce aduce diferit noul legislativ european?
În primul rând, avem o diferență de 65 de ani între cel mai tânăr euro-deputat, danezul Anders Primdahl Vistisen (12.11.1987, 27 de ani) și cel mai vârstnic, grecul Emmanouil Glezos (9.09.1922, 92 de ani).
Problematica egalității de gen la cel mai înalt nivel european este un subiect sensibil pe agenda de la Bruxelles, fie că vorbim despre Comisie sau Parlament. În urma alegerilor noului Parlament din totalul membrilor săi 36.88% sunt femei. Cele mai multe provin din Malta (66,67%). Cu un procent semnificativ în această direcție contribuie și România (28.12%; procentul s-a modificat o dată cu numirea doamnei Corina Crețu în calitate de comisar european).
Dacă ne gândim că o dată la cinci ani au loc alegeri iar tranziția dinspre un Parlament spre altul este dificilă, rezultatele din 2014 ne contrazic. Avem un total de 50.6% deputați realeși, în timp ce 49.4% sunt deputați noi. Cu alte cuvinte, în 2014 am legitimat un Parlament European care este pe jumătate identic cu cel din perioada 2009-2014.
La nivelul delegațiilor regăsim cifre interesante. Germania este țara cu cei mai mulți deputați realeși (69.79%) în timp ce Grecia este statul cu cei mai mulți deputați noi, un procent impresionant de 100%. La fel de impresionant este și numărul partidelor politice naționale, care prin intermediul euro-deputaților sunt prezente în PE: 186.
Totodată, să nu uităm că alegerile europene din 2014 sunt primele ce se desfășoară sub aplicabilitatea Tratatului de la Lisabona, iar în urma acestora Parlamentul European a revenit la componența prevăzută de Tratat – 751 de membri. În acest context, România a trecut de la 33 de membri în PE, la 32.
.
.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

SUA impun sancțiuni unei înalte oficiale a ONU pentru eforturile de criminalizare a acțiunilor Israelului în Gaza

SUA și Ucraina au discutat despre implementarea unor proiecte comune privind producția de drone

Friedrich Merz își reafirmă sprijinul pentru proiectul european de avioane de luptă de nouă generație, dar recunoaște că divergențele cu Franța persistă

Premierul israelian, primit la Pentagon: ”SUA rămân angajate să sprijine Israelul și să împiedice Iranul să obțină arme nucleare”

România a preluat pentru șase luni comanda Grupului operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră

Merz, relativ optimist privind încheierea iminentă a unui acord comercial între UE și SUA

MAE: “Din motive de siguranța națională” România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru primarul Chișinăului, Ion Ceban

Piotr Serafin dezvăluie în PE că bugetul pe termen lung al UE post-2027 va acorda un rol important cheltuielilor pentru apărare fără a afecta modelul social european

PE: Georgia este victima capturării ilicite a instituțiilor statului de către actuala putere

Mijloacele diplomatice de soluționare a războiului din Ucraina au fost epuizate, consideră cancelarul german Friedrich Merz

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

UE nu dorește să se decupleze de China, dar își va apăra întotdeauna interesele, subliniază Ursula von der Leyen, prezentându-le eurodeputaților trei priorități pentru o relație bazată pe predictibilitate și fiabilitate

Prelungirea PNRR presupune un proces decizional complet inițiat de CE și nu este fezabilă din perspectiva timpului, afirmă noul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene

Bogdan Ivan anunță că a transmis oficial Comisiei Europene proiectul pentru construirea unei giga-fabrici de inteligență artificială în România: Devenim un hub regional al tehnologiilor emergente

Luca Niculescu anunță lansarea unei campanii prin care le explică românilor „într-un limbaj clar, prietenos și interesant” aderarea României la OCDE: „Va însemna că vom juca în prima ligă a economiilor mondiale”

Predoiu: Legăturile economice și comerciale româno-germane au ajuns la cel mai înalt nivel din ultimii 20 de ani

UE nu susține o schimbare de regim în Iran și insistă asupra unei soluții diplomatice: Securitatea durabilă nu se construiește prin acțiune militară

Premierul Spaniei le cere scuze cetățenilor pentru scandalul de corupție din Partidul Socialist: Sunt „profund indignat”. Trebuie să existe toleranță zero față de corupție

Zelenski, după trilaterala cu Maia Sandu și Nicușor Dan: Împreună cu România vom ajuta Moldova să reziste influenței distructive a Rusiei

Sebastian Burduja i-a transmis comisarului european pentru Energie că închiderea centralelor pe cărbune în 2026 nu este fezabilă în lipsa unor alternative solide: Ar vulnerabiliza sistemul energetic național

Premierul interimar Cătălin Predoiu: Italia și România dau împreună voce unei Europe coerente, hotărâte și solidare
Trending
- ROMÂNIA1 week ago
INCAS și AEROSTAR colaborează pentru dezvoltarea proiectului IAR 835 – un nou prototip de avion din categoria General Aviation
- ROMÂNIA1 week ago
Vicepremierul Dragoș Anastasiu avertizează cu “scenariul Grecia 2010” dacă România nu adoptă rapid un pachet fiscal: “Suntem cu spatele la zid” din perspectiva timpului
- ROMÂNIA1 week ago
Atlantic Council Romania: Prestigiosul think tank american și-a inaugurat un birou la București, într-un punct de cotitură pentru relația transatlantică
- NATO1 week ago
România are prima femeie pilot de avioane de luptă F-16. Ea activează în cadrul escadrilei de la Câmpia Turzii
- ROMÂNIA1 week ago
“Susținem ideea că granița UE nu se mai oprește la granița României”, afirmă șefa diplomației române la lansarea președinției daneze a Consiliului UE