Eurostat: România, printre țările Uniunii Europene cu cea mai mare creștere a vânzărilor cu amănuntul

România se află printre statele membre UE cu cea mai mare creștere a vânzărilor cu amănuntul, în timp ce volumul comerțului a scăzut în Uniunea Europeană cu 2,2%, iar în zona euro declinul a fost de 2,9%, în februarie, comparativ cu perioada similară din 2020, arată datele publicate luni de Oficiul European pentru Statistică, informează Agerpres. 

Potrivit Eurostat, în rândul statelor membre, cea mai mare creştere anuală a volumului comerţului cu amănuntul în februarie s-a înregistrat în Belgia (11%), Austria (5,2%), Croaţia (5,1%), Polonia (4%), Estonia (3,7%), România și Suedia (ambele cu 3,6%), cel mai semnificativ declin fiind în Portugalia (minus 15,4%), Slovacia (minus 14,7%) şi Malta (minus 8,9%).

În februarie 2021, volumul comerțului cu amănuntul a crescut cu 3% în zona euro și cu 2.9% în UE, în comparație cu ianuarie 2021, România raportând o creştere de 0,6%.

De asemenea, în zona euro, în februarie 2021, comparativ cu ianuarie 2021, volumul comerțului cu amănuntul a crescut cu 6,8% pentru produsele nealimentare și cu 3,7% pentru combustibilii auto, în timp ce a scăzut cu 1,1% pentru alimente, băuturi și tutun. La nivelul UE, volumul a crescut cu 6,2% pentru produsele nealimentare, cu 2,4% pentru combustibilii auto, dar a scăzut cu 0,8% pentru alimente, băuturi și tutun. 

Cea mai mare creştere a volumului comerţului cu amănuntul în februarie, comparativ cu luna precedentă, s-a înregistrat în Austria (28,2%), Slovenia (16,4%) şi Italia (8,4%), iar cel mai semnificativ declin în Malta (minus 1,5%), Franţa şi Ungaria (ambele cu minus 1,2%).

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare