Papa Leon al XIV-lea a făcut luni un apel la redescoperirea rădăcinilor istorice și culturale ale Europei și la apărarea valorilor care au stat la baza construcției europene, într-un discurs susținut în orașul francez Metz, alături de președintele Emmanuel Macron, și în care a vorbit despre migrație, războiul revenit pe continent, necesitatea dialogului și viitorul Europei.
Discursul susținut la Centrul de Congrese “Robert Schuman” a fost precedat de un videoclip dedicat reconcilierii europene de după cel de-al Doilea Război Mondial și istoriei Uniunii Europene, în timp ce orchestra a interpretat imnul european.
Evocându-l pe Robert Schuman, fost ministru de externe francez care a propus planul ce a stat la baza Europei Unite, Papa Leon a spus că acesta „s-a inspirat pentru a contribui la conturarea Europei de astăzi și de mâine”, relatează The Guardian.
Leon al XIV-lea a încheiat luni etapa de la Lourdes a călătoriei sale apostolice în Franța și a ajuns la Metz.
Suveranul Pontif a explicat că dorește să vorbească despre „un parcurs care pornește de la rădăcinile Europei, trece prin prezent și privește către viitor”.
În viziunea sa, identitatea europeană s-a format de-a lungul unor perioade istorice succesive, de la civilizația elenistică și Imperiul Roman până la răspândirea creștinismului și integrarea unor noi culturi.
„Prin urmare, Europa trebuie înțeleasă mai întâi ca o realitate culturală și istorică și abia apoi ca una geografică”, a afirmat Papa Leon, potrivit Vatican News.
El a vorbit despre istoria „lungă și tumultuoasă” a Europei și despre capacitatea continentului de a progresa învățând din propria experiență. În acest context, Papa Leon a pus accent pe rădăcinile creștine ale Europei și pe valori precum fraternitatea, respectul pentru lege și iubirea pentru frumos.
„Europa contemporană intră acum într-o nouă etapă a lungii sale istorii”, a spus Papa Leon, referindu-se inclusiv la sosirea pe continent a persoanelor care fug de război și persecuție sau care caută o viață mai bună.
Referindu-se la migrație, Papa Leon a reluat o idee exprimată în timpul unei recente vizite în Spania, afirmând că „demnitatea umană impune căi legale și sigure, operațiuni de salvare și asistență, o cooperare reală împotriva traficanților, protecție eficientă pentru victime, precum și procese serioase de primire și integrare”.
Discursul a abordat și războiul din Europa.
„Astăzi, din păcate, războiul a revenit, chiar și în Europa”, a spus Papa Leon, denunțând „o nouă măcelărire lipsită de sens, care face în fiecare zi nenumărate victime civile”.
Pontiful a făcut apel la „dialog răbdător” și la „curaj în negociere”, precum și la disponibilitatea de „a renunța la unele poziții pentru binele mai mare al păcii”.
În același timp, Papa Leon și-a repetat avertismentul împotriva „iluziei că reînarmarea este răspunsul”, subliniind că „promovarea păcii este o sarcină activă”.
Papa Leon a criticat, de asemenea, deteriorarea relațiilor dintre oameni și state, afirmând că acestea „devin din ce în ce mai necivilizate”.
„Valoarea respectării cuvântului dat este ignorată. În schimb, oamenii se laudă cu minciuni și înșelăciuni. Europa poate contribui la ruperea acestui ciclu prin respectul față de ceilalți, pe care trebuie să învățăm să îl cultivăm și să îl păstrăm”, a declarat el.
Papa Leon a evidențiat experiența europeană a ultimelor decenii ca exemplu de gestionare pașnică a diferențelor.
„În ultimii 80 de ani, Europa a demonstrat pe deplin că este posibil ca opiniile diverse, opiniile divergente, revendicările și interesele să fie exprimate prin întâlnire, mai degrabă decât prin conflict”, a spus pontiful.
Un alt mesaj central al discursului a fost legat de ritmul construcției europene și de necesitatea răbdării.
„Europa nu va fi construită o singură dată și nici potrivit unui singur plan director de construcție”, a spus Papa Leon, adăugând că „nu trebuie să ne pierdem niciodată încrederea în capacitatea noastră de a merge înainte”, chiar și atunci când pașii sunt mici și aproape neobservați.
„Dorința modernă de a avea totul imediat nu se potrivește cu istoria și cultura europeană, care ne învață, dimpotrivă, valoarea timpului și a răbdării”, a mai afirmat el.
În încheiere, Papa Leon s-a adresat direct tinerilor europeni, îndemnându-i să respingă violența și să privească spre viitor cu încredere.
„Nu cedați mentalității violenței și opresiunii. Iubiți viața în fiecare clipă și nu vă temeți de viitor. Nu vă temeți să întemeiați o familie, să aduceți copii pe lume, să apărați demnitatea fiecărei persoane, din momentul concepției și până la moartea naturală”, a spus Papa Leon.
El i-a îndemnat, de asemenea, pe tinerii europeni „să muncească neobosit pentru binele comunităților voastre, inclusiv prin implicare politică”.
„Europa, ferm înrădăcinată în moștenirea sa, va continua să înflorească și să inspire întreaga lume”, a conchis Papa Leon, fiind aplaudat în picioare.




