Connect with us

EDITORIALE

Experiența “Donald Trump” – demonstrația că Alianța Transatlantică are supraviețuirea în codul său genetic

Published

on

© Cătălin Crudu Photography

Reacțiile, comentariile și interacțiunile din mediul virtual românesc pe tema celor întâmplate la Capitoliul SUA sunt încă o dovadă a polarizării, a abordărilor pasiv-agresive și a unor obsesii de justificare și validare a opiniilor. Această tentație înlocuiește, din păcate, moderația, gândirea critică și echidistanța.

Relațiile dintre oameni, comunități și state transcend vremelnicia unor lideri sau a altora. Cu unii există construcție de lungă durată, cu alții oportunitate, iar în alte cazuri care înainte erau izolate există damage control și atenuarea perspectivelor de înrăutățire a acestora.

Îmi amintesc cum în 2016 priveam amuțit la Brexit și la alegerea lui Donald Trump. Pe parcursul anilor, am relatat de la trei reuniuni la nivel înalt ale NATO cu Donald Trump pe scenă. Și le spun reuniuni pentru că în acea perioadă a fost ocolită intenționat denumirea de “summit” de către oficialii NATO pentru a diminua din greutatea mediatică. La reuniunea din 2017, când aliații inaugurau noul sediu NATO, toți liderii priveau siderați la discursul de tip ultimatum pe care Trump îl susținea, cerând europenilor să investească 2% din PIB pentru apărare. De asemena, îmi amintesc cum o bilaterală Donald Trump – Klaus Iohannis a fost anulată pentru că reuniunea NATO de la Bruxelles din 2018 a devenit una de criză transatlantică cu dispute între SUA și vest-europeni în frunte cu Germania. În viitor, odată cu retragerea unor lideri precum Angela Merkel, se va vorbi mult despre acea reuniune pe marginea prăpastiei. Apoi, pătată de afirmațiile lui Emmanuel Macron privind “moartea cerebrală a NATO”, reuniunea aniversară de la Londra din 2019 nu a fost aruncată în aer de Donald Trump pentru că diplomații euro-atlantici au lucrat din greu să arate tendința de creștere a bugetelor apărării. Cu o altă administrație, cine știe, poate summitul de 70 de ani ar fi avut chiar la Washington, acolo unde totul a început. Dar riscul sciziunilor era prea mare.

În anii aceștia, administrația Trump (greutatea nu cade pe persoană) a avut însă dreptate cu câteva chestiuni precum creșterea bugetelor militare ale europenilor care era deja o temă importantă încă din anii Obama și criticarea Germaniei din această privință, cuplată însă cu relațiile energetice cu Rusia, provocarea nr. 1 la adresa securității euro-atlantice. Apoi, detașarea SUA de o abordare multilaterală înspre una de confruntare cu China, în principal, are o explicație de natură hegemonică în planul relațiilor internaționale: aceea de a prezerva pre-eminența SUA în fața unei puteri în ascensiune care reprezintă o provocare pentru modul de viață occidental. În schimb, cu o execuție tactico-strategică defectuoasă în actuala stare globală: aceea de sabotare a alianțelor Americii în lume. Mai rămâne un aspect: relațiile SUA cu partenerii strategici din Europa de Est, inclusiv România, au primit imbolduri. În termenii intereselor strategice ale României trebuie spus că ne-am îndeplinit obiectivele cu o administrație dificilă și imprevizibilă, în timp ce temeliile legăturii transatlantice au fost sub asediu. Au fost anii în care și cele mai sigure ape strategice s-au dovedit dificil de navigat.

Aseară, temelia nord-americană a fost sub asediu, să sperăm că pentru ultima dată. Experiența “Donald Trump” este o demonstrație: aceea că Alianța Transatlantică are supraviețuirea în codul său genetic și poate rezista și celor mai grele provocări pentru a se reinventa și revigora. Primele astfel de borne vor fi summiturile NATO și UE-SUA cu administrația Joe Biden.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

EDITORIALE

Trei lucruri de reținut în România după simfonia transatlantică de la München: SUA revin în Europa, o agendă transatlantică privind China și Rusia, iar UE nu poate înlocui NATO

Published

on

© Munich Security Conference

Occidentul nu suferă pentru că dominația sa este în recul, ci pentru că nu joacă o partitură comună în drumul către o inevitabilă nouă epocă a marilor puteri. Cu această concluzie amară era trasă cortina peste ediția de anul trecut a Conferinței de Securitate de la München, care clama, în premieră, conceptul “Westlessness” pentru a sintetiza o dezoccidentalizare a Occidentului în sine și a lumii în ansamblu, adică o rupere a ordinii bazate pe reguli prin presiunea autoritarismului de la Moscova sau Beijing.

Până aseară, trecuseră aproape cinci ani din clepsidra relației transatlantice de la cele din urmă discursuri consonante între cele două maluri ale Atlanticului de Nord. Scena Conferinței de la München s-a deschis digital timp de câteva ceasuri pentru a pune laolaltă Washingtonul, Berlinul, Parisul, Bruxellesul și Londra, centrele de putere ale marilor actori occidentali, și pentru a concretiza ceea a lipsit lumii în anii diferiți, dar turbulenți, ai administrației Trump: reașezarea alianței transatlantice la locul său, acela de piatră de temelie de ordinii globale bazate pe reguli. O simfonie transatlantică, dar cu particularități…

Casa familiei transatlantice de aproape șase decenii, Conferința de Securitate de la München a jucat vineri rolul de platformă de conversație strategică indispensabilă în armonizarea dialogului dintre Europa și Statele Unite, oferind sub titlul “Beyond Westlessness” un adevărat “regal al liderilor” prin discursurile președinților Joe Biden și Emmanuel Macron, cancelarului Angela Merkel, prim-ministrului Boris Johnson și liderii UE și NATO, Ursula von der Leyen, Charles Michel și Jens Stoltenberg. Pe scurt: cvartetul SUA – Franța – Germania – Regatul Unit și instituțiile multilaterale democratice create, pe rând, pentru a crea condiția păcii și securității (NATO) și a bunăstării (UE) în Europa.

Cavaleria transatlantică călărește din nou, a sintetizat David M. Herszenhorn de la Politico această garnitură de discursuri găzduite virtual de ambasadorul Wolfgang Ischinger.

De la București, însă, metaforele noii agilități transatlantice se văd altfel. O simfonie transatlantică impulsionată de revenirea mult așteptată și ovaționată a Americii, cu o Germanie prudentă, cu marile instituții occidentale injectate fie cu optimism, fie cu pragmatism, și cu un membru al orchestrei cu o partitură a nuanțelor ușor distonante.

© Munich Security Conference

1) America a revenit, Alianța transatlantică a revenit – Este fraza centrală în jurul căreia a fost rotunjit discursul lui Joe Biden, primul președinte american care se adresează Conferinței de Securitate de la München, deși o altă referire a rămas cât se poate de critică “suntem într-un punct de inflexiune”. Un discurs care a apăsat pedala distanțării în mai toate aspectele de politică și de securitate internaționale de viziunile fostei administrații, o excepție majoră: China. Mai mult, aproape toate elementele invocate de Biden relevă o bătaie strategică înspre competiția strategică de lungă durată cu China, nominalizată ca atare. Memoria istorică către piatra de temelie a alianței transatlantice, apelul la salvgardarea democrațiilor, de la nivelul alianței transatlantice cu Europa și până la colaborarea în trio cu democrațiile din Asia-Pacific, combaterea schimbărilor climatice și lupta împotriva pandemiei, toată inculcă o angrenare, fie prin competiție, prin cooperare, a Chinei pentru a-i limita spațiul global de manevră.

Pentru România și Europa de Est, discursul lui Joe Biden are trei elemente rezonante: afinitatea transatlantică și asumarea clauzei de apărare colectivă din Tratatul NATO, denunțarea agresivității Rusiei, cooperarea cu Europa ca întreg și bilateral și aprecierea investițiilor europene în apărare.

Faptul că Joe Biden a legat mesajul său ca parteneriatul dintre Europa și SUA să fie piatra de temelie în relațiile internaționale și din acest secol de angajamentul SUA pentru articolul 5 nord-atlantică este o veste bună pentru România și țările din regiune care nu aderă frenetic la conceptul de suveranitate europeană promovat de Franța lui Emmanuel Macron. 

Țintirea directă a strategiei Rusiei lui Vladimir Putin – care încearcă să slăbească proiectul european și NATO pentru a intimida state individuale și a nu negocia cu o comunitate transatlantică unită – furnizează în mod direct Bucureștiului și celorlalte capitale din regiune o linie de argumentație politică, diplomatică și strategică în favoarea unei atitudini unite euro-atlantice față de Moscova și a unor noi măsuri de consolidare a flancului estic, de la Marea Baltică la Marea Neagră, precum și a înzestrării Inițiativei celor Trei Mări cu oportunități și certitudini în sectoarele transport, digital și energie.

Nu în ultimul rând, Biden a făcut o mențiune care a lipsit în anii administrației Trump, prejudiciind relația dintre Europa și SUA ca întreg.  “Permiteți-mi să șterg orice urme de îndoieli persistente, SUA vor colabora îndeaproape cu partenerii noștri din UE și din capitalele de pe tot continentul, de la Roma la Riga”, a spus președintele american. Afirmația este reconfortantă din două privințe. În primul rând, golește muniția celor care au tratat politica lui Donald Trump ca laitmotiv pentru a sădi o decuplare treptate a Europei de SUA. În al doilea rând, reafirmă un principiu vechi la Washington, acela că SUA colaborează cu aliații și asemenea principiului subsidiarității din UE; atunci când este necesar o face la nivelul UE, iar când situația o determină o face la nivel bilateral. Încă o fereastră de oportunitate pentru România, mai ales în 2021 când aniversăm un deceniu de la semnarea Declarației Comune de Parteneriat Strategic România-SUA. În fond, noua Strategie de Apărare a României definește “pre-eminența SUA” în fața Chinei drept element cheie pentru interesul național și comportamentul agresiv al Rusiei ca fiind principala amenințare la adresa României.

La același punct, un cuvânt și despre discursul lui Boris Johnson. A reprezentat o prelungire a mesajului transmis de Joe Biden, o reafirmare o făgăduinței atașamentului britanic față de securitatea europeană și un semnal pozitiv pentru flancul estic al NATO. Dacă America a revenit, Regatul Unit rămâne în Europa, chiar dacă nu în Uniune.

© Munich Security Conference

2) O agendă comună transatlantică privind Rusia și China și reechilibrarea coaliției transatlantice printr-o Europă autonomă – Nu mai este de mult timp un secret această ambiție a președintelui francez Emmanuel Macron de a construi o Europă suverană și autonomă din punct de vedere strategic. Este, în fond, în tradiția Franței postbelice și o reîncarnare politică a viziunii lui Charles de Gaulle, care contesta doctrina Eisenhower în epoca Războiului Rece și monopolul arsenalului americano-britanic care asigura umbrela de securitate nucleară euro-atlantică. După Brexit Franța a rămas unica putere nucleară din Uniunea Europeană, cel mai mare buget militar al unei țări deopotrivă UE și NATO și singurul stat UE membru permanent la Consiliul de Securitate al ONU. Sunt avantaje pe care Emmanuel Macron caută să le fructifice în realități strategice menite să transforme Parisul în capitala unde se dă ora politicii externe europene.

Din aceste motive, când s-a adresat scenei de la München, principala atenție acordată discursului său în această zonă de Europa provine din răspunsul lui Emmanuel Macron la doctrina autonomiei strategice.

Ideile sale principale – reechilibrarea coaliției transatlantice, alocarea a 2% din PIB pentru apărare, SUA devin o putere a Pacificului, autonomia strategică a UE este compatibilă cu NATO, revizitarea conceptului strategic al Alianței și sporirea rolului politic al acesteia – dezvăluie câteva tendințe ale unui decupaj geostrategic.

În primul rând, Emmanuel Macron își dorește să rămână principalul interlocutor occidental și, de ce nu, european pentru administrația de la Washington așa cum s-a întâmplat în perioada lui Donald Trump. Apoi, prin repetarea constantă și abrazivă a criticilor la adresa NATO – de la moarte cerebrală în 2019 la chestionarea relevanței acesteia în 2021 -, liderul francez nu se îndepărtează cu mult de epoca gaullistă, când Franța a părăsit structurile de comandă militară ale NATO, unde a revenit abia în 2009.

Toți aliații, inclusiv Emmanuel Macron, sunt de acord că procesul de reflecție NATO 2030 trebuie să conducă către un concept strategic pentru o alianță mai puternică din punct de vedere politic, militar și mai implicată globală. Președintele francez este conștient că NATO se bucură de un sprijin redutabil din partea SUA și Marii Britanii, aspecte reconfirmate la München, și că reprezintă umbrela de securitate a Europei de Est, însă tocmai prin această abordare încearcă el să reechilibreze coaliția transatlantică. Summit-urile NATO din 2021 și, probabil, 2022, când ar trebui adoptat noul Concept Strategic, vor fi decisive în acest sens.

Și, în fine, nuanța că “SUA devin o putere a Pacificului”, deși o realitate strategică incontestabilă, a fost, geopolitic, cel mai non-transatlantic enunț din decorul virtual al Conferinței, unde “prețuirea” relansării relației transatlantice a fost tonul principal.

Da, Emmanuel Macron este acel membru al orchestrei cu o partitură a nuanțelor ușor în dezacord.

© Munich Security Conference

Din cealaltă capitală influentă a UE – Berlin – cei 16 ani de mandat ai Angelei Merkel și schimbatul gărzilor pentru patru președinți americani și-au spus cuvântul. Pragmatică în intervențiile sale, Merkel a păstrat același ton transatlantic care o caracterizează, deși continuă să apere proiectul Nord Stream 2 cu Rusia sau recentul acord de investiții cu China, întreținând dezacorduri transatlantice. Ca joc geopolitic, este aproape similar cum Barack Obama și Joe Biden apărau acordul nuclear cu Iranul, chiar dacă acesta provoca temeri în Israel, aliatul principal al SUA în regiune. Nu întâmplător am inserat această remarcă pentru că dacă este un lucru care s-a întors în centrul politicii externe americane odată cu venirea lui Joe Biden este semantica diplomatică, iar cancelarul Germaniei știe cel mai bine acest lucru.

Astfel, susținerea exprimată la München pentru o agendă comună transatlantică în ce privește Rusia și China nu reprezintă o noutate sau o modificare de optică politică întrucât ea nu semnifică că SUA vor propune și Europa va accepta. Angela Merkel, asemenea lui Emmanuel Macron, dar cu alte specificități, caută să se asigure că Europa va avea un cuvânt greu de spus în reașezarea scenei internaționale, care va pendula o vreme între competiția dintre marile puteri și o ordine cu multipolarități regionale. 

Joncțiunea de politică externă Obama – Trump – Biden a alterat locul Americii în peisajul multilateralismului global, permițând Europei să evolueze prin diplomație, norme, ajutor umanitar și alte elemente de soft power. Astfel, pretențiile cel puțin ale părții occidentale din Uniunea Europeană de partener cvasi-egal al Statelor Unite au crescut. La fel de adevărat este însă că triada elementelor de putere internațională – politic, economic și militar – aparține încă Statelor Unite, care beneficiază încă de avantajul unei pre-eminențe globale.

Pentru București, discursurile lui Macron și Merkel trebuie privite constructiv, iar elemente care pot altera fie unitatea transatlantică, fie unitatea europeană, trebuie izolate. 

3) NATO și Uniunea Europeană. O clarificare a rolurilor în noua era transatlantică – Prezența pe scena virtuală a Conferinței a președinților Comisiei Europene, Consiliului European și secretarului general al NATO a completat creuzetul geopolitic al revigorării transatlantice.

Atât președintele Comisiei Europene, cât și președintele Consiliului European, au lăsat în urmă două senzații specifice Uniunii Europene: un optimism incurabil al forței instituțiilor normative de a promova agenda multilaterală globală și o abordare care servește interesul general al Uniunii, ținând cont de interesele tuturor statelor. Deși a invocat autonomia strategică promovată de președintele francez, liderul Consiliului European, Charles Michel, a balansat rapid această idee ca parte a eșafodajului transatlantic și a unui “pact fondator” UE-SUA. 

Faptul că ambii lideri ai instituțiilor UE au nominalizat China și Rusia drept provocări autoritare la adresa democrației și a comunității transatlantice au exemplificat că deja se construiește o multiplă cauză comună între Uniunea Europeană și Statele Unite pe scena globală. Dosarele concrete precum tranziția climatică și tranziția digitală în care Europa arată calea prin deciziile luate în 2019 și 2020 pot fi domeniile globale în care UE să conducă relația transatlantică.

După ce la edițiile din 2019 și 2020 discursurile lui Jens Stoltenberg au avut cea mai puternică vocație transatlantică, de data aceasta intervenția a generat o altă perspectivă: aceea de clarificare a rolurilor pe care NATO și Uniunea Europeană le au în construcția transatlantică.

Privit ca un “reparator” pentru modul în care conduce Alianța din 2014 încoace – agresiunea Rusiei, administrația Trump, ascensiunea Chinei reînnoirea NATO – a fost cel care i-a dat o replică de la distanță lui Emmanuel Macron. 

“UE nu poate înlocui NATO și nu poate proteja Europa. Orice încercare de a slăbi legătura transatlantică va diviza Europa”. În jargon anglo-saxon o astfel de frază este sintetizată prin “period” (punct.)

În fapt, în timp ce procesul privind Conferința pentru viitorul Europei trenează, fiind gripat până de curând în faimoasa dilemă europeană – “cine să conducă acest for?” – NATO are o foaie de parcurs clară. Propunerile lui Jens Stoltenberg pentru NATO 2030 – finanțare comună a apărării și descurajării pe flancul estic (Rusia), un fond de inovare (digital, cyber, hibrid), investiții verzi în apărare, consolidare politică, abordarea ascensiunii Chinei prin angajarea cu partenerii din Asia-Pacific – au cunoscut deja lumina zilei și au un unic scop: revizuirea Conceptului Strategic pentru a fi adoptat în 2022.

Ediția fulger de la München a fost o simfonie pentru cei care cred că relația transatlantică nu și-a spus ultimul cuvânt dominant pe arena internațională, iar recesiunea geopolitică a Occidentului pare să fi luat sfârșit în perspectiva asumării asumării unei partituri comune în fața unei epoci marcate de concurență strategică pentru supremație.

Continue Reading

EDITORIALE

Op-ed | Eurodeputatul Dragoș Tudorache: Inteligența artificială, prezent și viitor. Cum ar trebui să se transforme statul pentru a face față noilor provocări

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

de Dragoș Tudorache, europarlamentar USR PLUS & Renew Europe, președintele Comisiei speciale pentru inteligența artificială în era digitală

Articolul de opinie a fost publicat inițial în limba engleză pe platforma ourworld.co.

Odată cu venirea Ursulei von der Leyen și a „Comisiei geopolitice“ axate pe dublele priorități strategice – transformarea digitală și pactul verde – bula bruxeleză a început să dezbată continuu pe tema inteligenței artificiale și a impactului acesteia asupra omenirii.

Orice tehnologie nouă, de la motorul cu aburi încoace și cu mult înainte, a modelat societatea. În secolele XVIII și XIX, revoluția industrială a transformat fundamental modul în care am făcut lucrurile, fără prea multe preocupări legate de consecințele sistemice. Anul 2021 ne-a gpsit mult mai bine pregătiți. Avem datoria de a ghida mai bine evoluția societății în loc să construim viitorul acesteia din inerție sau dependenți fiind de alegerile din trecut. Avem o oportunitate uriașă de a pune baze solide pentru dezvoltarea inteligenței artificiale (IA) și de a o folosi pentru a construi societatea de mâine într-un mod conștiincios. Pentru asta, trebuie să facem alegerile corecte acum și să deschidem căi pentru a lua decizii corecte și în viitor.

Ceea ce simt că lipsește din dezbaterile de la Bruxelles, și din alte părți ale lumii, este o viziune de avangardă pentru inteligența artificială – o viziune care ne proiecteză cu câteva decenii în viitor și ne dă o direcție clară. Fără a nega importanța conversațiilor despre inteligența artificială care sunt pe ordinea de zi, trebuie să începem să ne punem întrebări despre ziua de mâine. „De ce“ și „cum“ ar trebui să fie întrebări din prezent la care să găsim răspunsuri pentru viitor. Trebuie să începem să ne pregătim să facem față cu succes transformărilor sistemice pe care IA le va aduce în societățile noastre, inclusiv în modul în care funcționează statul și instituțiile sale. Aceasta este o conversație globală; Uniunea Europeană poate oferi leadership global în planificarea transformării statului odată cu revoluția AI și, astfel, poate deveni cu adevărat o superputere geopolitică, așa cum are în plan.

Premisa mea este simplă: statul modern, așa cum a fost modelat după Pacea de la Westfalia, riscă să devină cea mai neajutorată și, probabil, următoarea victimă a inteligenței artificiale. Cu o birocrație și o administrație lente, învechite, adesea ineficiente, statul nu are decât un singur avantaj față de toate celelalte structuri care stau la baza organizării activității umane: dimensiunea și monopolul său asupra furnizării de securitate și servicii sociale, precum și crearea și implementarea de reguli pentru funcționarea societății și a economiei. Dar monopolul său asupra puterii, care i-a permis să reziste șocurilor masive de-a lungul istoriei (de la războaie până la creșterea pe scară largă a tehnologiilor disruptive), poate face ca lucrurile să se înrăutățească considerabil atunci când vorbim de AI – nu numai în UE, ci și oriunde în lume.

Inteligența artificială, dincolo de oportunitățile pe care le va oferi omenirii, aduce cu sine și mijloacele pentru dispariția sau pervertirea statului. Iar structurile suprastatale, cum este de exemplu UE, sunt doar puțin mai protejate de amenințările directe cu care se confruntă statele. Însă pericolul este de aceeași natură.

O amenințare din partea mecanismelor de piață

Prima amenințare la adresa existenței statului vine din partea forțelor pieței – o provocare a viabilității sale economice. Pe măsură ce datele încep să se deplaseze în mod (aproape) liber în mâinile companiilor private și pe măsură ce algoritmii de IA se dezvoltă și se îmbunătățesc în fiecare sector imaginabil al economiei, concurența în livrarea – deja ineficientă din partea statului – a serviciilor de bază este în creștere. Când serviciile de sănătate privată, îmbunătățite de IA, vor deveni mai ieftine și mai eficiente decât asistența medicală acordată de stat, cum își va justifica statul cheltuielile pentru sănătate? Când educația privată bazată pe IA – personalizată, de ultima generație, bazată pe date, pregătită pentru era digitală – va deveni normă, cum va concura statul? Când, în cele din urmă, securitatea privată asistată de AI îi va face pe cetățeni să se simță în siguranță și protejați, cum își va justifica statul existența? Când toate serviciile pe care le oferă statul vor fi furnizate mai bine de un sector privat alimentat de AI, ce îi va oferi statului autoritatea de a elabora și aplica legile și regulile de funcționare a societății? Și când companiile private vor începe să reinventeze regulile și să ofere sisteme alternative de „guvernare“ a comportamentului care devin mai importante pentru cetățeni decât regulile statului, cum își va menține statul monopolul privind arbitrarea în societate și asigurarea justiției?

Înainte de apariția inteligenței artificiale și a economiei datelor, cetățenii au încredințat statului competențe exclusive, pentru că statul era singura instituție suficient de mare pentru a furniza anumite servicii. Statul a fost singura instituție suficient de mare pentru a colecta taxe, a fost singura instituție suficient de mare pentru a administra monopoluri naturale și singura instituție suficient de mare pentru a menține o armată care să poată combate armatele altor state.

Apar însă datele: noul combustibil, poate chiar viitoare monedă a economiei digitale. Și pe aceste date, în special din cauza vulnerabilității statului la pervertire atunci când colectează date sau dezvoltă IA, sectorul privat are un cvasi-monopol. Rolurile s-au inversat: companiile private sunt acum din ce în ce mai eficiente în furnizarea a ceea ce statului i s-a încredințat în mod istoric să furnizeze. Și, cu toate că nu există încă o companie care să concureze cu un stat modern (și chiar dacă statul încă deține un monopol încredințat de către cetățeni pentru a elabora și aplica norme), avântul în această direcție este deja o realitate. În măsura în care din ce în ce mai mult activitatea umană a devenit dependentă de date și alimentată de acestea, cum poate statul să se adapteze astfel încât să poată concura și supraviețui?

Pericolul pervertirii interne

A doua amenințare pe care IA o aduce existenței statului vine din direcția opusă: oferă instrumentele prin care statul poate să dobândească o putere incredibilă aupra cetățenilor săi. Cu cât statul colectează, stochează și procesează date din ce în ce mai sofisticate și detaliate despre cetățenii săi cu ajutorul algoritmilor de IA tot mai sofisticați, cu atât cadrul instituțional care asigură funcționarea democratică – și nu doar democratică – a statului devine tot mai instabil. Progrese importante într-un domeniu de competență a statului – cum ar fi de exemplu capacitatea de a prezice eventualul comportament infracțional al fiecărui cetățean sau, invers, de a identifica și recompensa comportamentul cetățenilor care respectă legea – schimbă echilibrul de putere instituțional și modifică parametrii competiției de putere între instituțiile statului. Alocarea resurselor între instituții se mută treptat către instituții care sunt mai eficiente în asigurarea bunăstării cetățenilor și se transformă, în timp, într-o mașinărie gigantică de control al populației, ce „optimizează“ în mod continuu și intrusiv viața cetățenilor săi. Acesta este doar un scenariu care nici măcar nu are nevoie de un stat totalitar pentru a deveni realitate. Nici statul – sau liderii săi – nu trebuie să aleagă în mod conștient „să controleze“ oamenii. Odată ce statul e în măsură să profileze fiecare „client” al său – din punct de vedere coportamental, psihologic, politic și într-o mulțime de alte moduri – nu va mai fi cale de întoarcere. Tehnologia o permite, pentru prima dată în istoria omenirii. Și statul este, de altfel, istoric, gardianul implicit al datelor cu caracter personal ale cetățenilor săi. Deci, tentația e mare.

Până în 2030, UE trebuie să definească un nou set de reguli, potrivit erei digitale, după care statul trebuie să joace în tratarea datelor cetățenilor și în implementarea IA. Bruxelles-ul e, pe bună dreptate, îngrijorat cu privire la aplicarea tehnlogiei de recunoaștere facială, a sistemelor predictive în aplicarea legii, a sistemelor de notare (ranking) socială și a altor tehnologii periculoase care ar putea fi utilizate în mod abuziv de către autoritățile publice, mai ales atunci când sunt combinate cu prejudecăți și cu o doză de discriminare. Însă drumul către Big Brother nu e neapărat o linie dreaptă. Trebuie să ne gândim bine și să anticipăm eventualele rezultate negative care pot apărea din utilizarea datelor cu caracter personal ale cetățenilor și punerea în mâinile autorităților de stat a unor algoritmi de IA puternici, chiar și pentru cele mai benigne utilizări. Pentru aceasta, statul însuși trebuie transformat, astfel încât să fie rezistent la orice formă de coruptibilitate chiar și atunci când este dotat cu instrumente tehnologice periculoase. Trebuie să reinventăm sistemul de control și echilibru și să rescriem contractul social pentru era digitală astfel încât statul să supraviețuiască și să continue să își îndeplinească scopul.

Fake news și dezinformare

A treia provocare la adresa statului adusă de inteligența artificială vine din afară – atacul direct asupra adevărului, prin dezinformare și știri false amplificate de IA. Odată ce adevărul devine relativ și ușor de schimbat, ordinea socială se clatină și ea și statul este amenințat. Deși propagnada, dezinformarea, manipularea în masă și știrile false sunt vechi de când lumea, IA poate fi folosită pentru a amplifica aceste amenințări dincolo de ce am văzut până acum.

Aceasta este o provocare existențială, în primul rând, pentru sistemele democratice, pentru că democrația este alimentată de adevăr: cetățenii trebuie să știe adevărul pentru a vota, pentru a lua decizii, iar votul este elementul fundamental al sistemelor democratice. Statul democratic este în pericol de destrămare atunci când părti terțe (indiferent dacă vorbim despre alte state sau actori nestatali, internaționali sau autohtoni) pot influența rezultatul alegerilor prin instrumente puternice alimentate de IA. Nu suntem încă acolo, dar progresul nu este liniar: odată ce astfel de instrumente de manipulare în masă devin suficient de puternice încât să ajungă dincolo de orice control, eșecul statului democratic va fi brusc, nu treptat.

Ordineal socială este relevantă pentru stabilitatea tuturor societăților, nu doar a democrațiilor. Știrile false și dezinformarea alimentate de IA pot pune, de asemenea, în genunchi și state nedemocratice, inclusiv acele state care contruiesc și folosesc astfel de instrumente pentru a-și promova agenda internațională. Și, în viitor, statele autoritare ar putea fi chiar mai vulnerabile în fața acestei amenințări decât democrațiile. Pe măsură ce societățile democratice dezvoltă anticorpi pentru a face față unor astfel de atacuri directe asupra funcționării lor democratice, statele autoritare sunt mai predispuse să dezvolte instrumente de manipulare în masă interne pentru a-și controla cetățenii și pentru a le proiecta acestora o versiune preferată a realității. Dar atunci când dezinformarea bazată pe IA va fi accesibilă și actorilor mai mici, inclusiv disidenților interni, menținerea unei versiuni fabricate a adevărului și retușarea continuă a acestei versiuni vor deveni din ce în ce mai dificile.

Stabilitatea statului, democratic sau nu, depinde de adevăr sau, cel puțin, de stabilitatea „adevărului“ local. Progresul societății, inclusiv transformarea digitală, trebuie să fie alimentat de adevăr, deoarece progresul științific poate avea loc doar atunci când datele empirice rămân neschimbate. Iar ordinea internațională bazată pe reguli este alimentată de adevăr, deoarece regulile și deciziile în forurile internaționale se bazează pe fapte și pe adevăr. Instrumentele bazate pe IA care pot manipula populațiile pe scară largă și pot schimba adevărul pentru a influența rezultate la scară largă sunt o amenințare pentru toate statele și o amenințare pentru viitorul stabilității globale.

Transformarea statului pentru a face față provocărilor AI

Răspunsul la toate cele trei provocări – concurența din ce în ce mai acerbă ce vine din partea companiilor private în furnizarea de servicii fundamentale, vulnerabilitatea statului în fața pervertirii din interior în cazul utilizării eronate a tehnologiei și atacul asupra ordinii sociale prin instrumente de manipulare în masă bazate pe IA – stă în reinventarea statului în cea mai sigură și de încredere platformă digitala pentru cetățenii săi. Dar cum?

În primul rând, statul trebuie să fie primul actor din societate care oferă cetățenilor un mecanism sigur, de încredere și inalienabil pentru asigurarea proprietății asupra datelor personale, inclusiv în interacțiunea cu statul însuși. „Identitatea electronică europeană sigură“ a Comisiei, prefigurată de Ursula von der Leyen în discursul său privind starea Uniunii, este un pas în direcția corectă, dar are nevoie de mai multă amploare și ambiție. Privind către 2030, UE trebuie să ofere statelor sale și, prin urmare, cetățenilor săi, o soluție nu doar pentru proprietatea și utilizarea datelor personale, ci și pentru „monetizarea“ acestora. Dacă oamenilor li se oferă un mecanism prin care să poată obține beneficii cuantificabile și garantate de către stat din datele lor (poate în aceeași măsură în care statul garantează moneda ca purtător de valoare economică), forțele pieței vor susține statul în concurența inegală cu sectorul privat. Companii de tipul Google și Amazon vor trebui să se adapteze expectativei tot mai mari de valorificare economică a datelor personale, iar statul va primi un nou rol în protejarea drepturilor cetățenilor sai.

În al doilea rând, statul trebuie să devină cel care definește standardele în modul în care sunt utilizate datele cu caracter personal. Pentru asta, statul trebuie să devină el însuși o platformă digitală agnostică, care nu stochează date și prin care cetățenii își folosesc, în deplină cunoștință de cauză și în complet control, datele pentru a accesa servicii sau pentru a obține beneficii economice. Statul trebuie să devină gardianul altruist și de încredere al datelor cetățenilor săi, la fel ca o bancă sau ca un seif. Regulile trebuie rescrise și funcționarea instituțiilor statului trebuie reechilibrată pentru a garanta cetățenilor inviolabilitatea datelor lor. Și, la fel cum statul plătește angajați pentru timpul și abilitățile lor prin angajări directe și licitații publice, tot așa ar trebui să dea tonul viitorului digital oferind cetățenilor valoare economică directă în acele situații în care dorește să folosească, temporar și pentru scopuri limitate și clar definite, datele personale ale cetățenilor.

În al treilea rând, statul trebuie să se dechidă pentru ca toată lumea să beneficieze – cetățeni și industrie – stabilind astfel atât standarde de transparență, cât și de informare. Prin deschiderea unui volum din ce în ce mai mare de date pe care le generează, statul poate accelera transformarea industrială bazată pe date, alimentând inovația și progresul. Permițând industriei să beneficieze de date publice și să creeze date împreună cu autoritățile publice, încurajând și facilitând partajarea și utilizarea comună a datelor industriale și bazându-se pe monopolul natural pe anumite tipuri de date pentru a stabili stardarde, statul poate alimenta dezvoltarea și poate deveni o platformă de încredere și pentru actorii economici, nu doar pentru cetățeni. Și oferind datele sale și acționând ca un actor neutru într-un ecosistem alimentat de date și informații, statul poate garanta, de asemenea, o versiune consecventă și empirică a „adevărului“ care este mult mai greu de subminat, sporind propria imunitate la dezinformare și atacuri de manipulare din exterior.

Având în vedere economiile la scară largă și cerințele de interoperabilitate pentru astfel de schimbări transformatoare în ADN-ul statului, Uniunea Europeană are un rol crucial de jucat la acest capitol. „Statul“ tradițional va deveni din ce în ce mai nesemnificativ într-o economie digitală în care datele circulă la o viteză incredibilă pe tot globul. Niciun stat nu poate gestiona de unul singur o astfel de transformare. Conform principiului subsidiarități, statele membre vor fi în cele din urmă responsabile pentru mai multe schimbări genetice pe care era digitală le cere pentru a le asigura supraviețuirea. Și Uniunea Europeana este în poziția perfectă de a oferi manualul de transformare. Până în 2030, trebuie să avem acest manual gata – și, odată cu acesta, un nou set de reguli pentru rolul Uniunii în transformarea digitală.

Continue Reading

EDITORIALE

Câteva tendințe euro-atlantice de urmărit în 2021: Anul rezilienței, vindecării și reînnoirii pentru Uniunea Europeană, NATO și relația transatlantică

Published

on

© Cătălin Crudu Photography

Punctele culminante și deznodământul lui 2020 par să ne îndrepte la prudență în a opera cu previziuni strategice, anticipări de momente astrale și dimensiuni prospective pentru anul 2021. A opera cu astfel de instrumente analitice generează provocare fără margini dacă privim fie și numai pentru o clipă peste pragul dintre decenii pe care l-am trecut în noaptea dintre 31 decembrie 2020 și 1 ianuarie 2021. Primele ceasuri ale lui 2021 ne desprind de o decadă în ale cărui ultime clipe (vezi retrospectiva aici). am cauterizat și cele mai adânci răni produse unității transatlantice și europene, și deci ordinii internaționale – Brexit-ul și încheierea scurtei epoci prezidențiale numite Donald Trump -, însă producerea lor sunt doar o parte din tabloul anului ce a trimis deceniul al doilea al secolului al-XXI-lea la plimbare.

Două evenimente notabile de la care am relatat în debutul anului trecut – Conferința de Securitate de la München din 14-16 februarie și Consiliul European extraordinar din 20 februarie – erau influențate de două teme majore. Prima era “dezoccidentalizarea” ordinii internaționale și a Occidentului în sine, dominând teama unei rupturi epocale transatlantice și iminența unei unei curse pentru supremație între superputeri. Cea de-a doua viza negocierile privind bugetul multianual al UE. La niciunul dintre acestea, pandemia de COVID-19 nu avea activat nici măcar semnalul de “avertizare timpurie”, deși primele cazuri confirmate cu noul coronavirus apăruseră în Franța. Eșecul din acele zile din cadrul negocierilor privind bugetul UE genera frustrare, însă amânarea era privită ca un joc politic de transfer al acestor tratative sub auspiciile președinției germane ce debuta la 1 iulie. Aparent, un calcul cinic de putere. În realitatea profundă, un eșec care s-a dovedit util când pandemia ne-a oprit pe loc viețile și economiile și a fost necesară regândirea bugetului multianual și prelungirea acestui printr-un fond de redresare fără precedent în termeni de solidaritate europeană și care în luna februarie ar fi fost de neînchipuit. Însă, epuizarea care a caracterizat anul ce tocmai s-a încheiat, în mare parte determinată de o pandemie fără precedent în ultimul veac, a avut un singur antonim pe care ne-am putut baza noi – cetățeni, societăți, instituții, state și organizații -, și anume reziliența. Pe aceasta s-au construit marile europene răspunsuri la criză, solidaritatea și coeziunea europeană la care și România a participat activ sau arta compromisului “in extremis” între statele membre și instituțiile UE orchestrată magistral de președinția germană a Consiliului UE, ultima cu Angela Merkel la cârmă.

Tocmai de aceea, evenimentele finalului de an, suficiente cât pentru o retrospectivă – alegerea lui Joe Biden ca președinte al SUA, angajamentul cuprinzător și solidar european la criza pandemică sau acordul post-Brexit – , ne conferă o fereastră de oportunitate pentru a construi ceea ce este necesar supraviețuirii și pre-eminenței Occidentului politic în noua cursă globală pentru supremație: reziliența.

Așadar, sub dimensiune prospectivă, cred că o serie de tendințe majore vor domina agenda europeană și transatlantică, deci și a politicii externe a României, în primul an al noului deceniu, iar toate vor sta sub semnul rezilienței noastre occidentale ca metodă de vindecare și reînnoire.

Pandemia – Ar fi nesăbuit să o ignorăm, mai ales că de această dată ne putem aștepta la o abordare mai concertată transatlantică, iar subiectele de interes major pot viza reformarea Organizației Mondiale a Sănătății, finanțarea cercetării pentru vaccinuri, un tratat internațional privind pandemiile propus de Uniunea Europeană, restructurarea procesului global de producție și refacerea lanțurilor de aprovizionare cu valoare strategică pentru a reduce dependența de actori terți care nu împărtășesc același sistem valoric și pentru a consolida piața unică.

© NATO

Concomitența viziunilor privind viitorul NATO și UE – Două teme separate vor trezi dezbateri puternice legate de viitorul Occidentului: lansarea Conferinței privind Viitorul Europei și recomandările secretarului general al NATO privind un nou Concept Strategic al Alianței. Concomitența lor ar putea reprezenta o oportunitate majoră pentru a armoniza și clarifica dileme conceptuale precum “suveranitatea sau autonomia strategică europeană”, dar și pentru a întări cooperarea dintre cele două organizații.

În mod distinct, cele două teme vor trebui să răspundă și unor provocări separate.

Conferința privind Viitorul Europei, amânată din cauza pandemiei, va reaprinde dezbateri referitoare la regula unanimității în procedura de vot, Europa cu mai multe viteze. Și, în cele din urmă, va fi amendarea sau nu a tratatelor existente scopul final al acesteia?

De cealaltă parte, un nou concept strategic al NATO ar putea conferi Alianței mai multă agilitate în cooperarea politică, mai multă portanță globală în raport cu China și o predominanță a puterii militare cu caracter de descurajare în interacțiune cu Federația Rusă, în timp ce sunt abordate noile teme de securitate care stau sub semnul rezilienței, cum ar fi dubla utilizare civil-militară a infrastructurii, telecomunicații, securitate energetică, lanțuri de aprovizionare, dimensiunile războiului informațional, infrastructuri critice sau apărare cibernetică. Poate nu întâmplător, într-un simț anticipativ caracteristic unei Alianțe atât de agile, NATO a început să pună bazele unor indicatori de reziliență în fața provocărilor amenințărilor.

© Photo Collage

Un nou deal transatlantic și epoca Joe Biden – Adesea se spune că prima vizita externă pe care o efectuează un președinte al Statelor Unite definește prioritățile globale ale Americii. Va fi de bun augur ca prima parte a anului 2021 să fie intervalul cronologic a două summit-uri: o reuniune la nivel înalt a celor 30 de lideri euro-atlantici și o întrunire UE27 – SUA, ambele cu Joe Biden în postura de președinte al SUA. Cele două summituri – NATO și UE și SUA -, anticipate a avea loc la Bruxelles, vor fi ocazia reînnoirii pentru relația transatlantică, care va ieși de sub semnul tensionatei epoci Trump. 

Din acestea, cred că derivă câteva oportunități: adoptarea unor Declarații Comune semnificative prin conținut, inclusiv prin instituirea unor noi foi de parcurs privind cooperarea transatlantică sau lansarea unor noi tratative pentru un acord de liber schimb al blocului transatlantic, O potențială foaie de parcurs de transatlantică ar putea cuprinde o poziționare comună vis-a-vis de rivalitatea sistemică reprezentată de China, de agresivitatea Rusiei sau de problema strategică devenită Turcia, o coordonare a ambelor maluri ale Atlanticului de Nord în lupta împotriva schimbărilor climatice după re-cuplarea SUA la Acordul climatic de la Paris, dar și o clarificare a relației între autonomia (deși prefer termenul de “reziliență” așa cum este el promovat de România) strategică europeană și importanța crucială a umbrelei de securitate euro-atlantică oferită Europei prin intermediul NATO. Teme secundare, dar cu un impact potențial

Dimensiuni cheie ale refacerii legăturii transatlantice vor fi relațiile dintre SUA și Regatul Unit, care ar putea încheia un acord de liber schimb, dar și felul în care noua administrație de la Washington va interacționa cu capitalele din UE, cunoscut fiind faptul că administrația Trump a retrogradat Berlinul. Din această privință, capitale precum Varșovia sau București și centre decizionale est-europene au fost privilegiate. Însă, Joe Biden nu este doar un pro-atlantist convins, ci și un fin cunoscător politic și strategic al Europei Centrale și de Est, vizitele sale la București ca vicepreședinte al SUA stând mărturie ale angajamentului viitoarei administrații față de “noua Europă”. Este de așteptat, în această privință, ca Statele Unite să continue o dublă abordare: coordonare transatlantică at large și construcție de cooperări politice în formate restrânse (Inițiativa celor Trei Mări) și în câmp bilateral.

De asemenea, merită inserate și oportunitățile care decurg din cooperarea în cadrul G7 și G20, care în 2021 vor fi prezidate de Regatul Unit (G7) și Italia (G20), dar și consolidarea colaborării cu democrațiile asiatice.

Nu în ultimul rând, o altă temă majoră cu impact asupra securității transatlantice va fi determinată de negocierile dintre Statele Unite și Rusia privind un nou acord nuclear de echilibru strategic, având în vedere că Tratatul New Start este scadent în februarie 2021.

© Bundesregierung

Relația franco-germană, Emmanuel Macron și viitorul post-Merkel  – Anul 2020 a demonstrat, din nou și dacă mai era necesar, cât de vitală este cooperarea europeană dintre Paris și Berlin, originile fondului de redresare post-COVID-19 fiind atribuite planului de relansare prezentat în comun de președintele francez Emmanuel Macron și de cancelarul german Angela Merkel, a cărei țară a asigurat președinția Consiliului UE în a doua jumătate a anului.

Prin urmare, relația franco-germană va continua să joace un rol important, inclusiv cu un plus de dinamism. 2021 va reprezenta anul ieșirii de pe scena puterii pentru Angela Merkel, în timp ce Emmanuel Macron va avea parte de un an dificil în pregătirea sezonului electoral prezidențial din 2022.

Astfel, deznodământul alegerilor parlamentare germane din toamna lui 2021 și modul în care Macron își va înfăptui ambițiile politice în pregătirea președinției franceze a Consiliului UE din ianuarie – iunie 2022 și a alegerilor prezidențiale din primăvara lui 2022 vor influența anul politic european 2021, inclusiv Conferința privind viitorul Europei.

© Administrația Prezidențială

Noi borne pentru politica externă a României, îndeosebi Parteneriatul Strategic cu SUA – Toate cele mai de sus vor reverbera, într-un fel sau altul, și în acțiunea diplomatică și de politică externă a Bucureștiului în 2021. În schimb, cred că vor exista și câteva teme particulare importante. Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite va aniversa zece ani de la semnarea Declarației Comune la nivel prezidențial, iar marcarea acestui moment – de ce nu printr-o vizită prezidențială americană la București? – va fi una importantă după un 2020 consistent pe plan bilateral politic, economic, militar. Plaja de oportunități este consistentă: întărirea prezenței militare a SUA în România prin investițiile pe care Washington-ul le va face la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii, demararea construcției noilor reactoare de la Cernavodă și, deci, o implicare economică substanțială a SUA în țara noastră.

Într-un spirit similar, alte două momente, precum lansarea Parteneriatului Strategic cu Japonia și înnoirea post-Brexit a Parteneriatului Strategic cu Marea Britanie, vor genera oportunități. În egală măsură, o oportunitate rară în comparație cu ultimul deceniu va fi readucerea Republicii Moldova pe orbita europeană prin apropierea Chișinăului de România și de Uniunea Europeană.

Sub semnul aceleiași reziliențe, Bucureștiul va putea juca încă o dată cartea de a face jocuri mari prin jocuri mici. Succese în momente dificile precum “prima țară gazdă a rezervei strategice a Uniunii Europene” sau “primul aliat NATO care întrebuințează Capabilitatea Aeriană de Transport Strategic a Alianței” sunt gesturi care permit României să își croiască o pondere însemnată în interiorul Occidentului. Aceleași efecte le pot produce și succese precum găzduirea viitorului Centru UE pentru securitate cibernetică sau inițiative precum înființarea Centrului Euro-Atlantic pentru reziliență. 

Prioritatea fundamentală, indiferent de subiectele nominale, va rămâne edificarea influenței României în Uniunea Europeană și în cadrul NATO.

Pentru toate acestea, cuvântul cheie și linia acțiunilor comune pentru 2021 și dincolo de anul acesta ar trebui să fie reziliența, cu scopul de a asigura supraviețuirea pre-eminenței lumii occidentale în arhitectura globală.

 

Continue Reading

Facebook

Team2Share

ROMÂNIA5 hours ago

Premierul Florin Cîțu: Peste 2,6 milioane de doze de vaccin anti-COVID vor sosi în România în martie

INTERNAȚIONAL6 hours ago

Președintele Iranului, după întâlnirea cu șeful diplomației irlandeze: Soluționarea problemelor cu semnatarii europeni ai acordului nuclear, posibilă doar prin negociri întemeiate pe respect reciproc și pe evitarea amenințărilor și presiunilor

MAREA BRITANIE9 hours ago

Post-Brexit: Marea Britanie pregătește relaxarea controalelor vamale pentru produsele alimentare și alte importuri din UE pentru a evita o criză a aprovizionării

COMISIA EUROPEANA11 hours ago

Piața unică: Comisia Europeană adoptă noi documente orientative pentru a facilita libera circulație a mărfurilor

Corina Crețu13 hours ago

Corina Crețu: Consolidarea drepturilor femeilor confruntate cu dificultăți enorme în România se poate face cu bani europeni

U.E.1 day ago

Angela Merkel avertizează că pandemia Covid-19 ar putea pune în pericol progresele înregistrate în ceea ce privește egalitatea de gen

Dragoș Pîslaru1 day ago

Dragoș Pîslaru vrea să afle opinia factorilor interesați asupra temelor cu impact social din UE: Dialogul social european este ceva ce mi-am propus să întrețin de la începutul mandatului

ROMÂNIA1 day ago

Ministrul apărării Nicolae Ciucă a atras atenția asupra nevoii de prioritizare a digitalizării în domeniul strategic în contextul unei tendințe globale accelerate de pandemia COVID-19

ROMÂNIA1 day ago

Premierul Florin Cîțu: În PNRR sunt alocate sume considerabile pentru construcția de spitale noi. Reforma trebuie să se vadă în investiții

ROMÂNIA1 day ago

Primarul Emil Boc: Abecedarul politicii de locuire la Cluj-Napoca și zona sa metropolitană se bazează pe calitate, coerență și integrare

ROMÂNIA1 day ago

Premierul Florin Cîțu: În PNRR sunt alocate sume considerabile pentru construcția de spitale noi. Reforma trebuie să se vadă în investiții

FONDURI EUROPENE2 days ago

Nicușor Dan: Primăria Capitalei a depus la MIPE proiecte care însumează 7 miliarde de euro. Acestea vizează domenii precum protecţia mediului, sănătatea, termoficarea, educaţia

COMISIA EUROPEANA4 days ago

Comisia Europeană: Clauza derogatorie generală din cadrul Pactului de Stabilitate și Creștere ar trebui să rămână activă în 2022 pentru o redresare sustenabilă post-pandemie

ROMÂNIA5 days ago

Premierul Florin Cîțu consideră că digitalizarea administrației publice reprezintă ”un mod natural de a îmbunătăți comportamentul statului față de cetățeni”: Va fi finanțată din fonduri europene

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI6 days ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu are convingerea că premierul României va acorda prioritate proiectelor de infrastructură din Oltenia și Nordul Moldovei în vederea recuperării decalajului de dezvoltare între regiuni

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Liderii europeni doresc avansarea lucrărilor pentru implementarea Uniunii Sănătății și a Strategiei Farmaceutice pentru Europa

EVENIMENTE1 week ago

Dezbatere | Eurodeputații Cristian Bușoi și Nicu Ștefănuță: UE, în pragul disoluției dacă nu ar fi cumpărat împreună vaccinurile. PE, implicat în campania europeană de vaccinare

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Oleg Roibu, director juridic eMAG, consideră că noile norme propuse de Comisia Europeană pentru platformele digitale sunt ”echilibrate”: Majoritatea prevederilor sunt deja implementate de eMAG

EVENIMENTE1 week ago

Dezbatere: Eurodeputații Cristian Bușoi si Nicu Ștefănuță: Este inadmisibil să avem prețuri diferențiate la tratamente. România are nevoie de o politică a medicamentului inteligentă

Dragoș Tudorache1 week ago

Eurodeputatul Dragoș Tudorache: Comisia Europeană trebuie să intervină dur pentru protejarea pieței unice digitale împotriva distorsionării concurenței de către giganții tehnologici

Advertisement
Advertisement

Trending