Premierul Nicolae Ciucă a subliniat, miercuri, la Forumul Studenţilor Români de Pretutindeni, importanţa întoarcerii în ţară a tinerilor care studiază în unităţi de învăţământ din străinătate, prilej cu care a amintit că, la începutul lunii mai, în contextul unei şedinţe a Executivului la care au fost invitaţi elevi, studenţi, dar şi absolvenţi, s-a convenit constituirea unui “Guvern al tinerilor”, iar în toamnă aceasta urmează să aibă loc o nouă întâlnire a acestora cu membrii Cabinetului.
“Suntem cât se poate de mândri de rezultatele dumneavoastră. Prin efortul personal, prin dedicare, prin nivel de ambiţie, aţi ajuns să studiaţi în cele mai de prestigiu instituţii de învăţământ din lume şi vă rog să faceţi în aşa fel încât acolo, o perioadă scurtă de timp, să vă gândiţi la ţară, să vă gândiţi că oricând avem nevoie de tot ceea ce poate să însemne contribuţia şi viziunea dumneavoastră, pentru ca într-adevăr împreună să dezvoltăm România. Vă mulţumesc şi vă doresc mult succes în tot ceea ce faceţi şi în tot ceea ce vă propuneţi! Şi sper ca, prin fapte şi prin realităţi, să diminuăm acea temere că tinerii români care studiază afară nu vor reveni acasă. Asta este temerea noastră cea mai mare. Ne dorim foarte mult să vă întoarceţi acasă şi să punem umărul împreună la tot ceea ce înseamnă responsabilitatea proiectului de ţară“, a transmis Ciucă, în discursul său citat de Agerpres.
Prim-ministrul a amintit că Ministerului Antreprenoriatului a deschis recent o platformă de proiecte pentru românii din străinătate, prin care aceştia sunt susţinuţi financiar astfel încât să poată să deschidă o afacere în România.
“Nu putem să discutăm despre o dezvoltare economică fără să discutăm de proiecte serioase de reindustrializare a economiei, nu putem să discutăm despre argumente de motivare a revenirii în ţară fără să avem un plan concret prin care România să-şi propună să schimbe această atitudine doar de a valorifica resursele de care dispunem, fără să vorbim de partea de procesare şi valoare adăugată care să contribuie la tot ceea ce înseamnă creştere economică”, a explicat el.
Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă nu prevede doar investiţii, ci şi reforme, a punctat Ciucă, care a menţionat că Guvernul alocă, în premieră, pentru investiţii 88 de miliarde de lei, 7% din Produsul Intern Brut.
“Există în momentul de faţă, vă dau încă un exemplu, laserul de la Măgurele. Este un domeniu care a fost oarecum temporizat, ca să nu zic altfel. În momentul de faţă facem tot ceea ce este posibil ca proiectul să se ducă la bun sfârşit şi într-adevăr să devină un pol de excelenţă în ceea ce înseamnă cercetarea în domeniu. Sunt o serie întreagă de alte iniţiative cum ar fi hub-ul pe inteligenţa artificială, hub în care suntem deja conectaţi la nivelul Ministerului Cercetării şi Digitalizării, precum şi implicarea universităţilor ca acest hub să devină funcţional şi să poată să atragă cât mai mulţi tineri care în momentul de faţă studiază în străinătate”, a completat premierul.




