Fostul cancelar German Angela Merkel a lansat un apel la adresa cetățenilor să apere democrație, în contextul în care, peste o săptămână, landul Saxonia – Anhalt trece prin alegeri, informează DPA, citat de Agerpres.
„Cred că acum, încă o dată – lucru pe care nu a trebuit să-l facem de multe decenii -, trebuie să luptăm cu adevărat pentru această democrație, pur și simplu să o apărăm, să fim puțin curajoși, să ne ținem de cuvânt și să spunem că acesta este un mod minunat de a trăi”, a declarat Merkel sâmbătă la un eveniment organizat la Berlin.
Fostul cancelar german a atras atenția că Alternativa pentru Germania (AfD), formațiune de extremă dreapta, a reușit să câștige popularitate în landurile din fostă Germania de Est, dar și în fostă Germania de vEST.
”A ajuns un fenomen pangerman”, a spus Merkel.
Landul Saxonia-Anhalt urmează să își aleagă pe 6 septembrie un nou parlament regional. AfD se află mult în frunte în sondaje.
Anul acesta sunt programate cinci alegeri regionale, inclusiv două în est, după ce partidul a reușit să înregistreze câștiguri în alegerile din landurile Baden-Wurttemberg și Renania-Palatinat.
AfD este în prezent cel mai mare partid de opoziție din Bundestag. Formațiunea de extremă dreaptă a avut succes prezentându-se ca singura forță cu adevărat anti-imigrație din Germania, combinând acest mesaj cu o retorică anti-război, sceptică față de sprijinul continuu al Berlinului pentru Ucraina și față de eforturile de transformare a Bundeswehr-ului în cea mai puternică armată a Europei.




