Fostul premier Victor Ponta, numit președinte al Comisiei pentru Afaceri Europene din Camera Deputaților

Fostul prim-ministru Victor Ponta a fost numit președinte al Comisiei pentru Afaceri Europene din Camera Deputaților, conform unui anunț de pe pagina oficială a Camerei Deputaților.

Comisia pentru Afaceri Europene reprezintă una dintre cele 21 de comisii parlamentare din cadrul Camerei Deputaților și a luat ființă în 2011. 

Victor Ponta a fost prim-ministru al României în perioada 2012-2015, când a demisionat cu întregul său cabinet în urma tragediei de la clubul Colectiv. Ulterior, Ponta a lansat fundația Black Sea Regional Projects, care și-a propus asumarea activă a rolului de catalizator regional și să transfere modelul de bună practică, recunoscut la nivel european si transatlantic, al unei economii caracterizate de o creștere sustenabilă.

Printre atribuțiile lui Victor Ponta în calitate de președinte al Comisiei pentru Afaceri Europene din Camera Deputaților se numără asigurarea reprezentării comisiei în raporturile cu Guvernul României, cu Biroul permanent al Camerei şi cu celelalte comisii ale Camerei Deputaţilor şi ale Senatului.

Vicepreședinți au fost numiți Roberta Anastase (PNL), Erika Benko (UDMR), Viorel Chiriac (PSD). Din componența Comisiei mai fac parte Ana Birchall (PSD), fost președinte al Comisiei în legislatura precedentă și propunerea de ministru delegat pentru Afaceri Europene al guvernului Sorin Grindeanu, Nicolae Bănicioiu (PSD), fost ministru al Sănătății, Angel Tilvăr (PSD), fost ministru delegat pentru românii de pretutindeni sau Eugen Tomac, deputat PMP.

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare