Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Frans Timmermans, a intrat în izolare autoimpusă după ce a participat la o reuniune cu secretarul de stat francez Brune Poirson, testat pozitiv cu noul coronavirus, a informat luni executivul european, potrivit AFP, citat de Agepres.
Vicepreședinte executiv al Comisiei Europene ”Frans Timmermans se află în carantină pe care şi-a autoimpus-o până pe 20 martie, după ce a participat pe 6 martie la <<European Plastics Pact>> cu secretarul de stat francez pentru tranziţia ecologică, Brune Poirson, care a fost testată pozitiv la Covid 19”, a explicat purtătorul de cuvânt al Comisiei, Eric Mamer.
”Sunt bucuros să vă liniștesc cu privire la starea sa de sănătate. Nu are niciun simptom și a spus el însuși <<I’m perfectly fine>>. Deocamdată, niciun alt comisa nu a fost plasat în carantină, pentru că nu există niciun indiciu că Frans Timmermans a contractat virusul”, a completat purtătorul de cuvânt.
Secretarul de stat fracez Brune Poirson, în vârstă de 38 de ani, a fost testat pozitiv cu coronavirus, dar statea sa de sănătate ”nu prezintă niciun semn îngrijorător”, a transmis sâmbătă cabinetul său.
Poirson este al doilea caz de contaminare confirmat în rândul membrilor guvernului de la Paris, după ce ministrul culturii, Franck Riester, a fost, de asemenea, testat pozitiv cu COVID-19.




