Franța calcă pe urmele Germaniei și intră într-o nouă criză politică: Guvernul a fost demis de Parlament, Michel Barnier devenind premierul cu cel mai scurt mandat din istoria celei de-a 5-a republici

Adunarea Naţională a Franţei (camera inferioară a parlamentului) a votat miercuri pentru demiterea guvernului aflat la putere de doar trei luni, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în Franţa din 1962 şi sporind incertitudinea politică şi economică într-o ţară pivot a Uniunii Europene, transmite France Presse, potrivit Agerpres.

 

După trei ore şi jumătate de dezbateri aprinse într-o sală arhiplină, 331 de deputaţi au decis în cele din urmă să demită executivul, măsură pentru care erau necesare 288 de voturi.

Moţiunea de cenzură a fost iniţiată de stânga şi extrema dreaptă. Premierul Michel Barnier urmează să-şi prezinte demisia preşedintelui Emmanuel Macron.

 

Odată ce va demisiona oficial, Barnier va deveni prim-ministrul cu cel mai scurt mandat din istoria republicii franceze moderne și primul care va fi dat afară de parlament din 1962, a precizat și Politico Europe.

Haosul politic a determinat un număr tot mai mare de parlamentari să ceară demisia lui Macron, al cărui mandat durează până în 2027. Aceasta ar fi o mișcare aproape fără precedent în politica franceză modernă. Biroul lui Macron a declarat că președintele va aborda impasul politic într-un discurs joi la ora 20.00.

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a desemnat în luna septembrie pe Michel Barnier, fost negociator-şef al UE pentru Brexit, drept prim-ministru al ţării, cu sarcina de a forma un nou guvern de uniune în serviciul ţării. În vârstă de 73 de ani, Barnier cel mai în vârstă prim-ministru francez.

Criza politică în care intră Franța urmează celei din Germania, coaliția de guvernare formată din social-democrații cancelarului Scholz, verzii și liberalii prăbușindu-se luna trecută. În acest context, pentru prima dată în 20 de ani, Germania pregătește alegeri legislative anticipate pentru data de 23 februarie 2025, în timp ce guvernul lui Scholz va cere Parlamentului un vot de încredere pe 16 decembrie 2024.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare