Connect with us

U.E.

Franța dă în judecată Comisia Europeană din cauza preponderenței limbii engleze la angajarea în instituțiile UE

Published

on

© European Union, 2023

Franța dă în judecată Comisia Europeană în legătură cu preponderența limbii engleze la angajarea în instituțiile Uniunii Europene, Parisul arătându-se pregătit să se lupte pentru a apăra “limba lui Molière” în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene, relatează Politico Europe.

Deși utilizarea euro-englezei și a globish-ului, o versiune simplificată a limbii engleze folosită de persoanele care nu sunt vorbitoare de limbă maternă, s-a generalizat în UE, Franța nu a renunțat niciodată la speranța ca birocrații de la Bruxelles să vorbească franceza.

Dimpotrivă, Parisul atacă acum Comisia Europeană pentru că a angajat unii angajați noi pe baza unor evaluări efectuate în limba engleză.

Bruxelles-ul angajează în prezent noi funcționari în domenii precum spațiul, apărarea și economia, folosind un proces de selecție care implică unele teste date doar în limba engleză.

Parisul susține că aceste criterii favorizează candidații anglofoni în detrimentul rivalilor lor și a depus două plângeri la instanța supremă a UE; una dintre ele a fost făcută publică luni.

Pentru Franța, testele în limba engleză reprezintă o discriminare și încalcă tratatele UE. Normele Uniunii prevăd, în general, că toți cetățenii UE trebuie să fie tratați în mod egal, indiferent de naționalitate. Normele privind recrutarea funcționarilor UE interzic, de asemenea, discriminarea bazată pe limbă în general și o acceptă doar în anumite condiții.

“Este o discriminare împotriva candidaților non-anglofoni”, a declarat un diplomat francez sub rezerva anonimatului, deoarece nu i s-a permis să vorbească public despre acest subiect.

Un alt diplomat UE care nu a fost autorizat să vorbească în mod public a confirmat că Italia a susținut poziția franceză și a subliniat că “nu este o poziție împotriva unei anumite limbi, ci în favoarea multilingvismului”.

Comisia Europeană nu a fost disponibilă imediat pentru comentarii.

Franceza este o limbă oficială a UE (una dintre cele 24 de limbi oficiale) și este considerată, în mod informal, una dintre cele trei limbi de lucru ale Comisiei (celelalte fiind engleza și germana), precum și una dintre cele două limbi vorbite de Consiliu.

Deși, din punct de vedere juridic, toate cele 24 de limbi ale blocului sunt egale, în practică, examenele de admitere sunt adesea disponibile în franceză și germană, precum și în engleză.

Cu 3 271 de resortisanți ai săi care vor lucra la Comisie în 2023, Franța este a treia țară cea mai reprezentată în instituțiile blocului, după Italia și Belgia.

Cu toate acestea, cetățenii francezi sunt sub-reprezentați în rândul personalului de rang superior al UE, în comparație cu obiectivele Comisiei de a asigura un echilibru geografic în rândul angajaților instituției.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

CONSILIUL UE

România sprijină extinderea competențelor Parchetului European, instituție cu rol important în combaterea criminalității organizate, a punctat Alina Gorghiu în cadrul reuniunii cu omologii din UE

Published

on

© Ministerul Justiției/ Facebook

Experiența României cu Parchetul European este una pozitivă, țara noastră având ocupată întreaga schemă de 20 de posturi de procurori europeni delegați, a subliniat ministrul Justiției, Alina Gorghiu, în cadrul reuniunii Consiliului Justiție și Afaceri Interne, la care au participat comisarul european pentru Justiție, Didier Reynders, și procurorul-șef al Parchetului European, Laurei Codruța Kövesi.

Potrivit unui comunicat al ministerului, cei doi oficiali au avut un schimb de opinii cu miniștrii de Justiție din țările membre pe tema relației EPPO cu autoritățile naționale.

”Extinderea competențelor Parchetului European a fost un numitor comun al luărilor de poziție din partea miniștrilor de Justiție participanți. România este deschisă acestei extinderi, precum și demersurilor de consolidare a cadrului normativ şi instituțional necesar combaterii infracționalității la nivel european”, precizează ministerul în comunicatul mai sus amintit.

În viziunea Alinei Gorghiu, ”în perioada următoare trebuie stabilite clar prioritățile și ajustările necesare pentru a consolida activitatea EPPO, având în vedere rolul important pe care această instituție îl joacă în combaterea criminalității organizate”.  

Astfel, ”obiectivul trebuie să fie subminarea capacităților financiare ale grupurilor de criminalitate organizată”, consideră aceasta.

Au fost prezentate, de asemenea, cele mai recente demersuri din aria răspunsului sistemului judiciar și luptei împotriva impunității în ceea ce privește crimele comise în legătură cu agresiunea Rusiei în Ucraina. Unul dintre demersurile relevante este cel al consolidării regimului de sancțiuni UE.

În contextul reuniunii, Alina Gorghiu a avut o întrevedere cu ministrul Justiției din Franța, Eric Dupond-Moretti. Principala temă de discuție a fost cooperarea judiciară bilaterală.

Ministrul Justiției a avut un dialog și cu omologul belgian, Paul Van Tigchelt. Discuțiile s-au concentrat pe prioritățile din aria justiției ale viitoarei Președinții belgiene a Consiliului UE, pe combaterea criminalității organizate și a traficului de droguri.

Un alt subiect s-a referit la condițiile de detenție din penitenciarele românești, care se ridică la standardele CEDO. Ministrul belgian al Justiției a afirmat că „există mereu deschidere pentru dezvoltarea cooperării bilaterale între Regatul Belgiei și România pentru combaterea traficului de droguri”.

Pe lângă relația Parchetului European cu autoritățile naționale, pe agenda reuniunii Consiliului JAI s-a aflat și actualizarea Directivei europene privind protecția și drepturile victimelor, moment în care Alina Gorghiu a prezentat viziunea României și a detaliat măsurile pe care țara noastră le-a implementat deja.  

Continue Reading

CHINA

Înaintea summitului UE-China, ministrul de externe Wang Yi pledează în fața ambasadorilor țărilor UE pentru ”dialog și cooperare reciproc avantajoasă” pentru a evita ”o confruntare a blocurilor”

Published

on

© Ministry of Foreign Affairs of the People's Republic of China

Ministrul chinez de externe Wang Yi a lansat luni un apel la adresa ambasadorilor țărilor membre UE, cerându-le să acorde prioritate dialogului în detrimentul confruntării, într-o întâlnire care a avut loc la Beijing înaintea unui summit UE-China, ce va începe joi în capitala țării asiatice, conform EFE, citat de Agerpres.

Într-un discurs susținut în fața reprezentanților diplomatici ai țărilor membre, Yi a evidențiat importanța cooperării dintre China și UE și a solicitat celor două părți ”să aleagă dialogul şi cooperarea pentru a evita o confruntare a blocurilor, un nou Război Rece şi probleme în calea dezvoltării şi prosperităţii globale”.

”Dacă China şi Europa aleg dialogul şi cooperarea, nu se va produce o confruntare a părţilor; dacă aleg pacea şi stabilitatea, un nou Război Rece nu va începe; dacă aleg deschiderea şi cooperarea reciproc avantajoasă, va exista speranţă pentru dezvoltare şi prosperitate la nivel global”, a menționat Wang, conform Global Times.

Oficialul chinez a reconfirmat poziția Chinei conform căreia Europa este un jucător-cheie într-o lume multipolară și că sprijină autonomia strategică a Europei, fapt punctat și în cadrul întâlnirii recente pe care acesta a avut-o cu ministrul francez de Externe Catherine Colonna.

”Poziția Chinei este clară. Vom menține sprijinul nostru pentru autonomia strategică a Europei. Bineînțeles că va exista concurență în cooperare, dar nu ar trebui să ne fie teamă de cooperare din cauza concurenței. Cel mai mare risc de care trebuie să scăpăm este incertitudinea adusă de o politizare amplă”, a declarat la acel moment Wang atunci când a fost întrebat despre viziunea Chinei asupra relației sale cu Europa.

Summitul UE-China care începe joi îi va aduce împreună pe președinții Comisiei Europene și Consiliului European, Ursula von der Leyen și Charles Michel, și pe președintele Xi Jinping.

Citiți și: Ursula von der Leyen trasează liniile de acțiune pentru reducerea riscurilor în relația cu China: Este ”partener comercial”, ”o putere militară” și ”un actor global cu idee divergentă despre ordinea mondială”

Înainte de această întâlnire, prima din ultimii patru ani de acest calibru, Ursula von der Leyen a trasat liniile de acțiune pentru reducerea riscurilor în relația cu China, pe care a calificat-o drept ”partener comercial”, ”o putere militară” și ”un actor global cu idee divergentă despre ordinea mondială”.

Aceasta va fi prima întrevedere dintre liderii celor două părți după ce Comisia Europeană a decis să demareze o anchetă cu privire la subvențiile pe care Beijingul le acordă producătorilor de mașini electrice.

Continue Reading

U.E.

Actul privind infrastructura Gigabit: Statele membre adoptă o poziție pentru implementarea mai rapidă a rețelelor de mare viteză în UE

Published

on

© European Union, 2015/Source: EC - Audiovisual Service

Pentru a accelera desfășurarea infrastructurii rețelelor gigabit în întreaga Europă, statele membre din Consiliul UE și-au adoptat poziția comună referitoare la propunerea Comisiei de înlocuire a directivei din 2014 privind reducerea costurilor în domeniul conexiunilor în bandă largă (BCRD) cu Actul privind infrastructura gigabit (GIA).

GIA este un act legislativ esențial pentru atingerea obiectivelor și țintelor Europei în materie de conectivitate, astfel cum au fost stabilite în busola digitală a UE pentru acest deceniu, așa-numitul “Program de politică pentru deceniul digital”, adoptat de colegiuitori anul trecut, și pentru a desfășura rețelele de comunicații electronice de generație următoare în UE.

„Prin această decizie, am făcut un pas important în accelerarea implementării infrastructurii de bandă largă de mare viteză în întreaga UE. Odată ce noile norme vor fi adoptate și puse în vigoare, vom putea răspunde în mod eficient nevoii tot mai mari a cetățenilor și a întreprinderilor noastre de a avea acces la rețele cu o capacitate mult mai mare decât în prezent”, a declarat María González Veracruz, secretar de stat spaniol pentru telecomunicații și infrastructuri digitale.

Principalele obiective ale propunerii
Propunerea Comisiei are ca obiectiv reducerea costurilor inutil de ridicate ale implementării infrastructurii de comunicații electronice, cauzate parțial de procedurile de acordare a autorizațiilor înainte de implementarea sau modernizarea rețelelor. Aceste proceduri sunt încă complexe, uneori de lungă durată și diferite de la un stat membru la altul.

Propunerea urmărește, de asemenea, să accelereze instalarea rețelelor, să ofere securitate juridică și transparență pentru toți actorii economici implicați și să asigure o mai mare eficiență a proceselor de planificare și instalare pentru operatorii de rețele publice de comunicații electronice.

Această propunere cu caracter de armonizare minimă abordează, de asemenea, implementarea și accesul la infrastructura fizică din interiorul clădirilor. Se preconizează că aceasta va facilita aplicațiile transfrontaliere și va permite părților interesate, operatori de comunicații electronice, producători de echipamente sau întreprinderi de construcții civile, să realizeze economii de scară mai bune.

Amendamentele Consiliului
Pozițiile comune ale Consiliului mențin orientarea generală a propunerii Comisiei. Cu toate acestea, pe baza numeroaselor solicitări din partea statelor membre, Consiliul a modificat unele aspecte ale propunerii, după cum urmează:

  • noțiunea de “aprobare tacită” a fost eliminată
  • a fost inclusă o excepție pentru o perioadă de tranziție pentru municipalitățile mai mici
  • au fost clarificați factorii pentru calcularea condițiilor echitabile de acces
  • s-a clarificat, de asemenea, faptul că nu numai fibra optică poate fi utilizată pentru a atinge o capacitate foarte mare
  • au fost incluse în text o serie de derogări pentru infrastructura națională critică.

Textul poziției Consiliului asigură, în general, că statele membre dispun de o largă autonomie în ceea ce privește emiterea unor norme mai detaliate și că pot merge mai departe în ceea ce privește mai multe elemente importante ale acestui nou regulament care stabilește o armonizare minimă privind măsurile de reducere a costurilor rețelelor de comunicații electronice gigabit.

În urma adoptării de astăzi a mandatului de negociere al Consiliului (abordare generală), Președinția spaniolă va putea începe discuțiile cu Parlamentul European (“triloguri”) și intenționează să înregistreze cât mai multe progrese în aceste negocieri până la sfârșitul anului.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
ROMÂNIA5 hours ago

România ”este pregătită să joace un rol de lider în efortul global” de triplare a capacității de producție a energiei regenerabile până în 2030, anunță Sebastian Burduja

ROMÂNIA6 hours ago

Raport testare PISA: Elevii din România, cu mult sub nivelul european la cunoștințele de matematică, citit și științe

CONSILIUL UE6 hours ago

România sprijină extinderea competențelor Parchetului European, instituție cu rol important în combaterea criminalității organizate, a punctat Alina Gorghiu în cadrul reuniunii cu omologii din UE

CHINA7 hours ago

Înaintea summitului UE-China, ministrul de externe Wang Yi pledează în fața ambasadorilor țărilor UE pentru ”dialog și cooperare reciproc avantajoasă” pentru a evita ”o confruntare a blocurilor”

POLITICĂ8 hours ago

Lansarea Institutului de Studii Populare. Dan Motreanu: Istoria PNL a fost marcată de modernizarea României, alianța țării cu statele democratice, apartenența la Europa. Avem misiunea să apărăm aceste valori

ROMÂNIA8 hours ago

Marcel Ciolacu: Cooperarea cu SUA a transformat securitatea energetică într-unul din principalii piloni ai Parteneriatului nostru Strategic

U.E.8 hours ago

Actul privind infrastructura Gigabit: Statele membre adoptă o poziție pentru implementarea mai rapidă a rețelelor de mare viteză în UE

ENERGIE8 hours ago

George Agafiței, director pentru afaceri instituționale și sustenabilitate al PPC, a fost ales președinte al Asociației Române pentru Energie Eoliană

COMUNICATE DE PRESĂ9 hours ago

Reprezentanții ICI București au susținut un curs de Cyber Diplomacy în cadrul Interregional CyberDrill pentru Europa și Asia-Pacific, eveniment dedicat îmbunătății capacităților de răspuns la incidente de securitate informatică

COMUNICATE DE PRESĂ9 hours ago

eMAG aniversează 22 de ani. Oricine intră pe site sau în aplicație în perioada 5-7 decembrie și ”învârte” roata aniversară poate câștiga garantat, în fiecare zi, timp de trei zile

ROMÂNIA11 hours ago

Cătălin Predoiu, la reuniunea JAI: Astăzi nu se votează procesul de extindere a spațiului Schengen. Discutăm aspectele de progres sau de vulnerabilități în toate statele membre

ROMÂNIA1 day ago

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, subliniază că ”viitorul nostru este în UE şi în NATO” și îndeamnă la reflecție pentru că ”deciziile de azi vor deveni istoria de mâine a României”

ROMÂNIA4 days ago

Klaus Iohannis le mulțumește românilor pentru sprijinul acordat națiunii: O economie solidă, investiții și securitatea cetățenilor nu ar fi fost posibile dacă nu am fi avut o guvernare stabilă, fără blocaje toxice

ROMÂNIA4 days ago

Klaus Iohannis, discurs către români de Ziua Națională: Maratonul electoral din 2024 va fi decisiv pentru viitorul României, la 35 de ani de la Revoluție

NATO1 week ago

Înaintea reuniunii miniștrilor de externe NATO, Stoltenberg reafirmă sprijinul aliaților pentru Ucraina: România a deschis un centru de pregătire F-16 pentru piloții ucraineni. Germania și Olanda au promis sprijin de 10 miliarde de euro

ROMÂNIA1 week ago

Ministrul Mediului îndeamnă „să începem hora reciclării”: Lansarea sistemului de garanție-returnare, „o investiție care folosește cele mai noi tehnologii”

ROMÂNIA1 week ago

Marcel Ciolacu: Lansarea sistemului de garanție-returnare va poziționa România pe o poziție de leadership european în protecția mediului și gestionarea ambalajelor, fiind al doilea cel mai mare astfel de sistem după cel din Germania

ROMÂNIA2 weeks ago

Rareș Burlacu, președintele ARICE, constată o schimbare a paradigmei economice în rândul investitorilor: Se observă o îngemănare între acțiunile unui guvern și forța economică degajată de sectorul privat

ROMÂNIA2 weeks ago

Klaus Iohannis, la finalul turneului politico-diplomatic în Africa: Am repus România pe radarul african. Neglijarea relației cu Africa, o eroare strategică în politica externă românească

PARLAMENTUL EUROPEAN2 weeks ago

Eurodeputata PPE Pernille Weiss evidențiază potențialul României de a atrage investiții în domeniul farmaceutic prin crearea unui mediu propice pentru inovatori și IMM-uri

Trending