Franța și Germania vor să-i acorde Kajei Kallas puteri extinse în coordonarea politicii externe a UE. Planul prevede și reducerea aparatului diplomatic european

Franța și Germania propun consolidarea semnificativă a rolului Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe, Kaja Kallas, care ar urma să coordoneze inclusiv departamentele Comisiei Europene cu activitate externă în domenii precum migrația și ajutorul pentru dezvoltare, relatează Politico.

Parisul și Berlinul conduc astfel eforturile pentru reformarea Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE), aparatul diplomatic al Uniunii Europene, într-un context marcat de revenirea politicii de putere, dezvoltarea inteligenței artificiale și presiunile pentru reducerea bugetului european.

Planul franco-german urmărește să întărească rolul Kajei Kallas, recunoscând însă că o mare parte dintre instrumentele concrete prin care poate fi pusă în aplicare politica externă a UE se află în prezent în subordinea Comisiei Europene. Este vorba despre domenii precum politica comercială, migrația, acordarea vizelor și ajutorul pentru dezvoltare.

În același timp, propunerile ar putea conduce la diminuarea aparatului propriu al SEAE. O parte dintre cei aproximativ 5.000 de angajați și dintre atribuțiile serviciului diplomatic european ar urma să fie transferate către Comisie, potrivit informațiilor furnizate Politico de trei diplomați europeni.

Inițiativa apare după o perioadă de rivalitate instituțională între SEAE și Comisia condusă de Ursula von der Leyen. Un document de reflecție elaborat anterior de Franța avansase chiar posibilitatea plasării integrale a serviciului diplomatic european sub autoritatea Comisiei.

Noua propunere încearcă să găsească o variantă intermediară, prin consolidarea rolului politic și strategic al Kajei Kallas, fără a transfera întreaga structură a SEAE în subordinea executivului european.

„UE ar avea mai multă influență la nivel global dacă am alinia mai bine instrumentele pe care le avem – de la diplomație la politicile de vize, comerț, ajutor și misiunile UE – în urmărirea intereselor europene. Înaltul Reprezentant poate asigura această direcție strategică, având în vedere legătura sa cu Consiliul”, a declarat pentru Politico un oficial european, sub protecția anonimatului.

Documentul franco-german va fi analizat în contextul reuniunii informale a miniștrilor de externe din statele membre, programată în perioada 1-2 septembrie, la Wicklow, în Irlanda. Reuniunea de tip Gymnich va fi găzduită de ministrul irlandez de externe, Helen McEntee, în cooperare cu Kaja Kallas.

Propunerile întâmpină însă și reticență în rândul statelor membre. „O schimbare instituțională majoră nu este realistă în acest moment”, a afirmat un diplomat european, care a exclus posibilitatea unor reforme ample înainte de încheierea celui de-al doilea mandat al Ursulei von der Leyen, în 2029.

Un alt oficial european a avertizat că reorganizarea instituțională nu poate compensa absența voinței politice a statelor membre de a acționa împreună.

„Să fim sinceri: politica externă a UE funcționează numai dacă statele membre își doresc acest lucru. Mutarea unor echipe din SEAE în Comisie nu va rezolva situația din Orientul Mijlociu și nu va opri războiul Rusiei”, a declarat acesta.

În paralel, Kaja Kallas a transmis capitalelor europene un chestionar prin care solicită opiniile guvernelor înainte de prezentarea unor „propuneri inițiale” privind reforma SEAE.

Cele cinci întrebări vizează modalitățile prin care Uniunea Europeană poate deveni un actor extern mai asertiv din punct de vedere strategic, poate valorifica mai bine rețeaua celor 145 de delegații, își poate îndeplini mai eficient mandatul prevăzut în tratate și poate simplifica relațiile instituționale dintre SEAE, Comisie și Consiliu.

Kallas intenționează să aștepte instalarea noii sale echipe de conducere, inclusiv preluarea funcției de secretar general al SEAE de către Kajsa Ollongren, înainte de a iniția schimbări majore, potrivit Politico.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare