Gazoductul Ungheni-Chișinău a fost finalizat. Premierul Ludovic Orban: “Arată determinarea României în a fi alături de cetăţenii Republicii Moldova”

Premierul Ludovic Orban a declarat vineri că gazoductul Ungheni – Chişinău este finalizat, iar o dată cu finalizarea acestei investiţii există posibilitatea furnizării gazului natural care provine din România în Republica Moldova.

“Am o veste bună să vă dau. Chiar dacă nu s-a făcut o inaugurare a unei investiţii extrem de importante pentru România, această investiţie este gata, este vorba de gazoductul Ungheni-Chişinău. Investiţia realizată de Transgaz, investiţie care este finalizată şi care o dată cu finalizarea acestei investiţii există posibilitatea furnizării gazului natural în Republica Moldova, gaz natural care să provină din România, oferindu-le astfel o alternativă locuitorilor din Republica Moldova la gazul rusesc”, a spus Orban la începutul şedinţei de Guvern.

El a adăugat că această investiţie “arată determinarea României în a fi alături de cetăţenii Republicii Moldova” şi este extrem de importantă pentru relaţiile dintre cele două ţări.

Gazoductul Ungheni-Chișinău a presupus construcția unei conducte de transport de gaze naturale în lungime de 120 km cu trei stații de predare a gazelor naturale, una în Ungheni și două în Chișinău, dar și dotarea centrului de dispecerat și dirijare de la Ghidighici.

Rețeaua de transport de gaze naturale pe ruta Ungheni-Chișinău reprezintă cea de-a doua etapă a proiectului de interconectare Iași-Ungheni-Chișinău.

Prima etapă, construcția gazoductului Iași-Ungheni, a fost finalizată în iulie 2014.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare