
Eurodeputatul Gheorghe Falcă a lansat un apel la responsabilitate în ceea ce privește sănătatea și asigurările medicale, subliniind importanța prevenției, a accesului la servicii de calitate și a investițiilor în sistemul sanitar, pornind de la propria experiență de pacient oncologic.
„Eu sunt un om care a fost diagnosticat de două ori cu cancer. Atunci când ți se spune în față că ai cancer, nu mai contează nici mașina, nu mai contează nici casa, contează două lucruri pe lângă credința ta: un medic bun și un spital modern”, a declarat acesta.
În acest context, eurodeputatul a atras atenția asupra necesității ca oamenii să acorde aceeași importanță sănătății precum bunurilor materiale.
„Noi ne asigurăm casa și bine facem, noi ne asigurăm mașina și bine facem, dar trebuie să ne punem întrebarea: oare ne asigurăm cu cât trebuie corpul nostru? Corpul nostru este cel cu care mergem de la începutul vieții și viața noastră se finalizează atunci când corpul nostru nu ne mai poate duce”, a spus Gheorghe Falcă.
Mesajul său a vizat atât responsabilitatea individuală, cât și rolul statului în dezvoltarea unui sistem de sănătate modern, capabil să răspundă nevoilor populației.
„Sistemul de sănătate modern este cel care vine lângă noi dacă noi suntem conștienți să facem la timp verificări, dacă suntem conștienți să investim în asigurările de sănătate, dacă statele sunt conștiente să investească în infrastructura de spital și de prevenție”, a declarat acesta.
Totodată, eurodeputatul a subliniat progresele semnificative ale medicinei moderne și impactul acestora asupra speranței de viață.
„La ceea ce înseamnă astăzi modernitatea în sănătate, vă pot spune încă o dată: speranța dumneavoastră de viață va ajunge la 90 de ani. Veți avea o șansă enorm de mare față de generația mea pentru că tehnologia medicală a avansat extraordinar”, a mai spus Gheorghe Falcă.
Declarațiile vin în contextul dezbaterilor tot mai ample la nivel european privind accesul echitabil la servicii medicale, importanța prevenției și a screeningului și rolul investițiilor în infrastructura sanitară în creșterea calității vieții și a speranței de viață a populației.



