Premierul italian Giorgia Meloni a declarat că Europa se confruntă cu un deficit major de autonomie strategică, după decenii în care statele europene au neglijat investițiile în domenii esențiale precum apărarea, energia și aprovizionarea cu materii prime, relatează EFE, preluat de Agerpres.
„Eram mulţumiţi în lumea noastră poleită, dependenţi militar de SUA, energetic de Rusia şi de materiile prime de China”, a afirmat Meloni într-un interviu acordat podcastului italian „Pulp”, difuzat joi.
Șefa guvernului italian a explicat că acest model aparent stabil a fost zdruncinat de o serie de crize succesive, precum „pandemia (COVID-19, n.r.), războiul din Ucraina, acum războiul din Iran şi problemele pe care le avem în Africa”.
În acest context, Meloni a evocat impactul imediat al războiului din Ucraina asupra Italiei, care a pierdut brusc aproximativ 40% din aprovizionarea cu gaze din Rusia, precum și blocajele generate de pandemie în lanțurile de aprovizionare, în special în sectorul semiconductorilor.
Premierul italian a criticat, de asemenea, modul în care a fost gestionată tranziția verde la nivel european, avertizând că accentul pus aproape exclusiv pe electrificare a crescut dependența de China. Ea a subliniat că nu este coerent ca Uniunea Europeană să urmărească reduceri limitate ale emisiilor dacă tehnologiile utilizate sunt produse în state cu un nivel ridicat de poluare.
„Dacă vrei să-ţi controlezi lanţurile de aprovizionare, trebuie să lucrezi cât mai mult posibil cu naţiuni în care ai cea mai mare încredere”, a declarat Meloni.
Totodată, aceasta a pledat pentru o diversificare amplă a surselor și furnizorilor de energie, considerând că Europa trebuie să își consolideze reziliența în fața șocurilor externe. În acest sens, a calificat renunțarea la energia nucleară drept „o altă mare greșeală”, asupra căreia guvernul său încearcă să revină.
Meloni și-a reafirmat viziunea privind creșterea autonomiei Italiei, respingând criticile anterioare care i-au etichetat pozițiile drept „autarhice” sau „suveraniste”. Deși a susținut că Italia este în prezent „ferită de șocuri majore”, a admis că presiunile legate de costuri persistă.
În contextul volatilității piețelor energetice, alimentată de conflictul din Iran, guvernul italian a adoptat miercuri o măsură de reducere a prețului combustibilului cu 0,25 euro pe litru.
„Lucrez pentru a mă asigura că Italia este pe deplin autonomă şi capabilă să se descurce prin propriile sale forţe”, a declarat Meloni, adăugând că întărirea capacității de autoapărare este esențială pentru a limita, printre altele, „o creştere a influenţei chineze în Europa”.




