Grupul Partidului Popular European, cel mai mare din Parlamentul European, amenință că va respinge o parte esențială a propunerii de buget multianual al Comisiei Europene.
Într-o confruntare importantă, popularii europeni, familie politică din care face parte și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reiterat avertismentul său că va refuza să sprijine propunerea de bugetul multianual pentru perioada 2028-2034 dacă nu va avea parte de concesii semnificative în ceea ce privește fondurile destinate agricultorilor și regiunilor europene, adică în cazul politicilor tradiționale ale Uniunii Europene: politica agricolă comună și politica de coeziune.
„Dacă Comisia ignoră cererile noastre, membrii noștri consideră că respingerea este inevitabilă”, a declarat Siegfried Mureșan, negociatorul-șef al Parlamentului European pentru viitorul cadru financiar multianual. El a adăugat că Grupul PPE „se așteaptă” la concesii serioase din partea Comisiei „până în noiembrie”.
„Respingerea poate fi evitată numai dacă Comisia își îmbunătățește propunerea în scurt timp. Nicio opțiune nu este exclusă”, a adăugat Mureșan într-o declarație scrisă, potrivit Politico Europe.
Popularii europeni pun presiune pe Comisia Europeană după zile de întâlniri cu comisarii responsabili de buget, întrevederi descrise de membrii grupului ca fiind neproductive.
Dacă impasul continuă, Parlamentul European ar putea înainta o moțiune de respingere a propunerii în cadrul unei sesiuni plenare care va avea loc la Bruxelles pe 12 noiembrie. O astfel de măsură ar primi probabil sprijinul majorității grupurilor politice.
Comisia ar putea, teoretic, să ignore votul Parlamentului, dar acest lucru ar putea crea probleme pe viitor, având în vedere că este nevoie de acordul Parlamentului European pentru a aproba următorul buget pe șapte ani, care acoperă perioada 2028-2034.
Pentru a acorda mai mult timp negocierilor, Grupul PPE a renunțat la amenințarea anterioară de a depune o moțiune împotriva propunerii Comisiei în cadrul sesiunii plenare de săptămâna viitoare de la Strasbourg.
Sub presiunea intensă din partea fermierilor și a primarilor, popularii europeni au solicitat modificarea planului controversat de comasare a fondurilor destinate fermierilor și regiunilor – care reprezintă peste jumătate din bugetul total al UE – într-un fond unic gestionat de guvernele naționale.
„Am avut întâlniri cu comisarul (pentru agricultură) (Christophe) Hansen… încercăm să îmbunătățim propunerea”, a declarat Herbert Dorfmann, principalul legislator al Grupului PPE în domeniul agriculturii, pentru POLITICO. El a avertizat că „sunt gata să susțină respingerea propunerii dacă nu se înregistrează nicio evoluție” din partea Comisiei.
În zilele următoare, europarlamentarii de rang înalt ai Grupului PPE vor continua întâlnirile cu comisarii responsabili de buget, agricultură și politică regională – Piotr Serafin, Christophe Hansen și Raffaele Fitto – în încercarea de a obține concesii.
Viitorul buget multianual al UE este construit pe trei piloni. Primul dintre aceștia prevede o comasare a politicilor tradiționale, politica agricolă comună și politica de coeziune, fonduri pe care statele membre le pot atrage prin planuri naționale și regionale de parteneriat.
Ceilalți doi piloni sunt cel al competitivității (cu accent pe inovație, securitate, apărare și spațiu) și cel al Europei globale.




