ICI București, partener al Galei Excelenței „Împreună protejăm România”

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București a fost partener al Galei Excelenței „Împreună protejăm România” – Ediția a VI-a, eveniment dedicat recunoașterii performanței, responsabilității și leadershipului în domenii strategice pentru dezvoltarea și securitatea României.

Potrivit unui comunicat al institutului, gala s-a desfășurat luni, 26 ianuarie 2026, marcând cel de-al 33-lea eveniment al proiectului național „Împreună protejăm România”. Evenimentul a fost organizat de Grupul de Presă MediaUno și Asociația MediaUno, în parteneriat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă și Institutul Național de Statistică.

În cadrul ceremoniei, Dr. ing. Adrian-Victor Vevera, director general al ICI București, a înmânat Trofeul Galei Excelenței „Împreună protejăm România” lui Nicolae Comănescu, ambasadorul României în Regatul Țărilor de Jos, și Prof. Univ. Dr. Adrian Streinu-Cercel, președintele Comisiei pentru Sănătate din Senatul României.

Tema ediției din acest an, „Un singur gând: România!”, a pus accent pe responsabilitatea comună și pe necesitatea unei construcții solidare a viitorului, într-un context global caracterizat de transformări rapide și provocări complexe.

ICI București rămâne un partener activ al inițiativelor care promovează excelența și responsabilitatea publică în România.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare