IMAGINEA ZILEI Moment istoric. Roverul Perseverance, lansat de NASA, a ajuns pe Marte. Joe Biden: Nimic nu rămâne în tărâmul imposibilului

Roverul Perseverance, trimis de NASA pe Marta, supranumită planeta roși, a ajuns joi seară pe suprafața planetei marte, la ora 22.55 (ora României), așa cum era programat.

Perseverance este cel mai complex laborator științific trimis până acum într-o astfel de misiune și este cel al treilea vehicul trimis de pe Pământ, după cele ale Emiratelor Arabe Unite și Chinei, care a parcurs distanța Pământ – Marte în acest an, profitând de o fereastră de oportunitate, informează Digi24.

Roverul a atins suprafața planetei Marte la ora programată, 22.55, ora României.

“I am safe on Mars” (Sunt în siguranță pe Marte) este primul mesaj transmis de Perseverance, de la 480 de milioane de kilometri depărtare.  

„Perseverance este în viață pe suprafața planetei Marte”, a anunțat NASA pe canalul YouTube.

La câteva minute după amartizare, au sosit și primele imagini luate de roverul Perseverance, în care se vede suprafața aridă a planetei Marte.

Președintele Joe Biden a urmărit în picioare transmisiunea NASA cu momentul istoric în care roverul Perseverance a ajuns, joi, pe planeta Marte, după o călătorie de șapte luni în care a parcurs 470 de milioane de kilometri.

Pe contul oficial de Twitter al Casei Albe a fost postată o fotografie în care președintele american, în picioare, lângă un birou, privește la un ecran aflat pe perete, unde sunt transmise în direct imaginile NASA cu amartizarea roverului Perseverance.

Fotografia este însoțită de un mesaj din partea lui Joe Biden: “Felicitări NASA și tuturor celor care au muncit asiduu ca să facă posibilă această asolizare istorică a roverului Perseverance. Astăzi am dovedit încă o dată că prin puterea științei și cu ingeniozitatea americană, nimic nu rămâne dincolo de tărâmul posibilității”.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare