Imnul Național al României a fost transmis, pentru prima dată, în spațiu

Pentru prima oară în istorie, Imnul Național al României a fost transmis în spațiu, duminică, 29 iulie, cu ocazia Zilei Imnului Național, relatează Știrile TVR.

De Ziua Imnului României, imnul a fost interpretat, la nai, de cunoscutul artist Nicolae Voiculeț.

Evenimentul a avut loc pe culmile Mărișelului din județul Cluj, iar totul a fost transmis spre alte galaxii cu ajutorul unei antene montate la Observatorul Astronomic.

Interzis timp de aproape o jumătate de secol, cântecul patriotic „Deşteaptă-te, române!” a fost consacrat, imediat după decembrie 1989, prin Constituţia din 1991, Imnul Naţional al României,

La 29 iulie 1848, „Deşteaptă-te, române!” a fost intonat pentru prima dată în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. Versurile cântecului aparţin poemului „Un răsunet” de Andrei Mureşanu, publicat în numărul din iunie-iulie 1848 al suplimentului „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” iar linia muzicală a fost inspirată de o melodie culeasă de Anton Pann. Conţinutul profund patriotic şi naţional al versurilor l-a determinat pe Nicolae Bălcescu să numească acest imn „o adevărată Marseilleză românească”.

În conformitate cu Legea nr. 99/1998, ziua de 29 iulie a fost proclamată Ziua Imnului Naţional al României.

 

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare