România și Franța au semnat importante acorduri de cooperare și comerciale bilaterale în contextul vizitei pe care președintele francez, Emmanuel Macron, o efectuează joi la București pentru întrevederi cu președintele Klaus Iohannis și premierul Mihai Tudose.
Înaintea conferinței comune de presă de la Palatul Cotroceni dintre Klaus Iohannis și Emmanuel Macron, miniștrii afacerilor europene român și francez au semnat o declarație comună de intenție privind cooperarea româno-franceză pe subiecte europene de interes comun.
“Având în vedere perspectiva viitoarei Președinții a României a Consiliului Uniunii Europene, în primul semestru al anului 2019, care reprezintă o nouă oportunitate pentru reafirmarea cooperării noastre vizând o mai buna reflectare în activitatea Uniunii Europene a intereselor tuturor statelor membre și ale cetățenilor europeni”, se arată în textul declarației.
Documentul de cooperare româno-francez în domeniul afacerilor europene survine în contextul în care România va prelua la 1 ianuarie 2019, pentru prima dată, președinția rotativă a Consiliului UE. Franța, un stat fondator al Uniunii, are o experiență administrativă și politică îndelungată în acest tip de proces de coordonare instituțională.
Un alt document extrem de important a fost semnat între compania franceză MBDA și compania ROMARM care prevede achiziționarea de rachete cu rază scurtă și foarte scurtă de acțiune, folosite în lupta antiaeriană.
Acordul privind achiziția de rachete se înscrie în seria de eforturi privind înzestrarea Armatei Române, în contextul alocării începând cu anul 2017 a 2% din PIB pentru Apărare. Aceste eforturi s-au remarcat recent printr- un memorandum ce urmează a fi semnat cu compania americană General Dynamics pentru producerea unui transportor blindat 8×8 la Uzina Mecanică București. Mai mult, discuțiile privind producerea de transportoare sunt purtate atât cu compania americană General Dynamics, cât și cu cea germană Rheinmetall.
Potrivit Digi24, rachetele ar putea fi produse în România, unde francezii ar fi dispuși să deschidă o linie de fabricație.
Totodată, un alt acord important semnat în prezența ambilor președinți vizează extinderea contractului de exclusivitate de la 5 la 15 ani între Airbus Helicopters şi IAR Ghimbav. În baza acestuia, extinderea contractului de exclusivitate cu Airbus Helicopters va fi condiționată de livrarea a 50 de elicoptere în zece ani.
Aceste acorduri completează dinamismul acordat relației bilaterale încă din anul 2016. România și Franța au semnat anul trecut o Foaie de Parcurs actualizată a Parteneriatului Strategic româno-francez, introducând printre altele și un format de reuniune ”2+2” la nivelul miniștrilor de Externe și ai Apărării din cele două țări.
.




